Partidul, Securitatea si tovarasul Bobu ca tip uman

Astăzi a fost înmormântat, la Cimitirul Ghencea 2-Domneşti, unul dintre magnaţii ceauşismului, Emil Bobu. Ascensiunea să politică s-a suprapus total cu creşterea nemăsurată a puterii cuplului dictatorial. Exponent tipic al nomenclaturii comuniste, deci al unei caste profitocratice, coruptă şi corupătoare, Emil Bobu s-a dorit să fie şi a fost un “soldat credincios”. Nu al clasei muncitoare, cum îi plăcea să se laude, ci al unui regim declarat, pe bună dreptate, în decembrie 2006, prin vocea şefului statului român, drept ilegitim şi criminal. Nu al clasei muncitoare, cum îi plăcea să se laude, ci al unui regim declarat, pe bună dreptate, în decembrie 2006, prin vocea şefului statului român, drept ilegitim şi criminal.

Emil Bobu a făcut (pe puncte) studii de drept. La fel şi soţia să, Maria Bobu, ministru al justieti (adică al anti-justiţiei) în clipă prăbuşirii dictaturii. Au contribuit amândoi la perpetuarea statului de nedrept. Să reţinem că asasinarea inginerului Gheorghe Ursu a avut loc pe vremea când tovarăşul Bobu tăia şi spânzură că mâna dreapta a Elenei Ceauşescu în cadrul Comisiei de Cadre a CC, iar tovarăşa să de viaţă păstorea peste fictivă instituţie a “justiţiei socialiste”.

Nu exagerez în niciun fel afirmând că, odată cu Ceauşescu, o caricatură grotescă de bizantinism a triumfat în cultură politică a comunismului românesc: intrigile, eliminarea duşmanilor prin intermediul unor conspiraţii de culise, încurajarea gândirii dedublate (doublethink) şi discursul paralel, demagogia că patologie naţională, dispreţul pentru autenticele preocupări etice, manipularea şi delaţiunea, toate aceste caracteristici ale unei direcţii din moştenirea Imperiului de la Răsărit, recuperate şi impuse de către Stalin, au fost îmbrăţişate de Ceauşescu şi şi-au atins apogeul în travestiul macabru are a fost cultul personalităţii sale. Un cult care a căpătat dimensiuni monstruoase, mai ales după nefastele Teze din iulie 1971, pensionarea lui Maurer în 1974 şi potenţarea rolului Elenei Ceauşescu în conducerea ţării.

Membrii aparatului de partid erau uneori deranjaţi de tot acest carnaval ingretosator, dar nu puteau decât să se bucure de efectele psihologice ale cultului, în special de cauterizarea oricărei gândiri critice. Ei nu trebuiau decât să asculte orbeşte indicaţiile conducătorului şi, atât timp cât nu îi aduceau vreo ofensă, li se permitea să-şi păstreze privilegiile (sau cel puţin o mare parte din acestea). Din acest punct de vedere, regimul din România nu era decât un gen al speciei politice corect definită drept dictatură nomenclaturii. Aşa cum se arată în raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiză dictaturii comuniste din România, Emil Bobu a fost unul dintre cei direct responsabili pentru catastrofă totalitară. Cei câţiva ani de binemeritată închisoare pe care i-a făcut după 1990 nu l-au trezit moral. Nu a exprimat niciodată vreun regret autentic pentru participarea să la un sistem politic liberticid. Din păcate, tipul uman simbolizat de Emil Bobu nu a dispărut odată cu prăbuşirea regimului pe care acesta l-a servit în chip maniacal. Mentalitatea şi practicile securiste nu au dispărut. Bobu e mort, dar bobii bântuie în continuare prin cetate…

Moştenirea comunistă în România este una a corupţiei morale şi politice, a fugii de responsabilitate, a laşităţii devenită virtute, a supravieţuirii prin infinite abdicări şi compromisuri. De această moştenire apăsătoare trebuie să scăpăm. Marii îmbogăţiţi de după 1990,în marea lor majoritate, vin din zonele vizibile şi mai puţin vizibile ale nomenclaturii. Emil Bobu a fost un nomenclaturist tipic, tocmai de aceea am decis să scriu pe larg despre el. Torţionarii securişti Visinescu, Ficior, Istrate etc au fost, în fapt, instrumentele PCR. În anii 50, Emil Bobu, că instructor al Secţiei Administrativ-Politice, superviza penitenciarele, ştia exact ce se petrece în închisori şi în lagărele de muncă forţată. Nu legea conta pentru el, ci ordinele conducerii de partid.

Securitatea era instrumentul partidului, nu invers. Postelnicu, Pleşiţă, Homostean, Iulian Vlad, Vasile Gheorghe, Goran, Stamatoiu şi alt influenţi securişti au fost, în anii 70 şi 80, subordonaţii unuia că Bobu (ministru de interne, secretar al CC etc) Pentru a deveni într-adevăr democratică, deci respirabilă, România trebuie să se debaraseze de mentalităţile şi comportamentele de tip Bobu.

Articol aparut in editia on line a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/vladimir-tismaneanu-partidul-securitatea-si-tovarasul-bobu-reflectii-despre-un-tip-uman.html

 

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: