Cine a fost Emil Bodnaras? Spion rus si dinozaur leninist

Era unul dintre cele noua portrete eterne ale finalului domniei lui Gheorghiu-Dej. Fara el si Maurer, Ceausescu n-ar fi ajuns la putere. Biografia lui Emil Bodnaras (1904-1976) este printre cele mai stranii si contorsionate din intreg Olimpul comunismului romanesc. Persista numeroase mistere, dar lucrurile esentiale sunt, cred, lamurite. Ofiter roman, a dezertat in URSS in clipa cand a aflat ca era urmarit pentu actiune de spionaj. A urmat cursurile scolii speciale de informatii a Armatei Rosii. A revenit in tara cu misiuni de spionaj, a fost arestat, nu ca activist comunist clandestin, ci ca spion si dezertor. Dupa expirarea condamnarii, a fost eliberat (in timpul dictaturii lui Ion Antonescu).

A luat legatura cu aparatul ilegal al PCdR, a fost unul dintre arhitectii eliminarii politice a conducerii Foris-Koffler (aprilie 1944). Unul din organizatorii evadarii lui Gheorghiu-Dej de la Targu-Jiu, implicat in arestarea lui Antonescu (nom de guerre in acele luni, inginerul Ceausu). Sef al SSI (Serviciul Special de Informatii) de pe langa presedintia guvernului, personaj temut si tenebros. Ministru al armatei in 1947, general de armata, membru al Biroului Politic, a fost principalul responsabil pentru sovietizarea armatei romane.

Auster, cu un stil de viata spartan, inchis in sine, necomunicativ, fara umor, a fost casatorit cu ilegalista Florica Munzer, conferentiara de socialism stiintific la IMF. Trei copii: Viorel (adoptat), Ioana (a murit in adolescenta de leucemie) si Gheorghe (traieste in Vest). Varul primar al Florcai era faimosul Sasa Musat, implicat in ceea ce a fost descris drept “Marele jaf”, recrutat, se pare, de Bodnaras insusi in aparatul de spionaj al regimului. Divortat de Florica, nu s-a recasatorit. In aprilie 1954, ca membru al Biroului Politic, a votat pentru condamnarea la moarte a lui Patrascanu si a lui Koffler. In 1956, este intermediarul in efortul de a testa reactia lui Hrusciov la ideea retragerii trupelor sovietice din Romania. Initial, liderul sovietic a reactionat furibund, apoi, din ratiuni complexe, a acceptat sugestia si a prezentat-o drept propria sa initiativa.

In martie 1961, criticat de Dej, Apostol, dar mai ales de Ceausescu (fostul sau adjunct la Ministerul Fortelor Armate), etc pentru “atitudini netovarasesti”, “infumurare” si “aroganta”, Bodnaras isi face autocritica, este iertat. I se reproseaza si oarecare slabiciune in lupta impotriva “deviatorilor” si “fractionistilor”, afinitati cu Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu, ezitari in condamnarea acestora. Generalul politic Petre Borila ii reproseaza faptul nemaipomenit si impardonabil ca “are ordonanta”.

Poate ca aceasta rafuiala cu “tovarasul Emil” era de fapt revansa tarzie, polita platita de bizantinul Dej, dupa 14 ani, pentru nota  informativa facuta de Bodnaras in iunie 1947, transmisa prin generalul Susaikov direct secretarului CC al PC (b) al URSS Mihail Suslov, in care se exprimau critici aspre la adresa relatiilor exagerat de cordiale ale lui Dej si ale echipei sale (Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gaston Marin, Simion Zeiger) cu anglo-americanii. In acel denunt, Bodnaras sugera chiar “masuri radicale” la adresa lui Gheorghiu-Dej. Cum ar fi putut Dej si Maurer sa uite acel episod?

Se pregatea debarcarea celui care se tutuia cu Dej si i se adresa cu diminutivul Ghita? Mai plauzibil este ca era un avertisment in interiorul unei mafii politice, un semnal ca fiecare pas al celui pus la zid este urmarit cu maxima atentie, ca nimic nu se sterge din mereu vigilenta memorie a nomenclaturii. Bodnaras a inteles mesajul, iar la Plenara din noimebrie-decembrie 1961  a fost unul dintre cei mai infierbantati sustinatori ai mitului lui Dej ca salvator al “cadrelor de nadejde” ale partidului. Dupa Declaratia din aprilie, a condus prelucrarea acestui document pentru cei care lucrau in presa si edituri.

Viziteaza China comunista in repetate randuri, inainte si dupa moartea lui Dej. Dezgustat de Hrusciov si hrusciovism, privea maoismul ca o formula teoretica menita sa salveze unitatea miscarii comuniste mondiale. Alaturi de Maurer si Chivu,a fost  intre oamenii care l-au adus pe Ceausescu la putere (spre a cita titlul unui studiu scris in Franta de sora mamei mele, Cristina Luca-Boico). In 1974, pentru a ramane in gratiile lui Ceausescu, a acceptat sa o propuna pe Elena Ceausescu pentru intrarea in Comitetul Executiv. A fost, probabil, cel mai pro-Mao dintre magnatii comunistit din Romania. Intr-o convorbire de doua ore si jumatate din 1974, descrisa drept remarcabil de sincera, cu ambasadorul american Harry G. Barnes,  Bodnaras deplangea in termeni duri continuitatea imperialismului rus si sovietic. Era o tema predilecta a lui Mao. Mi-l pot imagina conversand cu Zhou Enlai despre “noii tari de la Kremlin”.

A murit in 1976 si a fost inmormantat, conform cererii sale, in comuna natala din nordul Moldovei, Iaslovat (judetul Suceava), intr-o cripta din vecinatatea bisericii.  Deci nu alaturi de Dej si Groza, de Ana Pauker si de Patrascanu, la Mauzoleul din “Parcul Libertatii”. Cel care a facut propunerea oficiala pentru alegerea lui Ceausescu ca presedinte al RSR, el insusi vicepresedinte al Consiliului de Stat, a preferat sa-si doarma somnul de veci departe de camarazii si de victimele sale.Noua ani mai tarziu, fratele sau mai mic, Manole Bodnaras, ilegalist si el, era ingropat tot acolo.

 

Se pare ca Emil a tinut un jurnal, oricum si-a scris o parte din amintiri. Securitatea le-e confiscat imediat dupa deces. Cand a revenit din Anglia unde se afla la doctorat, pentru a participa la funerallile tatalui sau, Gheorghe Bodnaras a constatat ca imensa vila de pe Bulevardul Primaverii 17  (azi Casa Americii Latine) fusese perchezitionata meticulos. Amintirile lui Bodnaras puteau zdruncina viziunea oficiala asupra istoriei partidului pe care otelitul militant il servise fara scrupule si fara rezerve. In linii mari, acesta a fost fi traseul personajului. Sa adaug ca Bodnaras, martial, sever si emfatic i-a last o impresie puternica politolgului emerican Ken Jowitt care l-a intervievat pentru cartea sa “Revolutionary Breakthroughs and National Development. The Case of Romania”.  A fost, spre a prelua o imagine a lui Jowitt, un dinozaur leninist. A imbratisat inca din tinerete crezul bolsevic si nu s-a despartit de el in pofida atator dovezi ca sistemul era unul intrinsec criminal si ilegitim.

Scriam mai demult: “Nu ma indoiesc ca Nicolae Ceausescu a fost un leninist din categoria dura, un fanatic al credintei de tip bolsevic, un admirator al lui Stalin. Asemeni unui Erich Honecker ori amicului sau Santiago Carrillo, Ceausescu a pretins ca se desparte de stalinism, dar a ramas fidel pana la capat dogmelor esentiale ale modelului sectar-militarist pus in aplicare in URSS incepand inca de la Lenin: “rolul conducator al partidului”, respingerea oricarei dezbateri veritabile in partid, eliminarea necrutatoare a oricarei “devieri”. “ Aceste cuvinte se aplica si in czazul lui Emil Bodnaras.

mormant

http://digitalarchive.wilsoncenter.org/document/110457

http://www.movingimagesource.us/articles/how-was-ceausescu-possible-20110929

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/despre-comunism-mesianism-revolutionar-si-resentiment-social/

http://www.ucpress.edu/book.php?isbn=9780520223950

http://www.curteaveche.ro/noua-dezordine-mondiala-extinctia-leninista.html

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ceausescu-contra-presupusului-spion-bodnaras

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/emil-bodnaras-spion-al-urss-general-armata-romana

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri-2/Suceava/amplasarea-bustului-lui-emil-bodnaras-la-iaslovat-incinge-spiritele–43230.html

 

%d bloggers like this: