Cartea presedintilor (Iliescu, Constantinescu, Basescu)

Cristian Pătrăşconiu: Cu ce personaje din literatură seamănă preşedinţii României de după 1989?

Vladimir Tismăneanu: Iliescu cu Macbeth, Constantinescu cu Hamlet, Băsescu cu Henric V.

CP: Una dintre ideile care a produs unanimitate e aceea că toţi preşedinţii României au avut numele care s-a terminat in “-escu”. E riguros exactă o asemenea afirmaţie sau ea suportă nuanţe?

VT:  Să ne gândim ce înţelegem prin preşedinţii României. Dacă discutăm pur tehnic, fără să ţinem seama de substanţa funcţiei, atunci primul preşedinte a fost profesorul C. I. Parhon, propulsat de comunişti in fruntea Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Urmat de dr. Petru Groza, apoi, de Ion Gh. Maurer, Gheorghe Gheorghiu-Dej (preşedinte al Consiliului de Stat) şi Chivu Stoica. In 1967, Nicolae Ceauşescu îi lua locul lui Chivu Stoica în fruntea Consiliului de Stat, cumulând, ca şi Dej, suprema funcţie în stat cu aceea de lider al partidului (partid care îşi schimbase numele, din PMR în PCR, în iulie 1965, la Congresul al IX-lea).  A venit apoi momentul “ungerii” lui Ceauşescu    ca preşedinte al RSR, cu eşarfa şi sceptrul ce însoţeau titlul.  Propunerea a venit, în numele Comitetului Executiv, din partea unuia dintre baronii lui Dej, Emil Bodnăraş.  În fapt însă, Republica Socialistă România, cum am mai spus-o, nu era nici republică, nici socialistă şi nici românească.  Alegerile erau doar un ritual vid de sens.  Funcţia de preşedinte ales în urma unor alegeri populare dacă nu oneste (pentru că au fost fraudate semantic, printr-o propagandă deşănţată a FSN), oricum cu mai mulţi candidaţi, într-un climat vestigial comunist, ori cripto-comunist,  i-a revenit lui Ion Iliescu, mai întâi între 1990-1992, apoi între 1992-1996. Urmat de Emil Constantinescu, apoi, din nou de Ion Iliescu. Iar acum, după primul mandat, reales în decembrie 2009, preşedinte este Traian Băsescu. Deci, pe scurt, toţi preşedinţii post-comunişti au avut nume terminate în “escu”. Tudor Muşatescu a scris cândva o piesă cu acest titlu. Este terminaţia definitorie pentru un nume generic românesc.

Din prezentarea editurii Humanitas:

“Cristian Pătrăşconiu a găsit în Vladimir Tismăneanu cel mai potrivit interlocutor pentru o convorbire pe tema preşedinţilor României. Despre Gheorghiu-Dej (preşedinte al Consiliului de Stat) şi Nicolae Ceauşescu (devenit preşedintele RSR), politologul a scris studii şi cărţi. Pe cei trei preşedinţi de după 1989, Vladimir Tismăneanu nu i-a urmărit doar de la distanţă – a avut ocazia să-i cunoască direct. De aceea, în Cartea preşedinţilor, analiza se combină incitant cu detalii biografice ţinând de „lumea secretă a nomenclaturii“, cu observaţii de psihologie surprinse pe viu, cu anecdote inedite.”

http://www.humanitas.ro/humanitas/cartea-pre%C5%9Fedin%C5%A3ilor

Comments are closed.

%d bloggers like this: