Un manual al dezvrajirii (I)

Apariţia volumului “Ce a fost – cum a fost” (dialoguri între profesorul Paul Cornea şi Daniel Cristea Enache), publicat recent de editura Polirom, este un excepţional eveniment cultural, politic şi moral. Strălucit intelectual de formaţie umanistă, trecut prin aventura radicalismului de stânga, vindecat de iluziile marxiste, Paul Cornea oferă analize de o admirabilă sinceritate şi nu mai puţin lăudabilă profunzime asupra celei de a doua jumătăţi de istorie românească, şi nu numai, a secolului douăzeci. După ştiinţa mea, nu există o altă mărturisire analitică a unui reputat intelectual român de stânga care să atingă cotele de onestitate, inclusiv la nivel autocritic, precum cele pe care le întâlnim în acest volum. Îl recomand din inimă tuturor celor care chiar vor să înţeleagă ce a fost şi cum a fost.

Mă opresc în acest articol asupra câtorva teme care mi se par luminos discutate de profesorul Paul Cornea. Adaug un binemeritat cuvânt de preţuire pentru criticul Daniel Cristea-Enache ale cărui incitante intervenţii şi interogaţii sunt complementul ideal al unei discuţii proaspete şi deschizătoare de noi ipoteze istorice şi culturale. Nu este urmă de artificialitate ipocrită în răspunsurile profesorului Cornea. Chiar când interlocutorul se simte mulţumit de argumentele aduse, cărturarul simte nevoie adâncirii, a precizărilor şi clarificărilor. Ruptura sa cu comunismul devine astfel expresia redobândirii identităţii pierdute, a reafirmării unei subiectivităţi confiscată de o mişcare politică pseudo-emancipatoare.

În anii cincizeci, Paul Cornea a deţinut funcţii importante în cadrul CC al UTM (pe linia culturii), apoi în Ministerul Culturii şi, în fine, în fruntea Studioului de Filme Buftea. Nu a fost unul dintre culturnicii Secţiilor de Propagandă, Ştiinţă şi Cultură, nu s-a ocupat cu înfierările, nu a organizat prelucrări stigmatizante, dimpotrivă, a ajuns el însuşi să fie pus la stâlpul infamiei, suspectat de naţionalism evreiesc şi de tendinţe subversiv-revizioniste. A rămas fidel marii sale iubiri pentru literatura românească, a educat magistral generaţii de studenţi, a reuşit să traverseze coşmarul totalitar ca un om liber interior, ca un intelectual veritabil.

Găsim în carte pagini tulburătoare, dar nu mai puţin revelatoare, despre impactul Raportului Secret al lui Nikita Hruşciov (februarie 1956) asupra intelectualilor din România. Pe vremea aceea, profesorul Cornea era apropiat prieten cu intelectuali precum Petru Dumitriu, Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu sau Eugen Stănescu. Erau cu toţii agasaţi şi dezgustaţi de politica de un infinit dogmatism promovată de hiper-dogmaticul Leonte Răutu.

Momentul înlocuirii lui Răutu cu Grigore Preoteasa la cârma Direcţiei de Propagandă şi Cultură (iunie 1957) rămâne unul dintre acele puncte nodale care ar merita explorat în continuare. Ce a urmărit Dej când l-a debarcat? Cum a izbutit Răutu să folosească moartea lui Preoteasa pentru a se reinstala pe postul de ţar ideologic? Citind această carte, înţelegem mult mai bine trama epică şi aluziile psihologice din romanele scrise de Petru Dumitriu în exil. Orice analiză serioasă a destalinizării din România va trebui să ţină cont de mărturia profesorului Paul Cornea. (Reiau fragmente revăzute din articolul meu apărut în revista “22”, 25 decembrie 2013.)

Un manual al dezvrăjirii: Paul Cornea si zeul care a dat greş (I) – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1073924.html#ixzz2oLJ7cNLz

http://www.revista22.ro/serul-ideologic-537i-apostazia-memoriile-profesorului-paul-cornea-35783.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: