Din nou despre obscenitatea publica: Lucian Bolcas propus pentru Curtea Constitutionala

Nu credeam ca voi ajunge sa scriu despre acest personaj minabil, vetust si gaunos. El este simptomatic pentru ceea ce Andrei Plesu a diagnosticat drept obscenitatea publica. Nominalizarea sa la Curtea Constitutionala de catre PSD-ul lui Ponta este o palma data tuturor celor care iau in serios drepturile omului. L-am vazut in sedinta Parlamentului din 18 decembrie 2006, era secundul, aghiotantul lui Vadim in acea oribila harmalaie care a urmarit sa-l impiedice pe Traian Basescu sa-si tina discursul prin care condamna, in numele statului roman, dictatura comunista ca ilegitima si criminala. Nu auzisem mai nimic depre Lucian Bolcas. Peste putin timp mi-a fost semnalat un text din care reiese ca Lucian Bolcas, vicepresedintele PRM, o formatiune xenofoba, rasista, antisemita, fatis pro-securista si consecvent anti-pluralista, isi permitea sa faca afirmatii insultatoare despre mine. Intre timp, Lucian Bolcas a devenit pesedist. Ceea ce arata, din nou si mereu, adevaratul chip al formatiunii care il are ca presedinte de onoare pe Ion Iliescu. “Lasati securistii sa vina la mine”, exclama candva Vadim. Adica la el si la vicepresedintele de-atunci PRM, impenitentul apologet antonescian Lucian Bolcas. Mai lipseste ca USL sa-l numeasca pe Funar la conducerea TVR…

Este o infamie sa spui ca am batjocorit mormantul tatalui meu. Cu asemenea enormitati intram in zona delirului. Numele sau apare in Raportul Final pe o lista care include zeci de alti activisti din “frontul ideologic”. Sunt sute de nume mentionate acolo, in Raport. Exista o lista in final cu biografiile principalilor responsabili. Tatal meu nu a facut parte din CC al PCR, nu a fost ministru, ambasador, general de Securitate etc Este enumerat intr-o lista de activisti ideologici de nivel mediu. A fost director adjunct al Editurii Politice intre 1948 si 1958. Ar fi trebuit ca numele sau sa fie omis numai pentru ca eu eram presedintele Comisiei? Mi se pare o aberatie. Dar Lucian Bolcas nu avea cum sa stie ce contine Raportul. La data cand facea acea declaratie mizerabila, textul nu fusese publicat. Era cu patru zile inaintea sedintei din 18 decembrie. Lucian Bolcas si-a ingaduit sa ma ponegreasca abject fara a avea nicio baza documentara. Omul este xenofob, nu incape indoiala. In plus, este incompetent si de o infinita rea credinta. Nu are ce cauta in ceea ce trebuie sa fie un sanctuar al legalitatii.

“Vicepreşedintele PRM Lucian Bolcaş se îndoieşte de moralitatea raportului privind comunismul întocmit de comisia prezidenţială la conducerea căreia se află Vladimir Tismăneanu. Liderul PRM a fost invitatul emisiunii ”Dialog juridic”, de seara trecută, moderată de Corneliu Turianu şi difuzată de canalul Alpha Tv. ‘Cum se poate că un asemenea raport care prespune onestitatea unui om este susţinut de cineva care scuipă pe mormântul tatălui său şi asta nu se poate. (…) Acelaşi lucru l-a făcut şi Petre Roman”, a declarat Bolcaş. Raportul Comisiei conduse de Tismăneanu va fi prezentat de preşedintele Traian Băsescu în Parlamentul României până la finalizarea acestei sesiuni legislative.  ”

http://www.amosnews.ro/arhiva/bolcas-tismaneanu-scuipa-mormantul-tatalui-sau-14-12-2006

Dl Ponta nu pare convins de argumentele Institutului “Wiesel”, persevereaza in optiunea sa pro-Bolcas, adica pro-sovinism, pro-antisemitism si pro-huliganism. Precizez ca Institutul “Wiesel” functioneaza in subordinea Primului Ministru Victor Viorel Ponta. Dl Alexandru Florian, demnitar al statului roman, director general al acestui institut (presupun ca are rang de secretar de stat) l-a insotit in urma cu doar cateva saptamani pe premier la Washington, a fost alaturi de acesta in timpul vizitei la Muzeul Holocaustului. Este direct subordonat lui Ponta. Faptul ca protestul Institutului “Wiesel” nu-i este suficient lui Victor Ponta pentru a renunta la aceasta revoltatoare propunere dovedeste, daca mai era nevoie, care sunt adevaratele sentimente ale liderului cu nostalgii castro-guevariste si aspiratii neo-maoiste in ce priveste catastrofele veacului XX. Refuzul de a anula nominalizarea lui Bolcas probeaza incurabila lipsa de sensibilitate etica a lui Victor Ponta.

La randul sau, Lucian Bolcas recidiveaza. Emite enormitati in tromba. Ca orice bun (sic) antisemit, ne anunta ca are (si) prieteni evrei. Sa fie sanatos. Sa schimbe cate mesaje doreste cu ei. Mai mult, afirma cu aplomb: “am informatii ca in Israel sunt statui si inscrisuri care au mentiunea despre Antonescu si ca salvator al evreilor.” Sa-i spuna acest lucru si d-lui Aurel Vainer. Deci are informatii ca un criminal de razboi, un dictator fascist care s-a facut vinovat de genocid, ar fi cumva celebrat (tocmai in Israel!) drept “salvator al evreilor”. Este culmea obscenitatii! Ma intreb daca Lucian Bolcas stie ca exista un Raport Final al unei Comisii Internationale pentru studierea Holocaustului in Romania. Tot ce lipseste este sa ne indice drept referinta bibliografica lucrarea negationista a lui Larry Watts.

Daca si dupa aceasta declaratie naucitoare, proba flagranta de abulie morala, Ponta isi mentine propunerea, inseamna ca omul este intr-adevar ratacit, ca a pierdut orice contact cu lumea si cu secolul in care traieste…

http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-revista_presei_politic-16203166-lucian-bolcas-nu-sunt-antisemit-traian-basescu-dat-startul-ofensivei-deoarece-doreste-mentinerea-controlului-asupra-institutiilor-statului.htm

Iata ca si presa internationala reactioneaza la aceasta nominalizare scandaloasa. Dupa colindul antisemit transmis de televiziunea de stat, avem acum inca o situatie grotesca. Celor pe care vor sa-i piarda, zeii le iau mintile. Las de-o parte numirea unui agramat la Ministerul Culturii, o optiune aiuritoare. Nominalizarea negationistului xenofob Bolcas este de-a dreptul halucinanta. Perseverenta lui Ponta este diabolica. Cred ca este vorba de disperare. Omul nu mai stie pe unde sa scoata camasa. A intrat pana peste cap in mlastina faradelegii si a obscenitatii, risca sa se inece in ea. Se va sinucide si Crin Antonescu? Ramane de vazut…

http://www.spiegel.de/politik/ausland/rumaenien-antisemitischer-politiker-soll-verfassungsrichter-werden-a-938886.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: