Fantoma lui Iliescu

 

În ultima faza a dictaturii, Ion Iliescu l-a urât pe Nicolae Ceauşescu. Nu pentru că era un comunist fanatic, ci pentru că, prin acţiunile sale aventuriste şi prin cultul demenţial al personalităţii, “a întinat nobilele idealuri”.

Iliescu a susţinut necondiţionat linia lui Ceauşescu până în clipa în care dictatorul a devenit absolut imprevizibil. Venirea la conducerea PCUS a lui Mihail Gorbaciov în martie 1985 le-a oferit lui Iliescu şi amicilor săi politici un extraordinar stimulent. A fi pro-sovietic nu mai însemna automat, ca în timpul lui Brejnev, a fi stalinist.

Revolta spontană de la Timişoara din 16 decembrie 1989, urmată de acţiuni similare la Bucureşti, Cluj, Sibiu, a demonstrat că sistemul era practic în curs de iminentă, inevitabilă dezintegrare. În aceste condiţii a avut loc o reală, incontestabilă revoluţie anti-totalitară. Ion Iliescu şi echipa sa (pregătită din vreme, trebuie spus) au utilizat deruta din acele zile şi au acaparat puterea. Iliescu nu a participat la revoluţie decât din momentul în care a putut să-i pună căpăstru. În fapt, FSN-ul a fost marea frână a revoluţiei române. Devenit partid, graţie strategiei imaginate de vechiul bolşevic Silviu Brucan, FSN-ul a utilizat toate pârghiile vechii puteri pentru a-şi consfinţi hegemonia.

Un important istoric, un marxist inteligent, Eric Hobsbawm, îmi spunea în 2005 (ne-am întâlnit la o conferinţă organizată de regretatul Tony Judt la Potsdam) că vede în Iliescu un  un veteran al unei stângi pe cale de extincţie, dar veritabile ca univers valoric. M-aş delimita de această viziune fie şi numai pentru faptul că Iliescu a patronat geneza unui capitalism de cumetrie corupt şi corupător, pervers şi pervertitor. A ştiut exact ce încurajează, ce indivizi păstoreşte. L-am văzut odată conversând cu George Copos. Era din nou ştabul de la UTC, ministrul tineretului, discutând cu subordonatul său de la BTT (Biroul de Turism pentru Tineret unde a lucrat dl Copos în anii comunismului).
Ion Iliescu nu suportă libertăţile democratice, le tolerează à contrecoeur, deci stânga cu care se identifică el este una autoritaristă, reducţionistă, sectară, apodictică. Spaţiul social trebuie controlat, dominat, supravegheat, forţele centrifuge trebuie amuţite, neutralizate, emasculate. În acest sens, putem spune că mentalul iliescian este unul de tip totalitar. Niciodată n-ar putea ajunge să scrie, precum un Aleksandr Iakovlev, ideologul perestroikăi care avea să rupă categoric cu bolşevismul, că stalinismul a fost de fapt un fascism roşu. Nu va scrie asemnea lucruri pentru că nu le gândeşte.
Iliescu nu are vocaţie de eretic. El crede în virtuţile “mântuitoare” ale violenţei sociale, crede în mitul luptei de clasa, în conflictul global dintre bogaţi şi săraci, în Forumul de la Sao Paulo şi alte asemenea expresii ale radicalismului de stânga. Socialismul democratic, evoluţionist, respectul pentru statul de drept, nu sunt ceea ce numim his cup of tea.  Nu cred că a înţeles vreodată semnificaţia profundă a criticii revoluţiei bolşevice de către Rosa Luxemburg şi mai cu seamă a ideii că “libertatea este întodeauna libertatea pentru cel care gândeşte altfel”.
Ion Iliescu aşteaptă că toţi să gândim că el.
O stângă reală în România are nevoie să exorcizeze aceste reflexe psihologice, ideologice şi politice de sorginte iacobin-bolşevică. Este limpede că Victor Ponta, admiratorul lui “Che” Guevara, nu poate fi cel care va împinge lucrurile în această vitală direcţie. Pentru a deveni într-adevăr social-democrat, PSD-ul are nevoie să se debaraseze de fantoma lui Iliescu. Doar atunci va putea ieşi la suprafaţă adevărul despre revoluţia din decembrie 1989. Un adevăr nefardat, netrucat, nedesfigurat. Un adevăr pe care îl datorăm celor peste o mie de morţi din acel decembrie însângerat şi eroic.

Fantoma lui Iliescu – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1073776.html#ixzz2oFPBkk7u

Pentru textul largit si comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/fantoma-lui-iliescu/

Comments are closed.

%d bloggers like this: