Discursul nimicirii: Epilog la o disputa inexistenta

Nu am niciun fel de disputa cu dl Dorin Tudoran. Nu o pot avea dintr-un motiv extrem de simplu: nu se poate polemiza, in termeni rationali, cu o obsesie. Nu ai cum sa raspunzi celui care practica discursul nimicirii. Critica de exterminare, cum o numeste H.-R. Patapievici, nu lasa loc pentru dialog.

Istoria este relativ simpla si, poate, instructiva: am purtat odinioara batalii impreuna cu Dorin Tudoran in numele unor valori comune. Revistele “Agora” si “Meridian” stau marturie in acest sens. Am tradus si prefatat, pentru editia americana, in anii 80, eseul sau anti-totalitar “Frig sau frica”. Citam atunci titlul unei povestiri de Delmore Schwartz: “In Dreams Begin Responsibilities”. Cred ca era potrivit pentru ceea ce-a reprezentat poetul atunci. In acei ani nu erau multi cei care, in tara fiind, sa-si ridice vocea deschis impotriva dictaturii. El a facut-o si merita respectul nostru pentru acel comportament demn. Nu erau multi nici cei care, in exil, sa duca lupta pe care a dus-o Dorin Tudoran si pe care, indraznesc sa o spun, am dus-o si eu. Mai ales dupa 2005, drumurile noastre s-au despartit.

Unii care azi sunt foarte vocali in a ma ironiza si a-mi pune sub semnul intrebarii trecutul, taceau malc in acei ani ai luptei impotriva dictaturii. Imi amintesc de cei care ma mustrau ca-mi pierd vremea scriind pentru “Europa Libera”, BBC si “Vocea Americii”. Din pacate, pe unii ii vad semnand comentarii tongue-in-cheek chiar pe blogul lui Dorin Tudoran si in alte locuri unde pamfletele acestuia sunt foarte pretuite. Pacat. Trecutul nu poate fi rescris daca vrem sa ramanem fideli adevarului. Nu cer nimanui sa-mi impartaseasca opiniile. Cer insa sa mi se acorde creditul onestitatii, se nu se insinueze ca fiecare luare de pozitie a mea (ori absenta, reala ori imaginara, a unei luari de pozitie) este motivata de scopuri ariviste si ticaloase. Spunea candva Lucian Blaga: “Sa fim noi insine sub stelele noastre si sa ingaduim celorlalti sa fie tot ei insisi sub stelele lor”.

In interventiile mele pe subiectul relatiei cu dl Tudoran nu am citat fragmente din corespondenta personala, nu o voi face nici acum. Am spus ca, in Raportul Wiesel, apare numele domniei sale (Dorin Tudoran), Raportul a fost postat pe site-ul presedintiei in timpul lui Ion Iliescu (2003). Se afla acolo si acum. Am facut referinta la texte publicate de domnii Dorin Tudoran si Michael Shafir. Daca dl Shafir crede ca nu despre mine era vorba intr-un pamflet de Dorin Tudoran aparut in 1999 in “Romania Lieterara”, ma bucur sa o aflu, fie si dupa aproape 15 ani. La vremea respectiva, dl Tudoran i-a consacrat, in “Romania Literara”, un alt pamflet cu titlul “Mimoza si olita”. Era, intre altele, un raspuns la afirmatia d-lui Shafir ca doar cine nu voia sa vada ca e vorba despre mine nu vedea acest lucru. Poate ca profesorul Shafir va reusi acum sa obtina ceea ce dl Tudoran a cerut inca din 2006 (ori poate mai devreme) si mie nu mi-a stat in puteri: rescrierea paginii in care este pomenit in Raportul Comisiei Wiesel, asumat de Ion Iliescu, ori chiar scoaterea acelui document de pe site-ul presedintiei Romaniei. Oricum, let bygones be bygones.

Sunt de acord cu dl Tudoran, viata nu este atat de lunga incat sa ne pierdem vremea cu “futilitati”. Doar ca identificam in chip diferit “futilitatile”. In mai 2006, cand incepusera atacurile imunde impotriva Comisiei Prezidentiale, dl Tudoran scria in “Jurnalul National”–eu plecasem de-acolo inca din septembrie 2005–un articol intitulat “Comisii de fultilitate publica”. Citez: “Necesitatea “analizei stiintifice” pretinsa de dl Basescu este un pretext rizibil. Comisia  –  o futilitate. Iar eu nu pot fi parte a unei futilitati rizibile prin care dl Basescu incearca sa imbrobodeasca opinia publica, ascunzandu-si lipsa vointei politice de a condamna comunismul si crimele sale in spatele unei comisii.” Este adevarat ca in decembrie 2006, dl Tudoran a salutat Raportul si condamnarea dictaturii comuniste din Romania. Tot in mai 2006, senatorul Dan Voiculescu mi-a adresat o scrisoare oficiala (cred ca exista in arhiva Comisiei Prezidentiale) in care, dupa numeroase laude la adresa mea ca politolog si istoric al comunismului, imi solicita sa ne ocupam de cazul sau (erau de-acum stiute acuzatiile de colaborare cu Securitatea). Scrisoarea d-lui Voiculescu a fost citita la sedinta Comisiei din iunie 2006. S-a considerat ca problema nu era de competenta noastra, ci a Colegiului CNSAS. Decizia este cunoscuta.

http://jurnalul.ro/editorial/comisii-de-futilitate-publica-i-21682.html

Cat priveste numele mentionate in Raportul Wiesel, nu pe mine trebuie sa ma chestioneze domnul Tudoran. N-am facut parte din acea Comisie, deci nu eu am scris capitolul in care este pomenit numele sau. Am crezut atunci, cred si acum ca accentuarea unei presupuse dorinte de “monopolizare a suferintei” de catre un grup etnic este o eroare. In 2000, cand s-a pornit o campanie in Franta impotriva Monicai Lovinescu, a lui N. Manolescu, Gabriel Liiceanu si chiar Dorin Tudoran, m-am opus public. Am cerut, intr-um mesaj adresat lui Claude Lanzmann, directorul revistei “Les Temps Modernes”,  sa nu se abandoneze nuantele si sa nu se cultive maniheisme pagubitoare. Textul nu a aparut acolo, din cate stiu a fost publicat in revista “Esprit” (dl Mihnea Berindei cunoaste mai bine detaliile).

Cand, in 2006, mi s-a incredintat mie conducerea unei Comisii Prezidentiale, l-am invitat pe Dorin Tudoran sa faca parte din ea. Numele sau este mentionat pe lista disidentilor, a celor care s-au opus cu demnitate dictaturii, in Raportul Final. Asa era normal sa se intample, asa s-a intamplat. Nu am niciun merit special in acest sens. Este meritul intregii Comisii si al expertilor, dar mai ales este meritul unui om care, in acele timpuri sumbre, a dovedit verticalitate. Despre trecutul recent si despre prezent, cu alt prilej ori, poate, niciodata…

Comments are closed.

%d bloggers like this: