Chinezarii cu Iulian Vlad (un articol de Marius Stan)

“Prin februarie 2013 eram căutat de către un jurnalist independent chinez (știu, sună bizar, vag oximoronic, chinez indepen… mă rog) care lucra în Germania pentru câteva surse media (printre care și Deutsche Welle), dar și pentru un săptămânal chinez (liberal) din Hong Kong. Rumega la o poveste despre Iulian Vlad și cum m-am ocupat în ultimii 7-8 ani cu studierea vechiului regim, legătura s-a făcut cumva natural. În februarie a.c. cum spuneam, Iulian Vlad era decorat de către Ambasada Chinei la București pentru meritul de a fi dezvoltat relațiile bilaterale dintre cele două țări. Jurnalistul cu pricina îmi adresa tot atunci, destul de onest, câteva întrebări: “cine este acest Iulian Vlad?” (existau, spunea el, puține informații în engleză și chineză despre fostul șef al Securității lui Ceaușescu, cât și despre acțiunile sale din timpul evenimentelor din 1989). L-am lămurit succint cam care-i povestea cu Vlad, cum a condus școala militară de ofițeri activi de la Băneasa, sau cum s-a îndeletnicit ‘mnealui, în calitate de șef al DSS-ului cu reprimări violente la Brașov, în noiembrie 1987, apoi la Timișoara și București, în 1989. Sau cum a fost condamnat la 25 de ani de închisoare (oh, procesele astea, marea șaradă a anilor ’90!) și amnistiat apoi, în 1993, de către inegalabilul președinte Ion Iliescu…

O altă întrebare a jurnalistului chinez: “am auzit că Iulian Vlad este astăzi vicepreședintele Camerei de comerț româno-chineze, este adevărat?” Da domnule, cum să nu, este foarte adevărat – am mârâit la telefon. “Înseamnă asta că oamenii fostului regim comunist au încă o foarte mare influență în privința relațiilor dintre România și China?” Ei bine, întrebarea asta, pusă la începutul anului de un chinez, m-a trăsnit acum din nou, ca un fulger, în timp ce urmăream focurile de artificii stilistice și dragonii cu cefe roșii din băncile Parlamentului României, în timp ce premierul chinez Li Keqiang depăna cu ochi apoși și nostalgici minunații ani ’50 și ’70 (deci Dej și Ceaușescu), nechezându-și superbele aliterații cu “ț” și “z” despre relațiile de frățietate de ieri, de azi și, de ce nu, de mâine… Păi dacă Iulian Vlad e unul din vârfurile de lance ale relansării economice pe axa București-Beijing, atunci ne-am cam scos – vorba lui Ponta.

Nu vreau să fiu înțeles greșit: scriu de pe un MacBook foarte ok făcut în China (asta ca să parez din start gargara cu calitatea îndoielnică a produselor chinezești). Nu am o problemă de fond cu comerțul dintre China și orice altă țară. Am urmărit și eu pe Reuters și alte agenții toată țopăiala din 2013 legată de relațiile economice dintre China și Uniunea Europeană (despre cum europenii i-au șicanat pe asiatici că ar fi vândut la preț de dumping pe piața lor panouri solare de vreo 29 miliarde de dolari și cum China s-ar fi răzbunat prin impunerea unor taxe vamale pe vinul european, yadda yadda). Au atins și alți autori, pe această platformă, aspectele economice ale poveștii. Între timp și-au mai reglat problemele, și unii, și ceilalți, ba chiar se discută încrucișat și cu Vietnamul, Tailanda, Malaezia, etc. UE însăși nu pare a avea probleme majore cu faptul că o țară sau alta de sub umbrela ei iese la un lunch de afaceri cu Beijingul. Deci nu comerțul cu China per se duhnește, ci politica de la București. Schimburi economice pe axa asta au existat și săptămâna trecută și vor exista și într-o marți, la anul… dar să faci dintr-o așa banalitate (să avem pardon) ditamai axis mundi, să pui steagurile Chinei prin tot parlamentul și s-o promovezi cu tot fastul unei afaceri a mileniului… e cam de tigru cu ascendent în porc. E prea strident și tocmai asta atrage atenția. Superb semnal pentru alți parteneri. Care știu oricum că te culci cu toată lumea, dar măcar n-o striga în gura mare. O strângere de mână, 2 știri pe Mediafax, 5 poze de grup și 3 întâlniri mai low profile între afaceriștii celor 2 părți ar fi avut fix același efect. Dar nu, Ponta vrea să știe toată lumea că lui îi place spicy… Încă un pic și poșta română emite timbre tematice cu Confucius. E cam mult, sare în ochi…

Nu cred nici în berbecuții așa-zis de stânga de pe alte platforme care consideră că dacă ai o poziție cel puțin circumspectă față de circul ieftin al lui Ponta ești brusc prizonierul unui “patriotism occidental”, vasalul UE, ș.a.m.d. Problema mea cel puțin (și o spun apăsat) este întrebarea aia a chinezului, cu alte cuvinte cine și cum are influență pe relațiile astea bilaterale (?). Sper că nu trebuie să desenez grafice, s-a înțeles. Nu o să cred în veci în cisternele cu bani la buget din investiții străine (fac shortcut pe argument) până n-o să văd lucruri mult mai sensibile și concrete precum confiscarea averilor celor condamnați definitiv pentru evaziuni, delapidări și alte afaceri dubioase cu statul. Nu o să cred în veci în autostrăzile suspendate peste munți ale chinezilor până n-o să văd licitații și clauze transparente în contractele cu statul român (sper că n-am uitat chinurile facerii câtorva tronsoane obosite din amantlâcul – tot de stat – cu Bechtel). Povestea cu Iulian Vlad mi se pare dureros de amuzantă sau amuzant de dureroasă, cum vreți. Dar vă cam dați seama ce colcăială securistică este prin aceste camere de comerț, aceste instituții căpușate și alte firme bizare care vor fi tot timpul în umbră, “prietene” marelui proiect de investiții, dacă tocmai ultimul șef al Securității lui Ceaușescu se ocupă de contactele de afaceri cu China. Vă dați seama cam cât muncesc acești băieți, unii mai pătați de sânge ca alții, pentru bugetul patriei și bunăstarea poporului (sic). Dar bon, e mai greu să-l pui pe Iulian Vlad să lucreze cu Bruxelles-ul sau Berlinul, au și ei tabieturile lor. Să ne înarmăm așadar cu multă răbdare, cine știe ce ne va mai aduce Anul Nou Chinezesc…”  

http://www.contributors.ro/cultura/chinezarii-cu-iulian-vlad/

De asemenea, excelentul comentariu:

http://blog.itmorar.ro/marele-ghid-chinezesc/

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: