Monseniorul Vladimir Ghika, generalul Gogu Popescu si teroarea Istoriei

Mircea Eliade a scris despre teroarea Istoriei. Karl Popper despre mizeria istorismului. Teroarea si mizeria sunt de fapt ale oamenilor, nu exista o Istorie abstracta si impersonala. Pe strada Capitan Demetriade, la coltul cu strada Ermil Pangratti, la doi pasi de Statuia Aviatorilor, exista o mica biserica catolica. Chiar vizavi, pe aceeasi strada, se afla o vila, parter si doua etaje. Monseniorul Vladimir Ghika, fondatorul bisericii, a fost arestat ca spion al Vaticanului si a murit ca martir in 1954. Generalul de securitate Gogu Popescu, ilegalist, de profesie invatator, sef de directie in MAI, locuia la etajul intai, in vila aceea. Se uita pe geam si vedea biserica. Avea doi fii, Bogdan si Emilian, ce le va fi povestit despre ce se intampla acolo? Biserica a fost inchisa, i s-a spus “cuib al tradarii”. Generalul a plecat in diplomatie, mai intai in Ghana, apoi in Birmania si, in final, in Republica Centrafricana. A murit in 2009. Vorbim de sinistrul instrument Visinescu, dar prea putin despre arhitectii terorii, diversii Alexandru Nicolschi, Gogu Popescu, Nicolae Plesita, Gheorghe Enoiu si altii ca ei.

Monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954) este beatificat sâmbătă, 31 august 2013, Biserica Catolică recunoscându-i astfel martiriul pentru credinţă. Născut în familie princiară ortodoxă, Vladimir Ghika s-a convertit la catolicism. A fost condamnat de comunişti şi a murit în închisoarea Jilava. Uciderea acestui prelat, o finta de o puritate si smerenie intrate in legenda, a fost una din crimele cele mai odioase comise de un regim specializat in minciuna, turpitudine si omor. A fost torturat in chip bestial. Intr-un veac in care fortele ateismului totalitar au batjocorit tot ceea ce tine de nobletea spiritului, supliciul lui Vladimir Ghika apartine acelui capitol de umanitate care se numeste onoare. Un capitol definitoriu fara de care n-am fi oameni. Cuvintele sale vor dainui drept un nesecat izvor de altruista intelepciune: “O singură ambiţie este legitimă: aceea de a fi mai buni.”

Recomand un interviu cu PS Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti realizat de Gelu Trandafir.

Beatificarea Monseniorului Ghika a fost printre primele acte semnate de Papa Francisc. Ce semnificaţie are pentru România?

Este în primul rând o şansă nesperată de a vedea că şi ţara noastră are acces la circuitul acesta al valorilor universale scrise în mod simplu, fără trâmbiţare de prisos. Arată cum omenia, acest suport al valorilor sufleteşti, depăşeşte culturile, istoriile, fiind izvorâtă din relaţie cu Creatorul, că libertatea interioară precede libertatea socială sau politică, că libertatea şi omenia pot fi mărturisite în cele mai dure închisori, că sunt garanţia respectului între persoane şi se află la baza unei societăţi democratice.

http://www.revista22.ro/monseniorul-ghika-a-aratat-ca-libertatea-si-omenia-pot-fi-marturisite-n-cele-mai-ntunecate-nchisori-30500.html

“Surghiunuri, torturi macabre si morti violente sunt cateva file din istoria uneia dintre bisericile de rit strain din Bucuresti. Pe strazile din cochetul cartier din spatele Televiziunii Romane se afla Biserica Sacre Coeur , biserica comunitatii franceze. Inchisa de comunisti si lasata in paragina, micuta parohie a reinviat in anii ’90.

Biserica franceza Sacre Coeur din Bucuresti a fost construita in 1930, de catre Monseniorul Vladimir Ghika. Biserica se afla langa Sanatoriul Saint Vincent de Paul, in care activau surorile Congregatiei Fiicele Caritatii Sfantului Vincentiu de Paul. Acestea au fost aduse in tara tot de monseniorul Ghika. Acesta a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghika Voda, care a domnit intre anii 1849 – 1856.

In 1948, surorile Congregatiei au fost obligate de regimul comunist sa paraseasca Romania. Dupa plecarea lor, statul comunist a confiscat cladirile in care acestea activasera. Surorile au apucat totusi sa vanda o parte din proprietati statului francez: capela, un spital, sanatoriul si cladirea in care locuiau.

In 1949 o parte din aceste propritati precum si terenul aferent au fost confiscate de regimul comunist. Singurele care au scapat au fost biserica si casa parohiala care sunt si astazi proprietati ale statului francez. In prezent, in fostele cladiri ale sanatoriului functioneaza Spitalul Endocrinologic C.I. Parhon. Sanatoriul din incinta Bisericii Sacre Coeur a fost primul spital gratuit din Bucuresti.

Dupa instalarea regimului comunist in Romania, Biserica Sacre Coeur a mai activat pana in anul 1957, cand a fost inchisa, iar preotii sai au fost arestati. Lacasul de cult fost redeschis in 1991, la cererea Arhiepiscopiei Romano Catolice de Bucuresti si a credinciosilor din cartier.

In aceea perioada aveau loc in fiecare duminica cate doua Liturghii, in limba romana si in limba franceza. Pe 1 decembrie 1991 a fost reinfiintata si parohia Sacre Coeur, iar in 1992 a fost deschisa si Casa Parohiala. In 1996 au fost realizate lucrari de reparatii si consolidari, pentru ca activitatile pastorale sa se desfasoare in conditii bune.

In prezent, hramul bisericii este “Solemnitatea Preasfintei Inimii a lui Isus”, iar comunitatea are in evidenta peste 600 de familii. Comunitatea francofona este alcatuita din credinciosi de limba franceza din diferite tari. De parohie mai apartin si credinciosii straini de limba engleza si de limba araba. Tot dupa 1990, langa Biserica Sacre Coeur a fost ridicata si o statuie a lui Vladimir Ghika.”

http://timp-liber.acasa.ro/unde-iesim-16/ce-vizitam-azi-biserica-sacre-coeur-din-bucuresti-4721.html#ixzz2dXY73j8c

Despre generalul (initial colonelul) Gogu Popescu am gasit urmatoarele date in volumul Doinei Jela, “Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste” (Humanitas, 2001, p. 233): “Colonel de Securitate, numit in august 1948, cand s-a infiintat Directia Generala a Securitatii Poporului, director in Directia II, Contrasabotaj. Era originar din Targoviste, invatator. Comunist devenit dupa 6 martie 1945 sef al organizatiei de partid a judetului Dambovita, a falsificat alegerile, a condus echipa de batausi a lui Costica Dorobantu, fost sondor. Mai tarziu, a fost trimis ambasador in Ghana”. Informatii suplimentare spun ca s-a nascut pe 8 octombrie 1914, in Racari, Colacul, jud. Dambovita si  a decedat in 2009 la Bradu, jud. Arges.

In 1954 a dispus arderea, distrugerea a circa 17.000 de fise strict secrete. Cele 17.000 de fise erau sau aveau legatura -conform informatiilor din documente- cu decizii de internare administrativa a unor persoane.

A propos de ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitate publica, inteleg ca la ceremonia de la Romexpo a fost prezent Ion Iliescu, cel care s-a opus si se opune cu inversunare condamnarii dictaturii comuniste drept ilegitima si criminala. Mai lipseau magnatii securisti Gheorghe Goran si Iulian Vlad, ca tot ni se spune despre ei ca erau mari patrioti. Vorba tortionarului Enoiu: “Noi va omoram si tot noi va vom reabilita””…

http://www.humanitas.ro/humanitas/obscenitatea-publica

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/monseniorul-vladimir-ghika-generalul-gogu-popescu-si-teroarea-istoriei/

Comments are closed.

%d bloggers like this: