Comunişti români în Rezistenţa Franceză

Articol preluat de pe Adevărul:

http://adevarul.ro/cultura/istorie/comunisti-romani-rezistenta-franceza-1_5395b0c50d133766a86daa02/index.html

“Pentru toţi aceia dintre români care sunt cât de cât interesaţi de istorie, care nu au avut posibilitatea să înveţe, să afle informaţii, să cunoască o istorie alternativă, alta decât cea prezentată în manualele şcolare, o istorie cercetată şi promovată de specialişti, de pasionaţi este o oportunitate de a ne îmbunătăţi cunoştinţele de cultură generală.”

“Câţi dintre cetăţenii României, tinerii în special, excepându-i pe cei care lucrează  şi învaţă în domeniul istoriei sau sunt pasionaţi, ştiu de exemplu că în Rezistenţa Franceză au luptat şi un număr mic de comunişti români? Cum au ajuns românii să lupte în Franţa, cine erau şi ce s-a întâmplat cu ei? Ce îi mâna pe ei în lupta antifascistă de pe terioriul francez? La aceste întrebări şi la altele privind activitatea comuniştilor români în cadrul Rezistenţei Franceze a răspuns recent, profesorul Vladimir Tismăneanu în dialog cu decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, Adrian Cioroianu. Centrul de Cercetări în Istorie Contemporană „Cont*texte” (Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Istorie) a organizat evenimentul Comunişti români în Rezistenţa Franceză. Vladimir Tismăneanu în dialog cu Adrian Cioroianu, conferinţă desfăşurată în Amfiteatrul Facultăţii de Istorie.”

ffdgfg

“Profesorul Vladimir Tismăneanu a prezentat ca o adevărată enciclopedie istorică mai puţin cunoscuta şi fascinanta lume a rezistenţei antifasciste europene şi a substraturilor sale comuniste, fiind evocate grandoarea şi mizeria internaţionalismului comunist în veacul lagărelor de concentrare şi al camerelor de tortură. Participanţii la eveniment au discutat o serie de teme extrem de importante pentru istoria comunismului românesc şi internaţional din perioada interbelică şi anii celui de-al Doilea Război Mondial: antifascismul şi Parisul, dimensiunea internaţională a stalinismului în contextul anilor ’30, prezenţa comuniştilor din Romania în Franţa şi în Brigăzile Internaţionale din Războiul Civil din Spania, anul 1939 şi şocul Pactului Molotov-Ribbentrop. Vladimir Tismăneanu şi Adrian Cioroianu au evocat o serie de figuri marcante ale epocii (Olga Bancic, Cristina Luca, Mihail Florescu, Gheorghe Gaston Marin, Alexandru Jar, Ana Pauker şi Eugen Fried), examinându-le iluziile şi deziluziile, febra romantică şi manipulările staliniste ce le-au marcat destinul. Aceştia au făcut parte din grupul comuniştilor români care au participat la acţiunile Rezistenţei Franceze, care după ce luptaseră până în 1939 în Războiul Civil din Spania, împotriva Dictaturii Franchiste, au ajuns în Franţa pentru a lupta împotriva fasciştilor germani. După cum a mărturisit profesorul Tismăneanu, din grupul comuniştilor români făceau parte şi membri ai familiei sale, chiar mama acestuia, care într-un spital din Paris, l-a cunoscut pe celebrul scriitor american Ernest Hemingway, pe vremea aceea ajuns în capitala Franţei ca jurnalist de război. Vladimir Tismăneanu a declarat că a întrebat-o pe mama sa de motivul care a determinat-o să lupte în Brigăzile internaţionale, aceasta răspunzându-i că lupta antifascistă a fost scopul principal al comuniştilor români, care au acţionat atât în Spania cât şi pe teritoriul francez.”

ddddd
“Cu începere din 1939, grupul comuniştilor români a început lupta antifascistă în Franţa, fără acordul şi permisiunea Partidului Comunist Francez, fiind primii care au desfăşurat acţiuni în cadrul Rezistenţei franceze. Aceştia erau membri, simpatizanţi, conspiratori şi „tovarăşi de drum”. Mai târziu, ei au devenit membri ai Partidului Comunist Francez. Unul dintre ei, Gaston Marin, revenit în ţară, unde a ocupat diverse funcţii în cadrul aparatului de conducere al PCR, a declarat că a fost primit în rândurile Partidului Comunist francez şi i s-a înmânat carnetul de partid fără să fie întrebat înainte dacă doreşte acest lucru. Comandantul militar german al Parisului din acea vreme a dat ordin de tipărire şi publicare a unui afiş roşu cu chipurile membrilor grupului, pe care l-a numit Armata crimei. Aceştia nu erau prezentaţi opiniei publice ca patrioţi adevăraţi, ci ca luptători criminali, în majoritate de origine evreiască, provenind din diverse ţări. Unii dintre ei au fost prinşi şi executaţi, în vreme ce alţii care au reuşit să scape s-au întors în România, unde, de exemplu, Ana Pauker sau Gaston Marin, au ocupat funcţii înalte în cadrul PCR. Evenimentul organizat la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti s-a desfăşurat în cadrul Proiectului de cercetare Membri, simpatizanţi, conspiratori şi “tovarăşi de drum”. Componenţa Partidului Comunist din România în perioada ilegalităţii – Studii prosopografice.”

“Proiectul este un studiu prosopografic în desfăşurare, având ca scop reconstituirea grupului celor conectaţi cu PCdR în perioada ilegalistă şi care, în final prin interogarea bazei de date, va genera diagrame sociale relevante mai ales în studiile istorice.”

Comments are closed.

%d bloggers like this: