Veselia pesimismului: Un mesaj pentru Dan Andronic

Dragă Dan,

Te rog să primeşti expresia deplinei şi caldei mele compasiuni. Poate nu vei  crede, nu ştiu dacă ţi-a spus vreodată, dar l-am cunoscut pe tatăl tău în  juneţea mea (şi a lui, deşi ne despărţeau mai bine de zece ani), am fost chiar  câteva luni apropiaţi. Era bun prieten cu Nelu Tătaru, colegi la arhitectură.  Cred că suntem prin 1964-65. Nelu era căsătorit cu Elena Moisescu, fiica unul  demnitar ilegalist (Anton Moisescu). Familia Moisescu locuia la capătul  dinspre Dorobanţi al străzii Grigore Mora, în fosta casă a principesei Ileana.  Noi, tot pe Grigore Mora, la numărul 22.

Adrian s-a împrietenit cu sora mea, Rodica (fosta colegă de clasa a  Elenei), mă lua cu el pe la meciuri. Aveam 13-14 ani. I se spunea, dacă nu mă  înşeală memoria, “Lampa”. Îmi dăruise şi câteva caricaturi. Nu ne-am revăzut  după 1965, dar i-am păstrat o foarte frumoasă amintire. Nu e nevoie să adaug cât  de mult admir desenele sale.
Înţeleg că a fost prieten cu Ticu Burcă.  Evident, tatăl tău nu venea din cosmosul rarefiat al nomenclaturii din Primăverii. Dar nu trebuie uitat că acesta nu era închis etanş, că se stabileau  prietenii dincolo de “originea socială”. Tudi Ştefănescu, nepotul lui Henri  Coandă a fost bun prieten cu Alexei Florescu, fiul lui Mihail Florescu,  ilegalist faimos, ani de zile ministru şi membru al CC.
Adrian şi Ticu au  fost colegi la Arhitectură între 1960 şi 1965. Ticu s-a născut, ca şi sora mea  Vichi, în evacuare, în toamna lui 1941, în URSS. Au fost colegi de clasa la  şcoala rusă (ulterior Petru Groza, azi Tudor Vianu). În “Lumea secretă a  nomenclaturii” e o poză din Franţa, într-un lagăr de refugiaţi politici, imediat  după plecarea Brigăzilor din Spania, cu mama mea, Galea Burcă (mama lui Ticu) şi  o prietenă comună, Sanda Sauvard. Mama şi Galea au fost foarte apropiate. Din  ce-am auzit, ca elev şi ca student, Ticu era băşcălios şi foc de inteligent.  Sora sa, tot Vichi, a fost căsătorită cu Kuki Borislavschi. Acesta a divorţat de ea,  s-a căsătorit cu Carmen Roman, sora lui Petre.
Ticu, de fapt Constantin, a fost numit  astfel în memoria unchiului său mort în Spania, luptător în Brigăzile  Internaţionale. Tatăl sau, Mihai Burcă, a avut funcţii importante, general, mai  întâi la interne, apoi la MAN. A fost în Divizia “Tudor  Vladimirescu”. Din grupul lor, din câte îmi amintesc, încercând să  străpung această pâclă a memoriei, făcea parte Cheche Doicescu, fratele lui  Patzi (Andrei), istoricul de artă plecat în Franţa. Erau fiii lui Octav  Doicescu. Prietenul meu, Zaza (Radu) Ioanid, era văr cu ei, locuiau în aceeaşi  casă, azi a lui Dinu Patriciu, chiar vizavi , pe Herăstrău, de familia Burcă.  Intrarea era pe bulevardul Kalinin, azi Mircea Eliade. Cred că făcea parte din  grup şi Bebe Ignat, tot arhitect, fiul lui Nestor Ignat, important jurnalist  comunist, şi al actriţei Ana Barcan.
N-am făcut decât să sustrag uitării  câteva secvenţe dintr-un timp care începea să fie unul al speranţelor şi care,  din păcate, cum probabil că Adrian ţi-a spus-o, a durat absurd de puţin. Îmi  scrie pentru tine sora mea Rodica: “Un om generos, altruist, extrem de  credincios prietenilor, un suflet de aur, cu veselia pesimismului…”  Într-adevăr, Dan, mulţi au talent, dar el avea şi ceva în plus: era bun, loial  şi foarte uman. Să se odihnească în pace!

Citiţi mai mult: Veselia pesimismului. Vladimir Tismăneanu, despre Adrian Andronic – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/veselia-pesimismului-un-mesaj-pentru-dan-andronic-1054496.html#ixzz2dBtF4FVf EVZ.ro

Comments are closed.

%d bloggers like this: