Carti fundamentale: “Originile totalitarismului” de Hannah Arendt

27/02/2014

Editura Humanitas a publicat recent o noua editie a lucrarii clasice “Originile totalitarismului” de Hannah Arendt. Cartea, admirabil tradusa de Ion Dur si Mircea Ivanescu, a aparut in colectia “Istorie contemporana” pe care o coordonez impreuna cu istoricul Cristian Vasile.

„Cartea aceasta a fost scrisă având tot timpul în faţa ochilor un fundal atât de optimism disproporţionat, cât şi de disperare fără limite. Ea susţine că Progresul şi Catastrofa sunt două feţe ale aceleiaşi medalii; că amândouă sunt produse ale unei superstiţii, nu ale credinţei. A fost scrisă cu convingerea că ar trebui să fie posibilă descoperirea mecanismelor ascunse prin care toate elementele tradiţionale ale lumii noastre politice şi spirituale s-au dizolvat într-un conglomerat în care totul pare să-şi fi pierdut valoarea specifică ajungând să nu mai poată fi recunoscut de înţelegerea umană, să nu mai poată fi folosit în scopuri omeneşti. Abandonul în faţa acestui proces brutal de dezintegrare a devenit o ispită căreia, s-ar părea, nu i se mai rezistă, nu numai din cauză că procesul de care e vorba şi-a asumat proporţiile măreţiei mincinoase a «necesităţii istorice», ci, de asemenea, pentru că tot ceea ce nu mai aparţine acestei evoluţii pare acum lipsit de viaţă, secătuit de sânge, fără nici un înţeles şi ireal. Nu ne mai putem permite să dăm la o parte răul şi să-l privim efectiv doar ca pe o greutate moartă pe care timpul o va îngropa de la sine în uitare.“ (Hannah ARENDT)

 

 

„Esenţial în perspectiva Hannei Arendt este accentul pe fenomenul unic al anesteziei morale, al extincţiei diferenţei dintre Bine şi Rău. Omul birocratic îndeplineşte ordinele ca un automat. Absenţa gândirii, ceea ce autoarea numeşte thoughtlessness, este motivul pentru care Răul radical se converteşte în Rău banal, rutinizat. Evaporarea prin ideologie a discernământului moral, aceasta este marea problemă pe care a explorat-o cu admirabil curaj intelectual Hannah Arendt. Originile totalitarismului este una dintre acele cărţi care definesc în chip esenţial condiţia umană. De o imensă profunzime intelectuală, însufleţită de conştiinţa urgenţei morale, capodopera Hannei Arendt face parte din acele construcţii ale spiritului fără de care viaţa noastră ar fi grav sărăcită. Meditând cu îndurerată sobrietate asupra Răului radical aşa cum s-a întruchipat acesta în universul concentraţionar nazist şi comunist, marea gânditoare propune nu doar o radiografie a instituţiilor, mentalităţilor şi ideilor totalitare, ci şi o viziune originală despre şansele renaşterii libertăţii. Pe scurt, avem aici una dintre cele mai importante cărţi ale veacului XX şi, nu mă îndoiesc, ale actualului secol.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

http://www.humanitas.ro/humanitas/originile-totalitarismului-1

http://www.contributors.ro/cultura/inaltimile-suverane-hannah-arendt-amor-mundi-si-catastrofele-secolului-xx/


Metamorfozele domnului Tariceanu

26/02/2014

Era in 2004 cand Cristian Preda nota faptul ca lipsesc biografii ale personalitatilor care si-au pus pecetea asupra vietii politice din Romania de dupa 1989. Intre acestea, ar fi necesara una a lui Calin Popescu-Tariceanu, figura proeminenta din grupul tinerilor liberali fondat de Horia Rusu si Dinu Patriciu, incurajati de Radu Campeanu si alti “seniori liberali”. In anii cand a fost premier, dl Tariceanu facea figura de personaj scrobit, distins si distant, situat in alt univers retoric decat presedintele Traian Basescu. I se spunea, poate excesiv de malitios, Moliceanu. I se potrivea insa ca o manusa cealalata porecla: Razgandeanu.

Imi amintesc ca nu putini erau cei care spuneau “Calin Tariceanu este un domn”. Ratiune sufiecienta pentru acestia sa eludeze populismul accentuat al echipei Tariceanu. Liberalismul sau era unul absorbit din mediul de familie. Sigur, se stiu acum lucruri nu tocmai onorabile despre Dan Amedeo Lazarescu, cel care l-a crescut, daca nu ma insel, dar nu se poate nega ca era un intelectual.

In primavara anului 2006, dl Tariceanu s-a dus la Timisoara si a participat la un miting alaturi de Mircea Dinescu, Stelian Tanase si Marius Oprea. Se radea copios pe seama imaginarului moment cand Comisia Prezidentiala ii va inmana lui Traian Basescu “Raportul Final”. In acele momente Traian Basescu era in spital, dupa o interventie chirurgicala. Domnul Tariceanu, care, cu spirjinul lui Marius Oprea si al amicilor acestuia, se metamorfozase in anticomunist pur si dur, nu avea catusi de putin probleme cu securistul Felix.

La sedinta Parlamentului din 18 decembrie 2006, seful guvernului a asistat impasibil la agresiunea lui Vadim si a bandelor sale. Tot ce era stanjenitor pentru Traian Basescu era util pentru Calin Tariceanu. Omul a dezvoltat ceea ce putem numi nevroza Basescu. Basescofobia a devenit principala, daca nu chiar unica sa motivatie politica si psihologica.

Aceasta fobie s-a acutizat in anii urmatori. Acum, dl Tariceanu a parasit PNL dupa ce efortul sau de a mentine in viata USL-ul dominat de Victor Ponta a esuat penibil. Nu trebuie sa fii un admirator al lui Crin Antonescu (iar eu unul nu pot fi suspectat ca as fi) spre a-i intelege dezamagirea si iritarea cand se trezeste cu sfaturi de la dl Tariceanu transmise din biroul marelui plagiator national. Prin demisia lui Calin Popescu-Tariceanu se incheie un capitol din istoria post-decembrista a PNL. Din pacate, nu unul glorios.

Acum, dl Tariceanu nu-si mai ascunde simpatiile pesediste. Anunta infiintarea unui partid-satelit al formatiunii lui Iliescu si Ponta. Se viseaza candidat prezidential. Mi-l pot imagina purtand esarfe rosii, inganand cantecele revolutionare dragi inimii plagiatorului suprem si rostind infocate diatribe impotriva “dictaturii lui Basescu”. Calin Tariceanu repeta, in atatea privinte, trista degringolada a lui Emil Constantinescu. Ma intreb daca doamna Zoe Petre il va urma in noua sa incarnare de surogat pretins liberal al fesenismului etern…


Finalul unei farse numita USL

25/02/2014

La trei ani si douazeci de zile de la infiintarea unei uniuni politice impotriva naturii, USL s-a naruit. Nu din ratiuni valorice, cum nu din idealuri s-a nascut, ci din meschine calcule politicianiste. In acesti trei ani am scris constant ca aceasta uniune nu avea nicio alta ratiune de existenta decat ostilitatea viscerala in raport cu proiectul politic simbolizat de Traian Basescu. Am mentionat ca este vorba de o alianta infeudata intereselor politice si economice ale unui fost securist (dovedit), principalul inamic al societatii deschise din Romania. O alianta intre un partid cu o traditie legata de rezistenta anti-totalitara (PNL) si unul care si-a facut un titlu de cinste din boicotarea eforturilor de a decomuniza Romania–PSD-ul al carui presedinte de onoare ramane impentientul bolsevic Ion Iliescu. In acesti trei ani au fost distruse institutii, au fost spulberate sperante, iar lipsa de rusine a fost ridicata la rang de maxima virtute.

Vara anului 2012 a probat lipsa de principii si colosalul oportunism al duumivirilor pucisti Victor Ponta si Crin Antonescu. Orice ar afirma acum Crin Antonescu, ceea ce fostul disident, doctorul Ion Vianu a identificat drept asaltul faradelegii, iar Dan Tapalaga a numit revolutia borfasilor, a fost o actiune comuna menita sa distruga statul de drept in Romania. Mai suntem unii care ne amintim pozele martiale ale liderul PNL in acele saptamani de pomina cand s-a instalat la Cotroceni convins ca are viitorul in buzunar.

Cand Victor Ponta a fost demascat, national si international, drept un mega-plagiator, Crin Antonescu a tacut simptomatic. S-a soliudarizat, practic, cu un infractor, cu un super-hot. Iata ca acum i-a fost sa asiste, neputincios, poate chiar indignat, la grotescul moment cand marele plagiator a demis-o pe mica plagiatoare liberala de la Ministerul Educatiei. Un minster care a fost mai injosit si mai ofensat decar oricare altul in timul nefericvitei guvernari useliste.

Incepe un nou capitol al tulburatei experiente a consolidarii democratice din Romania. Nefastul hiper-majoritarism uselist s-a sfaramat. Raman in urma ranchiune, orgolii ranite, juraminte tradate, rafuieli care vor marca urmatoarele luni ale vietii publice. Crin Antonescu va poza in cruciat al dreptei resuscitate, punand intre paranteze, ca pe o boala rusinoasa de care e bine sa uiti, amorul cu PSD-ul pontocratic. Victor Ponta se va da de ceasul mortii sa ramana premier si sa candideze pentru presedintie. In PSD se comploteaza, negresit, pentru alternative la Ponta.

Ramane de vazut acum daca formatiunile dreptei autentice vor sti sa evite amnezia si sa isi mentina verticalitatea in clipa cand Crin Antonescu, in cautare de noi aliati, va veni in directia lor si le va canta ademenitor “Ritornero in ginocchio da te”…:

https://www.youtube.com/watch?v=e7c1vjB0Qbg

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/finalul-unei-farse-numita-usl/


Plagiatorul Victor Ponta sau paroxismul tupeului

24/02/2014

Citesc, ma frec la ochi, ma intreb daca vad bine: “Victor Ponta i-a demis luni pe secretarul de stat Stefania Duminica de la Ministerul Educatiei, acuzata de plagiat…”. Deci omul care a fost demascat ca plagiator, cel care a rasturnat muntii intsitutionali pentru a se fofila, in fel si chip, sustragandu-se propriei responsabilitati pentru un mega-plagiat dovedit, confirmat de Comisia de Etica si de Senatul Universitatii din Bucuresti, o demite pe demnitara liberala pentru ca a fost acuzata de plagiat. Hotul suprem pedepseste hotii de mana a doua…

Nu stiu ce va spune Crin Antonescu, nu stiu ce va spune Klaus Johannis, dar stiu ca pentru intelectualii care si-au ridicat vocea demascand si condamnand plagiatul lui Victor Ponta, premier al Romaniei, acest moment este inca unul al lipsei desavarsite de rusine, o proba a imunitatii absolute a lui Victor Ponta in raport cu decenta, cu bunul simt, cu buna cuviinta.

Niciun minister nu a fost atat de urgisit sub domnia uselista precum acela al Educatiei. Batjocorirea procedurilor a atins acolo cote inimaginabile. Incomeptenta crasa a fost mereu acompaniata de tertipuri sordide. Evident ca doamna Duminica trebuia demisa. Dar nu de catre plagiatorul Victor Ponta. Daca n-ar fi fost intruchiparea lipsei de bun simt, Victor Ponta ar fi demisionat. Ar fi fost un gest onorabil al unui om care pare sa doreasca, platind orice pret, sa ramana in istoria Romaniei drept campionul dezonoarei si al tupeului.


Suferinţă şi adevăr: Amintirile lui Annie Bentoiu

23/02/2014

Nu vom osteni vreodată citind mărturii despre timpurile de groază, ură, suspiciune şi minciună ale dictaturilor totalitare, fasciste ori comuniste.  Nu este vorba de cine ştie ce masochism, ci de vitala necesitate de a cunoaşte cît mai detaliat ceea ce s-a întîmplat, o condiţie fundamentală pentru exorcizarea demonilor trecutului. Am citit pe nerăsuflate cele două volume de amintiri ale doamnei Annie Bentoiu apărute sub titlul melancolic şi vag-ironic „Timpul ce ni s-a dat”. Prima ediţie a fost publicată la editura Vitruviu, volumul I al ediţiei a doua a fost republicat în 2007 la Humanitas, iar volumul al II-lea a apărut, tot acolo, în 2009.

Spun „vag-ironic” pentru că amintirile acestei martore de excepţie, scrise cu o impresionantă luciditate, fără patimă ori dorinţa de revanşă, vorbesc de fapt despre anii ce i-au fost luaţi, ei şi atîtor milioane de români. Sistemul comunist şi-a bătut joc de supuşii săi, a făcut tot posibilul pentru umilirea lor. Iar cînd aceştia proveneau din „clasele învinse”, din rîndul “foştilor”, acţiunile punitive erau de-a dreptul diabolice.

 

 

Născută într-o familie din clasa de mijloc a României democratice, Annie Bentoiu a absorbit valorile culturii umaniste şi s-a identificat cu ideea de decenţă în viaţa politică şi în plan moral. Tocmai de aceea i-au repugnat radicalismele fanatice, de dreapta şi de stînga. Cartea ei recreează o lume distrusă de zelul barbar al comuniştilor înfeudaţi Moscovei. Fiica doctorului Deculescu, secretar de stat ţărănist la sănătate în anii 30, nora fruntaşului liberal Aurelian Bentoiu (mort în inchisorile comuniste), căsătorită cu fiul acestuia, compozitorul Pascal Bentoiu, autoarea a trăit pe viu tragedia României sub comunism. A supravieţuit prin speranţă, asemeni Nadejdei Mandelstam, o altă scriitoare de mare nobleţe care ne-a lăsat o mărturie definitivă despre logica teroristă a stalinismului.

Cele două volume de amintiri, pe cît de atent documentate, pe atît de profunde la nivelul analizelor politice şi psihologice, recompun un tablou istoric ce nu poate să nu provoace revoltă oricui crede în libertate şi demnitate. Am citit aceste pagini cu creionul în mînă şi le recomand drept texte esenţiale ale literaturii anti-totalitare. Scopul sistemului, al celor care l-au servit din cinism, carierism, oportunism ori ardoare ideologică (acestea s-au contopit adeseori) a fost anihilarea verticalităţii etice. S-a cultivat pe toate căile resentimentul social, ura pentru cei definiţi, pe baza unei dogme maladive, drept „duşmanii poporului”. Cultul egalităţii, sancţionat de ghilotinele Revoluţiei Franceze şi exacerbat în masacrele bolşevice, a urmărit tocmai suprimarea oricărei insule de rezistenţă. Trebuia distrus sufletul uman, iar în acest scop ideologia a funcţionat ca miraj justificator şi ca instutuţie a degradării mentale. Pentru cei care şi astăzi celebrează „gesturile” lui Robespierre, Lenin ori Troţki, cuvintele lui Annie Bentoiu ar trebui să răsune ca un avertisment bazat pe experienţa maximei disperări: „În ultimele două secole, toate uciderile în masă au fost precedate de o lungă campanie ideologică, menită să trezească ura împotriva viitoarelor victime.  Şi comunismul şi nazismul şi-au construit teorii sistematice, generale, menite să-i convingă pe viitorii criminali că nu au doar dreptul, ci chiar datoria de a ucide sau de a pedepsi preventiv, în vreme de pace, viitoarele victime fiindu-le prezentate în culorile cele mai odioase, ca nişte fiinţe răufăcătoare”.

Asemeni lui Gabriel Liiceanu în cartea sa „Despre ură”, Annie Bentoiu identifică tocmai această maniacală pulsiune purificator-egalitaristă drept sursă a politicilor exterministe ale statelor totalitare. Sunt întru totul de acord cu Alex. Ştefănescu:  “Citind volumul II din Timpul ce ni s-a dat de Annie Bentoiu am înţeles însă că a apărut, în sfîrşit, cartea din care se poate afla ce experienţă tragică au făcut românii, după cel de-al Doilea Război Mondial, timp de mai mult de patru decenii.”

Ideologia a fost substanţa narcotică, drogul atent aplicat maselor atomizate şi terifiate spre a obţine nu doar consimţămîntul, dar şi participarea la politicile criminale. În numele „umanismului revoluţionar”, a fost redefinită condiţia umană prin reducţie la statutul de termită.  Fiorul etic din individ, acea pîlpîire a libertăţii care se naşte, scria Hannah Arendt în finalul “Originilor totalitarismului”, citindu-l pe Sf. Augustin, cu fiecare fiinţă venită pe lume, trebuia anihilat: „Cursurile de marxism au fost prima, dar şi cea mai eficace, mai violentă şi mai constantă metodă de deformare a conştiinţelor. (…) Discursul se deprindea din şcoală şi se perfecţiona în tot cursul vieţii.(…) Ani şi ani de zile, nu doar studenţii şi elevii, ci toţi ‚oamenii muncii’ au fost supuşi obligaţiei de a memora, de a conspecta, de a reproduce cu propriul lor glas şi prin urmare de a integra întregii lor fiinţe o sumă incalculabilă de propoziţii prezentate ca neîndoielnice”.  Aceştia au fost aberanţii piloni ai unei propagande imbecilizante, menită „să călească oţelul”, deci să zămislească fiinţa total condiţionată şi amorală, „Omul Nou” cu care, din nefericire, ne întîlnim şi după aproape un sfert de veac de la prăbuşirea sistemului.

http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/inapoi-la-argument-cu-annie…

http://www.humanitas.ro/humanitas/timpul-ce-ni-s-a-dat-0

Articol aparut in revista online “Literatura de azi”:

http://literaturadeazi.ro/content/suferin%C5%A3%C4%83-%C5%9Fi-adev%C4%83r-amintirile-lui-annie-bentoiu


Cutia Pandorei sau disolutia Ucrainei

22/02/2014

Nu cred ca Vladimir Putin va sustine disolutia Ucrainei. Oricat ar fi de tentat sa incurajeze fortele pro-ruse, omul forte de la Kremlin stie ca un asemenea precedent ar putea cataliza tendinte similare chiar in Federatia Rusa. Exista o Constitutie a Ucrainei pe care, macar formal, gruparile controlate ori incurajate de Moscova trebuie sa o recunoasca. O scindare a Ucrainei ar insemna o falie in inima continentului european, o regandire a frontierelor si o sfidare geopolitica pentru toate statele limitrofe. S-ar deschide o cutie a Pandorei pe care nu stiu cine ar mai putea-o inchide. Nu cred ca oligarhii doresc dezintegrarea statului. Situatia e fluida, domneste incertitudinea. Revolutia Ucrainiana, asemanatoare si totusi atat de diferita de cele din 1989, continua.

Mi se pare mult mai probabila demisia lui Viktor Ianukovici, acum suspendat din functia de presedinte, organizarea rapida, in regim de maxima urgenta, a alegerilor in Ucraina. Mi se pare probabila (chiar vital necesara) formarea unui tribunal care sa examineze crimele comise de regimul Ianukovici impotriva populatiei civile, incadrabile in categoria crimelor impotriva umanitatii. Nu anticipez o sentinta, Ianukovici va recurge la toate armele retorice pentru a-si apara actiunile, dar cred ca va fi condamnat.

Am indoieli ca ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a dovedit realism politic in clipa cand a pus presiune pe opozitia ucrainiana, de fapt pe societatea civila din acea tara, sa accepte acordul cu un regim disperat si ilegitim. Nu cred ca armata se pregatea sa impuna Legea Martiala. Cred ca a fost vorba de un imens bluff si ca dl Sikorski s-a lasat prins in aceasta poveste fara sa realizeze ca Ianukovici nu avea cum sa ramana in fruntea Ucrainei. Nu era si nu este vorba doar de opozitie, ci si de multi dintre cei care i-au fost pana recent lachei. Sindromul sobolanilor care parasesc o corabie ce se scufunda a fost, inca odata, confirmat.

Update: Viktor Ianukovici dispare din Kiev, se refugiaza in estul tarii, incearca sa ajunga in Rusia, esueaza. Va sfarsi ca Lin Biao, intr-un accident de avion? Va fi arestat chiar de garda sa pretoriana? La ora actuala, Ianukovici este stingheritor pentru toata lumea. Revolutionarii il vor dupa gratii, oamenii sai de pana mai ieri se spala pe maini de asocierea cu cel pa care istoria il va consemna drept calaul Maidanului. Timp in care, cea care i-a fost nemesis, Iulia Timosenko, revine triumfatoare la Kiev.

http://www.contributors.ro/global-europa/ma-doare-ucraina/

Despre dinamica Revolutei Ucrainiene, un interesant articol al unui expert, istoricul Andrew Wilson:

http://www.opendemocracy.net/od-russia/andrew-wilson/ukraine%E2%80%99s-2014-belated-1989-or-another-failed-2004

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/cutia-pandorei-sau-disolutia-ucrainei/


Ma doare Ucraina…

21/02/2014

Me duele España, acestea au fost cuvintele marelui scriitor si filosof Miguel de Unamuno in clipa cand Spania traia momentele tragice ale Razboiului Civil. In clipa de fata, cred ca toti cei care iubesc libertatea si democratia, toti cei care cred ca drepturile omului sunt universale si non-negociabile, trebuie sa spuna: Ma doare Ucraina. Este un imperativ nascut din convingerea ca suntem cu totii responsabili pentru soarta unei comunitati amenintata de un imperialism insolent si de actiunile criminale ale unui regim corupt, inept, gata sa utilizeze omorul in masa pentru a-si salva privilegiile.

Cine isi inchipuie ca miza bataliei pentru libertate din Ucraina nu-l priveste se inseala amarnic. Cand este vatamata libertatea ucrainienilor, este schilodita si libertatea noastra. Sangele martirilor din Kiev este un avertisment ca ar putea curge sange si in alte locuri, ca tiranii nu se dau in laturi de la nicio faradelege pentru a-si mentine puterea. Tacerea clasei politice din Romania, tocmai in acest an, cand se vor comemora 25 de ani de la Revolutia din decembrie, mi se pare asurzitoare. Apelul GDS pare sa fi trecut neobservat.

EuroMaidanul din Kiev este un loc al luptei civice impotriva unui regim care a devenit ilegitim. Referintele obsesive ale unor propagandisti (constienti sau nu) ai intereselor lui Putin la extremism, fascism etc trebuie dezvaluite drept ceea ce sunt: justificari lipsite de orice urma de rusine ale masacrului. Nu spun ca nu exista si grupari cu propensiuni extremiste, dar nu ele definesc agenda politica si civica a EuroMaidanului. Opozitia democratica a semnat acordul propus (ori impus?) de Uniunea Europeana. Vom vedea daca Viktor Ianukovici il va respecta. Personal, am fost socat sa citesc informatiile despre cuvintele adresate de Radek Sikorski, ministrul de externe al Poloniei, unuia dintre liderii opozitiei. As vrea sa stiu cat de dure au fost cuvintele sale la adresa crimelor lui Ianukovici ai ale mafiei sale. Ma abtin sa spun mai mult…

<p>	Activists in Ukraine pay their respects to protesters killed in clashes with police in Kiev on Thursday, Feb.20. At least 70 have reportedly died.</p>

 

Update: Unii se si ma intreaba ce-ar fi putut face UE in afara cautarii, cu price pret, a unui acord care sa stopeze masacrul. N-am un raspuns la indemana, dar stiu ca acordul mediat de UE ar fi trebuit sa includa, din punctul de vedere al celor pentru care drepturile omului nu sunt o vorba-n vant, formarea unei comisii internationale de investigare a represiunii din ultimele zile. Altfel, daca vor trebui sa-l accepte pe Ianukovici, calaul Maidanului, ca lider in urmatoarele luni, protestatarii si cei care ii sustin vor putea spune, asemeni romanilor revoltati de confiscarea Revolutiei din decembrie 1989: “Pacat, pacat/De sangele varsat!”

Primesc un mesaj din partea unui prieten din Ucraina: “What we observe is a leap in history process. Like 1989, and 1848, and 1776… Yanukovych will not step down on his own will — that is pretty clear. He will have to, though. It looks as if he is trying to bargain for a secure exit. How exactly things are going to evolve will depend on the interplay of many “details”. My guess is that he will be gone soon — maybe even in days, but maybe it will be longer”.

http://www.revista22.ro/apel-de-solidaritate-cu-ucraina-38294.html

http://www.hotnews.ro/stiri-international-16657577-video-ministrul-polonez-externe-catre-unul-dintre-liderii-opozitiei-din-kiev-daca-nu-sustineti-acordul-veti-toti-morti.htm

http://inliniedreapta.net/sa-fim-alaturi-de-ucraina-vine-istoria-peste-noi/?ref_newsfeed_story_type=regular

http://inliniedreapta.net/lavedere/maidanul-neimpresionat-de-concesiile-lui-ianukovici/

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/ukraine/10654239/Polish-foreign-minister-warns-Ukraine-protest-leaders-Sign-deal-or-you-will-all-die.html

http://www.theguardian.com/world/2014/feb/21/ukraine-protests-viktor-yanukovych-election


Grupul pentru Dialog Social: Apel de solidaritate cu Ucraina

21/02/2014

Grupul pentru Dialog Social a lansat un Apel de solidaritate cu Ucraina. Intre semnatari, Andrei Plesu, Ana Blandiana, H.-R. Patapievici, Mircea Cartarescu, Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Magda Carneci, Rodica Palade, Andrei Oisteanu, Gabriela Adamesteanu, Ion Vianu, Teodor Baconschi, Cristian Preda, Vlad Alexandrescu, Radu Bercea, Monica Macovei, Radu Filipescu, Armand Gosu, Mircea Dumitru, Andreea Pora, Adrian Papahagi, Aurelian Craiutu, Sorin Alexandrescu, Anca Oroveanu, Sorin Vieru, Raluca Alexandrescu, Ioan Stanomir, Andrei Cornea. Evident ca am semnat. “De aceea, noi, cetăţeni liberi ai unei ţări libere, ne solidarizăm cu vecinii noştri ucraineni care luptă împotriva unui regim autoritar și corupt, pentru o UCRAINĂ LIBERĂ ŞI EUROPEANĂ. Cerem autorităţilor ucrainene, care au ajuns să tragă în propriul popor, să oprească imediat măcelul, să-şi dea demisia şi să organizeze cât mai curând alegeri anticipate. Grupul pentru Dialog Social cere românilor din ţară şi de pretutindeni să se solidarizeze cu acest apel.”

http://www.revista22.ro/apel-de-solidaritate-cu-ucraina-38294.html

http://www.nytimes.com/2014/02/22/world/europe/ukraine.html?_r=0


Omagiu Euromaidanului: Despre societatea deschisa, libertate si spectrul fascismului

20/02/2014

“Numai datorita celor fara de speranta ne este data speranta”, scria Walter Benjamin la inceputul erei naziste. “Impotriva oricarei sperante “este titlul unuia din volumele de memorii ale Nadejdei Mandelstam. “Speranta moare ultima”, si-a intitulat Alexander Dubcek cartea autobiografica. La un sfert de veac de la ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea a numit annus mirabilis 1989, insangeratul, eroicul Euromaidan din Kiev va intra in istorie ca o noua Piata Tienanmen. Ori ca Barcelona din timpul Razboiului Civil din Spania, cea imortalizata de George Orwell in “Omagiu Cataloniei”.

 

Anti-government protesters build barricades in Kiev (20 February 2014)

 

Specialist in dezinformari, Viktor Ianukovici a anuntat ca se vor relua negocierile cu opozitia. A fost demis comandantul fortelor armate, carnagiul s-a intetit. Ianukovici invoca acum, dupa masacrele din ultimele zile si nopti, nevoia de “pace sociala”. Si-a amintit, macar retoric, de importanta unui dialog cu partidele de opozitie. Credibilitatea lui Ianukovici este la pamant. Pentru protestatari, el este omul cu sange pe maini. I se spune “Ianucescu” si nu degeaba. I se poate spune si Adolf Vissarionovici Ianucescu.

 

 

Editorialul din “New York Times” de azi spune clar ce trebuie spus: ”What is obvious now is that Mr. Yanukovych and his Russian enablers cannot restore the old order through violence. Use of force or deploying the army can only bring Ukraine closer to complete chaos. That threat was underscored by ominous reports from western Ukraine, where anti-Russian sentiments run deep and strong, that protesters had raided government buildings and seized weapons. … Mr. Yanukovych and the Russians predictably blamed “extremists” and accused the West of supporting “illegal” actions by the opposition. But it has become increasingly clear with every passing week and every new effort to block reforms that the Yanukovych government is destroying the credibility it needs with the moderate opposition leaders, Vitali Klitschko and Arseniy Yatsenyuk, to achieve any negotiated settlement.”

http://www.nytimes.com/2014/02/20/opinion/ukraines-deadly-turn.html?ref=opinion&_r=0

Viitorul democratic al unei Ucraine independente nu este doar o problema a ucrainienilor. Este problema intregii regiuni, a Europei, a tuturor celor care considera ca drepturile omului sunt universale si ca tirania nu trebuie lasata sa aiba ultimul cuvant. Umbra imperiala a Rusiei putiniste se extinde sub ochii nostri. Inamicii statului de drept, ai societatii deschise, oriunde s-ar afla ei si orice masti ar arbora, sustin ceea ce eu numesc valul de-democratizarii. Se poarta o lupta pe care doar naivii incorigibili o mai pot ignora. Secera si ciocanul, glorificate din nou la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci, au intrat din nou in actiune. Cu efecte criminale.

 

Vigil for dead protesters in Kiev (20 February 2014)

 

Cat priveste spectrul extremismului, agitat indeosebi de propaganda rusa si de unele grapari stangiste din Vest, este vorba nu atat de o alarma reala, cat de efortul de a delegitimiza revolta anti-autoritara din Ucraina. Citez dintr-un excelent articol semnat de Andrew Higgins si Andrew E. Kramer aparut azi in “New York Times”: The protest movement certainly contains extremist elements but, at least in Kiev and many other cities, particularly in the western regions, it has a wide base of public support. After talks with Mr. Yanukovych late Tuesday as violence spun out of control, the opposition leader Arseniy P. Yatsenyuk complained that the president had only a single offer: “that we surrender.”

Tentativele de a acuza Maidanul de fascism vin, nu incape indoiala, dinspre Rusia. Este culmea tupeului ca regimul FSB sa calomnieze maidanul, acest spatiu al unei democratii directe in statu nascendi, drept un creuzet al neo-nazismului. Aceasta impostura agresiva, o minciuna de proportii astronomice, este deconspirata de profesorul Timothy Snyder in exceptionalul sau articol din “New York Review of Books”. Citez finalul:

“The protesters represent every group of Ukrainian citizens: Russian speakers and Ukrainian speakers (although most Ukrainians are bilingual), people from the cities and the countryside, people from all regions of the country, members of all political parties, the young and the old, Christians, Muslims, and Jews. Every major Christian denomination is represented by believers and most of them by clergy. The Crimean Tatars march in impressive numbers, and Jewish leaders have made a point of supporting the movement. The diversity of the Maidan is impressive: the group that monitors hospitals so that the regime cannot kidnap the wounded is run by young feminists. An important hotline that protesters call when they need help is staffed by LGBT activists. (…). The protests in the Maidan, we are told again and again by Russian propaganda and by the Kremlin’s friends in Ukraine, mean the return of National Socialism to Europe. The Russian foreign minister, in Munich, lectured the Germans about their support of people who salute Hitler. The Russian media continually make the claim that the Ukrainians who protest are Nazis. Naturally, it is important to be attentive to the far right in Ukrainian politics and history. It is still a serious presence today, although less important than the far right in France, Austria, or the Netherlands. Yet it is the Ukrainian regime rather than its opponents that resorts to anti-Semitism, instructing its riot police that the opposition is led by Jews. In other words, the Ukrainian government is telling itself that its opponents are Jews and us that its opponents are Nazis. (…) The history of the Holocaust is part of our own public discourse, our agora, or maidan. The current Russian attempt to manipulate the memory of the Holocaust is so blatant and cynical that those who are so foolish to fall for it will one day have to ask themselves just how, and in the service of what, they have been taken in. If fascists take over the mantle of antifascism, the memory of the Holocaust will itself be altered. It will be more difficult in the future to refer to the Holocaust in the service of any good cause, be it the particular one of Jewish history or the general one of human rights.”

http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/mar/20/fascism-russia-and-ukraine/

http://www.revista22.ro/cateva-nuante-despre-fascism-proteste-rusia-si-ucraina-38285.html

http://www.nytimes.com/2014/02/21/world/europe/ukraine.html?hp

Text aparut in revista online LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2014/02/20/omagiu-euromaidanului-despre-societatea-deschisa-libertate-si-spectrul-fascismului/


Porunca tarului Vladimir: Revolutie si contrarevolutie in Ucraina

19/02/2014
Baricade in flacari, morti si raniti, furie, disperare, gloante, sange. Ceea ce Vladimir Putin n-a indraznit (inca) sa faca la Mosova, a facut-o Viktor Ianukovici la Kiev si in alte orase din Ucraina: a folosit violenta statala pentru a suprima o miscare revolutionara menita sa apere deopotriva suveranitatea poporului si suveranitatea nationala. Revolutia ucrainiana se situeaza in traditia morala si politica a celor din 1989-1991, exprima vocea celor fara de voce si puterea celor fara de putere. Este o revolutie liberala. Contrarevolutia lui Ianukovici este una anti-europeana, anti-liberala, reactionara in sensul originar al acestui cuvant.

Euromaidanul simbolizeaza renasterea civismului democratic, afirmarea vointei ucrainienilor de a nu ceda imperialismului rus si de a merge mai departe in directia Europei Unite. Fara Ucraina, se stie, Imperiul Rus este ca un om fara o mana sau fara un picior. A fost resuscitat, de catre Putin si ciracii sai, mitul panslavist spre a justifica noul anexionism. La Soci, intre doua beri, fostul ofiter KGB i-a comunicat proconsulului de la Kiev ca a sosit momentul unei represiuni totale. Ianukovici a executat porunca tarului Vladimir.

Protestele din Ucraina au fost in general non-violente. S-a ajuns la actiuni violente abia in momentul in care demonstrantii au fost provocati de catre fortele de politie si alte grupari manipulate de Ianukovici. Liderii opozitiei democratice au crezut (ori au simulat aceasta incredere) in promisiunile lui Ianukovici ca nu va declansa masacre. In “New York Review of Books”, istoricul Timothy Snyder considera ca in momentul de fata Ucraina se transforma, sub ochii nostri, in pofida condamnarilor venite dinspre UE si Statele Unite, intr-o dictatura de tipul celei din Belarus. Presiunile UE s-au dovedit, pana acum, fara efecte decisive. In schimb, cele ale Rusiei au dus la macelul de ieri.

Propaganda putinista exceleaza in minciuni de genul celor lansate candva despre Revolutia Maghiara din 1956, despre Primavara de la Praga si despre “Solidaritatea” din Polonia: ca ar fi vorba de actiuni platite de catre Occident, ca revolutionarii ar fi de fapt agenti ai Statelor Unite si alte asemenea enormitati delirante. Mimetic si slugarnic, Ianukovici trateaza societatea civila asemeni lui Putin: cu dispret, ostilitate, ranchiuna si chiar ura.

Intr-o fraza celebra, Karl Marx spunea ca “omenirea nu-si pune decat probleme pe care le poate rezolva”. Oare? Ramane de vazut daca, intr-un efort de asumare a unei responsabilitati statale pe care pare sa o fi abandonat fara scrupule si fara urma de regret, mediocrul si hiper-coruptul birocrat Viktor Ianukovici va face acel pas inapoi (sau inainte) spre un compromis care, la ora actuala, pare sa tina de domeniul imposibilului. Altminteri, Ucraina va intra intr-o faza de haos generalizat si, la limita, se va ajunge la razboi civil.

La Bucuresti, Ion Iliescu recidiveaza. Omul responsabil direct pentru faradelegile cunoscute sub numele de mineriade, indrazneste sa calomnieze miscarea revolutionara din Ucraina: “O asemenea razmerita stopeaza eforturile de comunicare si dialog.” Stim cu totii ce intelegea Ion Iliescu in iunie 1990 prin comunicare si dialog…

http://www.ziare.com/ion-iliescu/stiri-ion-iliescu/iliescu-o-comparatie-romania-ucraina-si-piata-universitati-putea-aduce-anarhie-1283572

http://www.contributors.ro/global-europa/revolutie/

Update: Viktor Ianukovici a anuntat ca se vor relua negocierile cu opozitia. A fost demis comandantul fortelor armate. Ianukovici invoca acum, dupa masacrul de ieri, nevoia de “pace sociala”.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/porunca-tarului-vladimir-revolutie-si-contrarevolutie-in-ucraina/