“Vladimir Tismăneanu – cronicar al comunismului din România” (un articol de Boris Marian)

“Indiferent de atacurile  de la dreapta/stânga, reproșurile, calomniile, aberațiile  răspândite cu obtuzitate, invidie, xenofobie împotriva lui V. Tismăneanu, acesta va rămâne drept unul dintre  cei mai merituoși „cronicari” a comunismului românesc, care a avut  și el un specific. Recunosc că nu am fost de la început entuziasmat de  scrierile sale teoretice, mă rețineau două aspecte –  echivalarea fascismului, în speță a nazismului cu regimurile comuniste și  accentul pus pe participarea unor evrei la edificarea comunismului în România, în speță pe  cea a lui L. Răutu. Citind una dintre cărțile apărute mai de curând( în 2012)  la Humanitas,  „Lumea secretă a nomenclaturii”, o  carte fără pretenții teoretice, dar o panoramă a  unui adevărat „bâlci al deșertăciunii”  care a fost regimul comunist din România, am început să privesc cu alți ochi demersurile de peste 20 de ani ale lui Tismăneanu, pe care, întâmplător, l-am cunoscut în anii pubertății-adolescenței. De la început doresc să spun că a fost un copil sclipitor de inteligent, care chiar mi-a trezit entuziasmul.

Ulterior nu am știut cum a evoluat, ce a scris în favoarea PCR, cum a plecat în Vest, nici nu mă interesează. Ceea ce reușește VT este o performanță –  ne convinge că în România comunismul  a fost adus  de sovietici, adicpă nici de evrei, nici de români vânduți, nici de  umbra lui Marx. De el s-au lipit două categorii de oameni – unii absolut naivi , de bună credință, alții – carieriști lipsiți de orice scrupul, printre ei și foști legionari, liberali,  fără de partid, etc. Fascismul  -nazismul  a promovat  deschis o politică  discriminatorie față de evrei, comunismul a fost mai  dibaci – egalitate pentru toți, dar moștenirea xenofobă, antisemită a rămas aproape neatinsă. Mai mult, aristocrația „comunistă”, însoțită de eșalonul doi, al „slugilor” s-a format rapid, iar lupta pentru locuri și  bunăstare a atins  nivelul canibalismului  și bizantinismului decadent.

Ce i se reproșează acum lui VT, supă ce el a deschis căi  bine ascunse, spre cunoașterea istoriei postbelice a României?  Că este fiu de nomenclaturist  și că este evreu(  asta , uneori , mai discret). Nu cred că tatăl lui Volodea a fost satrapul României. Nu a fost niciodată în eșalonul principal și nici slugă, dovadă că în 1958-1959 i s-a dresat un dosar care putea să-l ducă și la închisoare.  Turnătoria era o armă de mare preț, ca în Roma imperială. În Germania, fiul lui M.  Bormann, adjunctul lui Hitler în NSDAP, deci fiul  a scris fără reținere despre tatăl său. Devenise antinazist. Se știe din vechime că fiul poate fi un adversar ideologic al tatălui. Spre deosebire  de Nicu Ceaușescu care s-a complăcut în mediul și cu camarila părintelui, visând chiar moștenirea, după modelul nord-coreean, V. Tismăneanu, coleg de clasă cu Nicu s-a debarasat de comunism, plecând ca mulți alții în Vest. Mulți consideră că Paul Goma este marele demolator al mitului comunist. Nu se poate nega curajul și voința lui Goma de a combate comunismul încă în România fiind, dar  soția sa este fiica unui comunist evreu, oarecum fost nomenclaturist. Nimeni nu i-a amintit  cu insistență aceste amănunte. Mai mult, Goma a aruncat vina tuturor relelor ( cedarea Basarabiei, sovietizarea  României, instalarea dictaturii) pe evrei, față de care  are o ciudată  aversiune, deși chiar fiul lui Goma a optat la un moment dat să plece în Israel. Se tace. Nu e bine să comentezi. De ce se face acest favor lui Goma și reproș lui V. Tismăneanu? Mânios că nu i s-a oferit  președinția Comisiei de Analiză a Comunismului, Goma nici nu a vrut să intre în Comisie.  L-a preocupat mai mult  răfuiala cu foștii prieteni, cu  obștea evreiască, etc.

Astăzi  constatăm câteva tendințe total  nocive în sânul opiniei publice românești –

-Disprețul pentru intelectuali de valoare (încercări de a-i marginaliza pe Patapievici,Pleșu, Liiceanu, Tismăneanu, Manolescu, Breban, ș.a.)

-Renașterea și  emergența cultului pentru legionari,  pentru extrema dreaptă , ca și pentru un dictator   care a dus armata română până la Cotul Donului, Ion Antonescu, creatorul marelui lagăr numit Transnistria, cel care a comandat arderea de vii a 20.000 de evrei absolut nevinovați, la Odessa.  Desigur, unii cred că astfel combat nostalgia pro-comunistă.

– Crimele regimului comunist se pun pe seama unei etnii minoritare, evreii, fiind însoțită de tendința formulată la punctul anterior, când,de fapt, comunismul a fost „internaționalist”, fostul PCdR număra 500 de membri, plus simpatizanți circa 50.000, evrei și alte etnii ( numărul total al evreilor în 1938 era de peste 750.000). China avea 20 milioane comuniști și sub 100 de evrei  necomuniști. URSS  avea un PCUS  cu milioane de membri neevrei. Stalin, Molotov, Beria ș.a. nu erau evrei, Ana Pauker a fost în conducerea PCR mai puțin de opt ani(  sept. 1944- iunie 1952),  Teohari Georgescu era chiar Georgescu, nicidecum Tescovici Burăh, Pantiușa Bodnarenko era ucrainian, Nikolski-Gruenberg a arestat numeroși evrei. Majoritatea  ofițerilor evrei din Securitate au fost scoși din funcții în perioada 1961-1968.

-Învinuirea fiilor pentru  faptele părinților, uitându-se că marii corupți de azi provin chiar din  mediul  crescut de fostul regim în  spirit, zice-se „proletar”. Îl acuzi pe Tismăneanu că tatăl său a luptat în Spania de partea  republicanilor, iar pe  „baronii”, mafioții de azi îi ierți de orice legături cu  fostul regim.

Ceea a făcut și face în continuare V. Tismăneanu este salutar, este un act de salubrizare, iar în cazul său se poate pune întrebarea ( amară) – cine este profet în țara lui? Pentru că V. Tismăneanu s-a născut în România( se poate verifica) și a crescut în România. Cred că suferă scriind despre  haosul  politic care  pare de neînlăturat. Aici, în curtea noastră.”

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/vladimir-tism-neanu-cronicar-al-comunismului-din-rom-nia

Din ratiuni pe care nu le cunosc, textul nu mai poate fi accesat la aceasta adresa. Ieri seara era acolo, linkul functiona perfect. Oricum, poate fi citit pe forumul articolului meu de pe Contributors consacrat lui Ion Gh. Maurer, unde a fost trimis de autor:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-aristocrat-rosu-ion-gheorghe-maurer-si-pseudo-justitia-comunista/

De asemenea, in “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/vladimir-tismaneanu-cronicar-al-comunismului-din-romania-un-articol-de-boris-marian-1074721.html

PS: Proaspat condamnatul pentru plagiat, George Stanca, se intreba (parca anul trecut) ce legatura am eu cu Glad, Gelu si Menumorut. Mihai Ungheanu m-a numit “cominternist pentru eternitate”. Radu Calin Cristea mi-a zis “Homo Brucanus”, dupa care, cand i s-a atras atentia asupra implicatiilor antisemite ale titlului serialului imund din “Observator Cultural”, mi-a zis “Homo Sovieticus”. Sunt zeci, daca nu sute, textele in care se discuta despre cum au venit parintii mei pe tancuri sovietice sa impuna comunismul in Romania. Ei, nu Dej, Groza, Apostol, Chivu, Maurer, Parhon, Ana Pauker, Luca, Bodnaras, Teohari Georgescu, Moghioros, Draghici, Chisinevschi, Ceausescu, Bunaciu, Sencovici, Ghizela Vass, Rautu, Miron Constantinescu, Brucan, Parvulescu, Bughici, Pantiusa etc Sunt zeci, daca nu sute, textele in care se sustine ca as fi fost un stalp al propagandei comuniste, desi n-am lucrat niciodata in aparatul de partid, de UTC ori al UASCR. N-am fost nici macar o zi angajat ca redactor al unui ziar ori al unei reviste din Romania comunista. N-am fost cursant la “Stefan Gheorghiu”. N-am fost lasat sa predau in invatamantul superior. Sunt zeci, daca nu sute, mizeriile antisemite si alte huliganisme debitate de unii si de altii, fara a li se fi raspuns cum s-ar fi cuvenit (exceptiile se numesc H.-R. Patapievici, Mircea Mihaies, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu, Devis Grebu, N. Manolescu, Ioan T. Morar, Virgil Nemoianu, Bogdan C. Iacob, Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile, Adrian Cioflanca, Marta Petreu, Rodica Palade, Mihail Neamtu, Dorin Dobrincu, Florea Ioncioaia, Dan Tapalaga, Dragos Paul Aligica, Doina Jela, Sorin Lavric, Dan Pavel, Smaranda Vultur, Adriana Babeti, Cristian Ghinea, Mihaela Miroiu, Cornel Ban, Cristian Patrasconiu, Andrei Oisteanu, Andrei Cornea, Armand Gosu, Anca Cernea, Gelu Trandafir, Marius Vasileanu, Damiana Otoiu, Cristian Preda, Catalin Avramescu, Teodor Baconsky, Sever Voinescu, Mihai Razvan Ungureanu, Angela Furtuna, Lazar Vlasceanu si nu multi altii). Ii multumesc lui Boris Marian pentru acest text care prezinta onest, echilibrat si cu acuratete lucrurile.

As dori sa fac o precizare: Paul Goma a acceptat initial invitatia mea de a face parte din Comisia Prezidentiala. Din cate tin minte, a pus doua conditii, care, cred, puteau fi satisfacute: o invitatie oficiala din partea presedintelui Traian Basescu si o rezolvare a situatiei sale in Uniunea Scriitorilor. A survenit un incident care m-a facut sa retrag acea invitatie. Nu este acum momentul sa reiau cu detalii acel episod. Ulterior, dl Goma mi-a contestat legitimitatea ca presedinte al Comisiei si a declansat o campanie defaimatoare. Nu am negat si nu voi nega niciodata meritele imense ale lui Paul Goma ca disident. Am scris intotdeauna cu admiratie despre curajul sau civic in acele timpuri ale lasitatii. Am recunoscut ca n-am avut taria de a ma solidariza public in 1977 cu Paul Goma. Faptul ca n-au facut-o nici altii, cu nume mult mai sonore decat al meu in acea clipa, nu scuza lipsa mea de reactie. Sa retinem ca nu eram membru al Uniunii Scriitorilor, nu lucram in aparatele ideologice, nu eram nici macar asistent universitar.

Comments are closed.

%d bloggers like this: