Pretul utopiei: Stalin ca marxist

În februarie 1956, când primul secretar al CC al PCUS, Nikita Hrusciov, a condamnat cultul personalității lui Stalin intr-un dinamitard „Raport Secret”, Dej si camarazii sai au conceput o strategie menita sa-i fereasca de undele de soc ale destalinizarii. De-satelitizarea (de-sovietizarea) a fost arma folosita pentru a evita de-stalinizarea. Ucenic al lui Dej, Nicolae Ceaușescu a ramas pana la capat devotat mitologiilor staliniste: monopolul puterii exercitat fara niciun fel de limita de catre aparatul de partid; concentrarea acestei puteri in mainile unei coterii de militanti inspirati de comandamentele misticii revolutionare; viziunea demonizanta asupra capitalismului si democratiei liberale; infailibilitatea ideologiei marxist-leniniste; transformismul ca filosofie politica (spre a relua conceptul lui Robert C. Tucker, unul dintre marii biografi ai lui Stalin, alaturi de Robert Conquest, Robert Service, Boris Souvarine, Adam Ulam, Dmitri Volkogonov).

Ca si Stalin, pe care l-a considerat unul din modelele sale politice, Ceausescu era convins ca unitatea partidului inseamna puterea sa absoluta, personalizarea paranoic-narcisista a acestei puteri rezultata din rolul sau presupus predestinat in istorie. ​​Pragmatic si realist in negocierile internationale, Ceausescu, asemeni lui Stalin, era de fapt un ideolog utopic. Nici un pret nu era prea ridicat pentru instaurarea utopiei la putere (spre a relua titlul unei faimoase istorii a Uniunii Sovietice datorata istoricilor Mihail Heller si Aleksandr Nekrici). Pe lunga durata, nu accepta compromisurile cu ceea ce detesta visceral: pluralismul si democratia.

Ca si pentru Stalin, finalitatea actiunii sale politice o constituia transformarea conditiei umane, construirea „Omului Nou”. Totalitarismul este, inainte de toate, un proiect de recladire antropologica, de eradicare a moralitatii traditionale.Avem de-a face cu utopii redemptiv-purificatoare. Nimic nu a fost mai important pentru dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin (1879-1953) decât recunoașterea sa ca doctrinar marxist. Și-a visat să fie „clasic al marxismului”. Puterea sa nu era doar una autocratică, ci, mai ales, una ideocratică.

Komar and Melamid, Stalin and the Muse

Avatar al leninismului, stalinismul punea pretul suprem pe hegemonia dogmei, pe ortodoxia doctrinara. Era o logocratie,o  eclesiologie si o soteriologie. Așa s-a conceput Stalin pe sine, ca pontif doctrinar, încă din anii clandestinității bolșevice, când, la îndemnul lui Lenin a scris o broșură despre marxism și chestiunea națională. Ulterior, a participat la efortul de a demonstra că leninismul era „marxismul erei imperialiste și a revoluțiilor proletare”. Marea impostură a pornit chiar din momentul loviturii de stat bolșevice prezentată drept o grandioasă revoluție socială.

Stalin, caricatură de Predrag Koraksić Corax, Serbia.
Stalin, caricatură de Predrag Koraksić Corax, Serbia.

​​Din clipa în care a devenit filosofie oficială, marxismul a renunțat la dimensiunea critică originară, s-a auto-sacralizat. Intr-un moment de sinceritate, atunci cand a implinit 50 de ani, Karl Marx insusi spusese ca nu se considera „marxist”. In viziunea bolsevica, ideologia înceta să mai fie o „armă a criticii” și devenea discurs dezlantuit apologetic. Lui Marx i se ridica, in prezenta lui Lenin, un monument la Moscova, cuvintele finale din „Manifestul Partidului Comunist” („Proletari din toate tarile, uniti-va!”) figurau pe manșetele tuturor ziarelor și revistelor, dar minciuna era întronată ca substanță a noii spiritualități, tradiția stângii anti-autoritare era cauterizată și stigmatizată. Alaturi de tinte precum monarhistii, liberalii (constitutional-democrati, kadetsii) si clericii, bolsevicii au organizat prigoana sistematica impotriva socialist-revolutionarilor (eserii), a mensevicilor si a anarhistilor.

Lenin și Troţki știau foarte bine că nu a fost vorba de o insurecție populară, ci de o acțiune a unui stat major format din militanți fanatici, revoluționari de profesie dedicați necondiționat atingerii scopurilor dictate de nucleul conducător. Așa a fost construit Partidul Bolșevic, ca univers sectar, ultra-autoritar, respectând orbește principul „centralismului democratic” definit de Lenin, inclusiv supunerea fără murmur a minorității față de majoritate, ierarhia înghețată și obtuză care a permis ascensiunea, încă din ultimii ani de viață ai lui Lenin, a unor birocrați lipsiti de imaginație strategică, dar total controlabili (Molotov, Kaganovici, Voroşilov, chiar Kirov etc). Stalin a stiut pe cine sa mizeze si a mizat.

În egală măsură, tocmai pentru că era vorba de un univers închis, militanții găseau în el un adăpost împotriva oricăror incertitudini și anxietăți. Stalin era pentru ei eroul fara pata si prihana, idol, profet si zeu. Cultul lui Stalin a fost religia politica in care s-au format generatii de comunisti nu doar in URSS, ci si in China, Romania, Ungaria, Polonia etc Pentru Lenin, teoria revoluționară era o referință fundamentală, dovadă că într-un articol din ultima sa perioada de viață, „Despre importanța materialismului militant”, cerea ca tinerii profesori de marxism să învețe ce înseamnă dialectica hegeliană.

Stalin era plăsmuit din altă materie, nu făcuse parte, asemeni lui Lenin din acea familie, ori fraternitate, a stângii cosmopolite internaționale din inima Europei despre care a scris cu mare subtilitate și nu fără o oarecare tandrețe Hannah Arendt în eseul consacrat Rosei Luxemburg. Nu aș spune că Stalin era un marxist primitiv, dar era unul cu o vocație terifiantă a simplificării. Lecturile sale erau îndeosebi din Marx, Engels, Plehanov, Lenin, Kautsky, Otto Bauer, Bernstein, Hilferding, Rosa Luxemburg; nu avea orizontul intelectual al bolșevicilor care trăiseră ani îndelungați în Occident.

Lenin nu a avut scrupule in a institui teroarea revolutionara ca mecanism esential de consolidare a dictaturii bolsevice. Stalin a extins-o si a intensificat-o la maximum. Gulagul, infiintat in timpul lui Lenin, a capatat dimensiuni monstruoase in perioada stalinista. Violenta sociala facea parte din natura sistemului. La ora actuala, putem estima ca au fost ucisi, din ratiuni politice, in timpul lui Stalin, peste 25 de milioane de oameni. A fost, ca si Hitler, un dictator genocidar.

Marxismul era pentru Stalin un instrument de legitimare a propriei puteri, iar propria putere era un instrument pentru îndeplinirea profețiilor leniniste. De aici și maleabilitatea uluitoare a interpretărilor staliniste, născute în mare măsură din convingerea că rolul teoriei este să justifice realitatea politică a socialismului într-o singură țară. Obiecția absolută a lui Stalin la adresa curentelor rivale din interiorul stângii revolutionare era că acestea, mai ales troţkismul, slăbesc frontul monolitic al falangei marxiste globale. Subiectiv, gândea Stalin, aceste curente pot fi revoluționare, dar obiectiv ele servesc „contra-revoluția”. Stalin se credea marxist și, la urmelor, chiar era un marxist din categoria cea mai cinică. Ii socotea pe adversarii sai „lichidatoristi”. Prin urmare, trebuiau lichidati.

Text transmis la Radio Europa Libera, 5 martie 2013.

http://www.europalibera.org/content/article/24919940.html

Pentru un bilant analitic, lucid si riguros, al dezbaterilor despre Stalin si stalinism, recomand articolul lui Marius Stan:

http://www.contributors.ro/cultura/mic-bilan%c8%9b-60-de-ani-de-post-stalinism/

Comments are closed.

%d bloggers like this: