Premierul Păcălici şi plagiatul: O fişă caracterologică

Premierul mitoman se consideră victima unei mari injustitii. Nu poate pricepe cum de mai sunt unii care nu uită că teza sa de doctorat, fundamentul carierei sale academice, a fost un furt. Lucru demonstrat de varii comisii de specialitate, inclusiv aceea de etică a propriei sale alma mater, Universitatea din Bucureşti. Să adăugăm că acest furt, dacă ar fi fost cunoscut, ar fi împiedicat cariera sa chiar şi în corporaţia mafiotica numită PSD. La urma urmelor, mă îndoiesc că baronii plătesc sumele enorme pe care le plătesc pentru studiile vestice ale odraslelor lor pentru ca acestea să se strecoare la examene prin copiat, deci prin hoţie. Cunosc cel puţin un magnat pesedist care cred că şi-ar trage rău de urechi urmaşul sau urmaşa dacă ar fi informat despre un scandal similar cu cel al megaplagiatorului.

Deci ascensiunea lui Victor Ponta s-a bazat pe hoţie şi impostură. Dacă adăugăm înclinaţia irepresibilă spre minciună, avem fişa caracterologică a personajului care aspiră să devină preşedintele României.

Să le luăm pe rând. Problema instituţională, după Ponta, ar fi următoarea: “Eu am o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care mă absolvă de această acuzaţie. Mai mult decât atât nu pot decât să mă duc, nu ştiu, la Tribunalul de la Haga. Deci, strict instituţional acesta este răspunsul meu”, a spus Ponta la Adevărul Live. Doar că, în interviul cu ziarul spaniol “El Pais” acordat la puţin timp după declanşarea scandalului în 2012, nu vorbise de ICCJ. Este amuzant cum Ponta pare să nu fi auzit de Senatul Universităţii din Bucureşti. Nici de acţiunile intempestive şi abuzive ale lacheilor săi pentru desfiinţarea (prin demiterea membrilor ei şi numirea unor sicofanţi) a unei comisii din Ministerul Educaţiei despre care se ştia că va constată şi va sancţiona plagiatul.

El a adăugat că, în plan personal, a plătit politic pentru o greşeală veche. Uite popa, nu e popa, ne comunica premierul Păcălici. A fost deci o greşeală. Ponta nu a explicat nimănui, niciodată, nicăieri, când a ajuns la concluzia că a greşit cu plagiatul şi cum a înţeles el să repare acea “eroare de juneţe”. Şi-a turnat cenuşă-n cap, s-a căit vreodată public? A spus cumva că îi pare rău?

“Al doilea răspuns, care e cu caracter personal: sunt acuzat de ceva ce am făcut rău, am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omorâm pe cineva, după 16 ani cred că eram pus în libertate. Cred că am plătit preţul politic, moral. M-a afectat foarte tare, aş minţi să spun că nu m-a afectat tot acest scandal şi acuzaţia această repetată. Am o întrebare: cam câte zeci de ani trebuie să plătesc pentru ceva ce, sigur, justiţia a zis că sunt nevinovat, dar o parte a opiniei publice mă consideră vinovat? ”

Domnule Ponta, comparaţia cu omorul este aiuritoare. Este menită să deturneze discuţia spre un pustiu sofistic. Nu despre acest lucru e vorba aici. Aţi minţit despre cel mai înalt titlu academic din activitatea Dvs profesională. V-aţi descalificat etic. Sunteţi lipsit de credibilitate morală. Renunţaţi public la titlul de doctor obţinut fraudulos, recunoaşteţi că aţi făcut presiuni inadmisibile asupra Ministerului Educaţiei. Încetaţi să perseverati în ceea ce, eufemistic vorbind, numiţi o “greşeală”. Nu-i mai trataţi pe cetăţenii acestei ţări că pe o cireadă de minus habens.

PS Victor Ponta vorbeste acum despre o greseala petrecuta cu 16 ani in urma. Nu inteleg, sa fie vorba de plagiatul a circa o treime din teza de doctorat? Si-a sustinut dl Ponta doctoratul la 24 de ani? De ce nu este trecut titlul de doctor in CV-ul sau oficial (cel de pe site-ul guvernului si cel de la Camera Deputatilor) unde, la activitati profesionale, este mentionata pozitia de “lector.dr”? Hatisul de minciuni in care se zbate premierul mitoman si plagiator este halucinant. Ratacit el insusi, vrea sa rataceasca o tara intreaga.

http://www.evz.ro/victima-ponta-sau-premierul-pacalici-si-plagiatul.html

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: