“Anticomunismul” uselist sub lupa: Texte de Ioan T. Morar, Radu F. Alexandru si Mihaela Bărbuș

Am scris pe acest blog, pe “Contributors”, in “Revista 22” si in “Evenimentul Zilei”, despre campania lansata de IICCMER, adica de tandemul uselist Muraru-Zamfirescu. Repet, in termeni cat se poate de ne-echivoci: deschiderea anchetelor judiciare impotriva calailor securisti, indiferent de varsta acestora, este binevenita, necesara si trebuie sustinuta. Fara insa a ne imbata cu apa rece si fara a pierde din vedere ca este vorba, devine tot mai clar, de o tentativa uselista de a confisca un subiect onorabil in scopuri deloc onorabile. Public aici trei interventii lucide si necesare pe acest subiect al unui pseudo-anticomunism nascut din meschine interese politicaniste, bombastic si manipulativ. 

Scrie pe buna dreptate Andreea Pora: “În afară de faptul că e obligatoriu ca cei doi torționari să plătească pentru ceea ce au făcut, înfundând pușcăria pentru cât le-a mai rămas de trăit (salut faptul că mecanismul totuși s-a pornit), restul mi se pare o grotescă și periculoasă manevră politico-mediatică. Reducerea infernalului mecanism de teroare, crimă, suspiciune și aneantizare a valorilor unui întreg popor la șefii de penitenciare este un riscant joc de batjocorire a memoriei, de (re)rescriere a istoriei. O altă tentativă, reluată sistematic și cu mereu vie îndârjire, de a ascunde adevărul și de a-i deroba de răspundere pe realii vinovați.”

http://www.revista22.ro/articol.php?id=31344

Confuziile deliberate si ceata morala pot genera efecte cat se poate de regretabile, inclusiv plasarea in derizoriu a ceea ce tine de tragism, jertfa si onoare. Este cel putin stingheritor, daca nu de-a dreptul revoltator, faptul ca “Antena 3”  si alte oficine useliste joaca rol de procurori in raport cu instrumentele regimului ilegitim si criminal, cata vreme victimele sunt ignorate, uitate, invaluite de ceata amneziei.Memento-ul Mihaelei Bărbuș, fiica unuia din detinutii de la Ramnicu Sarat, este deoptriva un avertisment si o chemare de a tine trea angajamentul in favoarea unei etici a neuitarii. (VT)

Ioan T. Morar:

Deși cred că torționarii ar trebui demascați și pedepsiți pentru ceea ce au făcut, totuși, mi se pare că agitația din ultimul timp în legătură cu alde Vișinescu și Ficior are ceva din datele unei diversiuni. Pentru că această demascare vine din partea celor care au fluierat atunci cînd a avut loc condamnarea oficială a comunismului ca regim criminal, condamnare făcută cu cap și coadă, pe baza unei documentări serioase. Au existat zeci de voci care au spus că nu e bine, că nu trebuie, că nu e nevoie, că de ce Băsescu, de ce Tismăneanu etc. Nu, nu avem nevoie să condamnăm comunismul, în fond, am dus-o mai bine pe vremea lui Ceaușescu (aveam locuri de muncă, nimeni nu murea de foame ) decît acum. Circul din Parlament, permis atunci, la citirea Raportului, (și încurajat) de un fruntaș al actualei coaliții de guvernare, președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a fost menit să arate că poporul, prin aleșii lui, nu dorea această condamnare. Românii nu aveau nevoie de așa ceva, toți am dus-o bine în comunism, în special căpitanul de vapor Băsescu.

Acum, brusc, apar niște torționari. Cărora Ponta vrea să le ia pensia. Nu se vorbește despre comunim ca regim criminal, ci despre niște moșnegi care au torturat în vremea comunismului, cam de capul lor, pentru că aveau niște suflete otrăvite. Ei sînt vinovați, nu sistemul. Ei au tîrît intelectualitatea română la canal și apoi prin sinistre pușcării, nu sistemul. Sistemul, zic noii stîngiști, o fi avut niște erori, dar asta tocmai din cauza acestor torționari ticăloși care merită să rămînă fără pensie și fără abonament gratuit la RATB. Asta merită, asta li se dă! Ei doar au întinat nobilele idealuri.. Comunismul e bun, dar a fost aplicat prost pînă acum. Deci, Jos capitalismul!

(sursă imagine aici)

http://blog.itmorar.ro/tortionarii-doar-au-intinat-nobilele-idealuri-ale-comunismului/

Un fragment din articolul lui Radu F. Alexandru:

Întrebarea, numai și pusă, poate declanșa înaintea oricărei clipe de reflecție un val de proteste: ”Ar fi fost mai bine să nu le dea nimic?!”. Orice pas pe terenul minat al lui ”Ce ne dă?” e riscat și trebuie făcut cu maximă atenție. Avansez două observații și să vedem la ce concluzii ajungem.

Prima ține de dezvăluirile spectaculoase produse dintr-o dată de reprezentantul PNL în fruntea IICCMER, dl. Andrei Muraru. Nu s-au știut până azi numele foștilor torționari? Zecile de episoade ale ”Memorialului durerii” nu au făcut publice și nu au arhivat numele unor oameni indubitabil vinovați de crime împotriva umanității și asupra cărora Justiția ar fi trebuit să se pronunțe cu celeritate? ”Memorialul de la Sighet”, revista ”Memoria”, cărțile publicate de supraviețuitorii lagărelor comuniste de exterminare nu gem toate cu nume împotriva cărora trebuia aplicată Legea?  Azi, dintr-o dată, ni se aruncă în față imaginile grotești a doi bătrâni care probabil că nu mai sunt în stare să omoare o muscă și ni se spune: ”Ne-am făcut datoria: i-am prins. Vai și amar de ce-i așteaptă!”. Cine și unde a ținut până acum ferecate dosarele lui Vișinescu și Ficioru? Unde sunt dosarele torționarilor care, cu siguranță, vor fi făcute publice în zilele următoare, în această victorioasă cruciadă împotriva fantasmelor unui trecut cât mai îndepărtat? Nu a știu nimeni de ele? Nu au fost de găsit până azi? A împiedicat cineva accesul la ele? Da, Parchetul General, la nivelul adjuncțiilor dnei. Kovesi (Tiberiu Nițu unul dintre ei) a blocat demersurile anterioare ale IICCMER de aducere în fața Justiției a unor foști torționari invocând motivul că legislația românească nu ar prevedea aplicarea directă a Convenției internaționale semnate de România privind imprescriptibilitatea crimelor.

Victor Rădulescu Pogoneanu
(1910-1962)
(fotografie din timpul detenţiei în închisoarea spital Văcăreşti)

Toate eforturile Institutului ca Gheorghe Enoiu, fostul director al Direcției de Anchete Penale a Ministerului Afacerilor Interne, supranumit pentru cruzimea de care a dat dovadă în timpul interogatoriilor ”Măcelarul de la Interne”, să fie judecat au rămas fără niciun rezultat, și Enoiu a murit împăcat în patul lui. Nu a fost singurul caz îngropat de cei care au blocat pașii normali ai Justiției chiar și după promulgarea inițiativei legislative a lui Monica Macovei și Sever Voinescu referitor la imprescriptibilitatea crimelor. Astăzi, ca prin minune, aceeași instituție și aceeași oameni se dovedesc mai deschiși, mai cooperanți ca niciodată și, prin ”disponibilitatea” lor suspectă, împing pe un plan cu totul secundar orice dezbatere despre realitățile fierbinți și dureroase pe care le trăiește o țară întreagă. Suntem în fața unei diversiuni de mari dimensiuni? Avem motive temeinice să ne întrebăm dacă nu suntem martorii felului inadmisibil în care puterea  politică intervine în funcționarea unor instituții ale statului: Parchetul general, IICCMER, și altele care or mai fi prinse în acest spectacol de ”lumini și umbre”, în încercarea de a escamota problemele tot mai acute care scot oamenii în stradă? Eu personal răspund afirmativ. Firește, fiecare este liber și dator să-și ofere răspunsurile cele mai potrivite.

Dar, poate veți spune unii dintre dvs., m-am grăbit să judec o intenție sinceră, un gest pe care în loc să-l aplaud îi caut pete în soare și dedesubturi descalificante. Vă propun câteva operațiuni simple de aritmetică: înmulțiți numărul torționarilor aflați în evidența IICCMER (35) cu pensia maximă a unora dintre ei (6.000), și pe care să presupunem că o primesc toți la fel, și împărțiți la numărul membrilor Asociației foștilor deținuți politici din România” (53.000). Veți afla la cât se ridică ”reparația” materială și morală pe care Victor Ponta s-a grăbit să o acorde. Eu am făcut calcul: un spor de 3,9622642 lei/lună pentru fiecare fost deținut politic! O umilință mai mare la adresa acestor supraviețuitori ai Gulagului românesc mi-e greu să cred că poate fi imaginată. Dar și o nerușinare mai mare decât cea probată din nou de Victor Ponta nu cred că cineva și-ar putea să și-o permită.

http://www.revista22.ro/o-mare-diversiune-si-o-impardonabila-umilinta-31327.html

Recomand calduros articolul Mihaelei Bărbuș (public aici un fragment):

În ultimele săptămâni, închisoarea Râmnicul Sărat şi Vişinescu au ajuns ca  fotbalul. Toată lumea se pricepe şi are o părere care justifică zeflemeaua şi  dispreţul faţă de cei care nu o împărtăşesc. După cum unii îşi închipuie că le  cresc performanţele sportive dacă au un autograf al lui Hagi, la fel persoanele  publice de la noi cred că dacă se fotografiază cu zidurile închisorii împrumută  ceva din credibilitatea celor care l-au înfruntat pe Vişinescu.

Din nefericire, spre deosebire de fotbal unde se ştie de ce Hagi este  vedetă, atunci când e vorba de închisoarea Râmnicu Sărat se pronunţă unele nume,  însă nu se ştie şi cine au fost şi ce au făcut cei care au purtat acele nume. Nu  e deci de mirare că informaţiile rămân confuze şi tot contextul este  tabloidizat. Nu e de mirare nici că s-a difuzat cu generozitate informaţia că  Vişinescu ar fi fost în plutonul care l-a executat pe Ion Antonescu, însă  publicul nu a aflat că foarte mulţi dintre cei care au ajuns la Râmnicu Sărat  după 1956 erau  în dezacord net faţă de politica mareşalului. Ori  includerea în aceiaşi discuţie, fără diferenţeiri, a lui Ion Antonescu şi a  opozanţilor este o neglijenţă flagrantă, mai ales într-o perioadă în care  antonescolatria este atât de răspândită.
În plus, nu înţeleg la ce ar  folosi să se amintească groaza închisorii şi să se analizeze minuţios aspecte  izolate ale problemei, dacă se uită personalităţile de acolo, eroii şi valorile  în care au crezut şi care le-au dat puterea să înfrunte încercările drăceşti la  care au fost supuşi. De altfel, superficialitatea era deja vizibilă şi din  popularizarea într-o fază prea incipientă a cercetărilor penale şi a proiectelor  legate de memorial, şi contrastează cu modestia şi seriozitatea eroilor.
 
Comparaţia este exigentă, însă trebuie asumată pentru că este  inevitabilă. Ca să dau un reper concret, l-aş aminti astăzi de Victor  Rădulescu-Pogoneanu. El a plătit cu eleganţă, inteligenţă, dârzenie timp de  cinsprezece ani, un preţ uriaş şi cât se poate de real pentru a nu se dezice de  convingerile sale. A fost atât de discret încât nici astăzi nu este cunoscut.  (Nu pot să cred că încă ar mai putea fi controversat.)
http://inliniedreapta.net/mai-puternic-decat-visinescu/
http://www.evz.ro/detalii/stiri/mai-puternic-decat-visinescu-1058547.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: