Stanga, dreapta si catastrofa comunista

Astept ca formatiunile opozitiei de dreapta din Romania sa fie  mai active in directia confruntarii cu trecutul totalitar. Am impresia ca exista un fel de reticenta in a asuma atat de necesara responsabilitate a unei memorii vii, autentica, netrucata. Nu Victor Ponta si  Crin Antonescu, discipolii si partizanii eternului bolsevic Ion Iliescu, detin  legitimitatea in aceasta privinta, ci exponentii dreptei romanesti. Discutia privind necontenita explorare a comunismului ca  experiment criminal, cu efecte catastrofice in toata planurile vietii umane,  este de o imensa importanta.

Exorcizarea demonilor trecutului nu este posibila cita vreme  pretindem ca nu stim destul despre natura sistemului prabusit (partial, ma  grabesc sa o spun) in decembrie 1989.  Este asadar nevoie de ceea ce un istoric numea purificare prin cunoastere. In 2005, Adunarea Parlamentara a  Consiliului Europei a cerut statelor care au suferit sub comunism sa condamne  fara vreo ambiguitate ororile legate de ceea ce s-a numit „utopia la putere”.  Acesta a fost sensul a ceea ce altminteri poate parea o imensa  absurditate, o dementiala aventura politica: intemeierea unui organism politic  social perfect controlat, in care individul nu este altceva decit, vorba lui  Arthur Koestler, o „fictiune gramaticala”. La 18 decembrie 2006, Romania a  condamnat, prin glasul presedintelui tarii, dictatura comunista drept ilegitima  si criminala pe intreg parcurrsul existentei  sale.
Este  interesant si cit se poate de graitor faptul ca formatiuni politice care nu se  jeneaza sa se intituleze partide comuniste (in Rusia, Grecia, Franta, Republica  Ceha) s-au napustit cu furie impotriva acestei rezolutii. Mai tarziu, au atacat  Declaratia de la Praga initiata de Vaclav Havel, Joachim Gauck si Vytautas  Landsbergis. Lipsa de rusine a comunistilor de ieri si de azi nu mai trebuie  dovedita. Mikis Theodorakis, faimosul compozitor grec cunoscut pentru furibundul  sau antimericanism si mai recent antisemitism, este doar unul dintre acesti  stingisti ulcerati de dorinta de a spune lucrurilor pe nume.
La ora  actuala, paleo si neo-comunistii, intepeniti in nefastele dogme bolsevice, sint  campionii antiamericanismului, demonizeaza globalizarea si ataca pe toate caile  structurile NATO si UE. Acelasi lucru poate fi spus despre PC al Federatiei  Ruse, condus de Ghenadi Ziuganov. Este vorba de o formatiune intemeiata pe  nostalgie pentru autoritarismul despotic al stalinismului. A fost de fapt vorba  de o imensa mascarada, de o inselatorie globala, de distrugerea sistematica a  milioane de vieti omenesti pentru cladirea a ceea ce s-a probat a fi un colosal  esec social si economic.
Costurile umane ale utopiei impuse de comunisti  sint inspaimintatoare. Biografia lui Mao de Jung Chan si Jon Halliday, aparuta  in 2004, incepe cu urmatoarele cuvinte: „Mao Tse-tung, care timp de decenii a  detinut puterea absoluta asupra unui sfert din populatia lumii, a fost  responsabil pentru mai mult de 70 de milioane de morti in timp de pace, mai mult  decit orice alt lider in secolul douazeci”.
O carte aparuta in 2012  despre “Marele salt inainte” (absurda strategie maoista din perioada 1958-1962,  care a provocat o foamete fara egal in istorie) s-a soldat cu circa 40 de  milioane de morti. Scriu aceste rinduri si nu tot nu-mi vine sa cred: cum a fost  posibila aceasta prabusire intr-o barbarie fara limite? Cum mai poate cineva sa  conteste legitimitatea condamnarii comunismului?
Despre Nurnberg nici un  om normal nu se indoieste ca a fost necesar. Trebuie sa ne opunem uitarii.  Trebuie sa de-normalizam comunismul. Crimele nazismului si ale comunismului,  inspirate de pseudo-ratiuni ideologice, au fost expresia unei injosiri fara  precedent a conditiei umane. Lagarele de concentrare, Magadan si Auschwitz,  experimentele diabolice gen Pitesti, nu au avut loc in chip intimplator.
Au fost planificate de indivizi in carne si oase, maniaci ideologici ori  brute cinice.  Am citit destule memorii ale fostilor activisti, incapabili  de cainta, dar gata sa ne explice ca de fapt „asa erau timpurile” si ca ei nu-si  faceau decit datoria (cititi memoriile unor Dumitru Popescu, Silviu Curticeanu, Constantin Olteanu, Ion Iliescu etc). “Datoria” si-o faceau si ideologii regimului, profesorii universitari de socialism stiintific, instructorii CC al PCR, redacotrii de la “Scanteia” si “Era Socialista”, activistii cu functii de conducere ai centrelor universitare de partid si studentesti, de la Olivia Clatici la Andrei Marga. Era insa vorba de o „datorie” de a servi prin justificare Raul absolut, iar  continuarea actiunii de condamnare a comunismului, asumarea acestei datorii  morale de catre partidele dreptei democratice romanesti trebuie sa le rapeasca  acestor indivizi orice alibi.

Stanga, dreapta si catastrofa comunista – VOCILE DREPTEI > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/stanga-dreapta-si-catastrofa-comunista-1037058.html#ixzz2TCog60Vr EVZ.ro

Comments are closed.

%d bloggers like this: