Pentru libertatea de expresie: Nu vreau sa cant “Internationala”

Libertatea de expresie tine de nervul vital al democratiei liberale. Mi-am amintit ce presiuni se faceau, in anii 70 si 80, aici, pentru ca American Jewish Committee sa-si retraga sponsorizarea oficiala a lunarului neo-conservator “Commentary” condus de Norman Podhoretz, la bete noire a stangii “progresiste”. In anii 50, “Commentary” fusese o reduta a liberalismului. Dar n-a fost niciodata anti-anticomunist. Chiar dimpotriva. Scriau acolo Daniel Bell, Nathan Glazer, Irving Kristol si Lionel Trilling. Ba chiar si Hannah Arendt.

Cand polemicile s-au intensificat, s-a ajuns la o atmosfera exploziva. Nu i se ierta lui Podhoretz sprijinul pentru razboiul din Vietnam. Nu i se ierta sustinerea lui Aleksandr Soljenitin, anti-sovietismul asumat fara rezerve, publicarea articolelor lui Richard Pipes in care “destinderea” kissingeriana era descrisa, cu argumente imbatabile, drept o imensa iluzie. Abundau invectivele, mai ales dupa publicarea unor texte dure la adresa lui Gore Vidal, dar si a lui Irving Howe, intelectual de stanga (Democratic Socialists of USA) acuzat de ipocrizie, de dubla contabilitate morala. Isteria a ajuns la paroxism in 1980, cand Midge Decter, sotia lui Norman Podhoretz, redactoare la celebra casa editoriala “Basic Books”, a publicat un articol despre o insula devenita resedinta de vara a proto-miscarii gay. Nu se ierta nici tonul acid al unor comentarii despre feminismul radical.

Au fost denuntate cu vehementa articolele unor Daniel Patrick Moynihan si Jeane Kirkpatrick. Moynihan a vestejit amagirile liberale despre Welfare State. Jeane Kirkpatrick, in celebrul articol “Dictatorship and Double Standards”, a schitat ceea ce avea sa devina Doctrina Reagan. Adica acea doctrina care a orientat politica Statelor Unite in deceniul in care s-a prabusit comunismul. S-a vorbit despre “extremism de dreapta”, “homofobie”, “rasism”, “instigare la razboi”. In pofida orientarii liberale (in sens american) a AJC, acest lucru nu s-a intamplat, santajul n-a tinut, n-au cedat…

Este vorba, mai presus de orice, de dreptul la libertatea opiniei si a expresiei, de prezervarea unui spatiu public nesupus comandamentelor ideologice. Altfel ni se va impune sa cantam cu totii, in cor, “Internationala”, primul imn oficial al URSS…

Comments are closed.

%d bloggers like this: