Degringolada IICCMER: Dl Andrei Muraru recurge la inventii si calomnii (Updated)

27/03/2013

 

Ceea ce afirma dl Andrei Muraru in “Romania Libera” (v. linkul mai jos) este o inventie si o calomnie, un exercitiu lamentabil de auto-victimizare. Nu am avut niciun rol in decizia Consiliului Consultativ al revistei “History of Communism in Europe” de a demisiona. Nu am condus IICCMER ca pe o “feuda”. Dimpotriva, am colaborat cat se poate de decent si productiv cu conducerea executiva. Am sustinut toate cererile cercetatorilor de a participa la activitati stiintifice nationale si internationale. Dl Muraru poate depune marturie in acest sens. Am oferit intreaga mea expertiza, dobandita in peste trei decenii de activitate intelectuala in Vest, pentru a fortifica demersul stiintific al IICCMER. Am scris numeroase scrisori de recomandare, inclusiv pentru doamna Adelina Tintariu, actuala membra in echipa de conducere a IICCMER.

Decizia membrilor Consiliului Stiintific al IICCMER de a demisiona nu a fost rezultatul interventiilor mele. Sa dau cateva exemple: domnii Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Bogdan Murgescu si Levente Salat citesc romaneste, nu au nevoie sa-i informez eu despre ce se intampla. La fel, profesoarele Maria Bucur si Lavinia Stan din Statele Unite si din Canada. Dl Mark Kramer, de la Harvard, citeste romaneste, a urmarit atent discutiile despre destinul IICCMER. Dl Kramer i-a scris in repetate randuri d-lui Muraru, dar nu a primit niciun raspuns. Asemeni persoanelor amintite, nici profesorul Tom Gallagher nu are nevoie sa-i spun eu ce si si cum sa gandeasca. Trec peste faptul ca nu-mi sta in fire sa ma ocup cu asemenea lucruri. Revolta imptriva metodelor domnului Muraru, patronate de dl Dinu Zamfirescu, presedintele Consiliului Stiintific, functie in care a fost numit de acelasi premier Ponta, este una motivata de cauze profunde si usor de detectat.

Dl Muraru, din clipa cand a fost numit presedinte executiv, a dus o campanie sistematica de eliminare a numelui meu din orice actiuni ale IICCMER. Pot documenta pertinent acest lucru. N-am protestat public si regret acest lucru.

Niciodata nu am sugerat cuiva sa-si dea demisia. Cum as putea face acest lucru tinand cont de precara situtatie din tara si de riscul de a ramane somer? Cred in norme si proceduri, sustin dialogul si conlucrarea. Dar nu pot sustine arbitrariul, abuzurile, incompetenta, diletantismul, lautarismul si samavolnicia. In plus, faptul ca dl Muraru crede ca eu as putea determina asemenea proteste probeaza dispretul sau pentru autonomia de gandire si actiune a colegilor din IICCMER. Ei nu sunt marionete, eu nu sunt un papusar.

Nu exista absolut nicio legatura intre actuala discutie despre IICCMER si politica din Romania ori din alta parte. Domnului Muraru i se reproseaza lucruri precise legate de dezastruosul management al IICCMER, de absenta unei viziuni pe lunga perspectiva, de jignirea cercetatorilor, de abuzuri in serviciu. Este absurd si contraproductiv sa legam aceste lucruri de chestiuni politice. Eu unul nu o voi face. Problema d-lui Andrei Muraru nu este una politica, ci umana, psihologica si profesionala.

Este de neconceput ca dupa numeroase cereri ale membrilor Consiliului Stiintific care au demisionat, numele lor continua sa fie afisate pe site-ul IICCMER. Avem de-a face cu o uzurpare, cu o falsa reprezentare si cu o incalcare a normelor internationale. Care este forul stiintific care gireaza actualul IICCMER? Dupa stiinta mea, niciunul, ceea ce este extrem de grav.

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/personalitatile-care-se-leapada-de-institutul-de-cercetare-a-crimelor-comunismului-297399.html

Update (30 martie 2013):  Intre timp, dl Muraru continua cu amenintarile si fabulatiile. Este vorba de hartuire. De data aceasta, intr-un interviu aparut in varf de pagina in ex-cotidianul nistorescian. Este locul potrivit pentru propagarea variilor denigrari. Calomnia la calomnie trage (cine are o curiozitate privind natura fetida a locului poate arunca o privire asupra comentariilor: huliganism antisemit de ultima speta). Repet, nu am avut niciun contact cu DNA, nu voi face niciun comentariu despre lucruri pe care nu le cunosc. Dar pot spune ca dl Muraru sfideaza adevarul in ceea ce declara despre mine. Nu sunt “creierul” revoltei de la IICCMER. Toate drumurile mele la Timisoara le-am platit eu. In 2011, sotia mea a avut un oribil accident (fractura la glezna), era pe scaun cu rotile, dupa operatia de la Urgenta, de aceea am cerut sa fim la un salon unde putea sa stea linistita. Nu veneam, ci plecam, nu am stat cu sotia si fiul la vila Lac 2, ci la “Starlights” (hotel pe str. Grigore Alexandrescu, 100 de euro pe noapte, sub baremul guvernamental) etc etc

Cum puteam coordona activitatea IICCMER fara sa am acces la telefon? Prin telepatie? Nu am avut un contract cu IICCMER, nu am detinut o functie remunerata. Dar, prin chiar faptul numirii mele de primul ministru, am avut o functie de demnitate publica. Nu am detinut o functie ornamentala, ci una cu atributii cat se poate de precise. Regulamentul de organizare si functionare stipula foarte clar rolul de coordonator pe care il aveam. Fiecare propunere de numire trebuia facuta de mine, prin fax, contactele cu membrii CS erau asigurate de dl Bogdan C. Iacob si de mine. Am respectat ceea ce prevedea HG referitor la rolul Consiluului Stiintific. IICCMER a avut o activitate incurajata si pretuita de membrii CS, a raportat anual acestora chestiunile legate de planul de cercetare, de realizarea proiectelor, de propunerile de noi proiecte si de colaborarea internationala.Este simptomatic ca in vechiul regulament intrunirile CS erau anuale. In noua viziune a echipei Muraru-Zamfirescu, CS se intruneste “de cate ori este nevoie”. Adica atunci vor acesti domni. De trei ori pe an ori niciodata…

IICCMER nu a fost, intre martie 2010 si mai 2012, fieful personal al nimanui. A fost un excelent institut care a functionat dupa norme si proceduri legale. Ierarhiile rigid-birocratice, aroganta functionareasca, vanitatile ruinatoare, au fost respinse in favoarea unei conlucrari oneste pentru scopuri comune. Nu s-a batut cu pumnul in masa, nu s-a recurs la argumentul autoritatii ca mod de intimidare si amutire a cercetatorilor. Daca dl Muraru numeste acest stil de conducere “superficial”, e problema sa. Nimeni nu poate indica vreo tentativa de politizare a IICCMER in acea perioada. Asemeni profesorului Ioan Stanomir, predecesorul d-lui Muraru in functia de presedinte executiv al IICCMER, nu am conceput, nu concep si nu voi concepe vreodata disciplina stiintifica in termeni cazoni. O comunitate stiintifica se intemeiaza pe incredere si dialog, nu pe amenintari si insulte.


Scandaloasa situatie de la IICCMER: Despre stiinta si bullies

26/03/2013

 

Dl Andrei Muraru a raspuns, in numele conducerii executive a IICCMER, in ziarul “Adevarul”, scrisorii deschise in care i se cerea demisia. A replicat infuriat, de pe pozitia “angajatorului” care ii admonesteaza pe “angajatii” recalcitranti. Fostul coleg se comporta ca un arendas indragostit de sine si de proprietatile pe care le are in custodie. Nimic colegial in acel text, niciun efort de a stabili punti pentru comunicare. Dl Muraru si sambelanii sai traiesc sub zodia infailibilitatii. E pacat ca nu stiu cat de efemera este aceasta betie a puterii. Ca momentul trezirii la realitate este inevitabil. E pacat ca nu inteleg ca ierarhiile in stiinta nu au nimic de-a face cu cele guvernamentale. In pofida distantei dintre generatii, asemanarile dintre domnii Andrei Muraru si Andrei Marga sunt izbitoare si profund ingrijoratoare.

Este simptomatic ca dl Muraru nu discuta situatia scandaloasa creata de utilizarea pe site-ul IICCMER a numelor membrilor fostului Consiliu Stiintific. Nu mentioneaza ca acestia si-au dat demisia. Nu aminteste demisia membrilor Consiliului Consultativ (Advisory Board) al revistei “History of Communism in Europe”, de la Istvan Rev si Mark Kramer la Jacques Rupnik si Lavinia Stan, de la Florian Bieber la Dominique Colas, savanti recunoscuti pe plan international, specialisti de prim rang in chestiunile pe care, prin mandat, le analizeaza IICCMER, oameni care au sprijinit, prin peer reviews, afirmarea acestei reviste drept una dintre cele mai respectate din Europa post-comunista pe teme legate de istorie centa. A demisionat si profesorul Dennis Deletant, exeget de seama al comunismului din Romania. Interactiunile dintre acesti oameni de stiinta si cercetatorii din IICCMER au contribuit la consolidarea unui spatiu comunicational esential pentru cei care vor sa participe al autentica viata academica globala. Se pare ca actuala conducere a IICCMER, este hotarata sa puna capat acestei interactiuni. Domnul Muraru este, iata, imperturbabil, senin si convins ca n-a gresit cu nimic. Pretul acestei lipse de responsabilitate il platesc, din nefericire, cercetatorii din IICCMER.

Invocarea Corpului de Control al celui care l-a numit presedinte executiv–plagiatorul Victor Ponta–mi se pare rizibila. Nu CC al PM decide asupra valorii muncii stiintifice, ci Consiliul Stiintific, un organism inexistent la ora actuala in IICCMER. Umbla zvon prin cetate ca se pregateste anuntarea cu turle si sobe (vorba lui M. Novicov) a noului CS. Intre prezumtivii membri, ar figura istorica antichitatii elene, doamna Zoe Petre, membra si in Consiliul ICR-Marga. Doamna Petre tocmai declara recent ca este o simpla pensionara, ca nu detine niciun fel de pozitii publice, ca nu beneficiaza de pe urma actualei guvernari. Cu acelasi prilej, profesoara Zoe Petre punea sub semnul intrebarii onorabilitatea lui Andrei Plesu. Ma abtin de la orice comentariu.

Dl Muraru vorbeste, in acest text auto-glorificator, despre “superficialitatea” fostei conduceri si despre evaluarile indoielnice (“necorespunzatoare”, in sublima, nemuritoarea, irezistibila limba de lemn) ale angajatilor. Ma rog, unul dintre cei evaluati superlativ, daca nu ma insel, a fost insusi dl Muraru. A spus chiar el acest lucru intr-un interviu din “Observator Cultural”. Daca superficialitate se cheama sa ai o strategie de cercetare coerenta, sa sustii un program de traduceri si publicatii originale, sa promovezi participarea cercetatorilor la conferinte internationale, sa nu-i hartuiesti zi si noapte sub tot felul de pretexte aberante, sa nu-i insulti si sa nu folosesti invective, pe scurt sa conlucrezi cordial, nu pe baza de intimidare, imi asum cu mandrie, alaturi de colegii mei, aceasta “culpa”.

In rest, indraznesc sa-i reamintesc d-lui Muraru ca un institut de cercetare nu este o unitate militara, un bunker, un stup ori un penitenciar, ca nu este normal sa tratezi viata academica in termeni meschini-birocratici, sa incerci sa obtii obedienta cu orice pret, recurgand la indicatii, porunci si condamnari fara drept de apel. Obedienta este de fapt moartea stiintei. In spatiul stiintific trebuie sa domneasca colegialitatea, increderea, dialogul, deschiderea spirituala, pluralismul, nu ranchiuna, frica, suspiciunile, amenintarile si monolitismul. Meteorologia politica nu are dreptul sa afecteze demnitatea actului stiintific autentic, nu trucat.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/betia-puterii-si-stiinta-destinul-iiccmer/?cfcc


Criza si protest la IICCMER: Scrisoarea deschisa a unui grup de cercetatori

25/03/2013

 

Faptul ca la aproape un an de la demiterea de catre premierul Victor Ponta a presedintelui executiv al IICCMER, profesorul Ioan Stanomir, si a mea ca presedinte al Consiliului Stiintific, actiune urmata de demisia membrilor Comitetului Director, acest organism functioneaza fara un for de coordonare academica este stupefiant. Banuiesc ca nu este in conformitate cu HG-ul care ofera cadrul juridic. Din cate stiu eu, toti membrii Consiliului Stiintific format in luna martie 2010, au demisionat (cu o singura exceptie, a d-lui N. Manolescu, dar e posibil sa fie vorba de probleme de comunicare prin e-mail). Pe site-ul IICCMER continua sa fie afisat fostul Consiliu Stiintific, in pofida faptului ca i s-a cerut in repetate randuri d-lui Andrei Muraru sa elimine ceea este o reprezentare falsa. Un faimos istoric de la Harvard i-a scris de cateva ori d-lui Muraru cerand sa fie scos numele sau de pe lista unui pseudo-Consiliu. N-a primit niciun raspuns.

Au demisionat cei mai multi membri ai Consiliului Consultativ al revistei “History of Communism in Europe”, de la Mark Kramer si Dominique Colas la Istvan Rev si Lavinia Stan. Credibilitatea Institutului in lumea stiintifica internationala este grav compromisa. Public mai jos textul scrisorii deschise adresata d-lui Muraru de catre un grup de cunoscuti cercetatori in care se cere demisia presedintelui executiv al IICCMER. Textul de mai jos, bazat pe o analiza a faptelor si pe informatii verificabile privind gesturi si pozitii cel putin nelinistitoare, incheiat cu cererea de demisie adresata d-lui Andrei Muraru, nu are nevoie de niciun comentariu suplimentar.

“Domnule Andrei Muraru,

Subsemnaţii, angajaţi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), vă solicităm în mod public, prin această scrisoare, demisia şi protestăm faţă de practicile abuzive şi discriminatorii pe care le întrebuințați în cadrul institutului în ultima vreme, ca reacţie a scrisorii noastre deschise din 18 decembrie 2012.

Am semnalat cu acea ocazie o serie de evenimente grave care au contribuit la deteriorarea activităţii IICCMER în ultimele luni, rugându-vă să amelioraţi situaţia. Răspunsul dumneavoastră a fost însă unul tacit și agresiv, concretizat prin instituirea unei represiuni administrative şi prin concentrarea aproape totală a puterii în mâinile dumneavoastră. Imposibilitatea de a purta un dialog în cadrul instituţiei, climatul de ostilitate pe care l-aţi creat, absenţa unei viziuni asupra rolului IICCMER şi caracterul autoritar al conducerii dumneavoastră ne obligă să alegem din nou calea protestului public şi, ca atare, să vă cerem în demisia.

Protestăm împotriva transformării IICCMER într-un fief personal!

De la numirea dumneavoastră în funcţie, confundaţi IICCMER cu un fief personal. După ce membri marcanţi ai fostului Consiliu Ştiinţific şi-au dat demisia pentru a sancţiona anumite reacţii ale dumneavoastră, aţi tergiversat cu bună ştiinţă, timp de aproape un an, crearea unui alt Consiliu Ştiinţific pentru a nu trebui să răspundeţi în faţa nimănui şi pentru a nu exista posibilitatea ca deciziile dumneavoastră arbitrare şi abuzive să fie contestate. De asemenea, aţi desconsiderat sistematic principiul conducerii colective, luând decizii în afara Comitetului Director al IICCMER (alcătuit, în mod logic, din toţi directorii de departamente). De la numirea dumneavoastră în funcţie, Comitetul Director nu a fost convocat vreodată, deşi sunteţi obligat la aceasta prin HG nr. 1372/ 8 august 2008, iar toate deciziile au fost luate unilateral.

Protestăm împotriva lipsei unei strategii instituţionale a IICCMER!

În continuare tergiversaţi elaborarea unei strategii instituţionale pe termen mediu şi lung. Dincolo de incompetenţă, acest lucru este cauzat de dorinţa dumneavoastră de a perpetua o stare de haos instituţional şi un stil autoritar de conducere. Lipsa de strategie instituţională a IICCMER a condus la absența proiectelor şi a rezultatelor. Urmărind site-ul IICCMER, este uşor de observat că, în primele trei luni ale anului, IICCMER nu are niciun rezultat efectiv.

Protestăm împotriva concedierii ilegale şi violente a domnului Gabriel Marin!

În ianuarie 2013, l-aţi concediat în mod arbitrar şi ilegal, fără preaviz sau fără sancţiune disciplinară, pe domnul Dr. Gabriel Marin, doar pentru că acesta a încercat să medieze conflictul dintre conducere şi angajaţi şi să asigure mai multă transparenţă în cadrul IICCMER. Mai mult, domnul Gabriel Marin a fost ameninţat cu bătaia în cazul în care nu va părăsi fizic instituția (o instituție publică (!), în caz că ați uitat). Vă semnalăm că în acest moment există trei plângeri penale împotriva a doi membri ai conducerii IICCMER, acuzaţi cu probe de violenţă verbală şi fizică.

Protestăm împotriva neacordării concediului paternal legal, domnului Mihai Burcea!

Prin refuzarea concediului pentru creşterea copilului solicitat de domnul Mihai Burcea, aţi încălcat prevederi ale Codului Muncii şi ale regulamentului de ordine interioară al IICCMER, doar pentru a vă răzbuna pe faptul că domnul Burcea este unul dintre semnatarii scrisorii deschise din 18 decembrie 2012. Această impresie este întărită şi de faptul că i-aţi trasat domnului Burcea sarcina de a se deplasa pentru cercetări într-un sat izolat, acolo unde, pentru a putea ajunge, este necesară parcurgerea pe jos a 13 km, refuzându-i posibilitatea de a utiliza unul dintre cele trei automobile ale IICCMER.

Protestăm împotriva sancţionării disciplinare a doamnei Corina Doboş pe motiv de absenţă nemotivată, când aceasta se afla în concediu medical!

Doamna Corina Doboş, la rândul ei semnatară a scrisorii deschise din 18 decembrie 2012, a fost sancţionată disciplinar pentru absenţă nemotivată de la locul de muncă, în contextul în care se afla în concediu medical şi adusese dovada în timpul regulamentar prevăzut de lege. Doamnei Doboş i-au fost tăiate ilegal din salariu opt ore de lucru, fără a fi înştiinţată şi fără a se verifica dacă la mijloc nu este cumva o eroare. Corina Doboş a contestat respectiva decizie, una pe care nu aţi soluţionat-o însă nici până în acest moment. De asemenea, i-aţi refuzat doamnei Doboş, fără niciun fel de bază legală, un concediu de studii fără plată pentru trei luni de zile în vederea finalizării doctoratului la una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, University College London (UCL).

Protestăm împotriva violării adresei de e-mail a domnului Marius Stan, după demisia acestuia!

În urma demisiei domnului Marius Stan, semnatar al scrisorii deschise din 18 decembrie 2012, adresa dumnealui instituţională de e-mail era firesc să fie ştearsă, întrucât nu mai lucra la IICCMER. În loc să desfiinţaţi, de comun acord (!) cu fostul angajat, această adresă de e-mail, aţi ales să îi schimbaţi parola şi să continuaţi să îl folosiţi. În acest moment, anumite mailuri pot ajunge încă pe această adresă, iar domnul Stan nu mai are parola. În schimb dumneavoastră o puteţi folosi, violând astfel corespondenţa domnului Stan. Vă semnalăm că acest lucru este o infracţiune penală, pe care o vom sesiza autorităţilor competente.

 Protestăm împotriva încercării de a o înlocui pe doamna Dr. Raluca Grosescu din calitatea de coordonator al ultimului număr al revistei History of Communism in Europe cu cineva mult mai puţin competent!

În anul 2013, doamna Raluca Grosescu urma să coordoneze numărul 4 al revistei History of Communism in Europe, pe tema Transitional Justice and Civil Society After Dictatorship. Ideea i-a aparţinut, la fel şi anunţul prezentat pe diverse grupuri academice. Doamna Grosescu este co-autoarea unei cărţi şi autoarea a numeroase articole pe această temă, publicate în ţară şi în străinătate. În luna februarie 2013, doamna Dr. Grosescu, la rândul ei semnatară a scrisorii deschise din 18 decembrie 2012, a fost anunţată de către conducerea IICCMER că nu este persoana potrivită pentru coordonarea revistei, urmând să fie înlocuită de cineva care nu a publicat niciun articol pe această temă. Aţi luat această decizie fără a consulta comitetul editorial al revistei sau redactorul-şef, responsabili de asigurarea standardelor academice ale publicaţiei. Măsura dispusă de dumneavoastră depășește orice principiu de respectare a drepturilor intelectuale şi reprezintă o acţiune care periclitează grav autonomia ştiinţifică a cercetătorilor IICCMER. Această decizie arbitrară pune în pericol standardele ştiinţifice ale publicaţiei, unele pe care membrii colegiului editorial s-au străduit din 2010 să le îmbunătăţească încontinuu.

Protestăm împotriva interzicerii impuse semnatarilor scrisorii deschise din 18 decembrie 2012 de a părăsi sediul IICCMER pentru a merge în arhive, biblioteci sau la evenimentele IICCMER!

După publicarea scrisorii deschise, domnilor Mihai Burcea şi Dumitru Lăcătuşu le-a fost interzisă pentru mai mult de o săptămână deplasarea în arhive sau la bibliotecă, pe motiv că noua conducere nu le aprobase proiectele de cercetare (unele aflate în derulare, de altfel, de mai bine de un an de zile). Cei doi colegi au fost convocaţi la sediul IICCMER şi ameninţaţi cu sancţiuni disciplinare în cazul în care vor părăsi sediul instituţiei. De asemenea, în data de 16 ianuarie 2013, semnatarilor scrisorii deschise le-a fost interzisă participarea la semnarea protocolului ICR – IICCMER, iar când aceştia se pregăteau să meargă la eveniment, a fost convocată o şedinţă ad-hoc pentru a-i împiedica să părăsească sediul instituției. De asemenea, la evenimentul „În decembrie, România îşi aminteşte” organizat de IICCMER în data de 19 decembrie 2012, cei şapte semnatari ai scrisorii deschise au fost singurii angajaţi ai IICCMER care nu au fost invitaţi, acest lucru constituind un act clar de discriminare la locul de muncă.

Protestăm împotriva managementului defectuos şi a presiunilor asupra salariaţilor!

Din cauza managementului defectuos şi a presiunilor exercitate de conducere asupra salariaţilor instituţiei, în ultimele 4 luni de zile, 7 din cei 38 de angajaţi ai IICCMER (jurista, contabila, două secretare, responsabilul cu resursele umane şi doi cercetători) şi-au înaintat demisiile, iar un director de departament a fost demis fără temei legal. Mai mult decât atât, la Secţia 6 Poliţie există deja trei plângeri penale împotriva conducerii IICCMER, depuse de către trei foşti şi actuali angajaţi ai instituţiei, iar două sesizări împotriva dumneavoastră au fost depuse la Inspectoratul Teritorial de Muncă. De asemenea, un memoriu a fost depus la Cancelaria Primului Ministru, în speranţa că va lua act de abuzurile dumneavoastră şi va acţiona în consecinţă.

Domnule Andrei Muraru,

Toate lucrurile semnalate mai sus, împreună cu cele menţionate în scrisoarea deschisă din 18 decembrie 2012, indică incapacitatea dumneavoastră de a conduce o instituţie dedicată cercetării regimului comunist. Nu numai că aţi paralizat activitatea IICCMER şi că aţi determinat demisii, plângeri penale, procese civile şi sesizări la inspectoratul muncii – lucruri fără precedent în istoria Institutului, dar atitudinea dumneavoastră goleşte de sens, la nivel uman şi instituţional, însuşi scopul IICCMER. Acela de a preveni, prin intermediul cercetării, investigării şi programelor educaţionale, dar mai ales prin propriul nostru exemplu, practici autoritariste şi abuzuri similare celor utilizate sub regimul comunist. Atitudinea dumneavoastră agresivă indică nu numai deficienţă managerială, ci faptul că în mod conştient abandonaţi valori precum libertatea, dialogul, cooperarea, alegând să transformaţi IICCMER într-un micro-cosmos de tip autoritarist.

Aceste condiţii ne determină, domnule Muraru, să vă solicităm în mod public demisia, în cel mai scurt timp posibil! Este unica soluţie pentru ca IICCMER să revină la o stare de normalitate şi pentru ca această instituție să continue să îşi consolideze standardele, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

M.A. Mihai Burcea – cercetător

M.A. Mihail Bumbeş – cercetător

Drd. Corina Doboş – cercetător

Dr. Dan Drăghia – cercetător

Dr. Raluca Grosescu – cercetător (și fost director de departament – demisionat)

Drd. Dumitru Lăcătuşu – cercetător

Dr. Gabriel Marin – fost director de departament (demis)

Dr. Marius Stan – cercetător & fost director de departament (demisionat din ambele)”

http://www.lapunkt.ro/2013/03/25/scrisoare-deschisa-catre-andrei-dan-muraru-presedinte-executiv-al-iiccmer/


O problema de logica: Andrei Plesu despre “intelectualii lui Basescu” si imaginea Romaniei

25/03/2013

Reiau mai jos un remarcabil articol de Andrei Plesu publicat pe platforma “Contibutors”. Mi se pare cea mai exacta radiografie a departajarilor (ma exprim cat pot de politicos) din lumea culturala (ba chiar si  cea anti-culturala) romaneasca din ultimii ani:

În ultima vreme, mă confrunt cu o insolubilă problemă de logică. O sumedenie de politicieni, gazetari, analiști, intelectuali anti-băsiști, ca să nu mai vorbesc despre armate întregi de forumiști nemiloși, s-au ocupat – și nu de azi, de ieri – cu diabolizarea, sau măcar discreditarea (morală, juridică, profesională) a cîtorva intelectuali autohtoni, printre care am onoarea să mă prenumăr. Sunt așa-numiții ”intelectuali ai lui Băsescu”.

Ba pe la Antena 3 şi prin nărăvaşele ei filiale online, ba pe felurite bloguri (asta ca să nu numesc decît ”vîrfurile de lance” ale campaniei) şi Mircea Cărtărescu, şi Gabriel Liiceanu, şi Horia Patapievici şi Andrei Pleşu (lista e însa ceva mai lungă, nu pot fi trecuţi cu vederea Mihăieş şi Tismăneanu) au fost trecuţi printr-o vastă stilistică a deriziunii şi denigrării. De la băşcălie diletantă la linşaj mediatic profesionist. Una peste alta, suntem o „gaşcă” de pupincurişti, impostori, plagiatori, profitori, cripto-comunişti (dar şi cripto-fascişti), cvasi-securişti, „auto-intitulaţi”, elitişti, nulităţi, „interbelici”, boşorogi, urîţi, limbrici, fripturişti, traseişti, înecaţi în privilegii, în bani publici, în tone de suficienţă egolatră şi tupeu. Mai grav încă e faptul că suntem trădători de ţară, că ne ocupăm zi şi noapte – probabil plătiţi de agenturi străine – cu demolarea imaginii ţării. Suntem anti-români, trădători, lipsiţi de onoare, pe scurt, „băsişti” pînă în măduva oaselor. Foarte bine! Ce putem pentru ca să facem? E libertate, e egalitate, e democraţie. Oricine poate să creadă şi să spună ce vrea despre oricine. Deplîngem, fireşte, valul de dezamăgire, furie şi dispreţ pe care l-am stîrnit; te pomeneşti că îl merităm…

Să revenim însă la problema de logică de care vorbeam la început. Iat-o: exact aceiaşi inşi care ne-au făcut şi ne fac, neobosiţi, portretul horror de mai sus sunt acum foarte supăraţi că unii dintre noi nu ne-am dus la Salonul Cărţii de la Paris ca să reprezentăm patria. Dumneavoastră înţelegeţi? E ca şi cum îl faci pe unul cocoşat, după care îl cerţi că nu participă la parada modei. M-aş fi aşteptat ca organizatorii, politicienii patrioţi şi poporul suveran să se bucure că, în sfîrşit, ne purtăm în concordanţă cu nimicnicia noastră. Că nu mai infectăm ambianţa diafană a culturii naţionale cu false valori, cu nărăviţi ai partizanatului politic, cu baloanele de săpun ale inconsistenţei noastre. Cum să lăsăm nişte neica nimeni, nişte zerouri barate, nişte prăpădiţi fuduli, nişte hoţomani de duzină să ducă steagul României peste hotare?! Păi să zicem mersi că s-au dat la o parte! Imaginea României e salvată! Am scăpat de balastul unei uriaşe tumori. Ei bine, nu! Rezultă că, orice am face, noi ăştia, the bad guys, greşim. Nu suntem la înălţimea exigenţelor! Nu înţelegem să uităm de vanităţile noastre şi să slujim interesul comun.

Mă întreb, inevitabil, ce-ar fi trebuit să facem? Văd două posibilităţi. Una ar fi fost să mergem, ca nesimţiţii, la Paris şi să protestăm acolo împotriva bramburelii de la ICR. (Unii gazetari francezi ne-au reproşat deja că n-am procedat astfel). Dar ni s-ar fi spus imediat că denigrăm ţara pe bani publici, adică pe banii instituţiei care ne-a plătit transportul. Rămîne a doua posibilitate: să mergem la Paris şi să ne comportăm ca nişte români adevăraţi. Să dăm interviuri despre ce frumos şi bine e pe la noi. Întrebaţi dacă e adevărat că primul ministru şi-a falsificat titlul de doctor, noi să spunem că e o minciună grosolană pusă la cale, la un şpriţ, de Băsescu şi Angela Merkel. Întrebaţi despre prestaţia dlui Andrei Marga, ne vom grăbi să spunem că e un om plin de idei originale, un mare stilist şi un iubitor de ţară dedicat trup şi suflet propagării valorilor autohtone, de la caloriferul transilvan, la Dragobetele din Râmnic. (Vom da exemplul înfiinţării unei filiale ICR la Tg. Jiu, absolut necesară pentru lansarea planetară a marelui marginalizat român Constantin Brâncuşi). Întrebaţi ce s-a întîmplat în România astă-vară, vom răspunde prompt (şi niţel ofensaţi): nimic! Şi tot aşa! Vom spune că miniştii şi parlamentarii noştri penali sunt persecutaţi politic, că viitorul nostru candidat la preşedinţie e un mare anglist, un tenace admirator al Europei şi o fire conciliantă, mereu trează. Mă rog, vom avea pentru orice întrebare (căci jurnaliştii sunt, peste tot, la fel…), răspunsul potrivit, adică cel patriotic.

Lăsînd, totuşi, gluma la o parte: nu e cam tare să aflăm că imaginea ţării nu e stricată de Gigi Becali, ci de Neagu Djuvara? Că nu averile neverosimile ale multiplilor baroni locali, nu vilele lor somptuoase, nu discursurile lor fudul agramate şi xenofobe ne cam înnegresc portretul, ci articolele lui Cărtărescu, declaraţiile lui Liiceanu şi bombănelile mele? Nu e cam tare să aflăm că nu răţoiala guvernamentală faţă de instituţiile europene ne dăunează, ci absenţa de la un tîrg de carte a unor scriitoraşi de doi bani?

Pentru viitorul salon internaţional al tipăriturii am, în aceste condiţii, cîteva idei. Invitat de onoare: Dan Voiculescu, ca patron al reintroducerii rafinamentului şi obiectivităţii în cultura televizuală (co-invitaţi, la o masă rotundă în limba franceză: Mihai Gâdea cu o contribuţie despre psihanaliză, Ciutacuciuvicăbadea despre umor, justiţie, sport şi boli ale copilăriei la Aristofan şi Montaigne, Codrin Ştefănescu despre ocultism în antichitatea tîrzie şi Dan Diaconescu despre filosofia surîsului în portretul Giocondei). Premiul pentru reuşită scriitoricească, popularitate şi curajoase acţiuni în ilegalitate, ar putea fi decernat, la festivitatea finală, lui Adrian Năstase.

Ştiu, o să ziceţi că sunt, ca de obicei, părtinitor-băsist. Ok! O masă rotundă paralelă ar putea fi moderată de Traian Băsescu, pe tema: cultul intelectualilor din 1990 pînă în zilele noastre. Participanţi: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Andrei Marga ca fost ministru ţărănist al Învăţămîntului, Andrei Marga ca fost ministru liberal al Externelor şi Andrei Marga ca actual ministru apolitic al ICR. Şi să se mai termine odată cu trîntorii inventaţi de guvernul Boc! Cu de-alde Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici şi Pleşu. Neagu Djuvara? A se slăbi! Avem Haşotti, avem Vlad Nistor, avem M.Oprişan, zis Francisc al II-lea! Avem 70% în parlament! Vom învinge!

http://www.contributors.ro/cultura/iarasi-si-iarasi-despre-imaginea-romaniei/


Ruinele miscatoare: Ascensiunea si caderea lui Boris Berezovski

24/03/2013

A incetat din viata, la 67 de ani, aflat in exil britanic, unul dintre marii beneficiari ai straniei tranzitii din Rusia post-comunista, miliardarul Boris Berezovski. Intamplarea face ca zilele acestea am citit cartea Mashei Gessen (“The Man Without a Face”) despre Vladimir Putin. Lucrarea documenteaza in chip impresionant si greu de contestat rolul lui Berezovski in ascensiunea lui Putin. I-a placut sa fie si chiar a fost un kingmaker.

Boris Berezovsky and Roman Abramovich

Boris Berezovski si Roman Abramovici,  pe vremea cand amandoi faceau parte din Duma

Este limpede ca fara protectia lui Berezovski, aparent incolorul si inodorul Putin n-ar fi devenit favoritul familiei lui Boris Eltin. Oligarhul, incantat sa controleze coridoarele intunecate ale Kremlinului, a mediat contactele cele mai sensibile, a deschis usile pentru fostul (?) locotenent-colonel din KGB si protejat al primarului (democrat si demagog) din Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak. Sunt destui cei care leaga moartea lui Sobceak de interesele lui Putin. Vor fi destui care vor interpreta in acelasi sens decesul neasteptat al lui Berezovski. Este prea devreme pentru a spune mai mult. Circula ipoteze legate de o presupusa sinucidere. Accentuez ca articolul de fata este o reactie rapida, nu o analiza exhaustiva a subiectului Berezovski.

Un comunicat al Kremlinului sustine ca, nu demult, Berezovski i-ar fi trimis lui Putin o scrisoare in care isi cerea iertare pentru erorile comise, sperand sa se poata intoarce in Rusia. Cu cateva luni in urma, acelasi Berezovski isi cerea iertare, pe FaceBook, pentru faptul ca l-a sprijinit pe Putin sa ajunga la putere. Fusese infrant in Marea Britanie in procesul cu un alt miliardar, Roman Abramovici, se afla in plin contencios judiciar cu o fosta prietena intima, parea ca imperiul sau se apropie de naruire. Ramane de vazut daca intr-adevar cinicul Berezovski i-a scris fostului sau favorit. Deocamdata suna putin ciudat si chiar siropos. Mai lipseste sa se publice o “spovedanie” a lui Boris Abramovici Berezovski…

Ar fi de amintit faptul ca Berezovski l-a ajutat in chip decisiv pe ofiterul FSB (fost KGB) Aleksandr Litvinenko, otravit cu poloniu radioactiv in 2006, la Londra, de catre oamenii lui Putin. A fost vorba de o razbunare tipic mafiotica. Am citit cartea fostului disident Alexander Goldfarb despre cazul Litvinenko si cred ca argumentele legate de rolul FSB in acel asasinat sunt coplesitoare. Goldfarb a fost, la un moment dat, un apropiat al lui George Soros. In paginile revistei “New York Review of Books”, Soros l-a atacat feroce pe Berezovski. Goldfarb s-a despartit de Soros, a ramas aproape de Berezovski. In ultimii anii, oligarhul rus a sustinut publicatii anti-Putin. Era un adversar redutabil, un personaj bigger than life de care dictatura FSB-ului intruchipata de regimul Putin avea motive reale sa se teama.

Un om care parea la un moment dat omnipotent a sfarsit in conditii enigmatice, departe de locurile unde s-a nascut si unde a atins nebanuite, ametitoare culmi ale abundentei si influentei. A crezut ca poate fi marele sahist intr-un joc in care mizele sunt imense, iar onestitatea este exclusa din capul locului. A subestimat capacitatea de repliere a KGB-ului, a crezut in loialitatea celui care a devenit marele restaurator al autoritarismului in Rusia. S-a inselat amarnic si a platit pentru aceste iluzii. Si totusi, nu era catusi de putin naiv. Dintre toti oligarhii, imi spunea un prieten rus, era cel mai bine pregatit in profesia sa. Chiar fusese un respectat matematician. Pe ruinele bolsevismului, animat de o balzaciana pofta de afirmare, Boris Berezovski a cladit un colosal imperiu financiar. N-a inteles ca nu exista nimic stabil in acel univers, ca statul de drept era doar o fictiune, ca era vorba de ceea ce marele filosof polonez Leszek Kolakowski a numit ruine miscatoare.

Nicio sursa alternativa de putere nu este ingaduita in Rusia lui Putin. Telul sistemului putinist, scrie Masha Gessen, este sa transforme tara “intr-un model supradimensionat al KGB-ului, in care sa nu mai existe loc pentru disidenti ori chiar pentru actori independenti”. Sfarsitul lui Berezovski pare sa confirme acest deprimant scenariu.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/ruinele-miscatoare-ascensiunea-si-caderea-lui-boris-berezovski/

Despre moartea lui Berezovski:

http://www.nytimes.com/2013/03/24/world/europe/boris-a-berezovsky-a-putin-critic-dies-at-67.html?pagewanted=all&_r=0

http://www.guardian.co.uk/world/2013/mar/23/boris-berezovsky-vladimir-putin-feud

http://online.wsj.com/article/SB10001424127887324557804578378571165087746.html

Despre Putin si Masha Gessen:

http://www.nytimes.com/2012/09/22/opinion/please-hold-for-mr-putin.html?_r=0


Thomas Mann si Mircea Cartarescu: Intelectuali in vremuri sumbre

22/03/2013

 

“Men in Dark Times” se intituleaza un superb volum de eseuri al Hannei Arendt. In 1929, Thomas Mann primea Premiul Nobel pentru Literatura. In 1933, isi dadea demisia, ca si fratele sau, Heinrich Mann, ca si Kathe Kollwitz, ca si atatia alti mari intelectuali, din Academia de Arta a Prusiei. Nu avea cum sa “co-existe” cu barbaria. Nu intelegea sa ingenuncheze. Incepea exilul cu tot ceea ce avea sa insemne el: solitudine, instrainare, anxietate.

Mi-am amintit acel episod definitoriu pentru verticalitatea spiritului in vremuri intunecate citind despre gestul lui Mircea Cartarescu. Asemeni lui Gabriel Liiceanu si lui Andrei Plesu, scriitorul a refuzat sa gireze, prin participarea sa, actiunea sistematica de demolare a a valorilor declansata de Andrei Marga si de cei care l-au numit in fruntea ICR. Nazistii au urlat contra lui Thomas Mann, l-au acuzat ca ponegreste patria germana. Scriitorul si-a urmat calea, ascultand doar de constiinta sa.

Demagogia nationalista ordinara, isteria patriotarda nu pot anula semnificatia declaratiilor lui Mircea Cartarescu: un intelectual autentic nu se coboara stand alaturi de un plagiator intr–un spatiu menit sa celebreze creatia autentica. Nu mai conteaza acum ca Ponta a renuntat sa mai participe. A fost de ajuns ca, in a sa lipsa de rusine, a crezut ca poate fi acolo. Ca au existat intelectuali gata sa dea mana cu el la un mare eveniment al spiritului. Mircea Cartarescu a refuzat sa se injoseasca. Nu a acceptat sa-l cautioneze pe Marga, noul Chisinevschi, instrumentul aplicarii sinistrei “Ordinante” care a aneantizat ICR.

Istoria culturii romanesti va retine gestul lui Mircea Cartarescu drept unul de maxima si admirabila demnitate. Din punctul meu de vedere, si, sunt convins, nu doar al meu, Mircea Cartarescu apartine panteonului onoarei.


Amintirea unui mare ganditor politic: Ghita Ionescu (1913-1996)

22/03/2013

 

Profesorul Ghita Ionescu (1913-1996) a fost cel mai important politolog de origine romana din secolul al XX-lea. Democrat convins, Ghita Ionescu a parasit Romania in momentul in care devenise clar ca tara intrase in orbita de dominatie sovietica.  In perioada interbelica, fara a fi fost comunist, a fost apropiat de cercurile intelectuale de stanga, a scris in publicatii precum “Viata Romaneasca”, “Bluze Albastre”, “Azi” etc Fascismul, in oricare din ipostazele sale, ii repugna. Ca antifascist, a fost apropiat de Lucretiu Patrascanu si de Belu Zilber. Dupa razboi, a fost o scurta perioada diplomat, dar a inteles printre primii intelectuali de stanga ca viitorul tarii nu era unul democratic, ci dimpotriva. Era un intelectual rasat, un om de o mare delicatete si caldura. Treptat, a devenit un liberal de formula aroniana. A anticipat in scrierile sale naruirea imperiului sovietic, intemeiat pe suprematia ideologiei comuniste, in Europa de Est:

In exil, a militat activ in cadrul Comitetului National Roman, a fost un timp, la inceputul anilor 60, director A anticipat in scrierule sale prabusirea imperiului sovietic. al Departamentului Romanesc al postului de radio “Europa Libera”. Era un savant cu o puternica vocatie etica, s-a opus totalitarismului in oricare dintre incarnarile sale. A predat la London School of Economics unde, impreuna cu Isabel de Madariaga, a intemeiat revista “Government and Opposition”, una dintre cele mai respectate publicatii din domeniul politicii comparative, si la University of Manchester.

Impreuna cu Ernest Gellner, a editat volumul devenit clasic despre populism. A publicat in 1964, lucrarea de pionierat “Communism in Romania” la Oxford University Press, o carte care ramane de o intensa actualitate. In medalioanele biografice din finalul volumului, a anticipat atunci posibila venire la putere a lui Nicolae Ceausescu, secretarul CC insarcinat cu chetiunile de cadre, drept succesor al lui Gh. Gheorghiu-Dej. In martie 1965, predictia lui Ghita Ionescu s-a implinit. Ulterior, a urmarit atent avatarele stalinismului national din Romania.

Cu acordul sau, i-am dedicat cartea mea, “Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism”. Am avut sansa sa discut cu el in repetate randuri ipotezele cartii, direct legate de lucrarea sa deschizatoare de drumuri. In primavara anului 1989, la invitatia sa, am scris un studiu cu titlul “Putere personala si criza politica in Romania” pe care l-a publicat in “Government and Opposition”. Examinam acolo constituirea unei factiuni post si chiar anti-Ceausescu in PCR si il identificam pe Ion Iliescu drept posibil favorit al acestei factiuni. Profesorul a citit cu atentie prima versiune a studiului meu, mi-a facut sugestii excelente. Era unul dintre cei mai competenti analisti ai fenomenelor dictatoriale din veacul XX. Lucrul acesta mi-a fost confirmat intr-o discutie pe care am purtat-o cu profesorul Juan Linz de la Universitate Yale. Era, in egala masura, un sustinator statornic si activ al proiectului integrarii europene.

Cartile lui Ghita Ionescu despre evolutia Blocului Sovietic au contribuit la formarea unor generatii de politologi si istorici. A scris lucrari remarcabile in domeniul filosofiei politice, intre care “Politics in Pursuit of Happiness”, carte tradusa in romaneste. A colaborat la revistele exilului intelectual romanesc, “Agora” si “Meridian”, conduse de Dorin Tudoran. L-cm intalnit de fiecare data cand venea la Washington, fiind oaspetele bunilor sai prieteni, respectatul diplomat Nicholas si sotia acestuia, Dana Andrews, nascuta Dana Romalo. Erau vechi si apropiati prieteni cu familia Visoianu. Imi amintesc de acele doua ore si mai bine petrecute in family room, in casa sotilor Andrews din suburbia washingtoniana Chevy Chase, impreuna cu Ghita Ionescu si cu Mircea Mihaies. Raspunsurile profesorului la intrebarile puse de Mircea si de mine pe tema resurectiei populismelor in lumea de azi au reprezentat o admirabila lectie politologica. A propus distinctii esentiale intre traditia populista americana si aceea europeana, indeosebi cea rusa. Discutia-interviu a aparut in revista “Orizont”. Cred ca ar merita sa fie republicata. Imi aminesc un pranz cu Ghita Ionescu aici, in Washington, la Cosmos Club. Cand am cerut un pahar de vin, profesorul m-a dojenit putin amuzat: “Vinul se comanda la sticla”. Era in chip natural elegant ca maniere si ca gandire.

Faptul ca presedintele Romaniei, Traian Basescu, a sustinut in 2011 Prelegerea Memoriala “Ghita Ionescu” la London School of Economics a fost un binemeritat omagiu adus unui ganditor exceptional, un veritabil umanist si un democrat consecvent. Am sperat, la vremea respectiva, ca acea prezentare avea sa fie inceputul unei serii de asemenea prelegeri purtand numele ilustrului politolog si istoric al comunismului. Mi-e teama ca filosofia neo-protocronista a ICR-ului actual nu va ingadui continuarea unui proiect atat de important.