Ion Iliescu poate dormi linistit: Muzeul Comunismului, la calendele grecesti

S-a mai scris o pagina, deloc onorabila, din istoria a ceea ce Paul Goma a diagnosticat drept amnezia la romani. Macar Victor Ponta nu a semnat Declaratia de la Praga din 2008 privind condamnarea simultana a marilor orori ale veacului trecut, comunismul si fascismul. Crin Antonescu, de profesie istoric, militant politic care profeseaza anticomunismul, a facut-o. S-a angajat astfel sa sustina o confruntare onesta cu mostenirile unui trecut care continua sa bantuie prezentul intregii lumi post-comuniste. Alaturi de colegii sai penelisti, inclusiv istoricul Hasotti, si-a calcat angajamentul. Trecutul ii enerveaza, ii irita si ii stinghereste pe cei ce-si zic liberali.

Trebuie sa recunosc ca doua voturi anti-Muzeu m-au uluit si m-au mahnit cu precadere: cel al istoricului Dinu C. Giurescu (deputat PC)  si cel al lui Eduard Hellvig (deputat si figura importanta in PNL). Primul din ratiuni pe care orice cunoscator al istoriei Romaniei in a doua jumatate a secolului XX le intelege fara nicio dificultate. Al doilea, pentru ca a fost studentul meu intr-o Scoala de Vara tinuta la Timisoara in 1999, daca nu ma insel. Am crezut atunci ca interiorizase lectiile disidentei anti-comuniste din Europa de Est, intre care obligatia de a salva memoria si de a reabilita dimensiunea morala a politicului. A fost o iluzie.

Initiata de Vaclav Havel, Vytautas Landsbergis si Joachim Gauck, Declaratia de la Praga cerea “ajungerea la o înţelegere paneuropeană conform căreia atât regimurile totalitare naziste cât şi cele comuniste să fie judecate fiecare în conformitate cu potenţialul propriu de a dezvolta politici distructive de aplicare sistematică a formelor extreme de teroare, suprimând toate libertăţile civice şi umane, pornind războaie agresive şi, ca parte componentă a propriilor ideologii, exterminând şi deportând naţiuni întregi şi grupuri de populaţie, şi, drept urmare, acestea să fie considerate principalele dezastre care au lovit secolul XX”. Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania a oferit acea baza documentara menita sa convinga pe orice om de buna credinta ca regimul comunist a fost ilegitim si criminal. Din pacare, reiese ca deputatii care au votat impotriva Muzeului Comunismului nu au fost convinsi…

Stirea este scurta si lipsita de echivoc: “Cu o majoritate zdrobitoare, Camera Deputaților a respins înființarea unui muzeu al comunismului, în București. Singurul grup care a susținut acest proiect de lege – inițiat în legislatura 2008-2012 de către patru parlamentari de la PDL, independenți și minorități – a fost cel al PDL.” Cu alte cuvinte, partidele coalitiei useliste au inmormantat ideea infiintarii in Bucuresti a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste. Nici prin cap nu le-a trecut sa discute bugetul Institutului Revolutiei prezidat de Ion Iliescu, principalul profitor al confiscarii revolutiei. Discipolul lui Iliescu, Victor Ponta, proclama continuitatea dintre vechiul Partid Social Democrat, anihilat de comunisti, si formatiunea pe care o conduce. Daca lucrurile ar fi stat astfel, deputatii PSD ar fi votat pentru grabnica edificare a acelui Muzeu. Ideea ca IICCMER ar tine locul unui asemenea muzeu este rizibila. Un institut este un centru de cercetare, un muzeu este, in cazul de fata, o arhiva vie a ceea ce-a insemnat totalitarismul comunist. Pentru fostul activist de frunte al PCR, Ion Iliescu, un asemenea muzeu reprezinta un cosmar. Fara asemenea muzee, comunitatea amintirilor si durabilitatea memoriei sunt de neconceput, iar artizanii dictaturii pot sa-si savureze fericiti anii ce le-au mai ramas.

Nu e sfarsitul lumii. Au cazut niste masti, uselistii si-au marturisit opozitia fata de decomunizare. Eu unul, nu aveam iluzii. Nici prietenii mei de valori si de idei. Exista, fireste, Memorialul de la Sighet, un loc de memorie fara de care constiinta istorica romaneasca ar ramane pe veci schilodita. Nimic insa n-ar trebui sa impiedice existenta unui Muzeu al Comunismului la Bucuresti, solidar si complementar cu Memorialul intiat si condus cu generos devotament de Ana Blandiana si Romulus Rusan.

Poate ca a sosit momentul ca societatea civila sa preia initiativa Muzeului Comunismului si sa incerce implicarea unor cercuri cat mai largi, inclusiv din zona financiara si a business-ului, pentru a zidi ceea ce majoritatea clasei politice priveste drept inutil. O democratie care ignora trecutul este una subreda si prea putin credibila.

De o mare si justificata tristete este declaratia lui Doru Maries:

Presedintele Asociatiei “21 Decembrie”, Teodor Maries, e indignat de pozitia majoritatii parlamentarilor romani, care la inceputul acestei saptamani au votat impotriva initiativei de deschidere a unui muzeu al comunismului. Liderul revolutionarilor a comentat pentru Epoch Times rezultatul zdrobitor al votului din plen explicand ca, in opinia sa, “PNL si PSD s-au amestecat, s-au corcit atat de mult, astfel ca sunt cu totii rosii acum. Din pacate, din culoarea galben a liberalilor combinata cu rosul celor de la PSD a iesit tot rosu. De fapt, liberalii nu s-au schimbat in ultimii 23 de ani, sunt aceiasi in principiu si in crez cu cei din 1990″.

Comments are closed.

%d bloggers like this: