Vizul Lazurkinei. O amintire cu Vladimir (de Sever Voinescu)

Zilele acestea, a apărut în librării versiunea românească a cărții ”Diavolul în istorie. Comunism, fascism și cîteva lecții ale secolului XX” de Vladimir Tismăneanu. O voi citi și voi scrie despre ea, dar pînă atunci nu-mi pot reprima o amintire. Acum mai bine de 10 ani, în bucătăria de poveste a Christinei Zarifopol Illias din Bloomington, Indiana, la capătul uneia dintre multele seri de neuitat petrecute acolo, Vladimir Tismăneanu ne-a spus mie, Christinei și lui Lukey, o poveste incredibilă. Uneori, istoria are plăcerea sadică de a se juca sarcastic cu cei mai puternici dintre muritori. Uneori, e bine să ne amintim asemenea poveşti fabuloase. În plus, eu o (re)spun aici și din motive sentimentale: pur și simplu, mi-e dor de acele seri.

În 1961, Hruşciov era în apogeul puterii sale. Era anul în care aproba construirea Zidului berlinez, anul în care anunţa lumii cu mîndire că URSS detonase o bombă cu hidrogen de 58 de megatone (nici pînă azi nimeni nu mai detonat vreodată o bombă mai puternică), iar Hruşciov glumea spunînd că URSS putea şi mai mult, dar redusese forţa bombei ca să nu spargă chiar toate geamurile din Moscova, poligonul fiind situat la Cercul Polar, era anul în care URSS sfida China şi savura propagandistic isprava cosmică a lui Gagarin.

1961 este şi anul celui de-al 22-lea Congres al PCUS. Lucrările decurgeau normal, ca la carte. Miile de delegaţi se comportau foarte bine. Hruşciov, care se urcase în fruntea partidului cu faimosul Raport Secret din 1956 în care învinsese memoria lui Stalin avea, totuşi, o problemă. Nu politică, ci simbolică. Stalin dormea somnul etern în mausoleul de lîngă Kremlin, alături de Lenin, acolo unde fusese depus cu fast antic în 1953. Printre sutele de vorbitori la Congres a fost înscrisă şi bătrîna activistă Dora Abramovna Lazurkina. Îi fusese apropiată şi devotată lui Lenin de foarte tînără, încă din 1902, pe cînd avea doar 18 ani. În timpul marii prigoane staliniste din 1937 a ajuns în lagăr. A fost eliberată abia după Congresul din 1956, cel cu Raportul Secret. Lazurkina a început vorbirea spunînd că a rezistat aproape 20 de ani în Gulag doar pentru că Lenin a fost mereu cu ea, în mintea ei, în sufletul ei. De dincolo de moarte, Lenin personal o susţinuse, o încurajase, o protejase, îi spusese mereu că adevărata bolşevică este ea, cea din lagăr, şi nu Stalin. Congresul e cuprins de fior şi aplaudă in crescendo. Lazurkina mărturisește că și acum, după ieșirea din lagăr, îl visează pe Lenin și stă de vorbă cu el. Emoţia tovarăşilor atinge culmi. Simțind bine că e momentul, Lazurkina dă lovitura: „Tovarăşi, chiar aseară, ştiind că voi vorbi în faţa Congresului, l-am întrebat pe tovarăşul Lenin ce să vă spun.” Sala încremeneşte. Adunarea de atei, devotaţi ai celui mai brutal materialism-dialectic, îşi ţine respiraţia. Lazurkina urma să le dezvăluie ce zice Lenin din lumea de dincolo, o lume care, desigur, după doctrină, nu există, dar sufletul rus, îmbibat de ortodoxie slavă și condimentat cu superstiții medievale, știe el mai bine. Orice tovarăș este, în fond, un celavec. Așa că, nu-i de mirare, Congresul trăiește cu emoție sentimentul general că, prin gura Lazurkinei, va vorbi chiar marele Lenin. O scenă demnă de analele parapsihologiei se petrece în plenul Congresului PCUS. Activista a continuat: „Lenin mi-a spus aşa: Tovarăşa Lazurkina, să ştii că pentru mine este o ofensă că în mausoleu stau alături de Stalin, care a adus atîtea deservicii partidului”. Cuprinși, parcă, de  transă, din ce în ce mai mulţi tovarăşi din sală au început să ceară mutarea imediată a lui Stalin din mausoleu. Rapid, întreaga sala ovaţionează spontan figura marelui Lenin, ca şi cum ar fi fost acolo. Vociferările devin vacarm. Imediat, Hruşciov se ridică de la prezidiu şi dă citire hotărîrii de mutare a lui Stalin din mausoleu. Evident, o avea pregătită. A doua zi, ”Pravda”  publică pe prima pagină textul hotărîrii. Are două puncte. În primul punct, se stabilește că ”mausoleul de lîngă zidul Kremlinului, din Piața Roșie, ridicat pentru a cinsti memoria lui V.I.Lenin, întemeietorul nemuritor al Partidului Comunist și al Statului Svoietic, conducătorul și învățătorul oamenilor muncii din întreaga lume, se va numi de acum încolo Mausoleul V.I.Lenin .” Al doilea punct, face ordine în mausoleu: ”Se consideră drept inoportună menținerea sicriului lui I.V.Stalin în interiorul mausoleului, întrucît Stalin a încălcat grav învățăturile lui V.I.Lenin…” Încă în toiul nopții, trupul mumifiat al lui Stalin, îmbrăcat în știuta uniformă de general împodobită cu medalii, a fost extras din mausoleu şi dus într-un cimitir alăturat unde a fost îngropat alături de alţi lideri comunişti: Jdanov, Kalinin, Djerjinski şi controversatul american roşu, John Reed. Mormîntul lui Stalin, cu nimic diferit de al celorlalţi, este plasat „strategic”, ascuns primei priviri de un copac. La căpătîiul său s-a aşezat o piatră oarecare pe care s-a scris doar „I. V. Stalin”. Spre sfîrşitul săptămînii, mausoleul a fost redeschis, ca după curățenie. Numele lui Stalin dispăruse, ca şi orice amenajare care ar fi putut sugera că, în mausoleu, mai zăcuse vreodată un alt cadavru. Onoarea lui Lenin fusese reperată de tovarășa Lazurkina.

Povestea este reală. Mă întreb, doar, cui i-o fi dat prin cap să o pună în scenă. Sigur că Hrușciov dăduse ok-ul de la bun început. Problemele de natură simbolică se rezolvă cel mai bine cu manipularea simbolurilor. Dar ce comunist de la vîrful PCUS a putut-o concepe? Îl voi întreba pe Vladimir Tismăneanu cu prima ocazie.

(Articol aparut in “Dilema Veche”)

Comments are closed.

%d bloggers like this: