Cine a fost Cornel Burtica? Un activist care s-a cait

 

Suntem de-acum obisnuiti cu insolenta fostilor demnitari comunisti si a fostilor ofiteri securisti. Departe de a-si turna cenusa in cap, toti acesti Popescu-Dumnezeu, Niculescu-Mizil, Stefan Andrei, Nicolae Plesita, Silviu Curticeanu, Constantin Olteanu, Aurel Rogojan, Ionel Gal, Neagu Cosma, Iulian Vlad si Olivia Clatici ne vorbesc in cartile lor despre marea lor dragoste de patrie si de popor. Productia de asemenea legende pare de nastavilit.

 

A incetat recent din viata, la 82 de ani, Cornel Burtica, multi ani unul dintre demnitarii de varf din anturajul lui Nicolae Ceausescu. Inginer de profesie (a terminat Institutul de Geologie si Mine din Bucuresti in 1955), Burtica a devenit activist permanent al UTM si a intrat in PMR in 1956. A fost unul din liderii UASR, deci ai organizatiei comuniste a studentilor. Ca secretar al CC al UTM si presedinte al UASR, a participat la actiunile de intimidare si prigonire a studentilor in anii care au urmat Revolutiei Maghiare din 1956.

 

A facut parte din cercul care ii includea pe Stefan Andrei, Stefan Barlea, Dumitru Popescu, Cornel Pacoste, Mircea Anghelescu, Ion Teoreanu. Mentorii sai politici au fost Nicolae Ceausescu si Virgil Trofin. A conlucrat indeaproape cu Ion Iliescu. In ultimii ani de viata ai lui Dej a fost consilier al Ambasadei RPR de la Paris. In aceasta calitate i-a insotit, in iulie 1964, pe Nicolae Ceausescu si pe Leonte Rautu, aflati in concediu in Franta impreuna cu familiile lor. Dupa 1966, a fost ambasador in Italia si Maroc, apoi a detinut inalte functii in aparatul guvernamental si de partid.

La un moment dat, in anii 70, a condus o parte a sectorului ideologic, inclusiv Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste si Academia “Stefan Gheorghiu”, ca secretar al CC al PCR. A detinut si functia de presedinte al Consiliului National al Radiodifuziunii. A fost apropiat de factiunea national-stalinista din lumea literara (Eugen Barbu, Adrian Paunescu, Ion Lancranjan, Paul Anghel, Mihai Ungheanu, Corneliu Vadim Tudor, Nicolae Dragos). Pe vremea cand conducea o Casa de Filme, romancierul Alexandru Ivasiuc l-a intalnit si mi-a vorbit despre el: il descria ca pe un aparatcik ponderat, calm si politicos. In martie 1977, ca responsabil cu chestiunile ideologice, l-a primit pe Paul Goma incercand sa-l determine pe scriitor sa renunte la actiunea sa publica pentru apararea drepturilor omului. Efortul lui Burtica (emisar de fapt al lui Ceausescu) a esuat.
Ca ministru al Comertului Exterior, Burtica a intrat in conflict direct cu Securitatea. Se considera activist politic, nu ofiter al politiei politice. Ceausescu nu l-a sprijinit. Il socotea prea independent, in final l-a mazilit. A ajuns director Uzinelor “1 Mai” din Ploiesti (1982-1990). La un moment dat, se pare, a fost victima unui straniu accident de masina urzit de Securitate. Ulterior, in anii 90, si-a deschis o firma de import-export.
Dupa prabusirea dictaturii comuniste, intr-o carte de convorbiri cu jurnalista Rodica Chelaru, si-a asumat responsabilitatea pentru participarea la un regim criminal. A fost un om de stanga,  sedus de mitul egalitarist al comunismului. Fusese influentat, in mare masura, de ideile comunistilor italieni (la fel ca si prietenul sau, Stefan Andrei). La un moment dat a inteles ca sistemul era putred chiar in inima sa, ca ideologia oficiala era doar o tesatura de minciuni.
Asa cum se constata in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, a fost unul dintre foarte putinii activisti importanti care s-a cait (Humanitas, 2007,  editori Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, p. 788). Cartea se intituleaza “Culpe care nu se uita” si a aparut in 2001 la editura Curtea Veche cu prefata de Dan Pavel si un cuvant inainte de Adrian Cioroianu.
Iata ce scria Rodica Chelaru despre acel volum destinat clarificarii unor chestiuni esentiale din istoria contemporana a Romaniei:  “Ideea acestei carti s-a nascut din intrebari. Multe. Despre cum si de ce am trait, atata amar de ani, intr-un sistem sufocant. Intrebari, fara un raspuns concludent, despre lasitati si oportunism, despre cinism si minciuni. Dupa decembrie ’89, s-au dat multe si felurite explicatii despre mecanismul totalitar. Nici una nu este completa, nici nu poate fi si nici nu va fi mult timp de acum incolo.”
Fara a fi completa, fireste, explicatia data de Cornel Burtica este una semnificativa daca vrem sa intelegem sistemul in care acesta a fost, la un moment dat, un pion important. Mai ales pentru faptul ca, acolo unde altii se obstineaza sa minta, el a preferat sa spuna fara ocolisuri ceea ce-si amintea si sa admita ca a servit un regim despotic, inuman si anti-popular.

Comments are closed.

%d bloggers like this: