O excelenta revista online: “Literatura de azi”

Cand Daniel Cristea-Enache m-a invitat sa tin o rubrica in revista online “Literatura de azi”, am avut o oarecare strangere de inima. M-am intrebat daca este locul meu acolo, cu preocuparile mele de istorie a secolului XX, politici comparative si filosofie politica, intre poeti, prozatori, critici literari. M-am inselat si sunt bucuros de aceasta colaborare. Am acum o rubrica saptamanala purtand titlul “Ideologii, mituri,  utopii”. Se completeaza cu ceea ce scriu in alta admirabila revista online, “LaPunkt”, cu textele mele din “22”, “Contributors” etc Scriu in “Literatura de azi” autori cunoscuti si altii care acum debuteaza. Nu celebritatea conteaza aici, ci valoarea. Nimic rigid, statut, vested in ceea ce se publica. Este o revista vie, alerta si pasionanta.

“Posta redactiei” o asigura redutabilul, exigentul si, nu mai putin, inimosul Alex. Stefanescu. Textele marelui poet Emil Brumaru sunt, cum altfel, provocatoare, insolite, tragic-iconoclaste, jocuri ale mintii si ale cuvantului de nimic domolit. Proza si eseuri publica Mihaela Miroiu, Claudia Moscovici si Razvan Petrescu. Ioana Bot ne delecteaza cu ale sale comentarii mereu erudite si intotdeauna proaspete. Radu Vancu este rafinat, elegant si imprevizbil in propunerile sale de descoperiri si redescoperiri poetice. Domnita Stefanescu nu ne lasa sa uitam evenimentele definitorii ale istoriei noastre recente. Dan-Liviu Boeriu scrie incitante cronici literare.

Editorialele lui Daniel Cristea-Enache sunt transante si patrunzatoare. Revista cultiva densitatea ideilor, nu pamfletul ieftin si polemicile stridente. Sa-i mentionez intre colaboratorii permenenti pe Daniela Zeca, Dan Romascanu, Ovidiu Nimigean, Dinu Lazar, Irina Dinca, Stelian Turlea, Laurentiu Midvichi, Lia Faur, Gabriela Pop si Florin Bican. In revista “Literatura de azi”, est-etica, spre a relua conceptul Monicai Lovinescu, se intalneste cu o modernitate asumata fara urma de ostentatie, sub semnul firescului, dar si al refuzului conventionalismelor filistine.

Mi-a mers la suflet un superb poem al lui D. Iacobescu. Este un simbolism temperat de acel “acid ironic” gratie caruia ceea ce pare (ori chiar este) tragic devine, nu mai putin, ludic. Poetul a murit de ftizie la 20 de ani, in 1913. Ii multumesc lui Radu Vancu pentru acest dar:

În depărtări se-nchide cetatea de lumină/ Şi rănile de seară prin umbra ei se scurg;/

În balamuc nebunii, uitaţi într-o grădină,/ Stau înecaţi în vraja acestui trist amurg,/ Privind cum unul joacă un dans de balerină.

În salturi delicate, ridicol de naive,/ Îşi leagănă papucii c-un tremur întrerupt,/

Pe faţa lui surâde triumful unei dive,/ În timp ce spectatorii, prin pantalonul rupt,/ Admiră în tăcere picioarele-uscăţive.

Iar unul dintre dânşii, plecându-se, îi strânge/ Un mic buchet de iarbă şi de măceş uscat,/

Cum, însă, dansatorul refuză încurcat,/  Galantul se repede şi-l bate pân’ la sânge.

http://literaturadeazi.ro/

Comments are closed.

%d bloggers like this: