Revolta proletara de la Berlin, iunie 1953: “Ich war, ich bin, ich werde sein”

Acum 60 de ani, pe 17 iunie, muncitorii santierelor de constructii de pe Stalin Allee, in inima Berlinului de Rasarit, deci a zonei sovietice de ocupatie, s-au revoltat impotriva unui regim care se pretindea al lor. Propaganda comunista a sustinut, fara nicio proba, ca era vorba de o provocare urzita de “cercurile imperialiste si revansarde”. RIAS (Radioul din sectorul american) a fost demonizat drept adevaratul inspirator al insurectiei.

S-a deschis focul, politia est-germana, trupele regimului Pieck-Ulbricht si cele sovietice au conlucrat in sugrumarea unei revolte muncitoresti anti-totalitare. Era la putine luni de la moartea lui Stalin. Incepuse dezghetul. Insurectia proletara anticomunista din Berlinul de Est dovedea ca regimul era unul intemeiat pe minciuna, impostura si teroare. Renastea speranta, acel principiu celebrat de filosoful Ernst Bloch, al carui discipol, Wolfgang Harich, avea sa fie inchis pentru criticile la adresa sistemului birocratic-militarist. Revoltei non-violente a muncitorilor, regimul totalitar, dictatura SED (Partidul Socialist Unit din Germania, adica partidul comunist) i-a raspuns cu gloante. Pana si poetul marxist Bertolt Brecht, specialist in perverse rationalizari dialectice, a condamnat (esopic) represiunea.

Dictatura comunista s-a repliat, a mimat anumite concesii. In acelasi timp au fost eliminati din conducere unii demnitari acuzati de “liberalism mic burghez”. Walter Ulbricht si-a consolidat puterea, in special dupa ce a scapat de nemesis-ul de la Kremlin, Lavrenti Beria. La Budapesta, Imre Nagy demara “Noul Curs”. La Bucuresti, Gheorghiu-Dej si echipa sa promiteau ajustari economice in favoarea industriei usoare. Blocul Sovietic scartaia din toate incheieturile. Micii Stalini din statele satelizate nu stiau care le va fi viitorul.

Multi intelectuali care crezusera in promisiunile staliniste se desparteau de crezul fanatic de-odinioara. Incepea epopeea revizionismului marxist, cu iluziile si deziluziile sale. Se poate spune ca dezintegrarea “lagarului socialist” a demarat atunci, in acel insangerat iunie 1953, la Berlin. Gratie muncitorilor revoltati, a renascut libertatea. Peste doar trei ani, la Poznan avea loc o miscare similara, peste cateva luni izbucnea Revolutia Maghiara, strivita de tancurile sovietice. Revolutiile din 1989 au reluat traditia miscarilor independente anti-totalitare, au redescoperit acel tezaur pierdut al spiritului revolutionar despre care a scris candva Hannah Arendt unul dintre cele mai frumoase eseuri ale ei. Infranti de tancuri si gloante, muncitorii din Berlin, acei barbati si acele femei care au preferat. riscandu-si vietile, libertatea sclaviei,  au invins peste decenii, adeverind profetia poetului Ferdinand Freiligrath din poemul “Die Revolution” scris in 1851:

O nein, was sie den Wassern singt, ist nicht der Schmerz und nicht die Schmach –
        Ist Siegeslied, Triumpheslied, Lied von der Zukunft großem Tag!
Der Zukunft, die nicht fern mehr ist! Sie spricht mit dreistem Prophezein,
        So gut wie weiland euer Gott: Ich war, ich bin – ich werde sein!

Comments are closed.

%d bloggers like this: