Viziuni, optiuni, mosteniri: Argument pentru “Cartea presedintilor”

30/05/2013

La peste două decenii de democraţie românească (imperfectă, ezitantă, cu un debut extrem de frustrant pentru prietenii societăţii deschise), cred că este deopotrivă utilă şi legitimă o comparaţie între cei trei preşedinţi din perioada 1990‒2012. Îi cunosc relativ bine şi mi se pare că pot propune aici un început de discuţie onestă, lipsită de partizanat, de idiosincrazii şi de emoţii. Nu-mi ascund afinităţile, dar încerc să le explic raţional, cu argumente factuale.

Atunci cînd Cristian Pătrăşconiu mi-a propus acest interviu-dialog, am acceptat fără ezitare, deşi eram prins până peste cap în numeroase alte proiecte şi angajamente. Am făcut-o din cel puţin două raţiuni: în primul rând, pentru că îl socot pe Cristian unul dintre cei mai inteligenți şi talentaţi intervievatori români. Am lucrat cu el, ne-am întâlnit în situaţii formale şi informale, emitem pe lungimi de undă convergente. Apoi, pentru că, din motive despre care vorbesc în carte, am avut ocazia să mă intersectez, direct sau indirect, cu toţi cei trei preşedinţi ai României de după 1989 (ba chiar şi cu Nicolae Văcăroiu, preşedintele interimar din 2007). Am scris pe larg despre stăpânii României comuniste. De altfel, pe lângă cei trei președinți aleși democratic, apare în carte și cel care i-a precedat, cel responsabil de „instituirea sceptrului prezidențial“, cum a spus Salvador Dali, Nicolae Ceaușescu. Am explorat atent, vreme de decenii, biografiile celor doi lideri ai Romaniei comuniste. Am publicat studii si carti despre comunismul dinastic si despre “fantoma lui Dej”. Am discutat pe larg cu Ion Iliescu despre aceste personalitati in cartea de dialoguri aparuta in 2004. Ion Iliescu este el insusi copilul (ori, altfel spus, “produsul”) a ceea ce putem numi cultura politica a comunismului romanesc, cu fixatile, nevrozele, anxietatile, complexele si ambitiile stiute.  Cred ca sunt in masura sa compar tipurile de conducere in regimul totalitar cu cele din Romania post-comunista, sa notez discontinuitatile, dar si unele nelinistitoare continuitati la nivelul formelor mentale.

Ca politolog, sunt interesat de avatarurile regimurilor democratice şi non-democratice, mă interesează, în cazul primelor, relaţia dintre prezidenţialism, semi-prezidenţialism şi parlamentarism. Vreau să înţeleg, iar întrebările lui Cristian Pătrăşconiu sunt invitaţii excelente în această direcţie, cum se întâlnesc, în comportamentele celor trei elementele psihologice, bagajul biografic şi opţiunile ideologice. Cât din acţiunile lor este efectul pragmatismului şi cât provine din ataşamentul pentru anumite valori?

În unele momente, mai ales în 2012, relaţiile dintre aceşti trei oameni de stat au fost extrem de încordate. S-au spus lucruri dure, s-a turnat gaz peste foc. Să sugerezi, precum Ion Iliescu, serviciile psihologilor în raport cu un şef de stat care trage un semnal de alarmă privitor la degradarea statului de drept este cel puţin stingheritor. Ar merita scris un studiu despre felul cum înţeleg foştii şefi de stat din România postdecembristă să mistifice realităţile zilei de azi. Acolo unde orice om cu bun-simţ detectează sugrumarea justiţiei independente, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu au identificat, în consens cu duumvirii din fruntea USL şi cu Dan Voiculescu, lupta împotriva “tiraniei băsesciene”. Era nevoie ca doi foşti preşedinţi să intre în campanie deschisă pentru înlăturarea celui de-al treilea?

Ion Iliescu ar trebui să ştie că statul de drept din România nu s-a consolidat datorită PSD, ci în pofida mafiei pe care a păstorit-o în aceste peste două decenii. Că oamenii săi au contribuit la deteriorarea fulgerătoare a ceea ce s-a clădit începând, practic, din 1997. În cazul lui Iliescu, este vorba de consecvenţă întru respingerea pluralismului veritabil. În cel al lui Emil Constantinescu, lucrurile ţin, din cât pot înţelege eu, de un orgoliu hipertrofiat şi de sentimentul că intelectualii din România (mai precis cei pe care îi tot acuza că au „suflete de sclavi”) nu i-au recunoscut meritele.

În ce mă priveşte, nu minimalizez reformele din domeniul justiţiei şi izbânzile din politica externă (au jucat roluri importante în aceste direcții domnii Valeriu Stoica şi Andrei Pleșu). Întâmplător, sunt printre aceia care îi acordă domnului Constantinescu un mare credit pentru curajul demonstrat în politica externă pe vremea când Iliescu şi PDSR-ul îl glorificau pe Slobodan Miloşevici şi condamnau acţiunile NATO. Am spus-o într-un mesaj citit la lansarea tetralogiei profesorului Constantinescu la Ateneul Român şi publicat în revista 22, deci după încheierea mandatului său: E bine să nu uităm pădurea din cauza copacilor. Prima mare breşă, de fapt una decisivă, în sistemul iliescian a fost victoria CDR. Atunci a avut loc alternanţa, criteriu esenţial pentru judecarea realităţii şi calităţii democraţiei. Au urmat însă numeroase eşecuri datorate pe de o parte rezistenţei îndârjite a structurilor securist-nomenclaturiste, dar şi, pe de altă parte, lipsei de voinţă politică a echipei Constantinescu, fragmentării forţelor antitotalitare.

Miza jocului politic actual din România este limpede: viitorul statului de drept. Cine crede că este vorba de spuse fără noimă, de focuri de artificii electorale, se înşală amarnic. Pentru a fi europeană, România are nevoie de justiţie independentă. Este ceea ce înţelege Traian Băsescu, şi aşa îmi explic strategia sa de după referendumul din nevrozanta vara a anului 2012.

Ştiu că sunt destui exasperaţi de preţul coabitării dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta. Am prieteni apropiaţi care privesc poziţia lui Traian Băsescu drept una fatalmente perdantă şi îl acuză de abdicare de la principiile pe care le-a apărat până acum în pofida tuturor intemperiilor şi mizeriilor. N-am mai fost în ţară din iulie 2012, nu am purtat nici o discuţie cu Traian Băsescu pe acest subiect. Dar aş spune că în condiţiile date de loc şi de timp, cu o dreaptă fragmentată şi autodevorată de pasiuni extrem de personalizate, Traian Băsescu nu are altă soluţie decât coabitarea dacă vrea să lupte în continuare pentru acele principii în care crede. Atât cât îl cunosc eu, şi cred că îl cunosc bine, nu va ceda.

Este momentul unei regândiri lucide a ce s-a construit în aceşti ani, a ce s-a distrus în 2012 şi mai ales a ce trebuie întreprins în continuare. Sper că această carte poate servi acestui scop, întărirea statului de drept, care ar trebui să inspire acele forţe politice cărora nu le este indiferentă credibilitatea şi onoarea democraţiei din România.

Calde mulţumiri Lidiei Bodea şi lui Gabriel Liiceanu pentru sprijinul dat apariţiei acestui volum. Ca şi Cristian Pătrăşconiu, sunt convins că Oana Bârna este redactorul de carte ideal: perspicace, entuziast, franc şi exigent. Îi mulţumim din inimă.

Washington, DC, 19 aprilie 2013

(Textul de mai sus apare ca argument la “Cartea presedintilor”, volumul de dialoguri realizat impreuna cu Cristian Patrasconiu, care va fi lansat la Bookfest sambata, 1 iunie, la ora 1 p.m. Vor vorbi Horia Patapievici, Ioan Stanomir, Dan Tapalaga si Cristian Patrasconiu.  Fireste, as fi dorit sa particip. Nu am putut sa o fac din ratiuni usor de inteles: fiul nostru, Adam Volo, are festivitatea de absolvire a liceului pe 2 iunie, motiv de mandrie si bucurie pentru el, pentru familie, pentru numerosii nostri prieteni).

https://adevarul.ro/cultura/carti/recomandarile-targul-carte-bookfest-2013-1_51a61433c7b855ff563a47c6/index.html


Excluderi, expulzari si excomunicari: Despre viitorul PDL

29/05/2013

Atunci cand, invitat de profesorul Valeriu Stoica, am acceptat sa fiu presedintele Consiliului Academic al Institutului de Studii Populare, i-am spus ca nu vad acea pozitie drept o limitare a dreptului meu de a ma delimita de pozitiile acelui partid atunci cand nu voi de acord cu ele. Nu am devenit membru PDL. M-a asigurat ca asa vor sta lucrurile. In acest spirit, scriu aceste randuri pentru a exprima o sincera ingrijorare si o fierbinte speranta. Sunt ingrijorat ca oameni de admirabila tinuta intelectuala si morala sunt amenintati in aceste zile cu excluderea din PDL pentru faptul ca au spus public ceea ce gandesc. Se vehiculeaza o conceptie pe care eu o socot anacronica despre “disciplina de partid”.

PDL nu este, nu trebuie sa fie un partid de tip bolsevic in care domneste “centralismul democratic” de tip leninist. Nu numai ca libertatea fractiunilor (interzisa de Lenin in Partidul Comunist in martie 1921) trebuie recunoscuta, dar, in opinia mea, ea trebuie chiar incurajata. Pentru mine (si nu doar pentru mine) sintagma “excludere din partid” suna terifiant (et pour cause). PDL trebuie sa fie, ca partid modern, o formatiune a incluziunii, nu a expulzarilor pripite si a excomunicarilor brutale.

PDL nu este, nu trebuie sa fie un partid de genul PNL-ului antonescian in care “deviatorii” sunt pedepsiti fara mila, expulzati drept “tradatori” si “sabotori”. PDL nu este, nu trebuie sa fie oglinda la dreapta a PSD, un partid nascut din cenusa inca nestinsa a PCR. Oameni ca Teodor Baconschi, Cristian Preda, Sever Voinescu, Toader Paleologu, Monica Macovei, Daniel Funeriu ar trebui priviti drept tezaurul de idei strategice al PDL. Niciun alt partid din Romania nu se poate mandri cu prezenta in randurile sale, si inca in pozitii influente, a unor asemenea intelectuali critici. Sunt apropiat prieten de ani de zile cu Traian Ungureanu, dar nu inteleg o anumita indarjire a sa in clipa de fata.

Imi exprim aici speranta ca Traian Ungureanu si alti colegi care stiu ca fara democratie interna un partid politic se transforma intr-un cadavru, intr-o colectie de mediocritati arogante si sterile, vor interveni la timp spre a opri ceea ce nu poate servi nici dreptei romanesti, nici cauzei libertatii in general. Nu este aici locul sa examinez relatiile dintre PDL si alte formatiuni ale dreptei romanesti. Voi spune doar ca unitatea dreptei nu poate fi decat una in diversitate, ca nicio miscare si niciun partid nu poate declara, de o maniera apodictic-narcisista, “Dreapta sunt eu”.

Iata lista membrilor Consiliului Academic al ISP:

Vladimir Tismăneanu, Presedinte

Teodor Baconschi

Radu Carp

Tom Gallagher

Petre Guran

Gabriel Liiceanu

Mihail Neamţu

Virgil Nemoianu

Radu Preda

Roger Scruton

Ioan Stanomir

http://www.isp.org.ro/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/excluderi-expulzari-si-excomunicari-despre-viitorul-pdl/

Precizez ca acest articol exprima exclusiv opiniile mele.


Ciuma lui Caragea: Vlad Georgescu il desfide pe Ceausescu in martie 1977 (Text inedit)

28/05/2013

Vlad Georgescu este una dintre vocile fără de care istoria libertăţii în România nu ar putea fi scrisă. Intelectual public critic, animat de pasiunea moderaţiei, fidel codului de   valori al tradiţiei, Vlad Georgescu propune, prin textele sale din exil, o analiză sistematica şi vizionară  a comunismului românesc. Director al secţiei româneşti de la “ Radio Free Europe”, el adaugă luptei  radiofonice vigoare şi patos.  

vlad-georgescu

Textul inedit publicat astăzi, text descoperit de cercetătorul Felician Velimirovici, ca urmare a unei investigaţii în arhivele  CNSAS, face parte din această serie de filipice gândite de Vlad Georgescu. Semnificaţia lui este cu atât mai importantă cu cât el este provocat de cutremurul din 4 martie 1977 . Un cutremur de care se leagă debutul celei mai  teribile campanii de demolări şi devastări. Vizionar, Vlad Georgescu ştie să citească în prezent semnele viitorului. Invocând necesitatea intăririi  Bucureştiului,  Nicolae Ceauşescu va  iniţia un proces al cărui scop final este eliminarea memoriei istorice a României înseşi.  Textul lui Vlad Georgescu este un reper esenţial în acest dosar al tiraniei şi acţiunii ei destructive. Textul a ajuns  în Occident (din câte ştim, prin intermediul matematicianului disident Mihai Botez) şi a fost citit la “Europa Libera”. A urmat arestarea si anchetarea istoricului, eliberat si lăsat să plece din Romania, in urma interventiei profesorului  Zbigniew Brzezinski, in acea perioada consilier pentru securitatea naţională (National Security Advisor) al preşedintelui Jimmy Carter. 

Cutremurul din 4 martie 1977 a fost un moment crucial în istoria regimului comunist din România. Nicolae Ceausescu  şi camarila sa  au incercat  (şi, în parte, au izbutit) să manipuleze propagandistic starea de şoc şi suferinţă pentru a-şi consolida imaginea de “salvatori ai neamului în clipe de restriste”. În fapt, Ceausescu a profitat constant de urgiile naturii (inundaţii, cutremur) pentru a-şi fortifica propriul cult. Este de notat tonul dur al scrisorii-pamflet semnate de Vlad Georgescu, cunoscut în genere prin calmul judecăţilor sale ştiinţifice. Istoricul înţelesese, înaintea multora, nu doar natura tot mai iraţională a sistemului, dar si efectele cataclismice ale unui delirant cult al personalităţii, fundamentul, alături de ubicuitatea Securităţii, al stalinismului naţional din România. Este de menţionat că acest text a fost scris în aceeasi perioadă în care Paul Goma trimitea celebra sa scrisoare către Pavel Kohout în care îşi exprima solidaritatea cu Carta 77. Tot în 1977 se năştea Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania. În august 1977, avea loc greva anti-comunistă a muncitorilor mineri din Valea Jiului. (LaPunkt.ro)

Ciuma lui Caragea – de Vlad Georgescu

Şi vodă Caragea şi Ştefan Lăcustă înaintea lui au rămas în istorie ca domni ai calamităţilor. Pe Caragea, lumea îl ştie graţie ciumii care i-a împuţinat ţara. Un mare flagel la o domnie de numai şase ani. Din 1970, în doar şapte, ne-au bântuit trei mari flagele, două potopuri şi un cutremur. Nu-i prea mult pentru o singură domnie?

Ai spus că blocurile s-au dărâmat pentru că foştii proprietari capitalişti le-au înălţat fără grijă. Nici în aceste clipe nu poţi uita ideologia, nu renunţi la lupta de clasă. Dar blocul dela Lizeanu, dar poşta din Plevnei, dar blocul din Militari, dar centrul de calcul, toate abia construite, tot din vina proprietarilor s-au dărâmat? Dar zecile de blocuri noi, fisurate, evacuate, tot din vina proprietarilor stau să se prăbuşească?

Blocul din Militari a fost ridicat după indicaţiile tale preţioase. Trebuia să fie blocul model al noului mod de a construi: cu piloni şi ziduri mai subţiri, cu fier şi beton mai economisit. Ce s-ar fi întâmplat dacă cutremurul ar fi lovit peste câţiva ani, când Bucureștiul ar fi fost plin de blocuri ca cel din Militari?

Radioul ne-a dat ştiri despre catastrofă abea după trei ore. A trebuit să aflăm despre ce se petrece de la posturi străine, dela Europa Liberă, iar cand au început să vorbească nu vorbeau şi nu te arătau decât pe tine. Noi voiam să ştim ce se întâmplă, unde ne sînt fraţii şi prietenii, dar aflam doar cât de eroic se comportă activiştii, cât de minunat ştie să se descurce partidul, cât de îmbărbătaţi sînt cetăţenii că ai venit să vezi ce nu mai era de văzut. Te-am privit din nou dând indicaţii. Platitudini. De pildă, să se înceapă demolările de sus în jos. Îţi crezi oamenii atât de înapoiaţi incât să fi început de la mijloc? Te ascultau toţi, ingineri, arhitecţi, constructori, îşi luau notiţe, aplecaţi din spate. De ce nu-i laşi să-şi facă meseria singuri, ca buni meseriaşi ce sunt, fără atâta amestec amatorist? Aseară, un mare actor recita la televizor poezia „Ciocarlia anunţă zorile”. O poezie din cele noi, patriotardă, falsă. Zorile nu vin dintr-acolo. Nu vin de unde le arăţi. Destinul se întoarce contra strâmbătăţii şi incompetenţei.  Pământul s-a scuturat pentru a spune că a venit vremea să se întoarcă fila. Desleagă-ne de opreliştile care ne încătuşează. Îngăduie energiei neamului să clocotească la lumină. Ia-ne activiştii de pe grumaz. Opreşte discriminările şi apartheidul înlăuntrul aceluiaşi popor. Încetează a ne împărţi în cetăţeni de diferite clase, în membrii de partid de diferite categorii, în membri de partid şi în paria. Lasă-ne pe toţi să ne bucurăm de lumină. Uneşte neamul. Adu-ţi aminte de ‘68. Mai poţi?

Vodă Caragea a rămas în istorie prin ciuma care i-a împuţinat ţara. Un altul, înaintea sa, a rămas prin lăcuste. Domnia Ta vei rămâne prin două potopuri şi-un cutremur. Domnul cataclismelor, cum nu a fost altul în istoria românilor. Două potopuri şi-un cutremur. E mult pentru o singură domnie. Te sbaţi să intri în legendă. Atunci opreşte-te şi întoarce-te. Te vom urma căci schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Iar de nu poţi, fă ca meşterul Manole: zideşte-ţi domniţa, lipeşte-ţi aripi de șiță și sări. Va rămâne pe urmă-ţi, cel puţin o fântână!

6 martie 1977, București.

http://www.lapunkt.ro/2013/05/28/ciuma-lui-caragea-un-text-inedit-al-lui-vlad-georgescu-despre-cutremurul-din-martie-1977-si-regimul-ceausescu/


La Bookfest: Lansarile Humanitas

27/05/2013

La standul Humanitas, in pavilionul C2, cu peste 1000 de titluri, reduceri de 10%–30% si preturi speciale la editiile de colectie.

Vineri, 31 mai
 
♦ 16.00 Anamaria Smigelschi, Gustul, mirosul si amintirea Invitati: Anamaria Smigelschi, Dan C. Mihailescu, Iustina Croitoru
♦ 16.30 Lena Constante, Evadarea tacuta si Evadarea imposibila Invitati: Tania Radu, Ioana Bot, Lidia Bodea
♦ 17.00 Gabriel Dimisianu, Amintiri si portrete literare Invitati: Alex Stefanescu, Gabriel Dimisianu, Radu Paraschivescu
♦ 17.30 Ernesto Sabato, Despre eroi si morminte Traducere de Tudora Sandru Mehedinti Invitati: Dan C. Mihailescu, Andrei Ionescu, Denisa Comanescu
♦ 18.00 Valentin Uritescu, Sa ai grija de cel bun din tine. Amintiri Invitati: Valentin Uritescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea
♦ 18.30 Isabel Allende, Caietul Mayei Traducere de Cornelia Radulescu Invitati: Alex Stefanescu, Cornelia Radulescu, Denisa Comanescu
 
Sambata, 1 iunie
 
♦ 11.00 Monica Pillat, Corabia timpului Ilustratii de Rares Ionascu Invitati: Monica Pillat, Ioana Nicolaie, Iustina Croitoru
♦ 12.00 Lucian Boia, Sfarsitul Occidentului? Spre lumea de maine Lucian Boia, De ce este Romania altfel? (editia a doua adaugita) Invitati: Lucian Boia, Gabriel Liiceanu
♦ 13.00 I.L. Caragiale, Momente Editie ingrijita si studiu introductiv de Ion Vartic Invitati: Ion Vartic, Dan C. Mihailescu, Gabriel Liiceanu
♦ 13.30 Jan Koneffke, Cele sapte vieti ale lui Felix K. Traducere de Ana Popa Invitati: Jan Koneffke, Ioana Parvulescu, Mircea Cartarescu, Vlad Zografi, Denisa Comanescu
♦ 14.00 Cele mai frumoase povestiri din Biblie Traducere din ebraica, aramaica si greaca veche de Monica Brosteanu si Francisca Baltaceanu Cuvant insotitor de Andrei Plesu Ilustratii de Mihail Cosuletu Invitati: Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu
♦ 14.30 Sesiune de autografe Mircea Cartarescu
♦ 15.00 Cartea ca destin. Dan C. Mihailescu in dialog cu Daniel Cristea-Enache Invitati: Dan C. Mihailescu, Daniel Cristea-Enache, Alex stefanescu, Lidia Bodea
♦ 16.00 Vladimir Tismaneanu, Cristian Patrasconiu, Cartea presedintilor Invitati: Horia-Roman Patapievici, Dan Tapalaga, Cristian Patrasconiu, Ioan Stanomir
♦ 16.30 T.S. Eliot, Eseuri alese Traduceri de Petru Cretia si Virgil Stanciu Invitati: Horia-Roman Patapievici, Andreea Rasuceanu, Denisa Comanescu
♦ 17.00 Neagu Djuvara, O scurta istorie ilustrata a romanilor Invitati: Neagu Djuvara
♦ 19.00 Sega, Namaste. Un roman de aventuri spirituale in Nepal Invitati: Sega, Iustina Croitoru
 
Duminica, 2 iunie
 
♦ 11.00 Olivia Steer, Dulciuri de poveste Ilustratii de Madalina Andronic Invitati: Olivia Steer, Razvan Exarhu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea
♦ 12.00 Keith Hitchins, Romanii. 1774–1866 si Romania. 1866–1947 Traduceri de George Potra si Delia Razdolescu Invitati: Lucian Boia, Ioan Stanomir
♦ 12.30 10 ani de Humanitas Multimedia, 10 ani de audiobook-uri Invitati: Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Victor Rebengiuc, Mihaela Coman
♦ 13.00 Noutati in colectia “Memorii/Jurnale” Ion Valjan, Cu glasul timpului. Amintiri Petre Sirin, Castele in Spania Radu Marculescu, Amintiri din restul vietii mele Invitati: Dan C. Mihailescu, Micaela Gulea, Lidia Bodea
♦ 14.00 John Fante, Vise de pe Bunker Hill Traducere de Iulia Gorzo Invitati: T.O. Bobe, Radu Paraschivescu, Denisa Comanescu
♦ 14.30 Bestsellerurile Humanitas Fiction 2013 Yasushi Inoue, Pusca de vanatoare Yasunari Kawabata, Frumusete si intristare Amos Oz, Sotul meu, Michael Vanessa Diffenbaugh, Limbajul florilor Kate Morton, Orele indepartate Traduceri de Angela Hondru, Florin Oprina, Ioana Petridean, Ariadna Ponta, Sinziana Dragos Invitati: Ioana Parvulescu, Angela Hondru, Elisabeta Lasconi, Sinziana Dragos, Denisa Comanescu
♦ 15.30 Dani Rockhoff, Capsunarii Invitati: Dani Rockhoff, Cristian Pantazi, Vlad Mixich, Iustina Croitoru

 
Editia a VIII-a a Salonului International de Carte Bookfest se desfasoara intre 29 mai si 2 iunie, in pavilioanele C1-C5 ale Complexului Expozitional Romexpo. Intrarea este libera. Pentru informatii detaliate vizitati site-ul Bookfest.

Moustaki: Avec ma gueule de métèque…

25/05/2013

Mi-am trait adolescenta ascultandu-i pe Brel, Brassens, Moustaki, Barbara, Greco, Ferre, Aznavour, Montand. M-am identificat cu acel metec, “Juif errant si patre grecque”. Eram copil cand am auzit prima data “Milord”, cantecul scris de Moustaki pentru Edith Piaf. Apoi, in anii 70, Nous sommes deux… Era despre prizonierii politici din Grecia coloneilor, putea fi despre victimele dictaturilor de pretutindeni. Vorba lui Simone Signoret: La nostalgie n’est plus ce qu’elle etait…

http://www.youtube.chttp://www.youtube.com/watch?v=lUNOVC1qVjc

com/watch?feature=player_detailpage&v=tEQvRXRtIlg

http://www.amazon.fr/nostalgie-nest-plus-quelle-%C3%A9tait/dp/2020049198

http://www.youtube.com/watch?v=3Pj47oCcLGw

Citesc azi in New York Times:

“His philosophy was reflected in his 1973 song “Declaration”: “I declare a permanent state of happiness and the right of everyone to every privilege. I say that suffering is a sacrilege when there are roses and white bread for everyone.”

Je déclare l’état de bonheur permanent
Et le droit de chacun à tous les privilèges.
Je dis que la souffrance est chose sacrilège
Quand il y a pour tous des roses et du pain blanc.


Argument pentru o carte despre presedintii Romaniei

24/05/2013

O carte analitica despre presedintii Romaniei post-comuniste este menita sa lumineze ceea ce, la prima vedere, risca sa apara drept deconcertant si nebulos. Partidele nu pot fi privite exclusiv ca entitati institutionale, ele sunt in egala masura agregrari de interese, constelatii de pasiuni, atasamente si loialitati. In politica, personalitatile conteaza adeseori in chip decisiv. Fara generalul de Gaulle, ar fi greu sa ne imaginam cea de-a V-a Republica. Fara Churchill, opozitia Marii Britanii fata de agresiunea nazista in Europa ar fi fost mai putin transanta.

In totalitarism, liderul este o combinatie de dictator traditional si de guru carismatic obsedat de precepte ideologice. Stalin, Mao, Hitler, Ceausescu se visau mari ganditori politici. Lucrurile, evident, stau diferit intr-un regim democratic. Chestiunea pe care merita sa o exploram este rolul presedintelului intr-un sistem hibrid, proto-democratic.

Dupa prabusirea comunismului in Romania, bolsevismul rezidual si persistent al lui Ion Iliescu si-a pus pecetea asupra sistemului politic in curs de a se naste. Ostilitatea sa fata de pluralism a influentat optiunile anilor 90. Ion Iliescu s-a definit, in mare masura, drept opusul liderului opozitiei democratice, Corneliu Coposu.

Oscilatiile lui Emil Constantinescu, la care s-a adaugat o vanitate iesita din comun, au amanat, de prea multe ori, ceea ce era urgent necesar: decomunizarea, marile reforme economice etc Dar tot el a fost, trebuie recunoscut, cel care a sustinut o linie pro-occidentala in politica externa.

Traian Basescu s-a reinventat dupa ce-a devenit presedinte, a rupt cu o mare parte clasa politica din care facuse parte si a pornit batalia pentru statul de drept si despartirea de trecutul totalitar. Cand Cristian Patrasconiu mi-a propus sa facem Cartea presedintilor am stiut ca, impreuna, vom scrie de fapt o carte despre dimensiunea subiectiva a “inaltei politici”, despre felul cum interfera biografiile liderilor si istoria contemporana. Am incercat, si sper ca am reusit, sa evitam, ispitele idealizante ori demonizante. Cartea presedintilor nu este nici un volum apologetic, nici un rechizitoriu. Obiectivitatea nu exclude insa angajamentul valoric. Ii discutam pe presedintii Romaniei in raport cu ceea ce, Cristian si cu mine, socotim a fi proiectul civic-democratic ori, cu alte cuvinte, societatea deschisa.

 


Cartea presedintilor (Iliescu, Constantinescu, Basescu)

23/05/2013

Cristian Pătrăşconiu: Cu ce personaje din literatură seamănă preşedinţii României de după 1989?

Vladimir Tismăneanu: Iliescu cu Macbeth, Constantinescu cu Hamlet, Băsescu cu Henric V.

CP: Una dintre ideile care a produs unanimitate e aceea că toţi preşedinţii României au avut numele care s-a terminat in “-escu”. E riguros exactă o asemenea afirmaţie sau ea suportă nuanţe?

VT:  Să ne gândim ce înţelegem prin preşedinţii României. Dacă discutăm pur tehnic, fără să ţinem seama de substanţa funcţiei, atunci primul preşedinte a fost profesorul C. I. Parhon, propulsat de comunişti in fruntea Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Urmat de dr. Petru Groza, apoi, de Ion Gh. Maurer, Gheorghe Gheorghiu-Dej (preşedinte al Consiliului de Stat) şi Chivu Stoica. In 1967, Nicolae Ceauşescu îi lua locul lui Chivu Stoica în fruntea Consiliului de Stat, cumulând, ca şi Dej, suprema funcţie în stat cu aceea de lider al partidului (partid care îşi schimbase numele, din PMR în PCR, în iulie 1965, la Congresul al IX-lea).  A venit apoi momentul “ungerii” lui Ceauşescu    ca preşedinte al RSR, cu eşarfa şi sceptrul ce însoţeau titlul.  Propunerea a venit, în numele Comitetului Executiv, din partea unuia dintre baronii lui Dej, Emil Bodnăraş.  În fapt însă, Republica Socialistă România, cum am mai spus-o, nu era nici republică, nici socialistă şi nici românească.  Alegerile erau doar un ritual vid de sens.  Funcţia de preşedinte ales în urma unor alegeri populare dacă nu oneste (pentru că au fost fraudate semantic, printr-o propagandă deşănţată a FSN), oricum cu mai mulţi candidaţi, într-un climat vestigial comunist, ori cripto-comunist,  i-a revenit lui Ion Iliescu, mai întâi între 1990-1992, apoi între 1992-1996. Urmat de Emil Constantinescu, apoi, din nou de Ion Iliescu. Iar acum, după primul mandat, reales în decembrie 2009, preşedinte este Traian Băsescu. Deci, pe scurt, toţi preşedinţii post-comunişti au avut nume terminate în “escu”. Tudor Muşatescu a scris cândva o piesă cu acest titlu. Este terminaţia definitorie pentru un nume generic românesc.

Din prezentarea editurii Humanitas:

“Cristian Pătrăşconiu a găsit în Vladimir Tismăneanu cel mai potrivit interlocutor pentru o convorbire pe tema preşedinţilor României. Despre Gheorghiu-Dej (preşedinte al Consiliului de Stat) şi Nicolae Ceauşescu (devenit preşedintele RSR), politologul a scris studii şi cărţi. Pe cei trei preşedinţi de după 1989, Vladimir Tismăneanu nu i-a urmărit doar de la distanţă – a avut ocazia să-i cunoască direct. De aceea, în Cartea preşedinţilor, analiza se combină incitant cu detalii biografice ţinând de „lumea secretă a nomenclaturii“, cu observaţii de psihologie surprinse pe viu, cu anecdote inedite.”

http://www.humanitas.ro/humanitas/cartea-pre%C5%9Fedin%C5%A3ilor


Adevar, demnitate, onoare: De ce conteaza Monica Lovinescu?

20/05/2013

We tend to forget the immense political and moral stakes of the Cold War era. Essential publications, initially supported by the Congress for Cultural Freedom, such as “Encounter,” “Preuves,” “Der Monat,” and “Quadrant,” are now almost forgotten. But these journals and the authors associated with them (from Arthur Koestler to Czeslaw Milosz), as well as the Western radio stations, allowed the denizens of the Soviet Bloc to breathe under the ice. They also fought to expose what the great French sociologist Raymond Aron called the “opium of the intellectuals,” the readiness of many intellectuals to embrace the Utopian, millenarian, eschatological promises of Marxism.

Monica Lovinescu, a Paris-based literary critic and journalist who encouraged intellectual resistance to Romania’s communist regime from the microphone of Radio Free Europe from 1964-92, passed away five years ago, on April 21,  at the age of 85.

http://frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/truth-memory-dignity-why-does-monica-lovinescu-matter/

After 1990, Monica Lovinescu and Virgil Ierunca saw many of their predictions (including the dire ones) come true. The legacies of national-Stalinism continue to haunt Romania’s fragile pluralism. The lackeys of the ancien regime made it politically and financially. Dissidents were exhausted, marginalized, slandered.

Things changed, however, after 1996 and especially after 2004. The initiation by Traian Basescu of the Presidential Commission unleashed a national conversation along the lines of historical truth and moral justice. Immediately after President Basescu’s official and unequivocal condemnation of the communist regime as illegitimate and criminal, on December 18, 2006, I called from Bucharest and told Monica Lovinescu what happened. I mentioned the hysterical sabotaging of the president’s speech by extremist,  xenophobic, “Romania Mare” Party leader, and former Ceausescu bootlicker, Corneliu Vadim Tudor. Her answer was short and encapsulated the meaning of paradigmatic intellectual and moral itinerary dedicated to the defense of liberty, honor, and dignity: “The noise doesn’t matter. Truth was said. We won!”

I would like to mention that there is a most moving book about the relationship between Monica Lovinescu and her mother. Written by Romanian essayist and journalist Doina Jela, it is titled “This Love that Binds Us” and came out from Humanitas Publishing House in Bucharest when Monica Lovinescu was still alive. It should be considered for an English language translation. I regard it as one of the most important testimonies about the survival of love and honor in times of moral turpitude.


La Hill Center, cu ambasadorul Mark Gitenstein, despre Romania de ieri, de azi, de maine

17/05/2013

Cum decurge viata unui ambasador american la Bucuresti? Cum se raporteaza el la situatia politica din tara? Cum vede obstacolele si oportunitatile acestui moment? Cu ce impresii a ramas despre romani, dupa un mandat de trei ani? Am fost invitat sa fiu moderatorul unui eveniment de exceptie organizat la Hill Center din Washington pe 16 mai 2013. Hill Center este o cladire din apropierea Capitoliului, renovata ca urmare a unei intiative civice, sediul unui vibrant loc de intalniri, dezbateri, evenimente artistice, un magnet al civismului veritabil. Invitatul serii a fost ambasadorul Mark Gitenstein, eu am moderat evenimentul, am propus un numar de intrebari si comentarii. Ii sunt recunoscator ambasadorului Gitenstein pentru cuvintele calde rostite despre mine si despre rolul meu in condamnarea comunismului in Romania.

In conditiile in care in tara se scriu atatea enormitati si se debiteaza atatea calomnii (ma grabesc sa adaug, nu doar despre mine, ci despre toti cei care refuza sa pactizeze cu impostura si miselia), cand agresiunile verbale au ajuns sa fie acompaniate de agresiuni fizice (vezi cazul ziaristului Mircea Marian de la “Evenimentul Zilei”),  este reconfortant, marturisesc, sa auzi asemenea cuvinte. Cum era de asteptat, s-a discutat pe larg despre stat de drept, coruptie, democratie, populism, presa, securitate internationala.

Intalnirea s-a prelungit dincolo de orarul anuntat initial, au fost puse intrebari extrem de incitante. Prezent la dezbatere, politologul Marius Stan a propus ca tema de reflectie dimensiunile posibile ale deziluziei in relatiile romano-americane. Puteti asculta raspunsul ambasadorului Gitenstein pe linkul postat mai jos. Pozitiile ambasadorului Gitenstein au fost directe, limpezi, la obiect, au clarificat multe elemente legate de turbulentul an 2012 si de pozitia Statelor Unite in raport cu acutele tensiuni politice care au zguduit Romania.

S-a accentuat ca pozitia Ambasadei SUA de la Bucuresti in vara anului trecut nu a fost, cum sustineau si sustin unii, expresia simpatiilor ori afinitatilor personale ale ambasadorului Gitenstein, ci a Departamentului de Stat, deci a Statelor Unite. In pofida puseurile anti-americane din discursul unor oameni politici, a aratat dl Mark Gitenstein, romanii nu si-au schimbat atitudinea pro-americana. Cu alte cuvinte, mitul anti-american, in ascendenta in unele tari europene, nu a prins in Romania la nivel de masa si, as spune, nici la nivelul elitelor (cu unele cunoscute exceptii). Ambasadorul Gitenstein a oferit un tablou realist al sanselor Romaniei de a merge mai departe pe linia intaririi statului de drept si a reformelor din economie.

http://www.youtube.com/watch?v=dASnZ4qO4YE&feature=youtu.be

PS: Volumul de dialoguri cu Cristian Patrasconiu, “Cartea presedintilor”, va apare foarte curand la Humanitas si va fi lansat la Targul Bookfest. In avanpremiera:

Cristian Patrasconiu: Cu ce personaje din literatura seamana presedintii Romaniei de dupa 1989?

Vladimir Tismaneanu: Iliescu cu Macbeth, Constantinescu cu Hamlet, Basescu cu Henric V.


Stanga, dreapta si catastrofa comunista

13/05/2013

Astept ca formatiunile opozitiei de dreapta din Romania sa fie  mai active in directia confruntarii cu trecutul totalitar. Am impresia ca exista un fel de reticenta in a asuma atat de necesara responsabilitate a unei memorii vii, autentica, netrucata. Nu Victor Ponta si  Crin Antonescu, discipolii si partizanii eternului bolsevic Ion Iliescu, detin  legitimitatea in aceasta privinta, ci exponentii dreptei romanesti. Discutia privind necontenita explorare a comunismului ca  experiment criminal, cu efecte catastrofice in toata planurile vietii umane,  este de o imensa importanta.

Exorcizarea demonilor trecutului nu este posibila cita vreme  pretindem ca nu stim destul despre natura sistemului prabusit (partial, ma  grabesc sa o spun) in decembrie 1989.  Este asadar nevoie de ceea ce un istoric numea purificare prin cunoastere. In 2005, Adunarea Parlamentara a  Consiliului Europei a cerut statelor care au suferit sub comunism sa condamne  fara vreo ambiguitate ororile legate de ceea ce s-a numit „utopia la putere”.  Acesta a fost sensul a ceea ce altminteri poate parea o imensa  absurditate, o dementiala aventura politica: intemeierea unui organism politic  social perfect controlat, in care individul nu este altceva decit, vorba lui  Arthur Koestler, o „fictiune gramaticala”. La 18 decembrie 2006, Romania a  condamnat, prin glasul presedintelui tarii, dictatura comunista drept ilegitima  si criminala pe intreg parcurrsul existentei  sale.
Este  interesant si cit se poate de graitor faptul ca formatiuni politice care nu se  jeneaza sa se intituleze partide comuniste (in Rusia, Grecia, Franta, Republica  Ceha) s-au napustit cu furie impotriva acestei rezolutii. Mai tarziu, au atacat  Declaratia de la Praga initiata de Vaclav Havel, Joachim Gauck si Vytautas  Landsbergis. Lipsa de rusine a comunistilor de ieri si de azi nu mai trebuie  dovedita. Mikis Theodorakis, faimosul compozitor grec cunoscut pentru furibundul  sau antimericanism si mai recent antisemitism, este doar unul dintre acesti  stingisti ulcerati de dorinta de a spune lucrurilor pe nume.
La ora  actuala, paleo si neo-comunistii, intepeniti in nefastele dogme bolsevice, sint  campionii antiamericanismului, demonizeaza globalizarea si ataca pe toate caile  structurile NATO si UE. Acelasi lucru poate fi spus despre PC al Federatiei  Ruse, condus de Ghenadi Ziuganov. Este vorba de o formatiune intemeiata pe  nostalgie pentru autoritarismul despotic al stalinismului. A fost de fapt vorba  de o imensa mascarada, de o inselatorie globala, de distrugerea sistematica a  milioane de vieti omenesti pentru cladirea a ceea ce s-a probat a fi un colosal  esec social si economic.
Costurile umane ale utopiei impuse de comunisti  sint inspaimintatoare. Biografia lui Mao de Jung Chan si Jon Halliday, aparuta  in 2004, incepe cu urmatoarele cuvinte: „Mao Tse-tung, care timp de decenii a  detinut puterea absoluta asupra unui sfert din populatia lumii, a fost  responsabil pentru mai mult de 70 de milioane de morti in timp de pace, mai mult  decit orice alt lider in secolul douazeci”.
O carte aparuta in 2012  despre “Marele salt inainte” (absurda strategie maoista din perioada 1958-1962,  care a provocat o foamete fara egal in istorie) s-a soldat cu circa 40 de  milioane de morti. Scriu aceste rinduri si nu tot nu-mi vine sa cred: cum a fost  posibila aceasta prabusire intr-o barbarie fara limite? Cum mai poate cineva sa  conteste legitimitatea condamnarii comunismului?
Despre Nurnberg nici un  om normal nu se indoieste ca a fost necesar. Trebuie sa ne opunem uitarii.  Trebuie sa de-normalizam comunismul. Crimele nazismului si ale comunismului,  inspirate de pseudo-ratiuni ideologice, au fost expresia unei injosiri fara  precedent a conditiei umane. Lagarele de concentrare, Magadan si Auschwitz,  experimentele diabolice gen Pitesti, nu au avut loc in chip intimplator.
Au fost planificate de indivizi in carne si oase, maniaci ideologici ori  brute cinice.  Am citit destule memorii ale fostilor activisti, incapabili  de cainta, dar gata sa ne explice ca de fapt „asa erau timpurile” si ca ei nu-si  faceau decit datoria (cititi memoriile unor Dumitru Popescu, Silviu Curticeanu, Constantin Olteanu, Ion Iliescu etc). “Datoria” si-o faceau si ideologii regimului, profesorii universitari de socialism stiintific, instructorii CC al PCR, redacotrii de la “Scanteia” si “Era Socialista”, activistii cu functii de conducere ai centrelor universitare de partid si studentesti, de la Olivia Clatici la Andrei Marga. Era insa vorba de o „datorie” de a servi prin justificare Raul absolut, iar  continuarea actiunii de condamnare a comunismului, asumarea acestei datorii  morale de catre partidele dreptei democratice romanesti trebuie sa le rapeasca  acestor indivizi orice alibi.

Stanga, dreapta si catastrofa comunista – VOCILE DREPTEI > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/stanga-dreapta-si-catastrofa-comunista-1037058.html#ixzz2TCog60Vr EVZ.ro