Et le vent se calme soudain…

Mi-am amintit de toamna anului 1970, incepeam facultatea, era doar la doi ani de la mai 68, de la invazia Cehoslovaciei, Aragon denuntase “Biafra spiritului”, la Bucuresti nu incepuse  nu incepuse inca noua glaciatiune. Mergeam la Bibliotea Franceza, citeam Simone Weil, Caillois, Freud, Bachelard,  Kostas Axelos, Berdiaev, Unamuno, Aron, “Les Temps Modernes”, cartile din colectia mica Maspero, inclusiv “Critica Revolutiei Ruse” de Rosa Luxemburg, “Ma Vie” de Trotsky, memoriile lui Victor Serge si “ABC-ul comunismului” de Buharin si Preobrajenski, conferinta OLAS cu celebrul mesaj al lui Che Guevara, unul din ultimele sale texte dinaintea mortii, in toamna anului 1967, in Bolivia.  Am citit, de la Cristina Luca, matusa mea, eroina a Rezistentei franceze, “L’Aveu” de Artur London, unul dintre cei trei supravietuitori ai procesului Slansky. O primise cu dedicatie de la Gerard (numele lui London in clandestinitate). Olga, fiica ei, avea 15 ani. O chema Olga dupa Olga Bancic. Atunci, in acea toamna, am auzit prima data acest cantec minunat:

http://www.youtube.com/watch?v=25dVRJ2phjQ

http://www.youtube.com/watch?v=wAM1JAWxzrE

http://www.youtube.com/watch?v=xZohZD67mCw

Comments are closed.

%d bloggers like this: