Jelind de-a pururi osemintele secrete: Despre “Ida”

“Ida” lui Pawel Pawlikowski este un film ravasitor.  Un film de o puritate desavarsita, cu imagini care iti raman pe veci incrustate in amintire. Un film despre memorie, trauma, adevar si cautarea sinelui. Wanda este un personaj coplesitor, venit parca din “Cenusa si diamant” al lui Jerzy Andrzejewski. A fost candva infioratoare, temuta, “Wanda de fier”, “Wanda cea rosie”, acum este doar jalnica. Prenumele aminteste de celebra Wanda Wasilewska, favorita lui Stalin in randul comunistilor polonezi pe care, altminteri, ii detesta. Utopia s-a spulberat, au ramas tigarile, amantii de-o noapte si vodca. Anna (Ida) este aparent glaciala, serafica, antigonica, intr-un mod tragic-discret. Amandoua, matusa si nepoata, marcate de blestemul gemenilor totalitari, stalinismul si nazismul, cum i-a numit un mare scriitor polonez.  In sum, bloodlands. Suspense-ul psihologic este formidabil. Nu mai vorbesc de utilizarea umbrelor si a tacerilor (ca la Bergman). Iar Mozart, cu simfonia Jupiter, este fondul sonor ideal pentru catharsisul Wandei. Priviti aceasta imagine…

Discutia dintre Wanda si Anna despre inmormantarea baiatului ucis este revelatoare. Anna sugereaza aducerea unui preot, Wanda, zambind sarcastic, dar si melancolic, raspunde: “Poate un rabin”. Politicul este invizibil in film. Mitul politic este insa acolo. Povestea se petrece intr-o dictatura. nascuta (de fapt impusa) pe pamantul chinuit al unei Polonii martitizata. Acolo unde avusese loc catastrofa numita Shoah. Acolo unde nazistii au incercat sa anuleze tot ce insemna compasiune crestina si solidartitate umana. Osemintele secrete sunt descoperite si depuse unde le este locul firesc, intr-un cimitir evreiesc cu pietre tombale distruse. Wanda si-a implinit destinul, dar nu o putea face singura, fara Anna. Iar Anna nu o putea face fara a deveni ceea ce fusese odinioara, adica Ida.

Suntem in 1962, in sala de tribunal, pe perete, unde Wanda e judecatoare, chiar deasupra capului ei, portretul lui Wladislaw Gomulka. In restaurant, muzica lui Celentano si mult jazz (John Coltrane). Scenele de crasma joaca un rol esential in filmele poloneze. La restaurant se canta, intre altele, in filmele tanarului Andrzej Wajda, Czerwone maki na Monte Cassino.

Cineva il intreba pe Pawlikowski de ce nu alege Anna sa ramana Ida? In Polonia de atunci, identitatea evreiasca era una suspecta, negata si auto-negata. Peste numai cinci ani, dupa Razboiul de Sase Zile, antisemisimul izbucnea din nou fatis, ca politica de partid si de stat.

Istoricul Jan Gross a scris despre antisemitismul de dupa Auschwitz. In plus, drumul Annei inapoi, spre manastire, este legat de dubla ei conditie de orfana. Isi pierduse familia, acum o pierde a doua oara. Intr-un univers al completei dezradacinari, Anna alege sa fuga din lume. Se intoarce spre Iisus, se retrage spre a putea jeli, de-a pururi, pe cei “ucisi in zori” (Zbigniew Herbert). Va spala pentru vesnicie statuia lui Hristos, sperand sa afle de la Fiul Omului cum s-a putut cobori omenirea in oroarea Holocaustului. Travaliu de memorie si travaliu de doliu, “Ida” este, mai presus de orice, o marturisire rascolitoare despre despre vietile vatamate (spre a relua cuvintele lui Adorno) din ceea ce a fost candva Europa Centrala.

Recomandari:

http://www.contributors.ro/editorial/ida-un-mesaj-o-capodopera-cinematografica/

http://www.3200stories.org/blog/post/ida

http://www.nytimes.com/2014/05/02/movies/ida-about-an-excavation-of-truth-in-postwar-poland.html?_r=0

http://www.newrepublic.com/article/117431/ida-reviewed-david-thomson

http://www.tabletmag.com/jewish-arts-and-culture/170850/hoberman-ida-pawlikoski

 

One Response to Jelind de-a pururi osemintele secrete: Despre “Ida”

  1. […] “Ida” lui Pawel Pawlikowski este un film răvășitor.  Un film despre memorie, traumă, adevăr și căutarea sinelui. Wanda este un personaj copleșitor, venit parcă din “Cenușă și diamant” al lui Jerzy Andrzejewski. A fost cândva înfiorătoare, temută, “Wanda de fier”, “Wanda cea roșie”, acum este doar jalnică. Utopia s-a spulberat, au rămas țigările și vodca. Anna (Ida) este aparent glacială, serafică, antigonică, într-un mod tragic-discret. Amandouă, mătușa și nepoata, marcate de blestemul gemenilor totalitari, cum i-a numit un mare scriitor polonez.  In sum, bloodlands. Suspense-ul psihologic este formidabil. Nu mai vorbesc de utilizarea umbrelor și a tăcerilor (ca la Bergman). Iar Mozart, cu simfonia Jupiter, este fondul sonor ideal pentru catharsisul Wandei. Priviți fereastra…, a scris Vladimir Tismăneanu. […]

%d bloggers like this: