Despre comunism, fascism şi energia libertăţii

“Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX”, varianta românească a originalului american, editată la Humanitas în traducerea lui Marius Stan, nu este doar un moment central în reformularea paradigmei interpretative a totalitarismului, ci şi o meditaţia profundă şi pasionată în marginea veacului trecut şi a ororilor sale ideologice. Pornind de la acest text, i-am adresat lui Vladimir Tismăneanu câteva întrebări, ca punct de plecare al unei dezbateri dedicate viitorului libertăţii (redacţia lapunkt).

“Diavolul in istorie”– ati scris o carte despre rau si imaginile sale. Cum arata acest diavol, in ce fel  se constituie el istoric?

Diavolul de care ma ocup este parte a modernitatii, o incarnare a ceea ce putem numi principiul nihilist. A fost ilustrat de parabolele dialectice ale lui Brecht, de odele lui Aragon pentru NKVD, de isteriile fanatizate ale lui Goebbels si de delirul genocidar al maoismului.  Mai intai Lenin, apoi discipolii sai, de la Zinoviev la Buharin, trecand evident prin Stalin, au facut din mitul unui Partid infailibil epistemic piatra unghiulara a unei heteronomii absolute. Diavolul acesta este un ideolog fara reticente si fara scrupule. Omul este pentru el, spre a relua o imagine a lui Arthur Koestler, o simpla fictiune gramaticala. Mefisto-ul acestor timpuri este cabotin, cinic si intolerant. Va amintiti probabil filmul lui Istvan Szabo bazat pe romanul “Mephisto” de Klaus Mann (fiul lui Thomas). S-au facut multe aranjamente cu Diavolul in veacul al XX-lea, unele mai abjecte decat altele. Cel care a anticipat ascensiunea milenarismului diabolic a fost Dostoievski. Evident, despre acest lucru este vorba si in “Omul revoltat” al lui Camus. Diavolul despre care scriu nu este o alegorie ori o metafora. In spiritul Hannei Arendt si al lui Leszek Kolakowski, scriu despre figura Diavolului ca avocat al unor revolutii totale, menite sa “purifice” umanitatea, indiferent de pretul platit. Acest Diavol aboleste si falsifica moralitatea traditionala, o inlocuieste printr-un ersatz de ethos, o mistica a devotiunii pentru o Cauza sacralizata.

Leninismul este baza unei practici revolutionare care va schimba lumea.Mai exista un viitor al spiritului leninist in politica?

Bolsevismul este o escatologie secularizata, o soteriologie laica si o eclesiologie militanta. Lenin palmuieste o intreaga traditie atunci cand proclama necesitatea intemeierii unui “partid de tip nou”, pat germinativ al “oamenilor de tip nou”.  Militantul leninist slujestea cauza full time, fara rest si fara sovaire. Pentru Lenin, intelectualii erau rebuturi sociale, tocmai pentru ca se dovedeau fiinte “sovaielnice”. In 1918, tanarul Georg Lukacs scria angoasat despre “bolsevism ca problema morala”. I-au trebuit doar cateva luni pentru a-si abandona indoielile si a deveni comisar al poporului pentru cultura in dictatura lui Bela Kun. Lenin si Carl Schmitt au exaltat maniheismul absolut in politica, au sustinut un partizanat ireconciliabil, agresiv, belicos. Acest principiu nefast, “care pe care”, deci perechea “prieten-dusman”, nu a disparut, il observam in atatea din excesele timpurilor mai noi. Este refuzul moderatiei, inlocuirea ratiunii prin incantatie, a modestiei gnoseologice prin orgoliu nesabuit.

Care ar fi o lectie pentru viitor pe care “Diavolul in istorie” o cuprinde?

Prima si cea mai importanta lectie este sa ne ferim de politica profetica, de promisiunile salvationiste, de ambitiile fundamentaliste si de nalucirile oraculare. Tocmai de aceea sustin pozitiile unor Raymond Aron, Isaiah Berlin, John Gray, Wolf Lepenies ori Judith Shklar, acel liberalism al anxietatii, al fricii, imun la cantecele de sirena ale diversilor demagogi mitografi. O alta lectie tine de necesitatea de a privi istoria (cu i mic) drept un spatiu lipsit de determinari inexorabile si de “legitati obiective”. Este ceea ce ma apropie de gandirea unor Mihai Sora, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Andrei Plesu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Cristian Preda, Andrei Cornea, Ion Vianu, Ioan Stanomir. Exista un ethos al pasilor mici, opusul cosmogoniilor grandilocvente si bombastice care anunta “luarea cu asalt a cerului” (Karl Marx despre Comuna din Paris). Avangardele politice inarmate cu ideologii utopice construiesc inevitabil lagare de concentrare. Sectele radicale sunt cu atat mai virulente cu cat se simt mai neputincioase si mai izolate. Incapabile sa ofere altceva decat lozinci sterile, recurg la violenta verbala, la denunturi propagandistice si, de atatea ori, la actiuni criminale.

http://www.lapunkt.ro/2013/11/14/vladimir-tismaneanu-despre-comunism-fascism-si-energia-libertatii/

Cordiale multumiri d-lui Mircea Morariu pentru aceasta calduroasa recenzie:

http://adevarul.ro/cultura/carti/totalitarismul-dincolo-cifre-date-1_529f1b70c7b855ff56719391/index.html

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: