Rosia Montana, Piata Universitatii si febra revoltei

Loc de memorie, spatiu al traditiei anticomuniste si depozit al sperantei democratice, Piata Universitatii fierbe din nou. Ceasul istoric si politic e diferit de mai-iunie 1990 ori de ianuarie 2012. Celor care se intreaba ce gandesc despre protestele din Piata Universitatii (dar si din alte orase), le raspund ca le urmaresc cu interes. S-ar putea sa simbolizeze o miscare generationala diferita de ce s-a petrecut in ultimii ani. Refuzul presei de a scrie despre proteste este proba miopiei, daca nu mai rau. Horia Ghibutiu a scris pe acest subiect. La fel, eludarea subiectului de catre acele televiziuni care in urma cu aproape doi ani transmiteau live ce se petrecea acolo (ori ceea ce credeau ele ca se petrecea). Exista taceri care striga.

http://horiaghibutiu.wordpress.com/2013/09/02/o-rusine-de-presa/

Primul lucru care se impune notat este caracterul lor non-violent. Protestul, contestatia, nesupunerea civica pasnice sunt elemente ale jocului democratic. Toate revoltele sociale includ elemente de carnaval, dar nu au sanse de izbanda fara ceea ce se cheama l’esprit de serieux.  Doi, constat eterogeneitatea inerenta unor asemenea revolte, faptul ca protestul stradal poate magnetiza forte din directii altminteri extrem de diferite. Lucrurile se cern, este inca prea devreme sa tragem concluzii. Trei, observ ambiguitatile ideologice si agendele diferite ale participantilor. Este o revolta anti-Establishment, cu doza de confuzie si utopism proprie unor asemenea miscari. Cum Establishment-ul actual este Guvernul Ponta si coplesitoarea majoritate USL in Parlament, este, prin implicatii, o revolta impotriva USL. Dar nu este in favoarea niciunui partid politic. Retorica anti-corporatii de orientare eco-socialista se combina cu un anti-capitalism naiv, ostentativ si, pentru moment, selectiv. Capitalismul vestic trebuie stopat. Cel estic este ignorat. Deocamdata, pare a fi ceea ce numim a single issue movement. Anticapitalismul, asemeni anticomunismului de ultima ora, pare sa fie si el cu geometrie variabila.

Mi-am amintit, scriind aceste randuri, de inceputul anilor 80, de miscarea impotriva amplasarii rachetelor americane in Germania de Vest. La vremea aceea, Vaclav Havel a trimis o scrisoare catre pacifistii occidentali, de fapt un eseu politico-filosofic, in care a insistat ca rachetele nu au ideologie si ca nu vede de ce indignarea lor nu ia in considerare si rachetele sovietice amplasate in RDG. Textul se numea “Anatomia unei reticente”. O lectie de realism pe care multi par a o fi uitat.

Comportamentul politic suprarealist al lui Victor Ponta este el insusi un catalizator al revoltei. Nu cunosc in analelele politicii moderne o situatie precum aceea in care premierul spune ca va vota contra propunerii adoptata de guvernul pe care il conduce. Daca era onest (vai, asta da utopie!), Ponta trebuia sa demisioneze. N-a demisionat el insa cand a fost dovedit plagiator ordinar, de ce-ar demisiona acum? Omul stie ca totul trece si ca, lui personal, totul ii merge. Asa credea si mentorul sau, Adrian Nastase, pana cand i s-a infundat. Vom vedea in continuare.

Am citit cu folos acest articol de Dragos-Paul Aligica:

http://www.revista22.ro/rosia-montana-piata-politica-si-idiotii-utili-30700.html

O marturisire: Nu stiam ca mama ministrului insarcinat cu Marile Proiecte (de unde or fi gasit acest titlu de un ridicol nebun?), Dan Sova, este avocata pentru RMGC. Exista limite ale lipsei de bun simt si de onoare? A auzit dl Sova despre ceea ce se intelege in chip universal prin conflict de interese?

http://lacoltulstrazii.ro/2013/09/04/cel-mai-bun-articol-despre-abuzurile-din-proiectul-de-lege-pro-rmgc/

One Response to Rosia Montana, Piata Universitatii si febra revoltei

%d bloggers like this: