Recomandare de lectura: Angelo Mitchievici despre Vasile Ernu si nostalgia bolsevismului

Anul viitor se va vorbi mult despre Marx si marxism: se vor aniversa 150 de ani de infiintarea primei Internationale, International Workingmen’s Association (IWA, 1864–1876). Discut su studentii “Manifestul Partidului Comunist”. Este evident ca proza incendiara, impregnata de metafore romantice, ramane ca text literar, ca poezie a radicalitatii, dar solutiile s-au probat utopice. Constatam ceea ce chiar un Herbert Marcuse ori un Karl Korsch au identificat drept obsolescenta marxismului. Violenta genereaza doar violenta, nu prosperitate, armonie si abundenta. Lenin a fost un marxist rus. Este singurul mod onest de a-l prezenta concis pe autorul lui “Ce-i de facut?”

Ma intreb cum ar suna un titlu despre nostalgia nazista a unui intelectual vizibil din Romania de azi. Personal, nu vad o diferenta intre a fi nostalgicul lui Lenin ori al lui Hitler. Gulagul s-a nascut sub Lenin, la fel si Ceka. Partidul-stat leninist era unul terorist. Lenin a fost un dictator totalitar cu certe instincte genocidare. A recurs la executii in masa, deportari, procese-spectacol. A criminalizat opozitia, fie ea constitutional-democratica, monarhista, anarhista ori democratic-socialista. A distrus cu buna stiinta sistemul pluralist din Rusia asa cum se nascuse acesta in urma revolutiei din februarie 1917. A ordonat lichidarea insurectiei de la Kronstadt in martie 1921. Vina revoltatilor masacrati de bolsevici? Cereau soviete (consilii) fara comunisti. Voiau democratie directa, nu “partid de avangarda”. Nu suportau dictatura “nucleului dur”. Recomand un excelent eseu de Angelo Mitchievici despre iluziile, idealurile si nostalgiile lui Vasile Ernu. Public aici concluzia, eseul merita citit integral.

As adauga doar un lucru: Romania nu a avut o Noua Stanga  in anii 70, atunci cand fenomenul s-a dezvoltat in Vest (ba chiar si tari din Est ca Iugoslavia, Polonia si Ungaria ) in opozitie, nu in consens, cu partidele de tip bolsevic. Spiritul iconoclast al Noii Stangi, al contraculturii din acei ani, in care utopia exuberanta se ingemana cu disperarea nesabuita, era unul anti-autoritar, iar Lenin nu era unul din idolii miscarilor contestatare (ceea ce nu inseamna ca aceste miscari ar fi fost democratice si pluraliste, nici vorba de asemenea “ispite”). O are acum, ca fenomen mai degraba epigonic, ludic si cinic. Pe scurt: histrionic. O marturisire–candva, Vasile mi-a spus ca a oscilat cui sa ceara prefata volumului sau “Nascut in URSS”, lui Sorin Antohi sau mie. Nu eu am scris prefata.

“Nostalgia lui Vasile Ernu după URSS nu este doar una după o viaţă trăită plenar în perioada gorbaciovistă a lui Glasnost şi Perestroika cu relaxarea inconceptibilă înainte a sistemului. Estalgia a devenit numitorul comun al unei întregi generaţii pentru care viaţa aşa cum a fost s-a desfăşurat în acel context istoric luminat călăuzitor încă de farul leninismului. Ecranizarea romanului lui Dan Lungu,” Sunt o babă comunistă”, de către Stere Gulea este poate cea mai elocventă mărturie cinematografică românească a acestei estalgii. Estalgia lui Vasile Ernu nu se referă doar la faptul trăit, la cotidianul banal, ci ţine de o anamneză ideologică. Ea recuperează fondul ideologic pentru a-l reinvesti încă odată la puterea utopiei, şi odată cu acest fond ideologic idiosincrasii şi nelinişti vechi şi chiar un sâmbure anarhist bakuninist. Într-un fel, estalgia autorului se îndreaptă către o troţkistă revoluţie permanentă (mai ales în Occident, Troţki a fost adesea perceput ca adevăratul moştenitor al legatului leninist, adevăratul său continuator), un război de gherilă purtat cu societatea capitalistă. Repetarea lui Lenin nu este cea a acţiunilor lui stricto sensu, Žižek are dreptate, ci a acţiona în spiritul lui  – ceea ce înseamnă a-i împrumuta avantajos şi amoralismul – până la victoria finală.

Încă odată, Alain Besançon identifică sursa de legitimitate pentru orice revival comunist: „Centrul centrului partidului nu este deci personalul stabil al revoluţionarilor de profesie, ci unul încă mai imaterial, şi anume cunoaşterea ideologică.” În ceea ce priveşte această victorie cuvântul comunism a fost temporar suspendat, pentru că este încă înscris dezavantajos în memoria colectivă şi pentru că încă istoricii scot la iveală noi orori pe care, în mod cutumiar, nenumăratele reviziuri şi reşapări ale sistemului le numeau erori. Comunismul arăta ca o anvelopă atât de peticită în urma numeroaselor vulcanizări, încât materialul original abia se mai distingea. Însă esenţial nu mai este atingerea scopului, ci a tinde către el, proces în care sunt angajaţi trăirist, dar şi extrem de profitabil o parte dintre membrii Noii Stângi. Ceea ce se uită din lecţia ultimei jumătăţi de secol este că dacă noua revoluţie mondială ar reuşi, s-ar recrea în interiorul lidershipului revoluţionar şi prin rezonanţă în cercurile concentrice ale puterii acelaşi climat autodevorator, canibal, revoluţionarii de profesie sfârşind prin a deveni victimele propriului ideal încarnat de un alt lider maxim. Pentru că stalinismul se află în codul genetic al leninismului, el reprezintă cu adevărat moştenirea leninistă, mutaţia sa naturală.

„Să-l repetăm pe Lenin!” pare să fie comandamentul fondator al Noii Stângi. De ce pe Lenin şi nu pe Hegel sau pe Marx? Încă odată, Lenin este cel care materializează utopia, care transformă filosofia în ideologie şi ulterior în sistem politic. Au mai puţină importanţă modestele sale alegaţii, care lipsite de acţiunea sa politică ar coborî pe rafturile inferioare ale literaturii de vulgarizare ideologică. În ceea ce-l priveşte pe „filosoful” Lenin îmi vine în minte o anecdotă emblematică. Lenin întâlneşte un filosof german căruia cu emfază în mărturiseşte că a epuizat în şase săptămâni tot ceea ce merita cunoscut din filosofia occidentală. Filosoful german concluziona sec: „Da, Lenin era un filosof de şase săptămâni.”” Prin urmare, „Să-l repetăm pe Lenin!”, cu orice preţ, indiferent de consecinţe. Mă întreb totuşi, de câte eşecuri, de câte alte hecatombe umane, de câte regimuri genocidare este nevoie pentru a nu-l mai repeta pe Lenin?”

Pentru textul integral:

http://www.lapunkt.ro/2013/09/10/lenin-si-nostalgia-sau-oameni-si-statui/

Comments are closed.

%d bloggers like this: