Porcul, mocirla si metempsihoza: Dogoritoarea actualitate a lui B. Fundoianu

Citesc cu admirativa uimire textele lui B. Fundoianu (nascut la Iasi in 1898, mort la Auschwitz in 1944), publicate acum pe blogul Fondane. Mi se par de o dogoritoare actualitate, intelectuala, morala, politica. Nu vreau sa sun exagerat de pesimist, dar am impresia ca traim intr-un univers in care vorbele au tot mai putina noima, valorile reale sunt sistematic maculate, iar simtul istoric agonizeaza. Despre acela moral, mai bine sa nu discutam. Este un simptom pe care l-as numi voluptatea ticalosiei. Ori, altfel spus, ubicuitatea miseliei. Cand politicieni de trei parale se joaca iresponsabil cu demnitatea victimelor totalitarismului, cand se organizeaza sindrofii ale tortionarilor, cand se practica manipulari ieftine pentru a excita pofta de senzational a unui public prea putin informat si sistematic dezinformat, nu ai cum sa nu impartasesti temerile lui Andrei Plesu legate de ofensiva obscenitatii.

Fundoianu vazut de Ilie Boca (2009)

Textele romanesti ale tanarului Fundoianu (viitorul eseist, filosof si poet francez Benjamin Fondane, discipolul lui Șestov, prietenul lui Cioran, arestat ca evreu in timpul ocupatiei naziste, deportat si gazat la Auschwitz) sunt mai actuale decat atatea efemeride pe cat de banale, pe atat de stridente ce ocupa paginile ziarelor fara a lumina in vreun fel lumea in care traim. Ba chiar dimpotriva. Retineti ca acest articol a fost scris cu peste doua decenii inainte de “Ferma animalelor” de Orwell. Fundoianu (Fondane) si Orwell aveau ceva esential in comun: dispretul pentru ceea ce scriitorul britanic numea “smelly little orthodoxies which are contending for our souls”.

“Mocirla, cartoful, excrementul si fericirea”, in aceasta fetida sinteza vedea Fundoianu reteta perfecta pentru perpetuarea porcilor…

PORCUL

de B. Fundoianu (1921)

Din dicţionarul meu domestic

Porcul meu nu e vacă, nici cal şi nici asin: e porc. El ştie lucrul ăsta şi nu se supără. Câteodată e mai puţin modest cât un afiş. I se citeşte bucuria în ochi. Porcul meu e fericit că-i porc. Dacă ar fi încă prea nerod să jongleze cu metafizica (acest obicei exclusiv al altora), e cert că s-ar ruga în toată ziua: „mulţumesc, o, Doamne, că m-ai făcut porc şi nu vacă, [sau] cal, sau altfel de asin“. Dar porcul meu nu-şi ascunde orgoliul cum ai pune un inel într-o cutiuţă de catifea. E prea cinic.

Porcul n-are multe idei – ca şi oamenii. Şi-mi pare bine. Nu-mi place să mă regăsesc în toată lumea. Dar are câteva idei esenţiale: ideea-mocirlă, ideea-varz­ă, ideea-fericire, ideea-excrement. Porcul iubeşte realitatea. Realitatea e mocirla, varza, fericirea, excrementul. De aceea nu prea e pornit pe dificile abstracţii. El cunoaşte planta: legumă. Şi nici nu există. Porcul meu e un Dumnezeu pe mici raporturi.

Viaţa, aici lângă ferma unde au înfrunzit broaştele, se reduce la două fenomene: plăcerea şi neplăcerea. Pentru porcul meu, plăcerea e virtutea. Or, porcul meu ţine să aibă virtuţi, cum un pom ţine să aibă fructe. Dar dacă ar trebui să umble după virtuţi – adică după plăceri –, adio, fericirea! Fiindcă fericirea stă în nemişcare. Porcul meu e mai inteligent. El ştie că simţurile mint şi că fericirea nu stă în lucru, ci în conştiinţa lucrului. Se opreşte la prima băltoagă, la primul cartof, la prima râmă. O declară în prealabil plăcere. Şi plăcerea-i gata. De altfel, porcul ştie că plăcerea nu e în lucru, ci în funcţiune. A mânca e o virtute. Nu importă ce. A dormi e o virtute. Nu importă cum. A trăi e suprema virtute.

Dar porcul e un degenerat. Născut dintr-o rasă de feudali, a ajuns slugă. Plecat dintr-o rasă de elită, a ajuns un mediocru. Păros şi cu robinete de piele pe burtă, are mai mulţi puieţi de câţi îngăduie eticheta. Porcul meu e scroafă. Dar imediat după întâia tinereţe trântită într-un noroi, ca într-un peisaj, revine la eredita[t]ea confuză. Trecutul e un catalog de bălării şi de ruini. Scroafa mea e bătrână. Dinţii se surpă şi mărarul încetează din plăceri. Dar poţi avea, cu dinţii stricaţi, amintiri! Atunci scroafa îşi aminteşte de viaţa din păduri.

*

Scroafa crede în metempsihoză. Se pipăie la bot şi se miră că nu-şi găseşte colţii. Ar vrea să se repeadă la câne, dar n-are cu ce să-l spargă. Ar vrea să umble în cuirasă şi să fie mândră, dar e domestică. Asia din largi platouri o ispiteşte: florile de lotus se mănâncă? Ar iubi singurătatea. Ar iubi viaţa, cum iubeşti o agonie. Dar scroafa mea e prea scroafă ca să iubească viaţa pentru ceea ce nu-i poate da. Simţul istoric e o aberaţie de-o clipă. Bunul-simţ îl leapădă la locul lui: dincolo de memorie. Şi revin iar în plan mocirla, cartoful, excrementul şi fericirea.

Multumiri Luizei Palanciuc si lui Mihai Șora pentru aceasta arheologie a unui univers intelectual scufundat intr-o stranie uitare.

http://fondane.net/

Textul de mai sus a aparut pe portalul LaPunkt. Introducerea dezvolta un text mai vechi (din 2012). Ideea de a relua aici articolulul lui B. Fundoianu cu un preambul adus la zi se datoreaza citirii unui percutant articol de Eugen Stancu:

http://www.lapunkt.ro/2013/09/24/benjamin-fondane-documentar/

Despre Fundoianu/Fondane:

B. Fundoianu / Benjamin Fondane, fiul lui Isaac Wechsler şi al Adelei Schwarzfeld, s-a născut la Iaşi, în ziua de 14 noiembrie 1898, într-o familie de intelectuali. Debutează în periodice româneşti şi evreieşti, unde publică poeme şi traduceri din limba idiş, semnând, pentru întâia oară, B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde, câteva luni mai târziu, îl va întâlni pe Lev Şestov, filosoful de origine rusă a cărui gândire îl va marca pentru totdeauna. În 1931, se căsătoreşte cu Geneviève Tissier (1904-1954). Este o perioadă de intensă creativitate, în care autorul, devenit Benjamin Fondane, îşi concepe opera în limba franceză, doar parţial publicată în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Urma Linei se pierde. Fondane va fi gazat în ziua de 2 sau 3 octombrie 1944.

http://fondane.net/b-fundoianu-benjamin-fondane-1898-1944/

Comments are closed.

%d bloggers like this: