Acuta actualitate a sovietologiei: Adam Ulam şi Noul Război Rece

Declaratiile de la Tallin ale presedintelui Barack Obama sunt o proba de realism la un ceas istoric in care naivitatea poate duce la catastrofe. Analogiile dintre 1939 si 2014 nu sunt catusi de putin absurde ori deplasate. Rusia putinista este o putere expansionista, imperialista, militarista. Este o primejdie pentru pacea mondiala. Sovietologia a avut momentele ei de glorie in timpul Războiului Rece. Vladimir Putin face tot posibilul să o readucă intr-o tot mai alarmantă actualitate odată cu ceea ce mulți numim Noul Război Rece. Atunci când Occidentul părea incapabil să ia măsura comportamentului expansionist al Kremlinului, un număr de intelectuali au diagnosticat cu precizie fenomenul totalitar, au demonstrat că bolșevismul își are rădăcinile deopotrivă în tradiția rusă și în aceea a marxismului. Vreme de decenii profesor la Harvard, născut în Polonia în 1922, Adam Ulam a murit în anul 2000. Este interesantă prezența istoricilor originari din Polonia în studiile sovietice: Adam Ulam, Richard Pipes, Zbigniew Brzezinski, Leo Labedz, Seweryn Bialer. De-a lungul anilor, li s-a reproșat chiar o anumită “rusofobie”. În fapt, cărțile lor au fost și rămân exemplare prin onestitate, rigoare și echilibru. Dacă vrem să înțelegem cum gândește Putin, intuițiile sovietologiei clasice rămân o sursă și o resursă demne de tot respectul.

Adam Ulam a fost un istoric și un politolog de prim rang, a scris lucrări fascinante, între care aș aminti “Russia’s Failed Revolutions: From the Decembrists to the Dissidents” (Weidenfeld and Nicholson, 1981) și “The Communists: The Story of Power and Lost Illusions, 1948-1991″ (Scribner’s, 1992). A influențat, prin cursurile și cărțile sale, numeroși specialiști în studii sovietice și est-europene, între care l-aș aminti pe Mark Kramer. Avea și unele bizarerii, inclusiv la nivelul interpretărilor unor fapte notorii. Între altele, era printre puținii care susțineau că nu avem probe suficiente care să demonstreze că Stalin a fost implicat în asasinarea lui Serghei Mironovici Kirov pe 1 decembrie 1934. A și scris un roman despre moartea lui Kirov. După părerea mea, cartea lui Amy Knight pe acest subiect înlătură orice ambiguitate. Din opera lui Ulam, cum spuneam, dăinuie cărțile despre Tito și Cominform, biografia lui Stalin, volumul sintetic despre comuniști, cele despre relațiile sovieto-americane.

Am scris, în anii ’80, câteva eseuri despre Ulam care s-au transmis la “Europa Liberă”. Tot la “Europa Liberă” a fost prezentat lungul interviu acordat de Ulam jurnalistului George Urban, directorul acelui post de radio în anii ’80. Interviul a fost inclus în excepționalul volum editat de G. R. Urban, “Stalinism: Its Impact on Russia and the World”, care conține discuții, între alții, cu Milovan Djilas, Averell Harriman, George Kennan, Leszek Kołakowski, Leonard Schapiro și Robert C. Tucker (Harvard University Press, 1986). Dialogul dintre Urban și Ulam este intitulat “The Price of Sanity”. Istoricul oferea o explicație pătrunzătoare a comportamentului elitei bolșevice în cumplitul an 1937: “Pas cu pas, și cu o iscusință diabolică, Stalin a căutat pulverizarea oligarhiei, culminând exact cu plenara din 1937 a Comitetului Central, precedată de sinuciderea misterioasă a vechiului prieten al lui Stalin, Sergo Ordjonikidze. Elita de partid a fost lăsată fără putere. Nu exista nicio cale de a înțelege problema lui Stalin; părea de neoprit. …Tentația de a evita să devii victimă prin transformarea în complice era irezistibilă.” (p. 101). Ipotezele lui Ulam au fost confirmate de documentele de arhivă, multe incluse în volumul editat de J. Arch Getty și Oleg Naumov, “The Road to Terror: Stalin and the Self-Destruction of the Bolshevik Old Guard” (Yale University Press, 1999).

În cartea mea, care a apărut în august 2012 la University of California Press (“The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century”) și anul trecut, în traducerea românească semnată de Marius Stan, la Humanitas (“Diavolul în istorie. Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX”), mă ocup de psihologia masochistă a Vechii Gărzi bolșevice în anii Marii Terori. Discut pe larg scrisorile adresate lui Stalin din închisoare de către cei doi Nikolai Ivanovici: Buharin și Ejov. În ceea ce privește mesajele lui Buharin către Koba, Dostoievski însuși nu ar fi putut plăsmui asemenea expresii nevrotice ale auto-umilirii și devotamentului orb. Ne aflăm în zona psihologiei abisale. Koba primește acele rânduri practic d’outre tombe, le citește cu atenție, zâmbește sardonic, le împăturește și le așează în sertarul biroului. Le va ține acolo ani de zile, până în clipa morții. Isteria epistolară a lui Buharcik îl liniștește, îi reconfirmă că el și numai el este adevăratul succesor al “vulturului revoluției proletare”. Cum scrie Martin Amis, el este Koba cel Groaznic.

Adam Ulam

Pe tema criminalității intrinseci a regimului bolșevic, recomand, alături de scrierile lui Ulam, cărțile lui Richard Pipes și Robert C. Tucker, precum și contribuțiile unor Martin Amis, Alain Besançon, Zbigniew Brzezinski, Robert Conquest, Paul Hollander, Aleksandr Iakovlev, Martin Malia, Leonard Schapiro, Boris Souvarine, Bertram Wolfe. Azi nu mai există dubii că Lenin a fost direct responsabil de începutul Gulagului. La vremea când Ulam și-a scris cartea despre bolșevici, nu deveniseră accesibile multe probe din arhive. Tocmai de aceea recomand cartea lui Pipes, “The Unknown Lenin”. Ca perspectivă generală, Ulam nu s-a înșelat: a definit sistemul sovietic drept fundamental ilegitim, anti-uman, liberticid. A favorizat istoria politică și intelectuală, nu l-a interesat prea mult cea socială (from below). La încetarea din viață a lui Adam Ulam, profesorul Timothy Colton, pe atunci directorul Centrului Davis de la Harvard, a citit un omagiu semnat, între alții, de Samuel Huntington, Martin Malia și Richard Pipes. Iată un fragment cât se poate de revelator:

“Ulam a fost greu de încadrat intelectualicește și a găsit o anumită bucurie în acest lucru și în independența sa în raport cu toate ortodoxiile și părțile. În pofida aversiunii sale față de regimurile comuniste, el a propovăduit cumpătarea și aderența la valorile occidentale drept cea mai bună cale de a le controla și a le cauza decăderea. Scrierile sale au accentuat contextul istoric și civilizațional în vreme ce insistau, de asemenea, asupra semnificației și perversității ocazionale a personalităților. A împărțit elogii cu măsură; criticile sale erau cel mai adesea formulate pe un ton ironic, și nu indiferente. Ulam a rezistat tendinței din științele sociale către testarea ipotezelor și, de-a lungul anilor, s-a ținut la distanță de Departamentul de Guvernamant. Se afla mai mult în elementul său în locurile non-departamentale, în principal Casa Eliot, Societatea Signet, masa lungă de la clubul facultății și Centrul de Cercetare Rusă — văzând în acestea, cineva ar putea bănui, calitățile convivialelor cafenele poloneze rememorate atât de afectuos în autobiografia sa “Understanding the Cold War: A Historian’s Personal Reflections” (rev. ed., Transaction Publishers, 2002).

Centrul de Cercetare Rusă a fost adevăratul său cămin intelectual. Membru fondator încă de la înființarea sa în 1948, l-a condus cu eleganță vreme de șaisprezece ani. Ulam a legat prietenii profunde în interiorul și dincolo de comunitatea de la Harvard. A păstrat, în orice caz, o rezervă interioară care datora mult tragediei Ulamilor din Lwów — un subiect asupra căruia a rămas aproape tăcut până la apariția acestuia în memoriile sale. Nu s-a întors niciodată în Polonia sau Ucraina și a făcut o singură vizită scurtă în Rusia. Într-adevăr, făcuse o obsesie din minimalizarea oricărei călătorii. Chiar și în campus, trimitea asistenții de cercetare la Widener (biblioteca) în loc să caute la rafturi pentru că, așa cum le spunea colegilor, se temea că abundența acestora îl va distrage de la ultimul proiect de cercetare.”

L-am cunoscut și l-am prețuit. Am învățat enorm din cărțile sale, mai cu seamă în privința metodologiei abordării fenomenului comunist (rolul fundamental al ideologiei și al personalităților). A fost un mare învățat, un intelectual central-european autentic, un gânditor cosmopolit, ostil oricărui provincialism, o specie pe cale de extincție. Îmi amintesc perfect un prânz în Philadelphia, cred că în 1988 sau 1989, la “White Dog Cafe”, un restaurant de pe Sansom Street, situat în casa unde a locuit cândva Madame Blavatsky. I-am relatat istoria locului, legenda cățelului alb care a vindecat-o pe celebra doamnă de o cangrenă ce părea mortală. Eram trei la acea masă: Adam Ulam, Daniel Pipes și cu mine. Am stat de vorbă cel puțin două ceasuri. Regret că nu țin jurnal, aș fi găsit acolo detalii despre o convorbire care m-a marcat profund. Dar țin minte perfect ce ne-a spus despre refuzul său de a călători în Rusia, despre faptul că nu a mers acolo decât o singură dată, după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Ne-a povestit despre întâlnirea sa cu Viaceslav Nikonov, politolog și jurnalist, al cărui bunic a fost Viaceslav Mihailovici Molotov. Astăzi, Nikonov este un apropiat al lui Putin și un comentator politic favorabil acestuia.

După colapsul URSS a avut loc ceea ce se numește “revoluția arhivelor”, studiile ruse și sovietice au intrat într-o nouă etapă epistemică. A avansat paradigma subiectivității, ilustrată în principal de cărțile unor Orlando Figes, Jochen Hellbeck, Igal Halfin. Stephen Kotkin (“Muntele magnetic”) și Yuri Slezkine (extrem de influentul studiu “URSS ca apartament comunal”) au explorat sistemul întemeiat de Lenin drept o nouă civilizație, cu toate implicațiile unei asemenea viziuni. S-a născut o sinteză între școala “totalitară” și cea “revizionistă” (dominată de studiile Sheilei Fitzpatrick, ale lui Lynne Viola și ale lui Moshe Lewin). Caterina Clark și Michael David-Fox au defrișat terenul menit să lumineze interacțiunile dintre experimentul sovietic și spațiul politic internațional. Robert Service și Simon Sebag Montefiore au scris noi biografii ale lui Stalin, bazate pe documente păstrate, adică ascunse, vreme de decenii sub șapte peceți. La Yale University Press apare formidabila serie “The Annals of Communism” (publicată acum în colaborare cu Hoover Institution).

Scrierile lui Adam Ulam, ca și cele ale unor Brzezinski, Pipes, Tucker, Malia, rămân în continuare izvoare de inspirație istorică și intelectuală pentru toți cei care vor să înțeleagă substratul sociologic și psihologic al comunismului și, nu mai puțin semnificativ, al post-comunismului. Noile cărți ale lui David Satter (“It was a Long Time Ago, and It Never Happened: Russia and the Communist Past”, Yale University Press, 2012) și Leon Aron (“Roads to the Temple: Truth, Memory, Ideas, and Ideals in the Making of the Russian Revolution, 1987-1991″, Yale UP, 2012), se situează în această admirabilă și fertilă tradiție. Conceptul însuși al revoluției întrerupte, eșuate, neterminate, a fost dezvoltat de Michael McFaul, profesor de științe politice la Stanford, fost ambasador al Statelor Unite la Moscova (până în februarie 2014, când a demisionat), în cartea sa apărută cu câțiva ani în urmă, “Russia’s Unfinished Revolution”. Reacțiile oamenilor lui Putin la adresa lui McFaul sunt cunoscute: iritare, enervare, exasperare. Identice, in fond, cu cele ale politrucilor sovietici la adresa sovietologiei clasice.

Versiune actualizata a articolului transmis la postul de radio Europa Libera si publicat pe blogul meu de pe site-ul:

http://www.europalibera.org/content/blog/26565051.html

Inregistrarea poate fi auzita in lectura mea aici:

http://www.europalibera.org/audio/26565050.html

O prima versiune a aparut pe Contributors, in aprilie 2012 :

http://www.contributors.ro/cultura/un-mare-sovietolog-lectia-lui-adam-ulam-1922-2000/

De asemenea, legat de analogia septembrie 1939-septembrie 2014:

https://tismaneanu.wordpress.com/2014/09/01/der-alte-tanz-auf-dem-alten-vulkan/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/acuta-actualitate-a-sovietologiei-adam-ulam-si-noul-razboi-rece/

One Response to Acuta actualitate a sovietologiei: Adam Ulam şi Noul Război Rece

  1. […] Tismaneanu scrie despre ‘acuta actualitate a sovietologiei’ si evoca figura unui dintre cei mai importanti sovietologi, Adam Ulman: ‘L-am cunoscut și […]

%d bloggers like this: