Copiii lui Stalin, copiii lui Jivago

Dragoş Ghiţulete: Ce-a însemnat pentru puterea comunistă de la Bucureşti moartea dictatorului? Să nu uităm că deseori s-a spus că Gheorghiu-Dej a fost mai stalinist decât Stalin?

Vladimir Tismăneanu: Pentru Dej, ca şi pentru ceilalţi mici Stalini din Europa de Est, moartea lui Stalin a fost o lovitură cumplită. Deveniseră orfani politici. Liderii comunişti se defineau, din toate punctele de vedere, drept discipolii lui Stalin. Dej a simţit rapid că bate un vânt de schimbare şi a încercat să se se adapteze. Imitând situaţia de la Moscova, a început să peroreze şi el despre “conducere colectivă”. În august 1953, a vorbit în faţa activului ideologic despre necesitatea de a se abandona cultul personalităţii liderilor partidului (nu al lui Stalin). Din acest moment începe, de fapt, să se configureze, mai intâi spontan şi instinctiv, apoi programatic, de-sovietizarea ca alternativă la de-stalinizare.

 DG: Ce-ar trebui să facă România pentru a-şi recupera memoria recentă şi a evita avertismentul lui Tony Judt, potrivit căruia dacă nazismul e răul suprem atunci comunismul e pericolul suprem?

VT: Trecutul nu poate fi ascuns la infinit. Asumarea memoriei recente este o premisă a unei construcţii democratice oneste şi durabile. Cu tot imensul meu respect pentru Tony Judt şi opera sa, nu fac parte dintre cei care propun o ierarhizare a Răului radical. Ambele totalitarisme, cel comunist şi cel nazist, au fost genocidare. Este esenţial pentru România să continue proiectele de confruntare cu trecutul traumatic, în primul rând în plan educaţional, ştiinţific, juridic şi al memorializării. Crimele împotriva umanităţii nu sunt prescriptibile, deci nu văd niciun motiv ca foştii torţionari să nu fie deferiţi justiţiei, evident pe bază de probe legale. Din păcate, acest lucru întârzie şi mulţi oameni cinstiţi se întreabă de ce. Există o exorcizare prin cunoaştere, cred că acest lucru a a fost catalizat în România de discursul din 18 decembrie 2006, când Traian Băsescu, ca şef la statului, a condamnat regimul comunist drept ilegitim şi criminal. Să nu uităm că PSD-ul a boicotat acea şedinţă a Parlamentului. Să nu uităm că după câteva luni Traian Băsescu era suspendat din funcţie.

DG: Tot mai multe sondaje din România arată că tinerii cred că pe vremea comunismului era mai bine. Cum pot deveni “copiii lui Stalin copiii lui Jivago”?

VT: Tinerii la care vă referiţi nu cunosc de fapt cum se derula viaţa cotidiană sub comunism, umilirile organizate statal, sărăcia generalizată, mizeria din jur, o mizerie materială, dar şi morală. Ţesutul social era redus la relaţii bazate pe suspiciune şi teamă. Relaţiile interumane nu erau cele fireşti, bazate pe încredere, demnitate şi transparenţă. Regimul se pretindea al clasei muncitoare, dar era de fapt o dictatură a nomenclaturii asupra clasei muncitoare, de fapt asupra întregii naţiuni. România nu a cunoscut o reală de-stalinizare până la prăbuşirea regimului în decembrie 1989. Poate că tocmai din acest motiv, al unei întârzieri istorice incontestabile, convulsiile post-comuniste au fost atât de intense.
Copiii lui Jivago, un termen introdus de istoricul american de origine rusă Vladislav Zubok, erau intelectualii care fuseseră şocaţi de revelaţiile crimelelor staliniste. Din păcate, la noi aceşti intelectuali au cam lipsit. Un copil al lui Jivago a fost probabil Marin Preda cu “Cel mai iubit dintre pământeni”. Altul ar fi putut fi Adrian Păunescu, dar acesta s-a metamorfozat rapid din poet non-conformist în versificator de serviciu al dictaturii.

Atrocitatea dictatorului de cursă lungă- Astăzi se împlinesc 60 de ani de la moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin (Djugasvili) – EVZ Special > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/60-de-ani-de-la-moartea-lui-stalin-1026635/pagina-articol/1.html#ixzz2McJFRHBQ

http://www.rferl.org/section/stalin/3054.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: