Cristalin, direct si fara echivoc: Ioan Stanomir catre Vasile Ernu

Pe portalul LaPunkt, profesorul Ioan Stanomir publica un text remarcabil prin capacitatea de a sintetiza argumentele esentiale pentru care nu se poate pactiza cu noul radicalism utopic. Indiferent de vestmintele cu care defileaza, neo-bolsevismul este bolsevism, adica opusul umanismului. Contine in sine samburele terorii (ideologice si politice) precum ghinda pregateste stejarul. Cultul organizatiei monolitice, al violentei justificata de deciziile unei Istorii divinizata, mistica Revolutiei totale, toate sunt acolo, asa cum erau si atunci cand Camus si-a ridicat vocea impotriva revolutionarismului iresponsabil sartrian.

Suntem unii care am interiorizat lectia lui Camus. Stim ce inseamna universul concentrationar. Nu ne jucam cu asemenea teme. Altii raman fideli leninismului dintotdeauna…

Cine uita, nu merita. Este, cred, mult adevar in aceasta formulare. Ni se spune ca in 2013 nu mai e nevoie sa tinem minte. Ca uitarea e preferabila memoriei. Ni se servesc “noi” panglici ideologice, de fapt reciclari jenante ale celor vechi, vetuste si imbibate de sange. (VT)

“Dragă Vasile,

Lupta pentru Roşia Montană este şi lupta mea. Dar este o luptă pe care o văd dusă nu spre a restaura etatismul şi spre  a reporni “lupta de clasă”- este o luptă dată pentru libertăţile constituţionale, pentru civism şi demnitate, o confruntare cu un stat abuziv, corupt şi coruptibil. Şi în acest punct, cred, ne despărţim. În privinţa ţelurilor şi a idealurilor. Manifestul pe care tu l-ai  reprodus nu vorbeşte în numele meu. După cum cred că nu vorbeşte nici in numele altora care nu împărtăşesc elanurile tale leniniste. “Ce –i de făcut”. Prin ton şi titlu, totul are un aer familiar.

Dragă Vasile,

Nu sunt parte a acelui “establishment conservator” la care faci aluzie în titlul textului tău. Citindu-ţi paginile, am avut sentimentul că această entitate difuză este o obsesie a ta şi a colegilor tăi de crez social şi politic. “ Conservatorismul” este, în lectura dată de tine, cu ghilimele de rigoare, continuatorul forţelor întunecate ale “reacţiunii” cu care regimurile de democraţie populară se luptau în anii comunizării central– europene. Deşi nu aparţin acelui “establishment”, aş fi devenit, la rândul meu, un duşman al  poporului. Logica revoluţiei, indiferent de coloratura ei, se hrăneşte cu materialul victimelor de serviciu.

Nu am fost şi nu voi fi niciodată  un ”conservator” în accepţiunea pe care tu o dai acestei direcţii intelectuale. Dar sunt şi mă recunosc a fi liberal – conservator într-un sens care nu are nimic în comun cu ghilimele peiorative. Sunt conservator în măsura în care rămân fidel unei linii a libertăţii, moderaţiei şi prudenţei care îşi are originile în Burke, Madison, Constant sau Tocqueville. Moderaţia este, adesea, una dintre acele valori judecată a fi rece, inatractivă şi irelevantă. Într- adevăr, moderaţia nu poate face să se ridice baricade. Dar pe cărămizile moderaţiei se pot ridica societăţile plurale, în cadrul cărora demnitatea umană să fie garantată, iar arbitrariul statului eliminat.

Dragă Vasile,

Suntem, poate, fiecare în felul său, expresia unor tipuri umane şi intelectuale diferite şi ireconciliabile. În tine recunosc tradiţia iacobină europeană şi demonismul intelighenţiei bolşevizante ruse. Pentru tine, şi asta se poate vedea din manifestul pe care l-ai ataşat răspunsului tău, ( un manifest pe marginea caruia sper să revin într-un text viitor), guvernarea înseamnă desfăşurarea unei lupte care se dă sub semnul utopiei şi al luptei de clasă. Pentru tine, baricadele, materiale sau imaginare, sunt mediul în care te simţi cu adevărat viu, sunt energia care îţi alimentează gândurile şi scrisul.

În ceea ce mă priveşte, în calitate de  liberal-conservator,aspiraţiile îmi sunt mult mai nespectaculoase şi terestre. Spre a–l relua pe Michael Oakeshott, pentru mine guvernarea nu poate fi întruchiparea unui vis  generos şi irealizabil, ci doar efortul de a gândul cadrul în marginile căruia acţiunea umană să se poată realiza. Acolo unde tu defrişezi un câmp pentru ingineria utopică, eu văd un spaţiu modelat de destine umane concrete, încadrat de regulile modeste ale statului de drept. Îmi recunosc această limitare intelectuală. Este parte din substanţa mea şi nu o reneg.

Dragă Vasile,

Am deprins această ostilitate faţă de mirajul utopic atât din lecturi, cât şi dintr-o biografie care a fost, ca şi a ta sau a lui Angelo, petrecută  în umbra comunismului biruitor. Am văzut, cu proprii mei ochi, buldozerele scurmând în carnea caselor care se află peste drum de blocul meu: astăzi, în locul acestor destine lichidate metodic, în numele progresului, se ridică un centru comercial. Un centru comercial aşezat pe temeliile unui “circ al foamei” ceauşist. Sacrificiul vieţilor, oricât de modeste în aparenţă, nu poate fi justificat de nici o ambiţie adamică. Prometeu nu poate elibera omenirea pârjolind, spre a face loc unei lumi  cu linii perfecte.Vei spune că sunt un ins captiv în logica “războiului rece”. Poate că ai dreptate. Unele bătălii nu ajung niciodată la căpăt. Înfruntarea cu utopia şi cu radicalismele ideologice este parte din destinul meu, după cum a fost parte din destinul celor de dinaintea mea.

Dragă Vasile,

Stânga revoluţionară nu deţine un monopol al inimii şi al compasiunii. De cele mai multe ori, sunt chiar aceşti iluminaţi ai idealului cei ce calcă în picioare demnitatea omenească pe care pretind că o apără. În clipele în care evocăm “lupte de clasă”, fie şi la nivel european, este important să ne amintim că, înainte de a fi  încazarmaţi  în  “clase” antagonice, oamenii sunt personalităţi dotate cu raţiune şi sensibilitate autonome. Comunitate , iar nu colectivism:  nuanţele se cer  reamintite.

Dragă Vasile,

Închei această scrisoare cu gândul de a o continua. În definitiv, una dintre libertăţile pe care moderaţii le admiră profund este chiar această libertate paradoxală a îndoielii şi criticii.”

http://www.lapunkt.ro/2013/09/16/spiritul-critic-si-baricadele-o-scrisoare-catre-vasile-ernu/

Comments are closed.

%d bloggers like this: