Urmasii lui Ceausescu: Iliescu, Nastase si Ponta

Dincolo de divergentele mai mult sau mai putin semnificative, Nicolae Ceausescu (cel nasit de Gheorghe Gheorghiu-Dej), l-a nasit pe Ion Iliescu. Ion Iliescu l-a nasit politic pe Adrian Nastase. Adrian Nastase l-a nasit politic pe Victor Ponta. Oricine doreste sa inteleaga avatarele politicii romanesti post-decembriste, trebuie sa tina cont de aceasta serie a succesiunilor de nasi si fini politici. Ca in Mario Puzo. Reiau mai jos fragmente din interviul luat de Radu Uszkai si aparut in “Academia Catavencu”.

Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu, a intrat din nou la închisoare. Scăpăm de eșaloanele doi și trei ale fostului PCR, dar rămânem cu copiii lor spirituali de genul Ponta?

L-am numit pe Adrian Năstase împăratul oualor: avem de-a face cu un caz deplorabil de auto-corupție, de auto-distrugere, de reală, nu simulată, sinucidere politică. Avea de partea sa tot sprijinul neo-nomenclaturii, s-a lăcomit peste măsură, a fost ahtiat de bani, lux, glorie. A fost victimă a ceea ce numim hybris. Dar ceva nu i se poate nega: inteligența. N-aș putea să spun același lucru despre premierul plagiator. Este un personaj incult, grobian, de o superficialitate ce te lasă fără cuvinte. Ascensiunea unui mitoman serial precum Victor Ponta este votul de blam definitiv pentru sistemul de “cadre” creat de Ion Iliescu și Adrian Nastase.

Au trecut 24 de ani de la Revoluție, dar și la protestele de anul trecut tinerii tot strigau “Jos Iliescu!”. Cum se face că, după atâta timp, între sinergia faptelor și meandrele concretului tot nu ne-am plictisit de bunicul democrației noastre originale?

Trebuie să ținem cont de capacitatea proteică si versatilă a personajului Ion Iliescu, de măștile pe care le arborează. El este expresia fundamentală a unui sistem, deci nu doar un individ cu o biografie concretă. El este ca Jana dintr-un faimos cântec: “Jana nu e moartă, Jana se transformă”. Este numele a tot ce a facut Romania să piardă enorm de mult timp în acest sfert de veac care a trecut de la Revoluția din 1989. Vorbește în clișee sufocante, gândește la fel. Nu a înțeles niciodată pluralismul, raționează în termeni de “care pe care”, forma sa mentală este una bolșevică, deci intolerantă. La un moment dat, prin 2001, am crezut că Ion Iliescu este capabil de învățare politică. Am încercat să-i înțeleg modul de a gândi, am dialogat cu el. Am constatat însa, în toți acești ani, că, în structurile adânci ale mentalului său, ca și în comportamentul său perfid, insidios, camelonic, Ion Iliescu nu s-a schimbat. Nu e un motiv de a mă auto-lăuda, dar chiar cred că sunt printre aceia care cunosc bine psihologia și biografia lui Ion Iliescu. Ceea ce-l enervează îngrozitor.

Imi este foarte greu să formulez această întrebare, astfel încât voi spune doar atât: Ponta?

Vidul de valori, absența simțului moral, disponibilitatea pentru orice fărădelege, arivismul atroce, cinismul nețărmurit, minciuna ca mod de viață.

http://www.academiacatavencu.info/interviu/vladimir-tismaneanu-politolog-nicolae-ceausescu-a-fost-un-spirit-rudimentar.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: