Mistificari, abjectii si adevar istoric: Tatal meu si tancurile Armatei Rosii

Articolul despre siluirea istoriei autentice de catre dl Stelian Tanase a provocat un raspuns extrem de revelator din partea istoricului Petre Opris. Se descalcesc, in fine, firele unei campanii mentita sa ma compromita prin hiperbolizarea rolului tatalui meu in istoria dictaturii comuniste. Il reiau aici din revista online “LaPunkt”. Textul a aparut si pe forumul “Contributors”. Dl Opris a adaugat acolo amanunte pe care le public aici ca epilog. Titlul unei carti de Florin Gabrea pe care am citit-o inaintea plecarii mele din tara era “Frumos e numai adevarul”. Asa este. Minciuna este hidoasa.Mai ales cand este executata la comanda, ca parte a unui joc politic dezgustator. Cat ii priveste pe ceu care, recurgand la sofisme de trei parale, spun ca nu conteaza de fapt daca LT chiar a venit in Romania in 1944 sau 1945, ca ofiter in Armata Rosie (orin in divizia “Tudor Vladimirescu”), ca ar fi putut veni, ca a fi redactor la Radio Moscova era la fel de grav cu a fi secretar al CC al PCdR, etc, nu merita sa ne pierdem vremea cu ei. Experti in pamflete denigratoare, acesti vadimi vechi si noi se pot ocupa de orice, dar in dezbaterile istorice interventiile lor sunt caduce. (VT)

“Stimate domnule Tismăneanu, voi răspunde şi pe forumul dvs., indicând datele pe care le am la dispoziţie din anul 2003. Am descoperit întâmplător fişa respectivă, în timp ce căutam informaţii despre Organizaţia Tratatului de la Varşovia (teza mea de doctorat a avut acest subiect). Pentru cei care doresc să cunoască povestea articolului publicat în anul 2005 despre tatăl dumnevoastră, fac următoarele precizări: în revista “Arhivele Totalitarismului” există de foarte mult timp o rubrică permanentă de biografii. În anul 2004 am propus articolul “Leonte Tismăneanu (1913-1981)”, bazându-mă atât pe fişa descoperită la Arhivele Naţionale, cât şi pe informaţiile oferite de dumneavoastră în mai multe volume pe care le-aţi publicat în România în anii ’90. Articolul respectiv a apărut în „Arhivele Totalitarismului”, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252-256. Regretatul istoric Gheorghe Buzatu a văzut ceea ce am publicat şi cred că nu a fost greu să semnaleze informaţiile respective liderului “Partidului România Mare”, care, la rândul său, a permis publicarea în ziarul “Tricolorul” a unui articol împotriva preşedintelui Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comunste din România, domnul Vladimir Tismăneanu. Din câte îmi aduc aminte, articolul a apărut în luna mai 2006, fără să cunosc nici un fel de detaliu în legătură cu intenţia domnului Corneliu Vadim Tudor. În altă ordine de idei, în perioada respectivă mă aflam sub jurământ şi am considerat că este bine să nu intervin în calitate de militar într-o dispută politică/politizată. Urmarea activităţii comisiei conduse de domnul Vladimir Tismăneanu se cunoaşte. Pe plan personal, am reuşit în perioada respectivă să finalizez teza de doctorat şi să o susţin la Universitatea din Iaşi (2 februarie 2008) deoarece, din anul 2006, regimul unor documente existente la Arhivele Naţionale ale României a fost schimbat în bine – graţie acţiunilor desfăşurate de membrii comisiei respective.

Stimate domnule profesor, Aceasta este povestea articolului cu pricina. Singurele informaţii pe care le mai am despre tatăl dumneavoastră le-am menţionat deja într-un volum pe care l-am publicat împreună cu domnul Gavriil Preda: “România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)”, vol. I, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008, p. 101-103. Acestea se referă la modul de susţinere a dizertaţiilor de către tatăl dvs., Paul Niculescu-Mizil, Grigore Cotovschi şi Constantin Borgeanu, pentru obţinerea titlului de candidat în ştiinţe (denumirea din epocă pentru doctorand). Sursa: A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 127/1954, f. 2; 7; 9; 156-157. La 22 ianuarie 1955, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş s-au opus categoric propunerii prezentate de Leonte Răutu privind susţinerea dizertaţiilor respective fără un examen prealabil, precum şi prezentării unor teze de doctorat de către Barbu Zaharescu, Ştefan Voicu, Mihai Frunză, Silviu Brucan şi Ion Rachmuth (aceştia nu îndeplineau “cerinţele titlului de candidat în ştiinţe”). Sursa: A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 6/1955, f. 4. Atâta ştiu despre tatăl dumneavoastră. Deoarece nu a fost un activat în domeniul militar după întoarcerea sa în ţară, nu am încercat să aflu detalii despre biografia sa şi în perioada respectivă mă întrebam dacă voi reuşi să finalizez teza mea de doctorat. În cazul în care pot să vă mai ajut cu detalii despre perioada respectivă, cu mare plăcere vă stau la dispoziţie. Din Varşovia, cu cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, Petre Opriş

Afirmaţia despre venirea tatălui dvs. pe tancuri este o răutate utilizată în mod abject, fără respectarea adevărului istoric şi a memoriei persoanelor trecute în nefiinţă. Orice comentariu suplimentar ne aduce în zona mlaştinii în care se află politicienii din România. Despre fondul “D. Coliu” aud/citesc pentru prima dată de la dumneavoastră, iar despre aşa-zisul “activism” nu am nici un fel de date. O persoană care ştie mult mai bine decât mine situaţia membrilor nomenclaturii P.M.R./P.C.R. este doamna Nicoleta Ionescu-Gură.”

Epilog. Alte două amănunte: 1. Din câte îmi aduc aminte, am redactat acel articol la sfârşitul anului 2004. Din motive financiare, revista “Arhivele Totalitarismului” nr. 1-2/2005 a văzut lumina tiparului împreună cu nr. 3-4/2005, în decembrie 2005. Conducerea INST a primit bani de la Ministerul Culturii pentru editarea ambelor numere în ultimul moment. Nu a fost prima dată când revista institutului a apărut cu o întârziere de 4-5 luni.
2. Până acum a fost uşor pentru mine să-mi dau seama cine a citit articolul din revistă şi cine s-a mulţumit cu informaţiile trunchiate din ziarul “Tricolorul” sau de pe internet. În procesul de pregătire a revistei pentru publicare a apărut o problemă: la printarea pe calc a articolului meu a “dispărut” cu totul ultimul rând de pe prima pagină. Se mai întâmplă atunci când imprimanta nu este bine calibrată cu fişierele din computerul la care este conectată. Foaia de calc nu a mai fost verificată pentru a fi sesizate eventualele greşeli de paginare/editare şi cine citeşte articolul respectiv poate spune despre mine că nu ştiu limba română. Cu toate acestea, greşeala respectivă este pentru mine un indiciu care mă ajută să îmi dau seama dacă articolul a fost citit sau nu de către politicienii din România (şi nu numai ei), care denigrează memoria tatălui dumneavoastră.
O zi bună vă doresc!
P.O.

http://www.lapunkt.ro/2014/01/09/anatomia-unei-mistificari-stelian-tanase-si-istoria-comunismului-din-romania/

http://www.contributors.ro/global-europa/scenariul-belarus-in-actiune-victor-ponta-pentru-noi-este-petru-groza-doi/

Comments are closed.

%d bloggers like this: