Imperiul nebuniei: Caligula la Pyongyang

Ceea ce se petrece in Coreea de Nord este extrem de ingrijorator. Cel mai ermetic inchis regim din lume, un despotism totalitar inarmat pana-n dinti si posesor de arme nucleare, un imens lagar de concentrare condus de un comandant lunatic, a intrat in faza lichidarii propriilor corifei. Se anticipeaza varsari de sange in nomenclatura si nu doar acolo. Limbajul propagandei suna extrem de belicos. Glorificatul unchi de pana deunazi, numarul doi al satrapiei, Jang Song-thaek, a fost ucis ca o “reptila scarboasa”, “repugnant gunoi uman”, tradator vicios, bestie contrarevolutionara. Este sfarsit sau inceput de domnie?

Bunicul si tatal lui Kim Jong-un se fereau sa loveasca mortal in membrii” aristocratiei” de varf, se practica un comunism dinastic in care misticismul nationalist se combina cu un stalinism furibund. Initial, misteriosul “drag conducator”, acest Caligula scolit in Elvetia si cu o figura la fel de opaca precum o zeitate absconsa, o statuie hieratica, parea o simpla marioneta, o papusa in mainile acestui clan sinistru. Iata-l acum emancipat, gata sa izbeasca in oricine misca in front. Va continua macelul? Ori va fi el insusi suprimat intr-o reglare de conturi menita sa mentina o ultima urma de rationalitate in acest imperiu al nebuniei? Ce rol va juca marea vecina, China comunista?

Funeraliile lui Kim Jong-il: Kim Jong-un si unchiul in spatele sau

In momentul ungerii ritualice lui Kim Jong-un ca succesor al parintelui sau, in acele clipe de pseudo-disperare nationala, cu adolescenti izbindu-se cu pumnii in cap si cu femei batrane urland de durere, am scris despre probabila intensificare a unei inevitabile lupte pentru dominatie totala. Miza este puterea absoluta in mainile unui singur om, transformat in icoana, in Dumnezeu.Va fi eliminata si “iubita matusa”, Kim Kyong-hui? Unde si cand se va opri acest joc de-a masacrul? Va fi crutat macar un membru din camarila anterioara? Se pregatesc oare forte din interior sa puna capat acestui triumf al paranoiei? Nu este vorba de Hamlet la Pyongyang, cum scriam, ci de Caligula sau de Richard al III-lea…

Am scris de-a lungul anilor despre comunismul dinastic, m-am ocupat de similitudinile dintre experimentul lui Kim Il-sung si cel al lui Ceausescu. In 1986 am publicat in revista “Orbis” din Philadelphia un articol intitulat “Byzantine Rites, Stalinist Follies: The Twilight of Dynastic Socialism in Romania”. Am examinat logodna stalinismului dezlantuit cu delirul sovin, a narcisismului autarhic cu paranoia ideologica, relatia dintre partid, armata si politie secreta intr-o dictatura tot mai decrepita. Articolul poate fi citit, tradus in romaneste de Bogdan Cristian Iacob, in cartea mea “Fantoma lui Gheorghiu-Dej” (editia a II-a, revazuta si adaugita, Humanitas, 2008). Ma gandesc sa scriu acum un studiu intitulat “Confucian Rites, Stalinist Follies: The Twilight of Dynastic Communism in North Korea”.

Intre ideologia juche si protocronism, intre kimirsenism si ceausism, au existat inrudiri flagrante (pe langa diferente incontestabile). Asemeni ultimului Dej si lui Ceausescu, Kim Il-sung a sfidat hegemonismul moscovit, desi fara Kremlin n-ar fi ajuns niciodata la putere. A desovietizat Coreea de Nord doar pentru a o staliniza paroxistic. Nu s-a aliniat nici cu Mao, si-a aparat cu morbida patima “independenta si suveranitatea”, adica un despotism demential. Ceausescu isi visa si el arma nucelara. Kim Jong-il chiar a dobandit-o, lasand-o mostenire straniului sau urmas. Serialul meu despre Nicu Ceausescu s-a intitulat “Ispita comunismului dinastic”, et pour cause. Moartea lui Kim Jong-il, reiese acum, nu a fost ceea ce s-a spus initial. Dictaturile paranoice traiesc sub semnul miracolului si misterului. Miracolul s-a epuizat, nu insa si misterul.

Este foarte probabil ca moartea sa se fi produs acasa, nu in tren. Dupa cum nu este exclus ca ea sa fi fost precipitata, precum in tragediile shakespeariene, de catre cei care beneficiaza acum de puterea absoluta: unchiul si matusa monarhului totalitar proaspat uns. Intr-un recent articol din “New York Times” (27 octombrie 2011), biograful lui Stalin, Simon Sebag Montefiore, observa ca dictatorii “get the death they deserve”. A fost ucis tatal actualului succesor desemnat? I-a fost grabita moartea? A murit de moarte buna? Ce inseamna “conducere colectiva” intr-o teocratie stalinista? Va urma un hrusciovism nord-coreean? Vor urma razbunari? Va urma un Congres al XX-lea la care sa fie denuntat “cultul personalitatii”? Va urma un “Raport Secret”? Cine este Beria si cine este Jukov? Exista reformatori in conducerea comunista? Dincolo de ritualul bocetului unanim, il regreta cineva pe Kim Jong-il, presupusul parinte al natiunii? Cat este teatru si cat este realitate in spectacolul funebru la care asistam stupefiati? Cat este isterie autentica si cat este propaganda, emotie contrafacuta?”

http://www.contributors.ro/global-europa/hamlet-la-pyongyang-amurgul-comunismului-dinastic-in-coreea-de-nord/

Recomand excelenta analiza a lui Nicholas Eberstadt:

http://www.washingtonpost.com/opinions/north-korean-could-be-in-store-for-a-purge–and-destabilization/2013/12/13/42911e48-63f0-11e3-91b3-f2bb96304e34_story.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: