Marea înşelătorie: Sotii Rosenberg si miturile stangii mondiale

Au pozat in victime inocente ale unui angrenaj politienesc infernal. Si-au mintit copiii, prietenii, rudele. Au facut spionaj pentru o putere straina, un imperiu ideologic care urmarea un proiect liberticid de dominatie planetara. In pofida evidentelor incontestabile, dupa 60 de ani de la executarea lor, cazul soţilor Julius şi Ethel Rosenberg face parte dintre acele cauze celebre care nu contenesc să alimenteze controverse şi polemici.

Acuzaţi de spionaj în favorarea URSS, cei doi au fost judecaţi, condamnaţi şi executaţi pe scaunul electric în luna iunie 1953. Preşedintele Eisenhower a refuzat să le comute sentinţa, iar propaganda stângii mondiale i-a transfigurat pe cei doi în martirii unui crez politic, victime presupus inocente ale unei sinistre „vânători de vrăjitoare“. În anii ’80, istoricii Ronald Radosh şi Joyce Milton au publicat o carte menită să demoleze mitologia legată de cazul Rosenberg, probând cu probe extrem de persuasive că a fost vorba de spionaj real, că Julius Rosenberg a fost într-adevăr agent sovietic, nu doar un comunist idealist îndrăgostit de experimentul stalinist. Am scris la vremea respectivă un eseu transmis la Europa Liberă sub titlul „Falşi martiri şi trădări reale“. Poate fi citit în volumul meu „Scopul şi mijloacele“, apărut la Curtea Veche în 2004. Între timp, s-a întâmplat să stau îndelung de vorbă cu Ronald Radosh, editor al unei importante cărţi despre rolul Moscovei în Războiul Civil din Spania şi participant activ la dezbaterile intelectuale din Statele Unite.

 O mărturisire spectaculoasă a pus capăt, in 2008, oricărei îndoieli privind culpabilitatea lui Julius Rosenberg. În plus, reiese acum limpede că Ethel, deşi nu a fost parte activă a agenturii sovietice de spionaj atomic, a fost conştientă de implicarea soţului ei şi a complicilor acestuia (inclusiv fratele său, David Greenglass, care a acceptat să coopereze cu acuzarea) în acţiunile trădătoare.
Şocul resimţit în mediile de stânga nu poate fi nicicum subestimat. Morton Sobell, în vârstă de 91 de ani, acuzat în contumacie alături de soţii Rosenberg, ulterior capturat în Mexic, judecat şi condamnat la 25 de ani de închisoare, a decis să spargă conspiraţia minciunii şi a tăcerii. Într-un interviu cu ziaristul Sam Roberts de la „New York Times“ (11 septembrie 2008), Sobell a recunoscut că ceea ce a fost un articol de credinţă pentru atâţia stângişti americani, dar şi din alte ţări, anume inocenţa soţilor Rosenberg, a fost de fapt o enormă minciună. A explodat astfel mitul confecţionat nu doar de o propagandă pentru care faptele istorice pot fi manipulate fără jenă, dar şi de scriitori faimoşi precum E.L. Doctorow (autorul romanului „The Book of Daniel“) ori dramaturgul Tony Kushner cu piesa „Angels în America“ (câştigătoare a unui Premiu Pulitzer) în care Ethel Rosenberg este prezentată drept simbol al purităţii în contrast cu procurorii care au condus investigaţia (în primul rând demonizatul Roy Cohn).
Într-un articol apărut în „The New Republic“ (2 octombrie 2008), Martin Peretz, directorul revistei şi cunoscut gânditor liberal anticomunist, nota pe bună dreptate că „exista în America o întreagă cultură care a crezut în nevinovăţia soţilor Rosenberg ca doctrină şi ca dogmă“. Ca şi în cazul diplomatului Alger Hiss demascat de Whittaker Chambers ca participant în activităţi de spionaj stângă bien-pensante şi a continuat vreme de decenii să se agaţe de propriile fixaţii şi să refuze evidenţele. Pentru mulţi dintre aceşti intelectuali  şi activişti politici, ostilitatea faţă de capitalismul democratic este atât de intensă, încât produce o orbire auto-întreţinută şi o intoleranţă de-a dreptul maladivă.
Declaraţia lui Sobell a inlaturat orice dubiu privind faptul că Julius Rosenberg a fost vinovat de spionaj. Chiar cei doi fii ai soţilor Rosenberg, Robert şi Michael Meeropol, care au organizat vreme de decenii campanii de reabilitare a memoriei părinţilor au acceptat acum faptul că tatăl lor a fost spion. Confesiunea lui Sobell pune capăt oricărei ambiguităţi, a afirmat Michael: „Am crezut că au fost inocenţi şi am încercat să le probăm inocenţa“. Revelaţiile din mărturisirea lui Sobell fac această atitudine de nesusţinut: „Adevărul este mai important decât poziţia noastră politică“. Nici măcar faptul că propriii copii ai soţilor Rosenberg au decis că lupta s-a sfârşit nu zdruncină fundamental opiniile unor stângişti încremeniţi în propriile obsesii. Iată-l de pildă pe istoricul Howard Zinn pentru care: „Nu contează dacă cei doi au fost vinovaţi sau nu. Cel mai important lucru este că nu au avut parte de un proces onest în atmosfera de isterie a Războiului Rece“. Ar trebui să li se reamintească acestor experţi în desfigurări ale adevărului că exact în perioada procesului Rosenberg, în blocul sovietic mii şi mii de inocenţi erau lichidaţi ca spioni imperialişti, agenţi sionişti şi sabotori titoişti.
Soţii Rosenberg şi complicele lor Sobell au crezut într-o iluzie ce s-a dovedit o enormă înşelătorie. Mişcarea internaţională pentru apărarea lor a fost organizată de Kremlin ca parte a luptei pentru discreditarea Statelor Unite şi a ideii de lume liberă.  După atâtea decenii, poziţia din 1953 a Comitetului American pentru Apărarea Culturii s-a dovedit corectă: „Faptul fundamental al vinovăţiei soţilor Rosenberg trebuie recunoscut în mod deschis înainte ca orice apel la clemenţă să poată fi considerat de bună-credinţă“.
Iata cuvintele rostite de judecatorul Irving Kaufman ca justificare a deciziei sale:
“Citizens of this country who betray their fellow-countrymen can be under none of the delusions about the benignity of Soviet power that they might have been prior to World War II. The nature of Russian terrorism is now self-evident. Idealism as a rationale dissolves . . .

I consider your crime worse than murder. Plain deliberate contemplated murder is dwarfed in magnitude by comparison with the crime you have committed. In committing the act of murder, the criminal kills only his victim. The immediate family is brought to grief and when justice is meted out the chapter is closed. But in your case, I believe your conduct in putting into the hands of the Russians the A-bomb years before our best scientists predicted Russia would perfect the bomb has already caused, in my opinion, the Communist aggression in Korea, with the resultant casualties exceeding 50,000 and who knows but that millions more of innocent people may pay the price of your treason. Indeed, by your betrayal you undoubtedly have altered the course of history to the disadvantage of our country.

No one can say that we do not live in a constant state of tension. We have evidence of your treachery all around us every day–for the civilian defense activities throughout the nation are aimed at preparing us for an atom bomb attack. Nor can it be said in mitigation of the offense that the power which set the conspiracy in motion and profited from it was not openly hostile to the United States at the time of the conspiracy. If this was your excuse the error of your ways in setting yourselves above our properly constituted authorities and the decision of those authorities not to share the information with Russia must now be obvious . . .

In the light of this, I can only conclude that the defendants entered into this most serious conspiracy against their country with full realization of its implications . . .

The statute of which the defendants at the bar stand convicted is clear. I have previously stated my view that the verdict of guilty was amply justified by the evidence. In the light of the circumstances, I feel that I must pass such sentence upon the principals in this diabolical conspiracy to destroy a God-fearing nation, which will demonstrate with finality that this nation’s security must remain inviolate; that traffic in military secrets, whether promoted by slavish devotion to a foreign ideology or by a desire for monetary gains must cease.

The evidence indicated quite clearly that Julius Rosenberg was the prime mover in this conspiracy. However, let no mistake be made about the role which his wife, Ethel Rosenberg, played in this conspiracy. Instead of deterring him from pursuing his ignoble cause, she encouraged and assisted the cause. She was a mature woman–almost three years older than her husband and almost seven years older than her younger brother. She was a full-fledged partner in this crime.

Indeed the defendants Julius and Ethel Rosenberg placed their devotion to their cause above their own personal safety and were conscious that they were sacrificing their own children, should their misdeeds be detected–all of which did not deter them from pursuing their course. Love for their cause dominated their lives–it was even greater than their love for their children.”

Comments are closed.

%d bloggers like this: