Secolul XX

30/06/2014

Secolul XX a fost cel mai violent, cel mai sangeros, cel mai nesabuit din istorie tocmai pentru ca a fost unul al utopiilor incarnate (Diavolul, devenit revolutionar si statistician, a dominat acest secol). Visele de inginerie sociala ori rasiala ale unor posedati, exponenti ai unor pseudo-elite autodesemnate ca salvatoare ale unei umanitati corupte, decadente si impure, au fost platite de zeci, de sute de milioane de victime. Secolul XX a inceput, de fapt, in iunie 1914. Inca nu s-a incheiat.

Anselm Kiefer, “Image Margarete”, 1981


Jelind de-a pururi osemintele secrete: Despre “Ida”

29/06/2014

“Ida” lui Pawel Pawlikowski este un film ravasitor.  Un film de o puritate desavarsita, cu imagini care iti raman pe veci incrustate in amintire. Un film despre memorie, trauma, adevar si cautarea sinelui. Wanda este un personaj coplesitor, venit parca din “Cenusa si diamant” al lui Jerzy Andrzejewski. A fost candva infioratoare, temuta, “Wanda de fier”, “Wanda cea rosie”, acum este doar jalnica. Prenumele aminteste de celebra Wanda Wasilewska, favorita lui Stalin in randul comunistilor polonezi pe care, altminteri, ii detesta. Utopia s-a spulberat, au ramas tigarile, amantii de-o noapte si vodca. Anna (Ida) este aparent glaciala, serafica, antigonica, intr-un mod tragic-discret. Amandoua, matusa si nepoata, marcate de blestemul gemenilor totalitari, stalinismul si nazismul, cum i-a numit un mare scriitor polonez.  In sum, bloodlands. Suspense-ul psihologic este formidabil. Nu mai vorbesc de utilizarea umbrelor si a tacerilor (ca la Bergman). Iar Mozart, cu simfonia Jupiter, este fondul sonor ideal pentru catharsisul Wandei. Priviti aceasta imagine…

Discutia dintre Wanda si Anna despre inmormantarea baiatului ucis este revelatoare. Anna sugereaza aducerea unui preot, Wanda, zambind sarcastic, dar si melancolic, raspunde: “Poate un rabin”. Politicul este invizibil in film. Mitul politic este insa acolo. Povestea se petrece intr-o dictatura. nascuta (de fapt impusa) pe pamantul chinuit al unei Polonii martitizata. Acolo unde avusese loc catastrofa numita Shoah. Acolo unde nazistii au incercat sa anuleze tot ce insemna compasiune crestina si solidartitate umana. Osemintele secrete sunt descoperite si depuse unde le este locul firesc, intr-un cimitir evreiesc cu pietre tombale distruse. Wanda si-a implinit destinul, dar nu o putea face singura, fara Anna. Iar Anna nu o putea face fara a deveni ceea ce fusese odinioara, adica Ida.

Suntem in 1962, in sala de tribunal, pe perete, unde Wanda e judecatoare, chiar deasupra capului ei, portretul lui Wladislaw Gomulka. In restaurant, muzica lui Celentano si mult jazz (John Coltrane). Scenele de crasma joaca un rol esential in filmele poloneze. La restaurant se canta, intre altele, in filmele tanarului Andrzej Wajda, Czerwone maki na Monte Cassino.

Cineva il intreba pe Pawlikowski de ce nu alege Anna sa ramana Ida? In Polonia de atunci, identitatea evreiasca era una suspecta, negata si auto-negata. Peste numai cinci ani, dupa Razboiul de Sase Zile, antisemisimul izbucnea din nou fatis, ca politica de partid si de stat.

Istoricul Jan Gross a scris despre antisemitismul de dupa Auschwitz. In plus, drumul Annei inapoi, spre manastire, este legat de dubla ei conditie de orfana. Isi pierduse familia, acum o pierde a doua oara. Intr-un univers al completei dezradacinari, Anna alege sa fuga din lume. Se intoarce spre Iisus, se retrage spre a putea jeli, de-a pururi, pe cei “ucisi in zori” (Zbigniew Herbert). Va spala pentru vesnicie statuia lui Hristos, sperand sa afle de la Fiul Omului cum s-a putut cobori omenirea in oroarea Holocaustului. Travaliu de memorie si travaliu de doliu, “Ida” este, mai presus de orice, o marturisire rascolitoare despre despre vietile vatamate (spre a relua cuvintele lui Adorno) din ceea ce a fost candva Europa Centrala.

Recomandari:

http://www.contributors.ro/editorial/ida-un-mesaj-o-capodopera-cinematografica/

http://www.3200stories.org/blog/post/ida

http://www.nytimes.com/2014/05/02/movies/ida-about-an-excavation-of-truth-in-postwar-poland.html?_r=0

http://www.newrepublic.com/article/117431/ida-reviewed-david-thomson

http://www.tabletmag.com/jewish-arts-and-culture/170850/hoberman-ida-pawlikoski

 


Sarajevo, 28 iunie 1914: Resurectia barbariei

28/06/2014

Motto: “Der Weg der neuern Bildung geht /Von Humanität/ Durch Nationalität/Zur Bestialität.” Franz Grillparzer

Nu vom sti, probabil, niciodata, toate resorturile care l-au facut pe Gavrilo Princip sa-l ucida pe arhiducele Franz Ferdinand, mostenitorul tronului K&K.

PT Erster Weltkrieg - Attentat auf Franz Ferdinand

In al doilea proces-spectacol de la Moscova, Karl Radek, unul din cei mai infocati propagatori ai revolutiei mondiale ajuns in boxa acuzatilor ca spion fascist, rostea o fraza enigmatica. Spunea el ca secretul Primului Razboi Mondial l-au stiut doar doi oameni, Gavrilo Princip si Lenin. Sigur, putea fi una din  nalucirile lui Radek, situatia se preta la orice halucinatie. Dar este clar ca, gratie razboiului, secta bolsevica, o miscare marginala si fara sorti de a ajunge vreodata la putere, a reusit inimaginabilul. Venise, odata cu naufragiul vechii lumi, vremea “supraoamenilor” bolsevici. Pentru Lenin, era clar, razboiul imperialist trebuia transformat in razboi civil. Asa incepea ceea ce George Lichtheim a numit razboiul civil european (termenul a fost preluat, mai tarziu, de catre Ernst Nolte). In acest razboi, intemeiat pe proiecte ideologice globale, se organizeaza ura, se distruge mai intai in efigie, apoi in plan concret inamicul, se demonizeaza, prin dezumanizare, alteritatea. Metastaza utopiilor purificatoare se va produce intre 1930 si 1945, pe teriitoriul numit de Timothy Snyder bloodlands (taramul mortii).

 

Franz Marc (1880-1916): Soarta animalelor (1913)

Conjuratia “Tinerei Bosnii” era doar una dintre multele care se urzeau in subteranele unei Europe nauce, bezmetice, tot mai asemanatoare cu o corabie a nebunilor. Iluzia pacii eterne s-a prabusit in cateva saptamani. I-a luat locul realitatea unei barbarii renascute. La o conferinta tinuta la Potsdam in 2005, istoricul Erric Hobsbawm accentua ca Primul Razboi Mondial a dus la barbarizarea lumii. Mai precis, el vorbea despre o barbarizare graduala a standardelor morale. Tehnologiile moderne s-au combinat cu masificarea sociala. Incepea o epoca in care individul era strivit de puterea combinata a miscarilor demagogice de masa si a angrenajelor propagandistice menite sa anihileze gandirea autonoma. Rosa Luxemburg pronunta tonitruant necrologul Internationalei a II-a, devenita, spunea ea, “un cadavru imputit”. Nationalismul distrusese mitul internationalismului marxist. Pe 31 iulie 12914, murea asasinat Jean Jaures.

Lev Trotki, la Viena, se gandea de-acum la explozia terminala, razboiul social ajuns la paroxism, revolutia eterna, apocaliptica, permanenta. In Germania, un tanar emasiat, cu ochii scaparand de patima, un ratat fara o identiate sociala precisa, in fond un declasat, venit din imperiul habsburgic, pe nume Adolf Schickelgruber, se inrola voluntar. Se nasteau noi mituri, noi escatologii revolutionare, pe solul fertil al unei Europe scaldata in sange. Atunci a inceput, de fapt, secolul ideologiilor genocidare, comunismul, fascismul si national-socialismul.

Recomand aici un excelent articol al profesorului Ioan Stanomir despre semnificatiile atentatului de-acum 100 de ani, detonatorul unui ciclu al violentei fara precedent in istoria Europei sia lumii.

“Ceea ce atentatul lui Gavrilo Princip a sfarâmat nu a a fost ordinea Vechii Europe, ci edificiul majestuos şi înselător al raţiunii şi progresului. Lumea de ieri, spre a relua sintagma memorabilă şi melancolică a lui Stefan Zweig, s-a abandonat, în dora câteva săptămâni, unui elan suicidar fară precedent ca amploare şi anvergură mesianică. Tot ceea ce se ştia despre umanitate şi definiţia ei a fost supus acestei revizuiri sângeroase şi tragice.

Ceea ce contemporanii nu au putut vedea, atunci, devine vizibil la un secol după ce străzile din Sarajevo au fost decorul acestui act de teroare. Un lung secol XX, care ne cuprinde şi pe noi, cei de astăzi, era pe cale să debuteze. Un secol în care naţiunile şi clasele au fost aruncate într-o confruntare purtată sub semnul exterminării şi ostilităţii implacabile. Războiul total de pe frontul intern, militarizarea vieţii civile, fanatizarea mulţimilor, apetitul pentru distrugere şi epurare etnică, toate aceste mărci ale anilor dintre 1914 şi 1918 modelează identitatea globală, în decadele care urmează.

Nu visul wilsonian al concordiei, auto-determinării şi al reglementărilor paşnice a invins,ci energia telurică pe care Gavrilo Princip o eliberează, cu gestul său. Utopiile ideocratice mobilizează un potenţial revoluţionar şi sanguinar de neimaginat până atunci. Lecţia anilor de război este realitatea indiferenţei faţă de viaţa umană şi puterea noilor camaraderii născute aici. Luptele fratricide din Germania şi din Ungaria, barbaria bolşevică şi ororile Războiului Civil sunt, toate, consecinţele acestui avans al violenţei generalizate.

Ziua de 18 iunie 1914 pare o zi decolorată din calendarul unui univers extinct, o zi care trimite la gramatica desuetă a imperiilor şi defilărilor de cavalerie. Dincolo de acest nivel al îndepărtării şi uitării, 28 iunie 1914 este ziua în care a inceput totul, o zi în care debutează geneza. Iar din această geneză tumultuoasă, frenetică şi iraţională vin către noi cuvintele, imaginile şi sunetele prezentului. Întoarcerea spre acea zi de acum un veac este întoarcerea spre izvoarele sângerânde alimentând fluviul demonic şi stihial al modernităţii noastre.”

http://www.lapunkt.ro/2014/06/28/sarajevo-28-iunie-1914-acolo-unde-totul-a-inceput/

 


Nostalgii: Hugues Aufray, “Celine”

27/06/2014


Despre Partida Rusa: Putin, Dughin si Romania

26/06/2014

Ideologul neoficial, dar extrem de influent al regimului Putin, Aleksandr Dughin, a facut inca o vizita in Romania. A avut intalniri mai mult sau mai putin de taina. Cu prilejul unei vizite anterioare, Dughin s-a vazut cu Ioan Talpes si cu Adrian Nastase. Pe blogul sau, Robert Turcescu a aratat ca Dughin s-a intalnit cu o serie de personaje intre care graficianul Eugen Mihaiescu, fost consilier personal al lui Ion Iliescu, fost ambasador la UNESCO, fost senator PRM si un timp locotenent al lui Vadim, in cea mai desantata perioada a acestuia.  Vizita recenta a avut loc exact in momentul in care nu tocmai defuncta formatiune numita USL a deschis din nou atacul pentru decredibilizarea lui Traian Basescu, cu votul ridicol care cere demisia acestuia pentru faptele altcuiva. Intreaga actiune pesedist-penelista, adica uselista, se intemeiaza pe ideea absurda, anti-liberala a vinei prin asociere. Scopul este limpede: torpilarea justitiei independente, subminarea statului de drept.

Exista azi in Romania ceea ce istoric s-a numit Partida Rusa. Membrii si simpatizantii ei pot fi lesne identificati prin luari de pozitie publice. Fac parte din aceasta formatiune relativ fluida si cu un contur inca incert demagogi xenofobi, antisemiti epidermici, stalinisti nostalgici, ceausisti impenitenti, ortodoxisti fanatici, militanti anti-capitalisti ai unei stangi radical-utopice, Noua Dreapta si Noua Stanga, toti uniti de ura pentru Vestul liberal si democratic. Expertii in “demascari” de la Antena 3 ignora fenomenul si nu fara motiv.

Sigur, exista si unii mai putin vizibili, tragatorii de sfori din umbra. Partida Rusa actioneaza prin metode soft, spre a cita o formulare a analistului Robert Kaplan. Penetreaza presa, induce mesaje subliminale menite sa lase impresia ca nu exista nicio diferenta intre fortele politice ale tarii, ca totul, dar absolut totul este o apa si-un pamant. Exista, desigur, si naivii incorigibili, temerarii in spielhosen, cei care, cu un eroism ce-ti taie rasuflarea, “se pisa pe vot”.

Partida Rusa stie sa se camufleze indaratul unor firme cu nume pompoase. „Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor” este o Fundatie care l-a felicitat pe Putin dupa anexarea Crimeii si a acordat diplome de merit diplomatiilor rusi acreditati la Bucuresti. Printre ei, colonelul Dogaru si fostul general de Securitate, azi ”avocat”, Pavel Abraham, vajnicul aparator al clanului Bercea…

Declaratiile lui Anders Fogh Rasmussen, cu ocazia vizitei recente in Romania, vorbeau clar despre amenintarea permanenta pe care o reprezinta Rusia lui Putin si caile de infiltrare si actiune in Romania: “Fara indoiala ca exista o activitate crescuta a spionajului rusesc peste limitele traditionale. Vedem clar cum Rusia este, de asemenea, angajata masiv in raspindirea de dezinformari, campanii de manipulare, care includ influentarea mass-media si a ONG-urilor. Este o operatiune foarte sofisticata cu scopul de a influenta opinia publica, ca si procesul de decizie politica in statele membre NATO”,

Parlamentul roman nu s-a intrunit si nu a produs nicio luare de pozitie. Este vorba de lucruri de gravitate maxima, fata de care clasa politica, in cvasi-totalitatea ei, pare sa fie opaca. Daca este o inapetenta ce tine de precaritatea resurselor intelectuale, de miopie sau de optiuni mai mult sau mai putin constiente care nu pot servi interesele nationale ale Romaniei este un subiect la care trebuie reflectat cu mare atentie. Oricum, despre aceste lucruri ar trebui sa se vorbeasca in timpul campaniei pentru alegerile prezidentiale. Romania are nevoie de un presedinte credibil si consecvent din perspectiva aliantelor sale, deci de un presedinte care sa garanteze optiunea ei euro-atlantica, oricat de puternice ar fi presoinile din Est si oricat de perfide ar fi actiunile Partidei Ruse din interior.

Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/despre-partida-rusa-putin-dughin-si-romania-.html

De asemenea:

http://inliniedreapta.net/dughin-reface-familia-rusa/

http://www.revista22.ro/putinismul-este-un-fascism-44102.html

http://www.foreignaffairs.com/articles/141080/anton-barbashin-and-hannah-thoburn/putins-brain?cid=soc-twitter-in-snapshots-putins_brain-040114

http://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=371&cHash=4276fc688e6216c80e6dda85946efe8f


Россия-Матушка in ofensiva: Despre Dughin, dughinism si putinism

25/06/2014

Motto: “Întrebarea crucială de care dughiniștii și putiniștii fug speriați, precum gândacii de bucătărie, este următoarea: de două ori Rusia a promis să salveze lumea și a reușit doar să o facă mai asemănătoare cu iadul. E cazul să o investim cu un nou capital de încredere ca să o facă și a treia oară?”–Olavo de Carvalho

Vizita ideologului pseudo-conservator, in fapt profetul imperialismului velicorus Aleksandr Dughin in Romania, in plina ofensiva pesedist-penelista pentru demisia lui Traian Basescu, nu poate sa nu genereze legitime intrebari. Dughin nu este un universitar oarecare, ci ideologul din umbra al strategiei putiniste de resurectie a Maicii Rusii sub semnul sintezei fascisto-comunista. Este doctrinarul unui nou totalitarism in statu nascendi, un panslavism ortodoxist impregnat cu nostalgii staliniste cu certe si deloc secrete ambitii expansioniste. Este un adversar declarat al valorilor liberale. Traian Basescu simbolizeaza optiunea indefectibila a Romaniei pentru NATO si UE. Decredibilizarea sa este clar legata, prin fire bine camuflate dar nu imposibil de decelat, de interesele Rusiei putiniste.

Reiau aici un articol de acum cateva luni (martie 2014) care s-a dovedit, iata, premonitoriu. Ceea ce dezvaluie acum Robert Turcescu pe blogul sau mi se pare deopotriva revelator ai alarmant. Dughin nu se ocupa cu turismul. Vizitele sale in Romania si nu doar acolo sunt expresia unei agende geopolitice. Este interesant cine a participat la mesele in onoarea lui Dughin. Intre acestia, graficianul Eugen Mihaescu, fost consilier personal al lui Ion Iliescu. Nu mai vorbesc de diverse personaje stranii care apar si dispar in functie de o meteorologie politica adeseori naucitoare. Mircea Popa, cu ale sale propensiuni rusofile stiute de decenii, este doar unul dintre acestea.

http://www.turcescu.ro/2014/06/bercea-abraham-si-rusii-plus-calin-georgescu/

“Cine vrea sa inteleaga mentalul Kremlinului, himerele dominante la ceasul dictaturii FSB, ar face bine sa asculte cantecele Jannei Bicevskaia, fosta voce a protestului, un fel de Joan Baez a vremurilor lui Brejnev si Andropov, devenita una a resurectiei simbolice a unui trecut fetisizat, romantizat si mitizat. Sunt cantece care aduc aminte deopotriva de miturile bolsevice si de acelea ale Garzii Albe, de cultul lui Nikolai al II-lea si de acela al lui Iosif Djugasvili, zis Stalin, intr-o combinatie pe cat de baroca, pe atat de inselatoare. O combinatie letala pentru tot ce inseamna libertatea individului. ”Marsurile, imnurile si simbolurile vagi sunt materia prima a a oricarei dictaturi”, scria Mihail Sebastian in “Cum am devenit huligan” (citez din memorie). Ingrediente folosite din plin de regimul Putin.

 

Mistuit de anxietati inavuabile si de nesabuite aspiratii de a reconstitui Imperiul Rus, Vladimir Putin mizeaza pe ceea ce numesc fantasmele salvarii. S-a scris mult, in anii 90, despre sindromul Rusiei weimariene si despre riscul ascensiunii fascismului. Iata-l acum implinit. Un fascism modernizat, desigur, dar tot fascism: imperialist, militarist, nationalist, dictatorial, anti-liberal si anti-pluralist. Pe scurt, gangsterismul pseudo-mesianic ridicat la nivel de politica de stat. Ideile doar aparent delirante ale lui Aleksandr Dughin au inspirat si continua sa inspire pariul lui Putin si al camarilei sale. Printre cei care il frecventeaza pe Dughin se numara Gabor Vona, liderul formatiunii extremiste Jobbik din Ungaria.

Este vorba de un proiect geopolitic cu aspiratii planetare, anti-occidental, xenofob, autoritar si anti-liberal. Timp in care Putin si megafoanele sale vorbesc despre “lovitura de stat fascista” de la Kiev. Iata un pasaj simptomatic dintr-o carte programatica a lui Dughin: “Suveranitatea Ucrainei reprezintă un factor extrem de negativ pentru geopolitica Rusiei şi poate conduce, în principiu, foarte uşor la un conflict militar. […] Ucraina ca stat independent cu anumite ambiții teritoriale constituie o amenințare enormă pentru întreaga Eurasia și, fără o soluționare a problemei ucrainene, este lipsit de sens să vorbim despre geopolitica continentală. [ … ] Avînd în vedere faptul că o simplă integrare a Moscovei şi Kievului este imposibilă și nu va duce la o structură geopolitică stabilă […], Moscova va trebui să se implice în mod activ în reorganizarea spațiului Ucrainei în conformitate cu singurul model geopolitic logic şi natural.”

Visului unificarii europene, imbratisat de revolutionarii ucrainieni, sustinut de democratii rusi, Putin ii opune, in traditia stalinismului, a pan-slavismului si a eurasianismului, propriul sau vis, o Uniune dominata de Rusia vesnica. Cine nu intelege ca miza actualului moment este viitorul Europei, indeosebi al Europei de Est si Centrale, deci si al Romaniei, sufera de orbire geopolitica si abulie morala.

http://www.youtube.com/watch?v=-m01lI-5kaI

http://www.youtube.com/watch?v=PF6a1-6-dJc

http://www.youtube.com/watch?v=r7avPl6jB5w

http://www.youtube.com/watch?v=5jaEWhSjUb8

http://inliniedreapta.net/anton-shekhovtsov-este-putin-un-nou-hitler-devenire/

http://anton-shekhovtsov.blogspot.ro/2014/03/is-putin-new-hitler-in-making.html

http://www.theinteramerican.org/blogs/98-olavo-de-carvalho/247-olavo-de-carvalho-debates-aleksandr-dugin-i.html

http://www.lapunkt.ro/2014/03/08/de-ce-se-teme-vladimir-putin/

http://www.contributors.ro/global-europa/visul-lui-putin-fantasmele-salvarii-si-viitorul-europei/

De asemenea:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17551304-aleksandr-dughin-fost-romania-ideologul-lui-putin-intalnit-clerici-ortodocsi-sustine-mircea-popa-seful-fundatiei-romania-rusia.htm

http://inliniedreapta.net/dughin-reface-familia-rusa/

http://www.lapunkt.ro/2014/06/06/stinga-dreapta-si-dughinistii-romani/

 

 

 


Circul pontocratico-penelist nu se dezminte

25/06/2014

PNL nu cere demisia de onoare a plagiatorului dovedit Victor Ponta, ci pe aceea a lui Traian Basescu. Pseudo-logica este de clara sorginte ceausista, adica stalinista: suntem vinovati pentru originea sociala, pentru ce au facut (sau n-au facut) membrii familiei noastre. Imi amintesc de editorialul lui Noel Bernard, legendarul director al “Europei Libere”, din 1981, la caderea satrapului ideologic Leonte Rautu. “Vina” acestuia era ca una din fiice ceruse plecarea definitiva din tara. Ceausescu a reactionat furibund, l-a scos din conducerea partidului. Gandirea liberala respinge asemenea aiuritoare transferuri de responsabilitate. Faptul ca socialistul de mucava Ponta gandeste astfel nu ma mira. Dar ca unii liberali pot marsa la aceasta stramba logica, este buimacitor.

Departe de se cai pentru rolul lor in ceea ce doctorul Ion Vianu a numit asaltul faradelegii, iar Dan Tapalaga a definit drept revolutia borfasilor, adica tentativa de lovitura de stat esuata din vara anului 2012, PNL isi continua actiunea de subminare a autoritatii presedintelui tarii cerandu-i, in compania lui Ponta, Tariceanu si Voiculescu, demisia. Fuziunea mult-trambitata mi se pare un proiect straniu, cu putini sorti de izbanda, cata vreme PNL defileaza in compania celor numiti, pe drept cuvant, grupul infractional organizat.

Puiu Hasotti, cel care s-a opus declararii zilei de 23 august (ziua cand s-a semnat, in 1939, infamul pact Molotov-Ribbentrop), drept data comemnorativa pentru victimele comunismului si fascismului, se pronunta emfatic: ”PNL cere demisia de onoare a domnului preşedinte Traian Basescu. Nu este o decizie de moment generată de iniţiativele lui Victor Ponta sau Calin Popescu Tariceanu, ei neavând ţinuta morală şi statutul în raport cu justiţia să ceară PNL o atitudine faţă de grava situaţie în care a fost adusă România de familia preşedintelui Traian Băsescu şi dosarele ei penale. Îi cerem demisia de onoare domnului Traian Băsescu pentru că suntem consecvenţi cu milioanele de români care ştiu cine este acesta şi s-au exprimat prin vot răspunzând la întrebarea: «Merită Traian Băsescu să fie preşedinte al României sau nu?» Îi cerem demisia pentru că ţara nu poate fi reprezentată în Europa şi în lume de un astfel de preşedinte, cu un astfel de dosar penal în care sunt subiecţi fratele şi ginerele domniei sale. Politica externă şi imaginea României trebuie să fie apărate şi reprezentate cu demnitate, iar domnul Traian Băsescu nu mai este, în opinia PNL, cel îndreptăţit moral şi politic să o facă. Iată de ce, dincolo de orice conjunctură de moment, PNL a decis să ceară demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu”, a citit Haşotti din declaraţia propusă de PNL.” Sa mentionez ca, in pofida opozitiei lui Hasotti, 23 august a devenit, prin votul Parlamentului Romaniei, zi comemorativa, in spiritul Declaratiei de la Praga initiata de Vaclav Havel si Joachim Gauck.

Un partid liberal care judeca responsabilitatile in chip colectiv, prin asociere, este un oximoron. Cand predau doctrine politice, la capitolul liberalism, accentuez intotdeauna centralitatea individului. Ma indoiesc ca Puiu Hasotti i-a citit pe Locke, John Stuart Mill, Benjamin Constant, Aron, Hayek, Berlin, Lippman, Farcasanu etc etc

Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/circul-pontocratico-penelist-nu-se-dezminte.html

PS: In legatura cu aceasta campanie pesedista, de fapt un imens balon de sapun propagandistic, mi se pare cat se poate de echilibrata si rationala, deci normala, pozitia domnului Catalin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL: „Consider că ar fi o eroare ca preşedintele să-şi dea demisia, ar fi o destabilizare a vieţii politice, ar fi un gest care nu ar avea temei, ar fi o oportunitate pentru cei care declară că vor justiţie şi vor aflarea adevărului, dar nu lasă justiţia să-şi urmeze cursul până să dea verdictul, sunt doar oameni care vizează o scurtătură către Cotroceni. Cotroceniul are o singură poartă, votul popular, nu peste gard, prin scurtături politice aşa cum visează Geoană, Tăriceanu şi Ponta“. La ora actuala, Romania are nevoie de normalitate, de calm, de o afirmare constanta a valorilor care o definesc ca parte a civilizatiei euro-atlantice. Presiunile iresponsabile in directia demisiei presedintelul sunt exact opusul acestui imperativ al normalitatii democratice

 


Un banc cu Breban si Securitatea

24/06/2014

Este limpede acum, scriitorul Nicolae Breban nu a turnat. Conversatiile telefonice (doar telefonice?) cu generalul-tortionar Nicolae Plesita erau stricte mondenitati.  “Influentarea pozitiva” a lui Paul Goma, pe atunci inamicul public numarul 1 al dictaturii lui Ceausescu, era un exercitiu maieutic. “Maestrul” din celebrul eseu “Frig sau frica” de Dorin Tudoran (pe care, in anii 80, l-am tradus in engleza), deci Nicolae Breban, scriitorul favorit al lui Popescu-Dumnezeu, nu a fost colaborator al Securităţii Asa a decis irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis recursul faţă de o hotărâre luată în 2012 de Curtea de Apel Bucureşti. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut, la începutul lui aprilie 2011, Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Breban.

„Sunt bucuros că după trei ani de zile a fost luată această decizie. Eu am rămas uimit acum trei ani de decizia CNSAS, pentru că eu n-am dat în viaţa mea Securităţii un rînd, dimpotrivă, eram urmărit. Mă bucur că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie m-a reabilitat“, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, scriitorul Nicolae Breban. El a mai spus că profesia sa este una publică şi a avut de suferit din cauza deciziei CNSAS, precizînd însă că nu a luat o decizie dacă va deschide un nou proces pentru a cere daune morale Consiliului. (după Mediafax)

Un amic imi trimite acest mesaj, in fond un banc irezistibil.

Nu Breban a colaborat cu Securitatea, ci Securitatea a colaborat cu Breban :))

Cum imi scrie o prietena:

Ar putea fi primul dintr-o serie de bancuri cu Breban, varianta românească la modelul Chuck Norris. Știți voi: Chuck Norris isn’t afraid of the dark, the dark is afraid of Chuck Norris! :))


Responsabilitatea este individuala: Reflectii despre destinul politic al lui Traian Basescu

23/06/2014

Urmaresc atent ce se petrece in Romania legat de arestarea fratelui presedintelui Traian Basescu si acuzatiile legate de presupusele legaturi frauduloase cu clanul Bercea. Transferul de responsabilitate dinspre un presupus faptas catre o ruda apropiata, fara probe juridice irefutabile, este inacceptabil intr-un stat de drept. Responsabilitatea este individuala. Juridic, presedintele Basescu nu este implicat in aceasta actiune, iar politicienii care se grabesc sa-i ceara demisia nu o fac decat din ratiuni meschin-vindicative si strict oportuniste. Calin Popescu-Tariceanu a crescut in casa unui intelectual, Dan Amedeo Lazarescu, care a colaborat asiduu cu Securitatea. Acest lucru nu l-a impiedicat sa ocupe inalte functii in statul roman, inclusiv pe aceea de prim ministru. Victor Ponta s-a solidarizat strident si frenetic cu Adrian Nastase, inclusiv dupa condamnarea acestuia. Se cunosc cazurile fratilor unor presedinti americani, inclusiv Richard Nixon si Jimmy Carter. Nu cred ca derivele acestora au dus la cereri de demisie din partea actorilor politici care conteaza. Mi se par asadar salutare pozitiile domnilor Vasile Blaga si Kelemen Hunor. Este cazul sa dezisterizam discursul public si sa meditam cu sobrietate la ceea ce cineva numea riscurile profesionale ale puterii.

Eroarea domnului Traian Basescu a fost inainte de toate una psihologica: a subestimat rapacitatea unor membri ai anturajului sau imediat, in acest caz a fratelui sau. Dar faptul ca a precizat fara urma de echivoc ca are incredere in justitia independenta si ca o va sprijini fara ezitari este graitor. Destinul politic al lui Traian Basescu este legat de patru mari optiuni: statul de drept, lupta impotriva coruptiei, politica externa pro-occidentala si despartirea de trecutul comunist. Comparati aceste optiuni, asumate si sustinute consecvent, cu ceea ce propun adversarii sai si veti intelege de unde vine indarjirea celor care cer demisia sa, de la Tariceanu si Ponta la Voiculescu si antenele sale. Sa-mi fie ingaduit sa nu cred in moralitatea lui Felix. Sa-mi fie ingaduit sa nu cred in moralitatea unui plagiator. Sa-mi fie ingaduit sa nu cred in retorica unui gropar al liberalismuluii romanesc. Ceea ce nu inseamna ca nu regret ca actiunile iresponsabile ale fratelui presedintelui au aruncat o lumina dezolanta asupra unui anturaj in perpetua goana dupa influenta si avantaje deloc meritate. Dar trebuie spus ca fara interventiile repetate si hotarate ale lui Traian Basescu, sistemul ticalosit ar fi prosperat in mod obscen in Romania. Este un fapt care trebuie accentuat. Ar fi de dorit ca dl Klaus Johannis sa tina cont de aceasta realitate.

Sigur, presedintia lui Traian Basescu merita un alt final. Cred ca si el este de acord cu aceasta asertiune. Dar nu trebuie sa uitam ca zece ani decisivi din istoria tarii nu se judeca sub imperiul emotiilor exacerbate, al propagandei electorale si al unor dubioase reglari de conturi. E nevoie de calm, de onestitate, de obiectivitate, de decenta politologica si istoriografica. Suntem capabili sa purtam discutia intr-un asemenea cadru?

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17537672-kelemen-hunor-despre-propunerea-lui-tariceanu-privind-demisia-onorare-lui-basescu-pentru-faptele-fratelui-presedintelui-nu-pot-acuza-presedintele-nu-jucam-astfel-solicitari.htm

http://www.ziare.com/basescu/presedinte/cumpana-lui-traian-basescu-1306986

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/responsabilitatea-este-individuala-reflectii-despre-destinul-politic-al-lui-traian-basescu/

 


Vechilul ideologic: Popescu-Dumnezeu si catastrofa numita comunism

21/06/2014

Tezele din iulie 1971 au marcat finalul mini-dezghetului politic si intelectual din Romania. Intre ideologii perioadei de dupa venirea lui Ceausescu la putere, merita amintiti Paul Niculescu-Mizil, Ion Iliescu, Ilie Radulescu, Ion Teoreanu, Mihai Bujor Sion, Constantin Vlad, Constantin Mitea, Gheorghe Badrus, Alexandru Ionescu, Dumitru Ghise, Tudorel Postolache, dar, mai ales, Popescu-Dumnezeu. Continuau sa troneze in fruntea unor institutii ideologice vechii militanti Leonte Rautu, Stefan Voicu, Valter Roman, Iosif Ardeleanu, dar steaua lor apusese. Venise vremea “junilor turci”. Meteorica revenire a lui Miron Constantinescu nu a semnificat decat un joc machiavelic al lui Ceausescu, nicidecum o deschidere catre un marxism critic.

Nimeni nu a depus un zel egal cu al lui Dumitru Popescu pentru a justifica venerarea lui Ceausescu drept “carmaci al destinului national”, “erou intre eroi”, “spirit deschis si vizionar” etc Dumitru Popescu a ajuns in fruntea aparatului ideologic in perioada semi-liberalizarii, a tlolerat anumite tendinte modernizante in viata literara si artistica, s-a pronuntat raspicat impotriva anchilozei doctrinariste, dar a fost nu mai putin un sustinator si un promotor al cultului lui Ceausescu, mai ales dupa 1971. Scrierile sale (reportaje, eseuri, romane) au fost marcate de aceasta atitudine schizoida: pe de o parte, opozitie declamativa in raport cu dogmatismul stalinist, pe de alta, angajament frenetic in favoarea noului dogmatism de tip national-stalinist. Romanele sale, in primul rand “Pumnul si palma”, plateau tribut poncifului cunoscut sub numele “lupta intre vechi si nou”.  Lucrase candva la “Contemporanul” (in anii cei mai duri ai beznei staliniste), a ramas pana la capat convins ca socialismul de tip leninist este solutia pentru o modernizare rapida.

Am stat de vorba cu el in anii 90 cand scriam “Stalinism pentru eternitate”, m-a frapat aerul hieratic, absenta simtului ironiei, incapacitatea de auto-chestionare, lipsa oricarei ispite eretice. Se considera o victima a “vendetelor” post-decembriste. Daca s-ar fi retras din functiile politice in anii 70 ori macar in anii 80, daca n-ar fi continuat sa scrie discursurile lui Ceausescu pana prin 1981, daca s-ar fi delimitat macar prin tacere, altfel ar fi fost perceput, altfel ar fi intrat in istoria comunismului din Romania. Putea in fond sa ramana membru in CC, ori nici atat. N-ar fi murit de foame, n-ar fi fost arestat.

Simpatiile sale se situau in directia grupului protocronist. Pe occidentalisti ii detesta. Il enervau vechii antifascisti gen Geo Bogza si Eugen Jebeleanu, cu ale lor parabole anti-Ceausescu, ii prefera pe Adrian Paunescu si pe Eugen Barbu. Pe de alta parte, egocentric, veleitar, vanitos si convins ca are un loc de seama in literele romanesti, isi visa sa fie laudat de criticii apropiati de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Discursurile sale erau inflacarate, gongorice si pompieriste. Epitetele encomiastice curgeau incontinent. Ca secretar al CC, se intalnea saptamanal cu rfedactorii sefi ai publicatiilor centrlae si ii “instruia” cum sa serveasca “fara preget” linia partidului, adica glorificarea cuplului Ceausescu. A condus cele mai importante institutii culturale si ideologice, inclusiv ziarul “Scanteia”, Televiziunea si Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste. I-a succedat lui Rautu in fruntea Academiei “Stefan Gheorghiu”. L-a admirat pe Rautu. Ramane, in compania acestuia, intre groparii culturii romanesti.

Putea scrie carti decente (precum Octavian Paler), putea sa-si vada de meserie. N-a facut-o, a stat pana la capat langa cuplul nefast, a facut parte din plutonul ultimilor mameluci, a platit cu ani de inchisoare acest lucru. Tinand cont ca era vorba de un sistem bazat pe ideologie, responsabilitatea principalului ideolog mi se pare ca tine de ordinea evidentei. Continua sa-si afirme, chiar si acum, vechiul crez. N-a invatat nimic din tragediile epocii in care a taiat si a spanzurat in cultura romaneasca. Nu am nimic impotriva ca Popescu-Dumnezeu sa publice ce crede de cuviinta. Dar atunci cand “Romania Literara” isi deschide generos paginile productiilor sale negationiste, ar fi normal ca in aceeasi revista sa fie prezentat rolul lui Popescu-Dumnezeu in catastrofa civilizationala pe care a simbolizat-o comunismul.