Intre ridicol si desuetudine: Declinul lui Crin Antonescu

 

L-am numit candva cel mai ridicol personaj din politica romaneasca a ultimelor doua decenii. Termenul care mi-a venit in minte reflectand la comportamentul recent al lui Crin Antonescu este obsolescenta. Cu alte cuvinte, anacronism, desuetitudine, vetustete. Crin Antonescu este invechit. Prizonier al propriei vacuitati si al unei fatuitati pe masura, lipsit de idei dar arogant cat incape, omul n-a inteles mai nimic din ce s-a petrecut in 2012, este intepenit in acelasi proiect extenuat care se reduce la doua cuvinte si un semn de exclamare, repetate maniacal: “Jos Basescu!” Reactia de o virulenta incredibila chiar si in cazul acestui personaj hiper-umoral in raport cu “Initiativa Romania Liberala” mi se pare simptomatica.

In timp ce Victor Ponta mimeaza pragmatism, chiar realism politic, Crin Antonescu se vrea campionul unui radicalism a carui sterilitate nu mai trebuie dovedita. Este irelevant daca Victor Ponta este fericit de coabitare. Important este ca atat el, cat si Traian Basescu inteleg ca, la ora actuala, nu exista o alternativa rezonabila. Ca prelungirea starii de razboi civil larvar, gata mereu sa izbucneasca public, este contra-productiva. Ca de-democratizarea este o strategie perdanta.

Pumnul in gura si calcaiul de fier pot functiona doar pe scurta durata intr-un univers politic pluralist. Ideile fixe se platesc. Crin Antonescu nu poate pune botnita la infinit criticilor sai din PNL, nu poate domni ca un autocrat fara a-si anula definitiv sansele de recunoastere dincolo de frontierele formatiunii pe care (inca) o dirijeaza. I-a mers (pana la un punct) in cazurile Adriana Saftoiu si Dan Grigore, a scapat de ei, dar politica excluderilor in serie, a epurarii permenente nu renteaza niciodata pe lunga durata. Ori renteaza doar in spatiul totaliitar.

Se vede cu ochiul liber ca in PNL se coaguleaza o crescanda disidenta, ca gruparea Antonescu este tot mai nervoasa. Contestatarii sunt infierati cu furie, priviti ca tradatori demni de dispret. Se ascut cutitele vendetei. Calin Tariceanu este avertizat sa nu cada in pacatul “bigamiei politice”. Liderul PNL simte ca-i fuge pamantul de sub picioare, ca au loc miscari politice al caror efect poate fi o repozitionare a PSD care sa-i fie, lui, prezidentiabilului ce se credea de neinlocuit, fatala.

Cand Victor Ponta anunta ca formatiunea pe care o conduce are 120 de ani vechime este vorba de inca o lozinca din arsenalul inepuizabil al propagandei feseniste. Ponta nu este urmasul lui Titel Petrescu, al martirilor social-democrati inchisi de comunisti, ci al lui Iliescu si Nastase. Dar poate fi vorba si de un calcul atent legat de natura social-democratiei europene. Ponta vrea sa-si plaseze pariul politic in acea directie, s-a ars teribil anul trecut in aventura pucista initiata de Antonescu, Iliescu si Voiculescu, acum sufla si-n iaurt. Ori se face ca sufla. Deocamdata, observam ca Ponta incearca sa fie manager, Antonescu ramane baiatul din galerie care striga, fluiera, da din maini si din picioare, aflandu-se mereu intr-o alarmanta stare de agitatie.

Comments are closed.

%d bloggers like this: