Cine a fost Elena Ceausescu? Tovarasa de viata si de lupta a dictatorului

Elena Ceausescu a fost o infocata comunista. Vremea lui Ceausescu a insemnat vremea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu. Vremea cand libertatea umana era calcata in picioare, cand religia era prigonita, cand drepturile omului erau batjocorite, cand se daramau lacasuri de rugaciune, cand se trecea cu buldozerele peste monumentele memoriei nationale, cand se rationaliza mancarea, adica se provoca foametea in masa, si se tremura de frig in apartamente, cand copiii erau constransi sa devina “soimi ai patriei” si sa recite ode pentru tiran si pentru sotia sa.

Inca din anii 70 au inceput sa circule rumori privind diferentele, ori chiar divergentele, dintre Nicolae si Elena Ceausescu. In  fapt, ea a fost, pe intreg parcursul vietii ei mature, o devotata camarada a sotului ei, i-a impartasit optiunile, valorile, anxietatile, fobiile, obsesiile si chiar visele. Aveau fantasme comune. Din cate stiu, nu a fost publicata inca o biografie a celei care, vreme de peste doua decenii, a fost, mai intai informal, apoi oficial, cea mai influenta persoana din anturajul secretarului general. In momentul prabusirii dictaturii, Elena Ceausescu era sefa Comisiei de Cadre a CC, prim vicepremier, membra a Comitetului Executiv si a Biroului Permanent. Era atotputernica si universal detestata. Avea o atractie irezistibila spre kitschul politic si artistic. Ca si Nicolae, a suferit toata viata de un mistuitor complex de inferioritate. In trinitatea comunismului dinastic, ea era Regina Muncii si a Rodniciei. Si-a sfarsit viata intr-o balta de sange.

 

 

A fost declarata “geniul rau” al lui Ceausescu si afurisita in consecinta, inclusiv de fostii aghiotanti. In  momentele lor de maxim curaj, la toaleta, o numeau “muma padurii”. Fara Elena, sustin ei, Ceausescu ar fi fost un “comunist de omenie”. Cand l-am intrebat pe Ion Iliescu de ce a fost executata Elena Ceausescu, a dat din umeri plictisit. Discutia pe acest subiect i se parea superflua. De mai multe ori a sustinut public ca el n-a avut de-a face cu procesul si cu sentintele. Evident, nu spune adevarul. Chestiunea nu-i putea fi chiar atat de indiferenta. Mi-a povestit ca a cunoscut-o inca inainte de 23 august 1944: “…ne-am intalnit de cateva ori; era intr-un cerc de prieteni ai unchiului meu, fratele ei fiind chiar prieten cu acest unchi al meu” (“Marele soc”, Ed. Enciclopedica, 2004, p. 128). Reprosul principal pe care i-l aducea Ion Iliescu in acel dialog era parvenitismul. Nu condamni pe cineva la moarte, o femeie trecuta de 70 de ani, pentru parvenitism…

Nascuta in 1917 (ulterior biografia a fost rescrisa si data anasterii a devenit 1919), Lenuta Petrescu a fost o eleva submediocra la scoala din satul ei natal.  A ajuns la Bucuresti unde a lucrat ca muncitoare textilista. S-a apropiat de cercurile comuniste, a devenit utecista, l-a cunoscut pe Nicolae Ceausescu, pe atunci membru al Secretariatului CC al UTC. Nu a fost inchisa, a traversat clandestinitatea fara a trece prin lagare si temnite. Dupa 1945 a lucrat in aparatul de partid, la nivel de sector. Nu s-a remarcat prin nimic altceva decat disciplina si obedienta. Era anosta, anodina, fara umor, deci o “tovarasa de incredere”. Sotul ei facea in acei ani o cariera rapida. Lenuta a ajuns activista la Sectia Externa a CC condusa de Ghizela Vass. In acea perioada s-a apropiat de Marta Draghici, sotia ministrului de interne, care lucra si ea la aceeasi sectie. Diferenta dintre Marta si Lenuta era insa imensa in termeni de trecut revolutionar: prima fusese arestata, condamnata la 25 de ani de inchisoare, facea parte din clanul Cziko cu multe increngaturi in miscarea comunista din Transilvania. Mai era ceva, croitoreasa de profesie, Marta stia sa se imbrace. Despre Lenuta, stie o tara intreaga.

Nicolae si Elena au avut trei copii: Valentin, Zoia si Nicu. A fost atasata de ei, i-a iubit in felul ei. L-a iubit si pe Daniel Valentin, nepotul de fiu. Spre deosebire de atatea sotii de demnitari, Lenuta a decis sa faca studii. Evident, nu a mers zi de zi la facultate, a beneficiat de un regim special, de meditatii si de sprijin in scrierea lucrarilor. Dupa absolvirea Insitutului Politehnic, Facultatea de Chimie Industriala, a lucrat la ICECHIM. A devenit rapid membra in Comitetul de partid, apoi secretara de partid pe institut. A avansat in ierarhia adminsitrativa, iar dupa moartea directorului, ilegalistul Gabriel Muresan, a devenit ea insasi directoare. A inceput sa se inchipuie om de stiinta. Nu voi insista aici asupra modului in care s-a desfasurat sustinerea doctoratului in 1968 si rolul lui Cristofor Simionescu. Din cate stiu, academicianul Costin D. Nenitescu a refuzat sa legitimeze enorma impostura. Dar ea chiar se credea intelectuala, dovada reactia indignata de la proces cand procurorul a ironizat titlurile ei stiintifice. Chiar se credea colega cu academicienii, se amagea ca este o savanta reala. O ajutatu si trubadurii regimului, gen Paunescu si Vadim, care nu conteneau sa o ridice in slavi ca “femeie, om politic si stralucit savant”. Cultul ei devenise de fapt ritualul geaman al cultului lui Ceausescu, tot asa cum “Cabinetul Doi” ajunsese chiar mai temut decat “Cabinetul Unu”. Era omniprezenta, veghiind ca nimeni sa nu tulbure linistea “tovarasului”, omul providential care se naste o data la 500 de ani…

Nu voi discuta aici cum intelegea Elena Ceausescu feminitatatea. Subiectul se preteaza la un studiu de sine statator. Sa ne amintim totusi cine au fost cele pe care le-a promovat: Alexandrina Gainuse, Tamara Dobrin, Suzana Gadea, Elena Nae, Ana Muresan, Cornelia Filipas, Aneta Spornic. In memoriile sale, Dumitru Popescu scrie cu haz despre aceste tovarase sumbre, umbrele celei care le selectase tocmai pentru ca erau simple marionete. Este interesant ca, in pofida demagogiei despre cresterea rolului femeilor in viata sociala, nicio femeie nu a ajuns in acei ani in structurile de conducere ale MAI. Securitatea a fost, probabil, cea mai machista institutie stalinista din Romania. Elena a sustinut draconica politica demografica menita sa controleze trupul uman: femeile din Romania trebuiau sa ofere societatii patru copii inainte de a putea face un avort. Elena avea doar trei…

Suferea de gelozie cronica, nu suporta in casa decat rudele ei, trata cu aroganta familia lui Nicolae Ceausescu. Nu a avut prietene reale, cu exceptia cumnatei sale, Adela, casatorita cu fratele ei, Gheorghe Petrescu. Un timp a fost apropiata de Natalia, sotia lui Leonte Rautu si de Stela, sotia lui Alexandru Moghioros. Relatiile s-au racit imediat dupa alegerea lui Ceausescu in fruntea PMR, in martie 1965. A simulat amicitie cu Elena Maurer, dar de fapt o dispretuia pentru frivolitatea ei proverbiala si, mai ales, pentru ca nu era ilegalista.

Au circulat felul de povesti despre aventurile amoroase ale Lenutei Ceausescu. Eu unul le consider inventii. La fel le considerau persoane care au cunoscut-o indeaproape. Singura ei mare iubire a fost Nicolae Ceausescu. Nu este adevarat ca doctorul Abraham Schaechter, a carui sinucidere ramane un mister, ar fi fost la curent cu asemenea pretinse escapade. Elena si-a dorit sa ajunga in varful piramidei pentru, asemeni nevestei lui Enver Hoxha, Nexhmije, voia sa fie prezenta la toate actiunile in care era implicat sotul ei. O gluma din Moscova anilor 30 suna cam asa: omenirea a cunoscut trei epoci in istorie, matriarhatul, patriarhatul si secretariatul. Elena apartinea, ca si Nicolae, celei de-a treia.

 

 

Nu avea incredere in Securitate, suspecta pretutindeni conspiratii. Era meschina si vindicativa. Ideologic, era total convinsa de dogmele oficiale. Ii erau cu desavarsire suficiente. Se pot observa similitudini cu Mirjana Markovici, sotia lui Slobodan Milosevici. Radicalizarea politica a Elenei s-a petrecut in timpul vizitei in China in 1971 cand a putut constata pe viu influenta sotiei lui Mao. Ar mai fi de adaugat alte doua modele: Jovanka Broz, sotia lui Tito, si Isabela Martinez, sotia lui Juan Domingo Peron. Poate si Imelda Marcos.

Intr-o carte care contine multe afirmatii indoielnice, Larry Watts scrie ca spre deosebire de Nicolae Ceauşescu, „Elena nu a avut şi nu a apărat poziţiile ‘naţionaliste’. Din contră, ea era cunoscută ca o puternică ‘internaţionalistă’, categorisire care se aplica multora din cercul ei, spre exemplu ca agenta sovietică şi adjunctă a şefului secţiei externe, Ghizela Wass, sau Ana Toma şi Tatiana Bulan, ambele măritate cu ofiţeri GRU, care au condus Poliţia Politică şi Academia Militară în perioada stalinistă.” (“Fereste-ma Doamne de prieteni”, RAO, 2011, p. 592, nota 1). Am auzit si elucubratia ca Elena Ceausescu ar fi avut chiar un cerc al ei care i-ar fi inclus pe Leonte Rautu si pe Gogu Radulescu. A propos de cercul de amice: prin anii 60, cand inca mai frecventa lumea “vechilor tovarase”, le-a spus celor prezente la o mica sindrofie ca trebuie sa bea mult ceai intrucat contine “talin”.

Elena nu a fost prietena cu Ghizela Vass (nu Wass): nutrea respect pentru fosta ei sefa, dar nu se vizitau si in niciun caz nu-si faceau confesiuni. A protejat-o dupa plecarea fiicei ei Zoia in Statele Unite. Avea relatii cordiale cu Mihail Florescu pe care se bizuia in chetiuni legate de industria chimica si politica stiintei. Nici vorba sa fi fost prietena cu Ana Toma ori cu Tatiana (Tasea) Bulan. De indata ce Nicolae Ceausescu a venit la putere, Ana Toma, sotia lui Pantelei Bodnarenko (Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa), a fost schimbta din pozitia de adjuncta a Ministrului Comertului Interior si a devenit vicepresedinta a UCECOM. Era evident o retrogradare, la fel cum o eliminare din structurile de influenta a fost faptul ca nu a fost realeasa in CC la Congresul al IX-lea (iulie 1965). Familia Ceausescu stia cat de apropiata fusese “tovarasa Anuta” de Gheorghiu-Dej, nu avea motive sa o simpatizeze pe experimentata intriganta. Daca a existat un protector al Anei Toma dupa 1965, acesta a fost Ion Gheorghe Maurer, cu care lucrase in anii razboiului in “Apararea Patriotica” si pe care il aparase, din cate stiu, impotriva suspiciunilor Anei Pauker. Referinta la Tatiana Bulan este ridicola. De ce ea si nu Ivanca Rudenco, Ofelia Manole, Ileana Raceanu, Alexandra Sidorovici, Constanta Craciun ori Sanda Ranghet? Elena nu a fost niciodata apropiata de Gogu Radulescu ori de sotia acestuia, ilegalista si ea, Dorina.

Banuiesc ca Elena o respecta pe Zina Brancu de la care invatase, ca atatia alti comunisti, economia politica marxista in versiunea stalinista. Cu Ecaterina Borila a avut relatii distante la inceput, apoi, dupa casatoria lui Valentin cu Iordana, de-a dreptul ostile. In anii 60 a fost in relatii prietenesti cu Ecaterina (Tina) Chivu, sotia lui Chivu Stoica in epoca. Relatiile cu Lica Gheorghiu au fost practic inexistente. Prin 1964, cand Dej era la apogeul puterii, Elena i-a facut Licai avansuri, propunandu-i, stangaci, sa fie prietene. Lica nici macar nu a invitat-o la o cafea (stiu aceste lucruri de la fostul meu coleg de clasa si amic, Ghita Gheorghiu, fiul Licai si al lui Marcel Popescu, infiat de Gheorghiu-Dej). Cand Zoia le-a spus parintilor ca ar dori sa mearga la IATC sa studieze regia de film, Elena i-a raspuns (era in 1966): “Nu ne trebuie a doua Lica Gheorghiu in tara”. L-a mobilizat pe Mihnea Gheorghiu sa o descurajeze pe Zoia.

Elena Ceausescu s-a facut vinovata, alaturi de sotul ei, de crime impotriva umanitatii. A contribuit in chip decisiv la degradarea conditiilor de viata ale populatiei, la umilirea cetatenilor pe care ii considera sclavi, la injosirea culturii romanesti. Era rudimentara, posesiva si neiertatoare. Membrii Comitetului Politic Executiv o glorificau fara rusine in fata si o urau din rarunchi. Nu si-a recunoscut vina, a sfidat pseudo-tribunalul inventat de echipa Iliescu-Stanculescu-Brucan-Magureanu. Pe primii trei ii stia bine. La fel cum stia destule despre cel ce avea sa devina premier, Petre Roman.

 

 

Lucrurile sunt prea serioase pentru a da frau liber imaginatiei. Daca vrem sa scriem romane sau pamflete, putem sa o facem, dar fara a pretinde ca ne ocupam de istorie politica. Elena Ceausescu nu a simbolizat o fictiva “factiune internationalista” in conducerea PCR din anii 70 si 80. A fost cea mai activa membra a factiunii lui Nicolae Ceausescu pe care au servit-o cu infinit zel tocmai cei care azi construiesc noi mitologii patriotarde. Daca ar citi ceea ce se afirma cu aplomb despre cum era ea implicata in actiuni pro-moscovite, cred ca s-ar uita la Nicolae si l-ar intreba ca si atunci, la proces: “Despre ce vorbesc astia?”

O recomandare de lectura pe tema tovaraselor de viata si de lupta:

http://www.humanitas.ro/humanitas/sinistra-doamna

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-elena-ceausescu-tovarasa-de-viata-si-de-lupta-a-dictatorului/

Comments are closed.

%d bloggers like this: