Mircea Crișan, Marina Voica si comunismul

Bancurile si slagarele ne-au ajutat sa respiram sub gheața comunista. Erau antidoturi la greața, spaima, dezgust, plictis. In anii 60, regimul devenise ceva mai flexibil, se permiteau anumite glume cu dublu inteles, se incuraja muzica usoara romaneasca, diferita de cantecele venite din marea Uniune. Securitatea era mereu in alerta, dar nu actiona cu aceeasi ferocitate ca in trecut. Pe acest fond, au facut cariere spectaculoase actorul Mircea Crisan (recent trecut in lumea dreptilor in Germania) si cantareata Marina Voica. Se scriau comedii, vechii stalinisti gen Aurel Baranga, Alexandru Mirodan si Sergiu Farcasan spargeau tabuuri, macar la nivelul aluziilor. Un interviu al Marinei Voica aparut in “Adevarul” include detalii fascinante despre acele timpuri.

Intre altele, cantareata spune ca l-a admirat pe Karl Marx si isi propune sa-l reciteasca acum, la varsta senectutii. Ma rog, mai bine sa-l citesti pe Marx decat sa-l invoci dupa ureche. Desi sunt convins ca o lectura a “Arhipelagului Gulag” de Soljenitin ar fi infinit mai instructiva. Marx a fost unul din acei magistri ideologici–maîtres-penseurs– datorita carora s-a ajuns la experimentele totalitare ale veacului XX. Oricum, un banc din anii 70 suna cam asa: Marx ajunge la Moscova si cere permisiunea Politburo-ului sa spuna cateva cuvinte la televiziune. Dupa indelungi deliberari i se permite. Nu a spus decat atat: “Proletari din totate tarile, iertati-ma!”

Cat priveste comunismul romanesc, un banc al lui Mircea Crisan merita reluat, chiar daca vor fi unii care il vor considera cam prea explicit: “Gata tovarasi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-mosierimii cand toti se cacau in capul nostru. Acum avem gura”. Spus la “Europa Libera”, bancul a circulat viral a doua zi in Romania.

http://adevarul.ro/entertainment/muzica/interviu-marina-voica-vreau-sa-l-recitesc-marx-mare-filosof-1_52989b95c7b855ff56539694/index.html

http://www.potrivite.eu/bancuri/bancuri-noi/arhiva-comica-a-securitatii

Despre Marina Voica, o amintire personala. O admiram inca din adolescenta, ca si pe Margareta Paslaru. Canta in romaneste, in rusa si spaniola. Stiam ca crescuse impreuna cu copiii spanioli ajunsi in URSS dupa infrangerea Republicii. Suntem in 1984, la Philadelphia, in casa unor buni prieteni. Sosesc Gheorghe Sencovici si sotia sa Margareta Paslaru, proaspat ajunsa in Statele Unite in urma cererii de reintregire a familiei. Ascultam o caseta cu ultimele inregistrari ale Margaretei. O intreb: “Ce mai face Marina Voica?” Artista imi spune: “Pe Marina am vazut-o acum cateva saptamani la cabina de machiaj. Stateam alaturi, n-am scos niciuna nicio vorba, ne-am privit adanc, am oftat, iar Marina a spus: ‘Niste lepre, Margareta’.” Mi-a fost dat sa spun si eu de atatea ori, inainte dar si dupa naruirea regimului comunist aceste cuvinte: niste lepre

Pe Mircea Crisan, regimul Dej a vrut sa-l transforme intr-un bufon de serviciu. I se dadeau sarcini precise, actorul cauta modalitati subtile de a evita transformarea in propagandist. Sigur, a facut concesii, dar se stia ca fiecare gluma a lui Mircea Crisan ascunde o mare tristete. Imi amintesc de inceputul anilor 60, eram copil, am mers impreuna cu parintii mei la spectacolul de la Sala Palatului unde Mircea Crisan a aparut impreuna cu marele comic sovietic Arkadi Raikin. Era in plina destalinizare hrusciovista, o directie politica boicotata si sabotata de satrapii de la Bucuresti. Si azi ma intreb cum de au permis Dej, Rautu, Niculescu-Mizil, Alexandru Draghici, acel spectacol dinamitard. Raikin fusese el insusi o victima a stalinismului, marginalizat in ultimii ani de viata ai generalissimului. Paradoxal, la Bucuresti unde nu s-a permis publicarea lui “Ivan Denisovici” si nici a poemului “Urmasii lui Stalin” de Evgheni Evtusenko, s-a ingaduit acea explozie de umor veritabil. Ma intreb daca Marina Voica isi aminteste de acele clipe cand multi am sperat ca dictatura se va imblanzi si ca vom putea in fine renunta la botnitele impuse de sistem. In interviu, Marina Voica povesteste despre divinizarea lui Stalin in URSS. Pentru unii, Stalin a fost Dumnezeu. Pentru altii, a fost Diavolul in carne si oase. Cum diavoli au fost discipolii sai din “democratiile populare”.

Mircea Crisan a plecat din tara in anii 60, Marina Voica si ea, mai tarziu, dar a revenit apoi din motive personale. Gyuri Sencovici a murit in Statele Unite, pe Margareta am reintalnit-o la un targ de carte din Bucuresti. Ajuns cel mai vestit comic al acelor ani, Mircea Crisan a jucat intr-un spectacol la Teatrul “Tandarica” in 1964, la ceasul dezghetului dejist. Piesa era descrisa drept o drama politista, se chema “Mana cu cinci degete”. Era bezna completa in sala, pe cortina se proiecta, amenintatoare, imaginea unei maini umane. Care, in genere, are cinci degete. Cu o voce ragusita, cavernoasa, Crisan rostea aceste cuvinte, menite sa terifieze, sa dea frisoane. Firescul devenea absurd si infricoasator. Dar in dictaturi normalitatea apare ca seditioasa, iar anormalitatea este impusa ca norma de viata. Istoria culturii sub comunism include, asadar, nu doar decretele Sectiei de Propaganda, ci si aceste secvente subiective, fragmente dintr-un puzzle pe care nu vom osteni sa incercam a-l dezlega.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/mircea-cri%c8%99an-marina-voica-si-comunismul/

Comments are closed.

%d bloggers like this: