O rusine numita Guvernul Ponta

Motto: “Ceausescu n-a murit, este Ponta travestit!”–scandare a multimii, Bucuresti, 15 decembrie 2013
S-a ajuns la faza haosului total. Guvernul Ponta, de la inceputurile sale unul plin de personaje dubioase (sa nu uitam demisiile in lant de la Ministerul Educatiei), avand in frunte un mega-plagiator demascat in prestigioase reviste internationale, a pierdut orice urma de contact cu realitatea. Sustinerea numirii unui negationist al Holocaustului, admirator declarat al unui dictator genocidar, ca judecator la Curtea Constitutionala a provocat de-acum reactii dure pe plan international si in tara. Atacul la adresa Codului Penal, menit sa eternizeze puterea discretionara a unui grup de gangsteri, dovedeste ca in fruntea executivului se afla un personaj dispus sa faca orice pentru a-si mentiene si potenta puterea. Victor Ponta practica un cezarism iresponsabil. Amestec de Castro si Lukasenko, micul tiran in devenire trebuie sa primeasca un dus rece. Cat mai curand. Niciodata in ultimii 24 de ani, guvernul Romaniei nu a avut o imagine mai mizerabila (poate cu exceptia efectelor catastrofice aler mineriadei din 13-15 iunie 1990).
inchide
Victor Ponta trebuie sa plece, aceasta este concluzia care se impune daca vrem sa privim lucrurile cu luciditate. Protestul de azi si replica violenta a jandarmilor arata ca asistam la o escaladare a conflictelor interne. Riscul este al unei explozii de indignare care poate paraliza economia tarii. Inspirat probabil de tovarasii chinezi, Victor Ponta pare dispus sa recurga la orice mijloace. Este imperativ ca PNL sa reactioneze in spiritul unei traditii de care s-a indepartat in chip mai mult decat regretabil. Opozitia trebuie sa contribuie la gasirea unei alternaitve la aceasta anarhie.
In aceste conditii, a sosit momentul de a gandi posibilitatea formarii unui guvern de tehnocrati. Romania se afla intr-o criza acuta, se gaseste pe marginea prapastiei. Vinovatul are un nume: Victor Viorel Ponta. Guvernul pe care il conduce este cel mai inept din aceasta tulburata tranzitie post-comunista. Hiper-majoritatea parlamentara a probat saptamana trecuta ca nu pricepe nimic din lumea de azi. Ahtiati de bani si vizi de principii, acesti oameni au votat, cum a spus-o chiar unul dintre ei, “ca o turma”. Romanii nu sunt insa o turma, o cireada. Romanii nu vor accepta sa fie umiliti la infinit. Raspunsul la impertinenta guvernantilor trebuie sa fie pasnic, dar categoric.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16215989-video-nu-vazut-protestul-fata-guvern-superimunitatea-parlamentarilor-legea-amnistiei-vezi-momentele-violente.htm

Comments are closed.

%d bloggers like this: