Pe FaceBook, acest text al istoricului Mihai Burcea:
“Un serial de televiziune despre Mișcarea de Rezistență Franceză. Printre actori se numară și românca Cristina Flutur. Ea o interpretează pe matușa lui Vladimir Tismăneanu: celebra eroina a maquis-ului comunist francez Cristina Luca – nomme de guerre “Monique” (una dintre cele mai frumoase femei care au activat în Rezistență). N-am înteles de ce actrița vorbește de Cristina Boico. Este o eroare (sper că nu așa figurează în scenariu). Patronimicul de Boico l-a adoptat abia în 1…949, atunci când s-a căsătorit cu colonelul de grăniceri Mihail Boico, născut Mayer Rosner alias “Bibi” (fost luptător în Regimentul de artilerie motorizat “Ana Pauker” condus de E. Neulander/V. Roman – Spania anilor ’37-’38). Sunt curios dacă serialul abordează și perioada în care comuniștii francezi au stat cuminți în banca lor din cauza Pactului Ribbentrop-Molotov (iul. 1940-iun.1941). De asemenea, ar fi interesant de văzut cum este tratat modul în care a fost asasinat colaboraționistul I. Davidovici de către Boris Holban (Davidovici deconspirase Brigăzii Speciale Anticomuniste numele unor luptători din detașamentele FTP-MOI, aripa armată a PCF). Cristina Luca este cea care l-a ademenit pe Davidovici în casa în care a fost mazilit (dec. 1943). Anyway, știu că Vladimir Tismăneanu lucrează la un volum despre cea care a fost șefa Serviciului de informații al FTP-MOI regiunea Paris, Cristina Luca. Cred că va fi o carte f. tare.”
http://www.filmreporter.ro/19-05-2014-cristina-flutur-eroina-resistance/
Duminică, 25 mai a.c., ora 17.00, va avea loc la Blaj prezentarea cărții “Istoria unui destin confiscat. Tatăl meu, martirul neștiut Viorel Baciu” (Curtea Veche Publishing, 2013, cu o prefață de Vladimir Tismăneanu), autor fiind doamna Mioriţa Baciu Got. Întâlnirea se constituie într-un eveniment cultural de marcă, un moment de înaltă spiritualitate care să prilejuiască o dezbatere critică și o analiză pertinentă a fenomenului rezistenței anticomuniste în România – în rândul Bisericii Martire Greco-Catolice și la nivelul întregii intelectualități.
Lucrările vor fi găzduite de Catedrala Mitropolitană Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Blaj, bucurându-se de prezența Preafericirii Sale Lucian, a episcopilor Claudiu și Mihai, precum și a unui număr semnificativ de profesori universitari, teologi, studenți, cadre didactice.
Întâlnirea va beneficia de participarea și aportul unor intelectuali remarcabili, voci importante ale lumii culturale și academice: politologul Vladimir Tismăneanu (University of Maryland), criticul literar Eugen Negrici (Universitatea din București), Anca Cernea, președinta Fundației „Ioan Bărbuș” și dr. Cristian Vasile, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București.
http://www.e-communio.ro/stire1533-vladimir-tismaneanu-la-blaj
„În Stalinism pentru eternitate, făcând istoria politică a comunismului românesc, Vladimir Tismăneanu consacră un tip de analiză intens etică şi pasională, în care competenţa istorică se împleteşte strâns cu experienţa personală şi cu revendicarea dreptului sentimentelor morale de a avea o voce în istorie. Prin stilul pasionat al analizelor sale, el încearcă să ofere o voce publică sentimentelor pe care istoria secolului trecut le înecase în dispreţ: bunele sentimente morale.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)
„Vladimir Tismăneanu este un Marcel Proust al comunismului românesc.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)
„Rodul a douăzeci şi cinci de ani de reflecţie pe marginea comunismului românesc, volumul lui Vladimir Tismăneanu este sortit clasicizării: cea mai profundă şi bine informată istorie a sectei iluminate bolşevice din România de la origini până azi, cartea de faţă e o veritabilă capodoperă.“ (Mircea MIHĂIEŞ)
„Comunismul a fost o experienţă esenţială a secolului XX, o experienţă pe cât de coşmarescă, pe atât de importantă. Comunismul ne-a marcat pe toţi, ne-a mutilat pe toţi. Încă nu dispunem de o istorie integrală a partidului comunist polonez. Nu s-a scris încă – în pofida multor publicaţii preţioase – o istorie profesionistă a guvernelor comuniste din ţara noastră. Vladimir Tismăneanu, reputat istoric si analist româno-american, a scris o istorie a comunismului din România care se citeşte dintr-o singură suflare. În fond, această istorie este varianta românească a destinului nostru comun, am putea chiar spune – e Polonia reflectată în oglinda strâmbă a lui Dracula.“ (Adam MICHNIK)
„Stalinism pentru eternitate este prima sinteză remarcabilă de istorie a comunismului autohton, care îmbină adecvat trei mari categorii de izvoare istorice: documentele de arhivă, sursele deschise (documentele de partid), mărturiile orale. Se adaugă explorarea unei impresionante literaturi de specialitate, care plasează comunismul românesc în contextul său est-european şi îi surprinde evoluţia în conexiune cu desfăşurările de la Moscova şi din întreg spaţiul sovietic. Nu în ultimul rând, este o istorie a comunismului din România cu o puternică dimensiune comparatistă.“ (Cristian VASILE)
„Această carte e rezultatul a circa 25 spre 30 de ani de pasiune, aproape obsesie, în sensul bun, de scormonire a trecutului. Atunci când am început să mă ocup de comunismul românesc, se ocupa şi el de mine, drept care am plecat din România şi am lăsat o ţară şi o familie aici. Stalinism pentru eternitate este încununarea unui proiect ştiinţific şi în egală măsură încununarea unui proiect moral. Am convingerea că a cunoaşte ce s-a petrecut în secolul XX – comunismul în general, comunismul în particular, fascismul, totalitarismul –, a cunoaşte aceste tragedii este o obligaţie morală, pentru o umanitate care doreşte să iasă din coşmar.“ (Vladimir TISMĂNEANU)
„O îmbinare de rigoare ştiinţifică, mânie şi durere, Stalinism pentru eternitate explică de ce îi este atât de greu României să devină o ţară normală.“ (David-Pryce JONES)
„E Biblia istoriei comunismului românesc. Ar putea fi, totodată, un foarte bun punct de plecare pentru o dezbatere despre trecutul comunist al României. Un trecut încă neasumat, din păcate.“ (Cristian PĂTRĂŞCONIU)
„Numele lui Vladimir Tismăneanu este sinonim cu analizele pătrunzătoare despre politică în Europa de Est şi Centrală în secolele XX şi XXI, iar această carte nu este o excepţie. Deşi, în limba engleză, lucrările unor Ghiţă Ionescu, Robert King şi, în special, Michael Shafir au contribuit în chip major la istoria P.C.R., Tismăneanu, prin concentrarea asupra acestei formaţiuni, ne oferă primul studiu care explorează corelaţiile istorice şi structurale dintre comunismul românesc şi evoluţiile din perioada postcomunistă. O subtilă examinare a naturii şi dinamicii comunismului românesc, ca şi a fluctuaţiilor politice specifice tranziţiei dinspre socialismul de stat către o democraţie incipientă, cartea sa oferă o bază inestimabilă pentru orice studiu comparativ al ieşirii din comunism în Europa Centrală.“ (Dennis DELETANT)
„Autorul reuşeşte aici mai mult decât o simplă investigaţie analitică a odiseei politice a Partidului Comunist Român. El examinează şi identifică etosul neobişnuit al acestuia: dimensiunile sociale, psihologice şi experimentale şi exprimarea în plan politic a statutului său de partid paria.“ (Ken JOWITT)
http://www.humanitas.ro/humanitas/stalinism-pentru-eternitate
Cartea, tradusa de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, a aparut in prima editie la Polirom, in 2005. Noua editie beneficiaza de un studiu introductiv datorat istoricului Cristian Vasile si de un nou argument al autorului. Volumul va fi lansat la Bookfest, la standul Humanitas, sambata, 31 mai, la ora 12. Vor vorbi H.-R. Patapievici, Ioan Stanomir, Cristian Vasile si autorul.
Pe 30 mai, începând cu ora 18.00, la Scena Agora, Pavilion C4, va avea loc lansarea volumelor “Este Dumnezeu fericit?” şi “Prezenţa mitului” (Curtea Veche Publishing) ale filosofului polonez Leszek Kołakowski. Vor participa la acest eveniment Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir şi Constantin Geambaşu.
De ce le-ar pasa soimilor pesedisti de memoria martirilor comunismului? Mandria de a fi roman nu include, in cazul lor, compasiunea pentru cei care au fost prigoniti in numele unei ideologii pe care mentorul lui Ponta, fostul secretar al CC al PCR insarcinat cu ideologia, Ion Iliescu, a servit-o cu zel, pasiune si fara niciun fel de scrupule. O ideologie liberticida in numele careia oameni ca Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, Ion Flueras si Victor Radulescu Pogoneanu, au murit in temnitele regimului. Dupa ce si-au facut capital simbolic din marea palavrageala despre trimiterea in judecata a tortionarilor sub acuzatia rasunatoare si nesustenabila juridic de genocid, Ponta si camarila sa (inclusiv mai mult sau mai putin spasitul negationist al Holocaustului, ministrul marilor proiecte Sova), au renuntat sa mai sustina cu fonduri guvernamentale actiunea IICCMER de transformare a inchisorii de la Ramnicu Sarat in muzeu memorial. Inca si inca o data, Ponta isi da arama pe față…
Scrie Mircea Marian in “Evenimentul Zilei”:
“A trecut relativ neobservată știrea că guvernul Ponta a tăiat finanțarea pentru ca fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, unde a fost închis Corneliu Coposu, să fie transformată întrun memorial al victimelor comunismului.Fonduri de peste jumătate de milion de euro, destinate special pentru proiectul Memorialului Victimelor de la Râmnicu Sărat, au fost reduse din bugetul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Institutul se află în coordonarea primului-ministru Victor Ponta.
Este o palmă pe care elevii lui Ion Iliescu, guevariștii de carnaval grupați în jurul lui Victor Ponta, o dau memoriei lui Corneliu Coposu, la exact 100 de ani de la naștere. Un gest de scârbă și de dispreț. Nu i-ar fi costat nimic să nu se atingă de o sumă insignifiantă de jumătate de milion de euro, destinată unui memorial Coposu. Dar, ostentativ, guvernul Ponta nici măcar nu a transmis un mesaj public, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naștarea fostului preșdinte al PNȚCD, așa cum a făcut Administrația Prezidențială.”
Cred ca, in mod firesc, conducerea IICCMER ar trebui sa se pronunte asupra acestei masuri. Astept, asadar, declaratiile domnilor Dinu Zamfirescu, presedintele Consiliului Stiintific, el insusi fost detinut politic, si Radu Preda, presedintele executiv, respectat analist al fenomenului comunist. Faptul ca premierul nu a gasit de cuviinta sa omagieze memoria lui Corneliu Coposu nu ma deranjeaza catusi de putin. Este, poate, unul din putinele momente cand a stiut sa nu sara calul in chip demagogic. Decat omagiul fariseic, mai bine tacerea. Dar mai e timp…
Pentru comentarii:
Europarlamentara Daciana Sarbu are mentalitate pioniereasca, raspunde comenzilor partidului (“parinte drag”) in chip voios, prompt si disciplinat. A spus partidul-parinte si sot ca Horia Patapievici si Mircea Mihaies sunt “niste rai si niste fameni”, a reactionat si ea rapid, intr-un discurs la Resita, precum pe vremuri, in URSS, tovarasa ministru al culturii, Ekaterina Furțeva, in cazul “tradatorului” Boris Pasternak.
Bibliografia, sursele acestor acuzatii aberante? “Ceea ce circula pe internet”. Internetul nu este o entitate omogena, nu este o enciclopedie a adevarurilor ultime, acolo circula tot felul de lucruri, ele trebuie verificate. De pilda, prin lectura cartilor autorilor defaimati.
A citit europarlamentara “Omul recent”? A citit “Cartile crude”? A citit macar un numar din reviste precum regretata “Idei in dialog” ori cea care, har Domnului, continua sa apara la Timisoara, “Orizont”? Despre aceasta din urma, poate il intreaba pe tatal sau cam ce reprezinta in spatiul cultural al Banatului si al tarii.
Pentru europarlamentara socialista, intelectualii critici sunt denigratorii poporului pe care ea si al ei sot il servesc, vorba tovarasului impuscat, impreuna cu tovarasa sa de viata si de lupta, pe 25 decembrie 1989, “fara precupetire.” Cum tot fara precupetire reiau ei lozincile tampitoare ale propagandei ceuusiste, mandria absolut ridicola ca a fi roman este un merit in sine, un fel de certificat de onoare transmis genetic si valabil sub specie aeternitatis. Sa fii mandru de trecutul poporului tau este ceva firesc. Sa mistifici acest trecut pentru a face din el moneda electorala este repugnant. Sa-i acuzi pe cei care nu gandesc ca tine ca nu sunt “buni romani” este o miselie.
Niciun popor nu este o colectivitate de sfinti, exista fracturi istorice, puncte de maxima glorie si unele mai putin admirabile ori chiar condamnabile. Recursul la retorica narcisismului nationalist este ultimul refugiu pentru cei care nu au de oferit nimic altceva decat panglici, petarde si minciuni. Dar pionierii nu au timp si chef pentru asemenea detalii. Ei defileaza in grup, gandesc (mai precis, nu gandesc) in grup, ataca in grup…
Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:
http://www.evz.ro/pionieri-mandria-tarii-victor-ponta-daciana-sarbu-si-intelectualii.html
Nu sunt unul dintre cei care uita usor. As spune chiar ca sufar de ceea ce Alain Besançon a numit hipermnezie, deci un fel de surplus de memorie. Nu cred ca este cazul ca, amuzati de spectacolul luptei dintre demagog si plagiator, sa uitam cum actionau ei in vara anului 2012, cu pervers entuziasm, pentru aneantizarea statului de drept in Romania. Cand o auzim pe Daciana Sarbu declamand aria anti-intelectuala a sotului ei, pleznind din biciul patriotard, sa ne amintim cam cu ce s-a ocupat guvernarea uselista, distrugerea ICR, felul cum penelistul Andrei Marga a exaltat mandria de a fi roman, adica descoperitor (fictiv) al caloriferului si sicofant al lui Putin.
Daciana Sarbu
Mai tin minte, si nu sunt singurul, ranjetul triumfator al celui devenit, printr-o tentativa de lovitura de stat, presedintele interimar al tarii. Nu degeaba l-am numit El Crin: avea aere de caudillo, pozitie martiala, comportament de uns al istoriei. Acestea fiind zise, nu pot sa nu fiu de acord cu liderul PNL cand constata: “Domnul Ponta spune atat de multe lucruri incat eu nu am cum sa replic elegant. Tot ce pot sa spun e ca daca domnul Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, cred ca se dezmembreaza aparatul ala, sar acele.”
Ekaterina Furțeva (1910-1974)
Formularea surprinde exact natura regimului pontocratic. Doar ca, fara Crin Antonescu, acest regim al minciunii generalizate, ceea ce Dragos Paul Aligica a definit drept autoritarism cleptocratic, nu ar fi ajuns la putere. Pentru mine, cei doi reprezinta tusea si junghiul. Mitomania zglobiu-iresponsabila a lui Victor Ponta (incurajata, iata, de puseurile anti-Patapievici si in genere intelofobe ale europarlarmantarei pesediste ce-i este tovarasa de viata si de lupta), esta pandantul acrobatiilor populiste ale lui Crin Antonescu. Atat si nimic in plus…
Despre declaratia Dacianei Sarbu ca Horia Patapievici si alti vrajmasi ai norodului muncitor nu au ce cauta la Bruxelles, ba poate ca nu au ce cauta nici in Romania, ori chiar pe planeta, fiind ei (ma numar sigur printre aceste naparci, lighioane, hiene si lipitori) denigratori ai unei guvernari, vorba unei cunoscute analiste, “impecabila”, nu pot spune decat ca mi se pare un ecou indepartat al exclamatiilor furibunde ale ministresei culturii pe vremea lui Nikita Hrusciov, Ekaterina Furțeva, cea care il numea pe Boris Pasternak dusman al poporului sovietic. Avem acum o Furțeva pe ulita noastra…
https://www.youtube.com/watch?v=s3ywKrRbioY
http://www.contributors.ro/cultura/cia-%e2%80%9cdoctor-jivago%e2%80%9d-si-razboiul-rece/
Pentru comentarii si alte linkuri la declaratia Dacianei Sarbu:
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/mitomanie-si-intelofobie-in-regimul-pontocratic/
Update: Un excelent articol publica Dan Tapalaga pe Hotnews despre retorica autarhic-patriotarda a PSD. Se revine la buchetele de flori oferite de pionieri in transa unor tovarasi si unor tovarase din conducerea de partid si de stat. Mi-am amintit de timpurile Patrulaterului Rosu, cand PDSR se alia cu PRM pentru a promova acelasi tip de discurs vetust si pseudo-patriotic. Anti-intelectualismul a fost o trasatura definitorie a culturii politice feseniste din prima clipa. La fel si oroarea de valorile liberal-civice, de pluralism in genere. Eu zic ca cele doua merg impreuna, izolationism bombastic, pompierist, sovin, nombrilist, combinat cu stigmatizarea celor care nu intra in acest joc sordid, the troublemakers, denuntati ca dusmani ai neamului. Acesta a fost jocul piromanului Slobodan Milosevici si stim unde a dus. Iiata acum un pe cat de penibil, pe atat de periculos replay in Romania…
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-17299068-video-stima-noastra-mandria.htm
De asemenea:
http://www.evz.ro/pionieri-mandria-tarii-victor-ponta-daciana-sarbu-si-intelectualii.html
Ma intreb cum putem distinge intre idealism si fanatism. Unde se termina primul si unde incepe cel de-al doilea? Cat de mult se suprapun? Fanatism inseamna sa ramai pe aceeasi pozitie, mereu, inflexibil si pana la capat, no matter what, in pofida evidentelor opuse si a semnalelor unei realitati potrivnice fixatiilor ideologice. Idealistul autentic stie sa vada cand si cum idealurile sale sunt maculate si reactioneaza in consecinta. Idealismul nu ignora moralitatea, fanatismul o eludeaza, o submineaza, o torpileaza, o falsifica.
In cazul lui Haralambis Angourakis, despre care am scris aici, sa ne gandim la anul 1990: triumful celor fara de putere in Europa de Est, revizionismul marxist la putere in URSS (Gorbaciov si Iakovlev), o sansa pentru regandirea traditiei marxiste si a chestiunii violentei in istorie. In Grecia, se configureaza o directie reformatoare in randul stangii radicale. Secretarul general al PCG (KKE) este Grigoris Farakos, un gorbaciovist declarat. Stalinistii sunt descumpaniti, debusolati.
O asemenea revizuire a dogmelor inseamna si o analiza onesta a Razboiului Civil, a stalinismului elen. Fostul meu prieten alege linia dogmatica si devine un propavaduitor al unei noi miscari comuniste globale, in continuitatea bolsevismului originar (primordial). Aici nu mai este vorba de idealism, ci de negarea faptelor istorice, a realitatii, de ignorarea consecintelor experimentelor totalitar-utopice (jusqu’au boutisme). Sigur, nu a fost singurul care nu a acceptat ceea ce-a spus, in 1981, secretarul general al PC Italian, Enrico Berlinguer (dupa proclamarea Legii Martiale in Polonia): “Speranta istorica asociata cu Revolutia din Octombrie s-a stins”.
Alt caz interesant: Mario Vargas Llosa. Porneste, in anii 60, dinspre stanga radicala, sustine entuziast revolutia cubana, ii admira pe Fidel si pe Che Guevara. Dar, atunci cand constata ca revolutia a dus la un sistem terorist, bazat pe minciuna, constrangere si violenta, devine un critic al castro-guevarismului., al paradigmei revolutionare marxiste. Mai mult, imbratiseaza viziunea liberala, scrie cu pretuire despre Raymond Aron, Friedrich Hayek si Isaiah Berlin. Respinge automatismele ideologice ale stangii si isi invita colegii intelectualisa nu consimta la abuzurile dictatoriale.
Sa o amintesc pe Annie Kriegel, una dintre cele mai patrunzatoare minti care s-a ocupat de chestiunea comunista in veacul XX. Plecata dinspre stanga comunista franceza, s-a eliberat de dogme, a devenit o ganditoare liberala si a scris carti esentiale pentru intelegrea mecanimemlor institutionale si psihologice ale comunismului european. A parcurs un itinerariu exemplar prin curaj etic si rigoare stiintifica. As putea vorbi, desigur, despre Boirs Souvarine, Jean-Francois Revel, Francois Furet, Alain Besancon, Emmanuel Le Roy Ladurie, as putea vorbi despre Milovan Djilas si Octavio Paz, despre Ignazio Silone si Nicola Chiaromonte, despre Benny Levy si Andre Glucksmann…
Textul de mai sus este versiunea largita a articolului aparut pe Facebook:
https://www.facebook.com/tismaneanu
Ma intreaba un comentator despre rapirea miilor de copii de catre comunistii greci. Nu, nu este vorba de o fabricatie propagandistica “antisovietica”, ci de realitatea cruda a acelor timpuri ingrozitoare. Acest episod tragic face parte din tragedia mai larga a Razboiului Civil Grec, cea mai importanta confruntare militara Est-Vest din Europa in anii Razboiului Rece (este ceea ce afirma istoricul Nikos Marantzidis). Comunistii, care controlau complet ADG (Armata Democratica Greaca), au rapit acesti copii (intre 20.000 si 30.000) sub pretextul ca-i protejeaza de represaliile comise de “monarho-fascisti” si de riscul bombardamentelor atomice americane. Au fost plasati in colonii speciale in tarile zise de “democratie populara”. Intre alte locuri, exista o asemenea colonie la Florica (fosta mosie si resedinta Bratianu, rechizitionate de comunisti). De asemenea, langa Oradea. In perioada de vaga destindere, dupa 1956, au inceput repatrierile.
Despre emigratia comunista greaca din Romania: La CC al PMR lucra, in cadrul Sectorului Special (medical), doctorita Sanda Alevras, grecoaica originara din Romania, casatorita cu unul dintre liderii militari ai ADG. Ea se ocupa de chestiunile sanitare, de cele politice si ideologice, raspundea Pavel Campeanu (Sectia Internationala) si de cele logistice Zoltan Benedek (Gospodaria de Partid).
Am citit prima oara despre rapirile (abductions) copiilor dusi in “democratiile populare” spre a fi indoctrinati si transformati in “oameni noi”, in cartea lui Andre Fontaine, “Histoire de la guerre froide”. Era la inceputul anilor 70. Tocmai am verificat informatia pentru a nu gresi. André Fontaine, “Histoire de la guerre froide”, Vol. 1, Fayard, Paris, 1965 (editie noua, colectia”Points”), p. 347. Scria marele jurnalist si istoric: “Dintre toate tragediile pe care le-a suscitat Razboiul Rece, putine au atins nivelul de amaraciune rezervat acestui pamant al pasiunii si al zeilor avizi”.
Recomand cartea lui Nicholas Gage, “Eleni”, si zguduitorul film facut pe baza ei: