In numele fiintei umane: Destinul lui Ioan Paul al II-lea

Canonizarea lui Ioan Paul al II-lea, alaturi de Ioan al XXIII-lea, de catre Papa Francisc, consacră un destin extraordinar, un angajament total in favoarea libertatii umane. Papa Benedict al XVI-lea avea perfecta dreptate cand spunea ca a fost un veritabil far al umanitatii, un martor plin de compasiune al tragediilor generate de totalitarism si un arhitect spiritual al tranzitiei lumii moderne catre o noua faza a istoriei. Viata si opera Papei Ioan Paul al II-lea au contribuit in chip crucial la afirmarea adevarului si demnitatii ca valori definitorii ale existentei umane. A fost, spre a relua formularea lui Karl Jaspers, unul dintre aceia care au dat masura umanului.

Ioan Paul al II-lea a fost una dintre figurile supreme ale spiritualitatii in secolul XX. Viata sa, traita sub semnul opozitiei in raport cu orice forma de injosire a conditiei umane, simbolizeaza aceasta continua cautare a legaturii dintre fiinta umana si transcendenta. Pentru Ioan Paul al II-lea, confruntarea cu fortele raului a reprezentat o obligatie morala absoluta. Ultimii ani ai vietii acestui om exceptional s-au derulat in suferinta. Papa a ramas insa fidel principiilor sale, a continuat sa uneasca in actiunea sa principiile actiunii cu cele ale contemplatiei. A continuat sa preconizeze si sa practice acele idei dezvoltate in documentele majore ale perioadei in care s-a aflat la carma catolicismului mondial: enciclica “Redemptor Hominis” (Mantuitorul omului) si, nu mai putin importanta, enciclica “Veritatis Splendor” (Splendoarea adevarului).

Aceasta din urma, publicata in 1993, era un document de teorie morala menit sa incurajeze reflectia si dialogul. In ea, Ioan Paul discuta constiinta, ratiunea si libertatea, sustinand ca moralitatea se bazeaza pe adevaruri fundamentale despre natura umana si despre lume, iar nu pe optiuni individuale ori pe consens social. In cea de-a treisprezecea enciclica, “Fides et Ratio” (Credinta si ratiune), publicata in 1998, cu prilejul a doua decenii de cand fusese ales Papa, Ioan Paul arata ca ambele sunt cai legitime ale cautarii adevarului. Era vorba de o respingere a unor tendinte filozofice moderne, inclusiv rationalismul postiluminist, marxismul si nihilismul, in numele unui umanism al salvarii prin regasirea legaturii cu valorile marii traditii iudeo-crestine.

 

 

Am avut prilejul ca in scrierile mele de-a lungul anilor sa ma refer la rolul acestui mare ganditor si om al actiunii spirituale. In volumul de convorbiri cu Mircea Mihaies, “Incet, spre Europa” (Polirom, 2000), cititorul poate gasi analize legate de vizita Papei in Romania, dar mai ales pe tema contributiei sale la sfarsitul comunismului si la deschiderea universalista a Bisericii Catolice. Mesajul Suveranului Pontif cu prilejul vizitei in Romania sugera ca ortodoxia nu inseamna sub nici o forma izolare ori lipsa de participare la imensa transformare care are loc in conditia europeana si in conditia planetara. Ioan Paul al II-lea a fost Papa care a facut ca o serie de lucruri ce pareau imposibile sa devina posibile si sa fie parte a lumii in care traim in momentul de fata. A jucat un rol esential in prabusirea comunismului. Daca admitem ca Polonia este numele debutului prabusirii comunismului sa ne amintim grevele de la Gdansk, geneza sindicatului liber si autoguvernat “Solidaritatea”, venirea la putere in iunie 1989 a unui Guvern condus de catolicul laic, prieten al Papei, Tadeusz Mazowiecki (1927-2013) , trebuie sa recunoastem ca toate acestea au fost direct legate de prezenta spirituala si rolul lui Ioan Paul al II-lea.

Deschizator de drumuri in atatea privinte, Papa a mai facut un gest exceptional: in anul 2000, a vizitat statul Israel. Ioan Paul al II-lea a fost primul Papa care a recunoscut, fara nici un fel de echivoc, dreptul poporului evreu la existenta statala. El a vorbit direct despre statul Israel si legitimitatea sa istorica. Nu numai ca a stabilit relatii diplomatice intre Vatican si statul Israel, dar a subliniat mereu conexiunea vitala dintre crestinism si iudaism.

O componenta la fel de importanta in mostenirea Papei este recunoasterea pacatelor comise de-a lungul secolelor impotriva diverselor grupuri sau indivizi care au suferit consecintele intolerantei. Aceasta marturisire a unei culpabilitati asumate este unica, dupa stiinta mea, in istoria crestinismului, venind de la varful Bisericii. Papa a dus mai departe spiritul Conciliului Vatican II, convocat la initiativa lui Ioan al XXIII-lea (care anula morbida teza a “poporului deicid”), numind cat se poate de clar antisemitismul drept pacat impotriva crestinismului. Documentul “Ne amintim: Reflectii despre Shoah”, adoptat de Vatican la initiativa Papei, ramane un reper moral fundamental pentru vindecarea relatiilor dintre evrei si catolici. Trebuie amintita aici declaratia Papei cu prilejul vizitei la memorialul Yad Vashem din Ierusalim, consacrat victimelor Holocaustului: “Aceste crime nu s-ar fi putut produce in absenta unei ideologii straine de Dumnezeu si opusa lui Dumnezeu”. Cuvinte de o nesfarsita adancime, menite sa explice cum a fost posibila caderea umanitatii in barbariile totalitare, comunista si fascista, simbolizate pe veci de cuvintele Gulag si Holocaust.

Asemeni unor Aleksandr Soljeniţân, Andrei Saharov, Vaclav Havel sau Jacek Kuron, Ioan Paul al II-lea a stiut ca adevarul este cea mai eficienta arma de lupta impotriva minciunii totalitare. A fost mereu si pretutindeni sustinatorul valorilor dreptatii, tolerantei si adevarului. Cand a sosit in Polonia, in 1979, la un an dupa alegerea sa ca Papa, Ioan Paul le-a spus compatriotilor sai: “Nu trebuie sa va temeti”. Era un indemn irepresibil la onoare, demnitate si adevar. Totalitarismul, un regim intemeiat pe duplicitate si refuz al distinctiilor traditionale dintre bine si rau, s-a dovedit neputincios in fata acestor valori renascute. Ioan Paul al II-lea a numit anul 1989 annus mirabilis. Intr-adevar, triumful tumultului revolutionar care a dus la renasterea libertatii nu poate fi inteles fara a accentua rolul decisiv al Papei in catalizarea rezistentei anti-totalitare.

Versiune actualizata a articolului aparut  pe platforma “Contributors”, in luna mai 2011:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/splendoarea-adevarului-ioan-paul-al-ii-lea-si-umanismul-salvarii/

Despre semnificatia evenimentului:

http://www.zenit.org/en/articles/john-paul-ii-a-vibrant-hope-for-the-human-future

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/in-numele-fiintei-umane-destinul-lui-ioan-paul-al-ii-lea/

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: