Nu stiu altii cum sunt: Andrei Ursu isi continuă greva foamei

31/10/2014

Nu stiu altii cum sunt, dar eu unul nu pot dormi stiind ca un om se jerfteste la Bucuresti pentru adevar si că lumea ignoră aceasta actiune disperată. Nu stiu altii cum sunt, dar eu unul sunt revoltat că, in afară de Monica Macovei, niciun candidat prezidential nu a găsit de cuviintă să meargă la sediul GDS din Calea Victoriei 120 să il incurajeze pe Andrei Ursu, să-i strangă mana, să-i spuna că idealul său de dreptate este inteles si impărtăsit, că se va pune capăt minciunii si subterfugiilor mizerabile folosite pentru a nu il aduce in fata justitiei pe asasinul tatălui sau, ofiter al criminalei institutii numită Securitate. Nu simtiti ca suntem in plina tragedie greacă? Ati citit “Antigona”? A disparut umanitatea din noi?

andrei ursu monica macovei

Nu stiu altii cum sunt, dar eu as fi asteptat ca un Insititut platit din bugetul tarii pentru a investiga crimele comunismului (IICCMER), sa-si trimita expertii spre a sustine, cu orice pret, cauza pentru care se sacrifică Andrei Ursu. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu cred că alegerile de duminică ar trebui să eclipseze tragedia care se consumăla sediul GDS, in Calea Victoriei 120. Dimpotrivă, ar trebui sa fie marcate in chip decisiv de aceasta luptă pentru onoare si adevăr.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand citesc că Monica Macovei ar fi dat dovada de “ipocrizie” mergand la conferinta de presă lui Andrei Ursu, ca persoana privată, ca prietenă personală a acestuia, simt că mă sufoc. Exista limite ale ticălosiei? Mai stim ce inseamnă prietenie, solidaritate, onoare, bun simt?

Nu stiu altii cum sunt si cum simt, dar pentru mine tăcerea presei din Romania in ce priveste greva foamei a lui Andrei Ursu vorbeste de o manieră socantă despre degradarea cumplită a tot ce inseamnă simtul fraternitătii umane. Va rog sa cititi acest articol ca pe un SOS. Il rog cat pot de politicos si de insistent pe ministrul justitiei, Robert Cazanciuc, sa nu subestimeze reactia comunitatii internationale la ceea ce intampla in aceste zile la Bucuresti.

 

Recomandări:

http://www.contributors.ro/editorial/drama-lui-andrei-ursu-nepasarea-contemporanilor-sai-si-alegerile-prezidentiale/

http://adevarul.ro/news/politica/scrisoare-deschisa-unui-prieten-usor-derutat-1_5450f6810d133766a8578fc5/index.html

 


Votez Monica Macovei, votez libertatea si cinstea!

31/10/2014

Pe blogul sau, jurnalistul Horia Ghibuțiu (de care mă leagă o trainică prietenie) se ocupă de osanalele isteroide cu care sunt inconjurați Victor Ponta si alti candidati prezidențiali, de insuportabilul miros de tămaie care emană din atatea emisiuni de televiziune si din nu puține pagini de ziare. In aceste conditii, cum sa nu observi sobrietatea campaniei Monicai Macovei, accentul pe probleme reale, nu pe spectacol ieftin, cum sa nu fii de acord cu concluzia articolului lui Horia, identica, in fond, cu aceea a articolului Otiliei Nuțu aparut pe “Contributors”: “Când se petrec astfel de lucruri în această țară, unde doar cu un sfert de veac în urmă aveam un conducător mult iubit și stimat, mi-e rușine că sunt român. Din fericire, mai sunt atâția români demni, care nici nu pupă, nici nu se lasă pupați, încât rușinea poate fi spălată. Cred că Monica Macovei este unul dintre acești români integri. De aceea, o voi vota. Măcar le-a dat fiori și pupaților, și pupătorilor”. Asemeni lui Horia Ghibuțiu, astfel voi vota și eu.

In speech-ul sau de azi, la conferinta de presa de la sediul de campanie al Monicai Macovei, profesorul Marian Preda de la Facultatea de Sociologie a Universitătii din Bucuresti, a atras atentia asupta un fapt decisiv: sa ne gandim cu totii atent pe cine votăm intrucat in mana acestei persoane se va afla dreptul la gratieri si amnistii. Eu unul stiu precis, si sunt ca mine mii si mii de oamerni, că Monica Macovei nu-l va gratia pe Felix, unul din marii jefuitori ai avutiei nationale si mastermind al loviturii de stat din iulie 2012. Nu-i va gratia nici pe Becali, Duicu, Fenechiu, Vantu, Copos si pe ceilalti mafioti.

Reiau aici un fragment din discursul Monicai Macovei:
“Știți că nu am făcut niciodată jocurile nimănui, nu le fac nici acum și nu o să le fac niciodată. Știți că nimeni nu mă poate șantaja cu nimic, știți că am spus mereu binelui bine și răului rău. Și m-am luptat cu răul fără frică. De ce să ne fie frică? Dacă toți ne luptăm cu răul, să știți că durează 7 minute cât mergem la vot să-l învingem.

Eu nu am avut nici un partid în spate, nici PDL, nici PNL, nici banii lui Cocoș, nici banii baronilor corupți, nici susținerea baronilor.

Am avut cel mai minunat lucru în spate: am avut oamenii, v-am avut pe dumneavoastră. Și le mulțumesc minunaților voluntari din toată țara care și-au dat din timpul lor, din energia lor, din entuziasmul lor, din nopțile lor nedormite ca să lucreze pentru acest proiect în care au crezut, ca să lucreze ca România să se transforme astăzi, la 25 de ani de la Revoluție.

Toată campania mea a fost susținută din donații oneste de la oameni, nu de partide, nu de hoți, nu de unii care apoi te trag de mânecă și spun „Te-am făcut președinte, dă-mi și mie un contract”, „Te-am făcut președinte, vreau și eu să fiu ministru.” Nu!

N-am nicio obligație pentru nimeni, am numai obligații față de oamenii onești care au muncit, care au donat, fiecare cât a putut, tocmai ca să trăim în România pe care o visăm, în România în care mergem pe stradă și zâmbim, pentru că e o Românie fericită.

Am început cu câțiva oameni, am crescut în fiecare zi și suntem mulți. Suntem mult mai mulți decât credeți. Ieșim la vot și îi învingem, e atât de ușor. Ieșim la vot și îi învingem! Ieșim la vot pentru noi, ieșim la vot pentru părinții noștri batjocoriți, ieșim la vot pentru copiii noștri, pentru viitorul lor, ieșim la vot pentru noi toți, pentru țara noastră.

Încă o data, le mulțumesc tuturor celor care cred în mine. Și eu cred în voi. Și nu uitați! Suntem mulți, partidele au puțini și îi aduc la vot cu autocarele. Noi luăm tramvaiul, metroul, sau mergem pe jos sau luăm mașina, dar mergem la vot pentru că vrem să transformăm România.

În final, aș vrea să vă mai spun că votul din primul tur este votul cu mintea și cu inima. În primul tur votați cu mintea și cu inima, votați candidatul în care credeți, candidatul pe care vi-l doriți și, după cum am spus suntem foarte mulți.

Abia în turul 2 puteți să reflectați, dacă vreți, asupra votului util. Dar nu uitați: în primul tur votați cu mintea și cu inima. Sunt pe poziția 11 în buletinul de vot. Și 11 în oglindă este M.”

Exista cateva fapte elementare ce merita luate in consideratie. Unul dintre acestea este ca Monica Macovei nu va deturna tara de pe drumul ei firesc si nu o va impinge spre Moscova si Beijing. Nu va face concesii presiunilor politicianiste. Nu va marsa la populism, la demagogie, la aventurism. Nu a fost, nu este si nu va fi santajabilă. Nu este marioneta nimănui. Ea este ea insăsi si va lupta pentru dreptul nostru de a fi oameni liberi intr-o tară liberă.

http://macoveipresedinte.ro/

http://horiaghibutiu.ro/rusinea-de-fi-roman/

http://www.contributors.ro/economie/doamna-de-fier-care-l-a-ingenuncheat-pe-putin/

 


Pinacoteca malefică: Victor Ponta, feldmareșal al țopenclaturii cleptocratice

30/10/2014

Gabriel Liiceanu are dreptate: mitomanul galactic Victor Ponta descinde direct din Ion Iliescu (bunic politic) si din Adrian Năstase (parinte politic si Doktorvater pentru o teza plagiată). Imprumut aici o formulă propusa de Tia Șerbănescu, această admirabilă doamnă a jurnalismului românesc, atunci cand scrie despre mizeria turpitudinilor demascate in ultima perioada, o mizerie, vai, transpartinica, dar dominată de abisala nerușinare pesedistă, ca fiind elementul care a dat actualei campanii electorale singura dimensiune reală, aceea înfățișând “chipul hidos al țopenclaturii românești”. O nomenclatura insolentă, grobiană, hulpavă, grotescă, meschină, cupidă, pleznind de nerușinare.

Intre atâția gangsteri, lachei, vechili si arendași, Victor Ponta este, trebuie spus, marele manager al netrebniciei. Minte de-ngheață apele, se hlizeste, chicotește, persiflează, insultă, transformă totul in glod si mâzga. Amoral, este incapabil să distingă intre bine si rău. Analfabet istoric, se joacă de-a epitetele: oricine nu-i convine este automat stigmatizat ca “fascist” sau “stalinist”. Se pretinde om al stângii, dar ignoră intreaga traditie a stângii democratice. Se jură ca este atlantist, dar face galeș cu ochiul spre Est. Este un piroman politic pentru care kitschul pompierist ține loc de ideologie. Personajul este neo-caligular.

Ce se va intampla in România daca (bat in lemn!) ar ajunge Victor Ponta presedinte? Nu este greu de anticipat. A arătat limpede care ii sunt prioritățile: recucerirea justiției de către penali, asa cum o cere marele sau amic Felix; amuțirea presei independente; neutralizarea Curtii Constituționale; lichidarea, prin sute de ordonanțe de urgență si legi strambe votate de un parlament al marionetelor, a statului de drept; trambițarea patriotardă a unei stupide forme de provincialism numita “mandria de a fi român”; spolierea la sange a avuției nationale; slăbirea legăturilor vestice si putinofilia devenită, ca pe vremea uselistă, politică externa oficială. Pe scurt, saracie, izolare, disperare.

Victor Ponta a fost, impreuna cu Crin Antonescu si Dan Voiculescu (Felix), artizanul loviturii de stat eșuata din iulie 2012. Ne spun unii că nu e momentul să mai amintim acel atac fără precedent la adresa statului de drept. Un fel de “cele rele să se spele”. Imi permit să nu fiu de acord cu ei. Adevărul nu trebuie ingropat din ratiuni de conjunctură politică. Unii au condamnat ceea ce Dan Tapalaga a definit drept revoluția borfașilor, altii au aprobat-o, direct, indirect, prin tăceri semnificative, prin eludări abile ori alte subterfugii. Aștept incă o delimitare francă a d-lui Klaus Iohannis de acea clipa de maximă rușine națională. Este vorba de claritate morală si de acuratețe istorică.

Pericolul este imens. Nu cred că există vreo sansă ca Victor Ponta, acest Arturo Ui de Dambovița, să trăiască o apostazie. In pofida vagii speranțe din finalul memorabilului articol al lui Gabriel Liiceanu, este imposibil de imaginat un Victor Ponta urmand modelul prințului Hal, devenit Henric al V-lea. Este omul pentru care principiile nu inseamnă absolut nimic. Spre deosebire de un Ion Iliescu, nu-l interesează cum va fi privit de istorie, il preocupă doar imbogățirea sa si a camarilei sale. Si-a facut cariera inițială ca spion (bine face Monica Macovei ca reaminteste apasat acest element biografic catusi de puțin neglijabil), a folosit mereu toate parghiile ascensiunii, indiferent de costuri in termeni de onorabilitate. Este parvenitul paradigmatic. Cei trei piloni ai regimului pontocratic sunt: autocrația, cleptocrația si profitocrația. Dacă Victor Ponta ajunge presedintele Romaniei, urmează eternizarea hegemoniei țopenclaturii.

http://www.curentul.info/bref-tia-serbanescu/7084-topenclatura

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%C8%9Berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html

http://www.revista22.ro/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta-17939.html

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/che-guevara-in-balcani-pseudo-revolutia-lui-victor-ponta/


Solidaritate cu Andrei Ursu: Fundația Ioan Bărbuș

30/10/2014

Dorim să ne exprimăm solidaritatea cu demersurile Domnului Andrei Ursu. Îi mulţumim pentru sacrificiile pe care le face pentru aflarea adevărului şi pedepsirea asasinilor tatălui său. Gestul său onorează memoria tuturor celor care au suferit din cauza represiunii comuniste. Îi transmitem în același timp apelul creștinesc de a nu-și pune în pericol sănătatea și viața.

Mulţumim, de asemenea, celor care s-au solidarizat cu cauza Domnului Ursu.

Solicităm în mod expres deschiderea urmăririi penale împotriva maiorului de Securitate Marin Pârvulescu. Tergiversările legate de această decizie sunt o jignire pentru memoria lui Gheorghe Ursu şi arată desconsideraţie pentru memoria tuturor celor care au suferit în urma represiunii comuniste.

Considerăm că lipsa de reacţie a IICCMER faţă de demersul Domnului Andrei Ursu confirmă diminuarea independenţei, profesionalismului şi credibilităţii acestei instituţii.

E bine cunoscut că în regimul comunist nu doar condamnaţii politici au fost trataţi cu cruzime, ci şi familiile lor. Rudele şi prietenii lor au trăit tensiunea, dezamăgirile şi revolta aşteptării răspunsului la cele mai fireşti cereri. În loc să primească acest răspuns, au fost deseori amânaţi, repeziţi, ameninţaţi sau minţiţi. Astfel de practici rămân inadmisibile. Chiar dacă se manifestă astăzi într-o formă mai puţin stridentă, ele continuă să denote cinism, incompetenţă sau un inacceptabil dezinteres faţă de pedepsirea răufăcătorilor.

Instituţiile însărcinate să apere societatea de răufăcători trebuie să înţeleagă că, în lumea liberă, rolul lor nu este doar să îndeplinească nişte proceduri, ci să transmită publicului, mai ales tinerilor, un mesaj moral în favoarea dreptăţii. Ori, din evenimentele până acum, nu putem să înţelegem decât că dreptatea este păgubită. Vechile mentalităţi nu au fost eliminate în întregime şi dreptatea e înlocuită cu satisfacerea birocraţiei şi protejarea foştilor colegi proveniţi din Securitate – o instituţie responsabilă de zeci de mii crime.

Considerăm că atitudinea candidaţilor la preşedinţie faţă de eforturile Domnului Andrei Ursu este foarte grăitoare. Un singur candidat consideră că e firesc să fie alături Domnul Ursu şi insistă că această prezenţă nu e un demers electoral. Ceilalţi candidaţi sunt ocupaţi să vorbească despre justiţie şi nu observă nedreptatea.

Din partea Fundației Ioan Bărbuș:

Elsa Anca-Bărbuș
Anca Cernea
Mihaela Bărbuș

http://inliniedreapta.net/insemnare/fundatia-ioan-barbus-mesaj-de-solidarizare-cu-domnul-andrei-ursu/


Libertatea presei in pericol! Despre liberticidul pontocratic

29/10/2014

Nu cred ca e nevoie de niciun comentariu. Ceea ce spune CTP, in acest caz, vorbeste de la sine: “In acest moment DNA este cea mai puternică forță de opoziție la actuala putere din peisajul politic românesc.” Maoistul guevarist, acest Zelig de Balcani,  cameleonic, oportunist si ultra-narcisist, vrea sa puna botnita presei libere. Isi viseaza o Republica Populara a Amneziei, precum in China comunista. Societatea civila trebuie sa reactioneze energic, fara intarziere si fara urma de echivoc, la acest nou atentat, extrem de grav, impotriva libertatii! Victor Ponta este, la ora actuala, inamicul numarul unu a tot ce inseamna libertate in Romania. A nu vedea acest lucru inseamna a fi orb din punct de vedere civic si politic. Victor Ponta este numele revenirii la satrapia  totalitara. Victor Ponta actioneaza in directia liberticida cu un zambet tamp pe buze, ceea ce nu este o circumstanta atenuanta, ci una agravanta.

http://www.b1.ro/stiri/eveniment/cristian-tudor-popescu-dna-este-cea-mai-puternica-for-a-de-opozi-ie-la-actuala-putere-a-tept-o-reac-ie-de-la-bruxelles-cu-privire-la-limitarea-grosolana-a-presei-94674.html


Solidaritate cu Andrei Ursu: Asasinii trebuie să-si primeasca pedeapsa

29/10/2014

Inginerul Gheorghe Ursu a fost un intelectual in sensul nobil si frumos al acestui cuvant. A crezut in libertate si a murit pentru ea. A scris poezii, a fost prieten apropiat al unor poeți, romancieri, regizori, compozitori. Iata una din poeziile sale:

“Poetii sint in general tristi/Ei nu inteleg lumea /Si lumea nu-i intelege/ Ei iubesc lumea dar nu o inteleg/ Lumea ii iubeste dar nu-i intelege/ Uneori cand ajung sa inteleaga lumea ei o detesta/ Alteori cand lumea ajunge sa-i inteleaga e prea tarziu /Si uite asa, poetii mor in general tristi”

Inginerul Gheorghe Ursu a ales sa traiască in adevar. A refuzat să fie sclavul unui regim ilegitim si criminal. A ținut un jurnal in care a notat ce vedea, ce gandea, ce simțea. Aceasta este functța unui jurnal. Dar a ține un jurnal in regimurile totalitare poate fi un gest sinucigas. Adică unul care te poate distruge, daca politța secreta află de existenta lui. Pentru a afla asemenea lucruri “c-un dedesubt primejdios” (cum scria Boris Pasternak), există delatorii, turnătorii, acea specie infectă despre care N. Steinhardt spunea că-i produce o greață infinită (“Eu am oroare de oamenii lipsiți de caracter, de codoși, de delatori, informatori“). Inginerul Gheorghe Ursu a fost turnat, arestat, anchetat, torturat, ucis.

 

Monica Macovei,, Andrei Ursu si Radu Filipescu

 Monica Macovei, Andrei Ursu, Radu Filipescu (fotografie de Marius Stan)

Era in noiembrie 1985, au trecut 30 de ani de-atunci, a căzut dictatura lui Ceaușescu, s-au succedat la putere diversi presedinți si premieri. Cazul inginerului Gheorghe Ursu, menționat explicit in Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, a fost in continuare neglijat, ignorat, mușamalizat.

Gheorghe (Babu) Ursu intr-o fotografie de familie (in stanga, fiica sa Olga, in dreapta Andrei)

Gheorghe (Babu) Ursu intr-o fotografie de familie

Principalul vinovat de moartea lui Gheorghe Ursu, torționarul Marin Pirvulescu, a scăpat de binemeritata pedeapsă, s-a fofilat prin interstitiile legilor astuțios răsucite de avocati perfizi si judecători indiferenți ori mai rău. Timp in care s-au mai găsit si unii care să-l calomnieze postum pe cel omorât de Securitate. Intregul caz trebuie redeschis in regim de urgență si judecat corect. In clipa cand scriu aceste randuri, fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei, se află de sapte zile in greva foamei. Sub ochii noștri, un om iși riscă viața pentru a salva memoria, dreptatea, adevărul.

Să nu mi se spună că este vorba de o chestiune tangențială, fără legătura cu alegerile. Nu este adevărat: acum decidem ce fel de stat va fi Romania, unul de drept ori de nedrept, unul al legii sau al fărădelegii. In plus, cum bine remarca Dumitru Lacatusu, nu e vorba doar de securistul-tortionar Marin Pirvulescu, ci de grangurii din varful Securitatii, inclusiv Tudor Postelnicu si Iulian Vlad. Acesta din urma este celebrat in cercurile national-securiste drept un “autentic patriot”. Unul responsabil, intre altele, de lichidarea fizica a lui Gheorghe Ursu.

http://www.evz.ro/solidaritate-cu-andrei-ursu-asasinii-trebuie-sa-si-primeasca-pedeapsa.html

Link la interviul cu Andrei Ursu transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/article/26656348.html

Despe conferinta de presa a lui Andrei Ursu:

http://www.europalibera.org/content/article/26664653.html

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/andrei-ursu-apel-pentru-anchetarea-maiorului-de-securitate-marin-parvulescu/

 

 


Sa mori pentru adevar: Cazul Gheorghe Ursu si Romania de azi

28/10/2014

Sunt intru totul de acord cu Andrei Plesu atunci cand trage semnalul de alarma. Inginerul Gheorghe Ursu a fost ucis de instrumentele abjecte ale dictaturii comuniste pentru ca a indraznit sa tina un jurnal. A fost un martir al luptei pentru adevar. Asasinii sai au fost sistematic crutati de justitia post-decembrista. Fiul sau, Andrei Ursu, se afla de sapte zile in greva foamei la Bucuresti. S-a intalnit cu ministrul justitiei, cu reprezentantii procuraturii, ai perchetelor militare: rezultele au fost cel putin dezamagitoare. Greva foamei in numele adevarului si dreptatii contintinua. Miercuri, la ora 13, la sediul GDS din Calea Victoriei 120 va avea loc conferinta de presa a lui Andrei Ursu.

Monica Macovei este singurul candidat prezidential care a semnat Apelul GDS. Sper ca se va pronunta in continuare in aceasta directie. La fel, apelez la ceilalti candidati ai opozitiei democratice, Klaus Iohannis si Elena Udrea, sa-si faca auzite vocile. Tema nu este catusi de putin marginala, fara legatura cu actuala campanie electorala. Eu inteleg ca presa este excitata de catusele lui Andrei Hrebenciuc. Dar mi se pare o proba de miopie sa nu vezi care este diferenta intre un Andrei si celalalt, sa ignori ceea ce tine de insasi supravietuirea memoriei noastre, de dreptul nostru la onoare si demnitate.

 

 

Miza o reprezinta realitatea insasi a statului de drept si a respectului pentru drepturile omului.. Ne confruntam in chip cinstit cu trecutul totalitar ori mergem mai departe pe calea amneziei? Uciderea lui Gheorghe Ursu de catre Securitatea lui Ceausescu este o proba irefutabila ca regimul a fost criminal pe intreg parcursul existentei sale. E foarte bine ca monstrul Visinescu e judecat. Sa fie judecati si asasinii lui Gheorghe Ursu, monstri si ei. Credibilitatea democratiei din Romania depinde si de felul cum este rezolvata, in regim de urgenta, aceasta chestiune. Gheorghe Ursu a murit pentru adevar. Fiul sau se jertfeste sub ochii nostri pentru adevar. Nu avem dreptul sa tacem! Impreuna cu Andrei Plesu, intreb: “Vom provoca, prin nesimtirea noastra, o noua victima?”

Apelez la toti prietenii societatii deschise sa sustina demersul lui Andrei Ursu, sa-si exprime solidaritatea cu el. Asa cum o face, exemplar, pianistul si eseistul Andrei Vieru: “Astăzi, fiul martirului și eroului Gheorghe Ursu (sub tortură Gheorghe Ursu nu-și denunțase prietenii!) este în a șaptea zi de grevă a foamei. El cere deblocarea unui dosar de urmărire penală pentru tortură aflat în adormire de mulți ani de zile din cauza indolenței, relei voințe sau a bunăvoinței prost orientate a unor funcționari. Pentru ca adevărul să iasă la iveală este oare nevoie de noi victime?”

http://www.evz.ro/eroi-sau-martiri.html

http://www.revista22.ro/andrei-ple350u-despre-fiul-disidentului-gheorghe-ursu-aflat-in-greva-foamei-vom-provoca-prin-nesimtirea-noastra-o-noua-victima-49137.html

http://www.revista22.ro/fiul-disidentului-gheorghe-ursu-intra-in-greva-foamei-ucigasii-au-ramas-nepedespsiti–sustineti-apelul-adresat-primului-ministru-semnati-aici-48905.html


Cui i-e frică de Monica Macovei? Frustrări, anxietăți, fobii (Un articol de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

26/10/2014

Paradoxul acestor săptămâni de dinaintea alegerilor prezidențiale este că, în pofida prevestirilor sumbre despre neșansele Monicăi Macovei de a intra în turul al doilea, asistăm la o concentrare de tir, din varii direcții, exact înspre acest candidat. De ce această înverșunare? De ce i se măsluiește nu doar biografia, ci și programul? Pe cine deranjează candidata independentă? Care sunt categoriile contra ei? În acest articol, analiza reacțiilor în raport cu Monica Macovei servește pentru a pune în fața cititorului un tablou mai larg. Monica Macovei e alergătorul singuratic sprijinit de o galerie până acum tăcută, ignorată, uitată, într-o țară în care masificarea și majoritățile confortabile sunt acceptate fără crâcnire, indiferent de nocivitatea lor.

Penalii: este candidata care nu ascunde că, dacă ajunge la Cotroceni va fi consecventă cu tot programul ei anticorupție de până acum, implementat, empiric verificabil și meritoriu. Ponta este pentru toți aceștia candidatul ideal: de la tata socru și până la Dan Șova, toți ar respira ușurați dacă va câștiga el. La fel, bănuim, și serviciile, ori măcar unele facțiuni ale acestora.

Stângiștii radicali, incapabili să admită că politicul înseamnă participare reală, nu auto-excludere în provincia unei pseudo-purități doctrinare. Ostatici ai mentalității de sectă, au construit o sperietoare și nu contenesc să o biciuiască. Amuzant este că se întâlnesc pe plan obsesional (nu e prima dată) cu diverșii ortodoxiști fundamentaliști care, și ei, tună și fulgeră împotriva liberalismului “sălbatic”. Atâta cât există, stânga românească este de fapt incapabilă să-și asigure reprezentare politică, se consumă în dezbateri marginale cu efecte nule în plan politic. Poate că tocmai aceasta este marea ei frustrare, că nu se simte reprezentată. Și în loc să-i atace pe cei care uzurpă (nu intrăm în detalii, știm foarte bine că pesediștii sunt populiști, n-au nicio afinitate reală cu stânga democratică europeană) acel loc pe axa stânga-dreapta (adică FSN-PDSR-PSD în ultimul sfert de veac), atacă necontenit toți candidații consecvenți de centru-dreapta. De ce anume ar trebui să-i satisfacă Monica Macovei e greu, chiar imposibil, de înțeles. Ea chiar nu se adresează acestui electorat, nu credem că vreun candidat din lumea largă își propune să fie catch-all. Deci, dacă vor să fie onești, stângiștii din România ar trebui să-și trimită revendicările pe adresa candidatului lor “de stânga”, impecabilul, inegalabilul și inenarabilul Victor Viorel.

Păcăliții, înșelații propagandei delirante a antenelor și a pesediștilor: se induce ideea că Monica Macovei ar fi un fel de “doamnă de fier”, o fire de beton, o ființă terifiantă, o zmeoaică lipsită de suflet și câte alte asemenea năzbâtii. I se neagă nu doar curajul, ci și omenia, capacitatea de empatie pentru cei sărmani; este prezentată ca un fel de agentă a demonizatului “Mare Capital”. Și asta de către cine? Tocmai de către exponenții capitalismului de pradă, de către pseudo-elitele spoliatoare (Felix, oamenii lui Dinu Patriciu, ai lui Viorel Hrebenciuc, etc).

Comentariatul mai mult sau mai puțin stipendiat, dedat vechilor jocuri de putere, diverșii servitori ai partidelor îmbătrânite în rele, cinicii și amoralii. Scopul acestora este să ne convingă că toți candidații sunt păcătoși, că toți sunt pătați, că a plagia nu e nicidecum “un capăt de țară”, că mizeria morală este o fatalitate. Faptul că Monica Macovei este non-șantajabilă îi face apoplectici.

Anti-americanii și anti-europenii, care văd în simpla afirmare a domniei legii și statului de drept o imixtiune intolerabilă a partenerilor externi din Vest în treburile interne ale României. Unii sunt declarat putinofili. Monica Macovei, ca vârf de lance al luptei anticorupție, cu rezultate evidente, devine astfel, în ochii lor, agentul intereselor “imperialiste” americane și europene în țară. Revin marotele iliesciene despre refuzul de a “ne vinde țara”, dar și cele ceaușiste despre “neamestecul în treburile interne”.

Băsescofobii, cei care, în contra tuturor evidențelor, consideră candidatura Monicăi Macovei o prelungire identică a mandatului președintelui în funcție. O fac aprioric, fără discernământ, prezumtiv, și în pofida tuturor certitudinilor care dau o cu totul altfel de preferință electorală a președintelui.

Poate ar mai fi o sub-categorie, adeseori suprapusă celor anterioare: cei care erau extrem de fericiți pe vremea USL, cei care vedeau în statul gigantic și în parlamentul supradilatat o garanție că drumul spre neo-totalitarism e atent pavat. Pentru ei, Monica Macovei e impredictibilă (pentru că e singură, deci pe cont propriu, nu are în spate o mașinărie de partid unsă cu toate alifiile tranzacțiilor venale și oculte, dar, nu mai puțin important, pentru că e sinceră) și, prin urmare incontrolabilă. Și ar mai fi, desigur, naționaliștii. Noutatea e că ei sunt transpartinici. Sunt cei care au mers și merg pe ideea “trădătoarei”, a dușmanului României.

O categorie aparte, esențial distinctă în raport cu cele examinate mai sus, este aceea a pragmaticilor, prin convingere sau prin responsabilitate, care cred că dacă oricum nu este cotată cu șanse în sondaje, atunci nu merită un vot nici măcar în turul 1. Unii sunt oameni admirabili care raționalizează astfel dorința de a-l împiedica pe mitomanul galactic să ajungă la Cotroceni. Pentru ei, alegerile au fost deja decise la masa verde a sociologiei preelectorale. Cu deplin respect, cutezăm a întreba: Cu ce este fundamental diferită această logică de cea a democrației antebelice și interbelice în care cine organiza alegerile le și câștiga? “Să votăm cu cei care au câștigat dinainte”, ar spune ei… De fapt, să nu ne mai prezentăm deloc dacă avem gusturi politice alternative. Putem înțelege această poziție, ne este imposibil să o împărtășim.

La ora actuală, Monica Macovei pare a fi singurul candidat cu un program politic coerent. Tot ea participă direct, cu entuziasm și fără antemergători, la orice dezbatere reală, televizată sau nu. Lăsăm deliberat de-o parte interpretările malițioase și distorsionante ale acestui program politic. Nu insistăm nici asupra faptului că Monica Macovei propune o viziune despre țară și NU un set de politici guvernamentale asumate de un partid ori de o coaliție de partide. Dar ținem să accentuăm că din populismul de partid al celorlalți nu are cum să prindă ființă vreun “liberalism al bunăstării”.

Criticii mai mult sau mai puțin onești ai programului Monicăi Macovei omit faptul că România se află în metastază de ani de zile și că doar actuala revoluție a procurorilor mai poate salva ceva. Raptul este hiper-invaziv iar economia se găsește la pământ exact din pricina acestei boli (corupția!) cronice. Admițând că este vorba de critici de bună credință, ne miră faptul că aceștia pun carul înaintea boilor: înainte să ajungem vreo Suedie (tot de dragul argumentului lor stângist) parcă ar fi bine mai întâi să vedem cum putem să producem bunăstarea aceasta. În anii ’90, Ion Iliescu vocifera împotriva capitalismului, iar ideologii săi recurgeau la prestidigitații doctrinare spre a promova tot felul de căi miraculoase spre bunăstare (suedeză, japoneză, marțiană, etc.).

Credem totuși că în 2014 am depășit acest tip de înfierare anticapitalistă dragă primului președinte postdecembrist. Ca să redistribui ai nevoie să ai ce să redistribui. Ca să ai ce să redistribui, ai nevoie să te asiguri că nimeni nu bagă mâna în borcanul cu miere al statului, deci de domnia legii. Este, în fond, o chestiune de ABC democratic, și devine aproape înduioșător că mai există oameni care vor să apere săracii cu sloganuri din alt secol, orbi la experiențele istorice, nu doar ale României, ci și ale altor state. Cu ce, domnilor și doamnelor, cu ce? Președintele este un garant, un moderator, un reprezentant al statului în diferite contexte, nu confundați dregătoriile între ele. Iar dacă unul dintre candidați vă oferă Weltanschauungul său, înseamnă că vă prețuiește și că iubește transparența.

Am aflat cumva în această campanie ce idei economice au domnii Ponta ori Iohannis? Nu, sigur că nu (nemaipunând că pe cele ale premierului plagiator le-am văzut la lucru în ultimii doi ani). Ei nu deranjează pe nimeni pentru că nu au nicio opinie despre nimic. România lucrului bine făcut, dar cum anume? Probabil că vom afla în campania viitoare, deci pe pielea noastră. Între timp, continuă neabătut dublul-standard analitic și confundarea dorințelor cu realitatea. Întrebarea rămâne așadar valabilă: cui i-e frică de Monica Macovei? Deci cui i-e frică de viața fără iluzii deșarte? Cui i-e frică de viața trăita în adevăr? Vom vedea la vot.

Despre profilul ideologic, intelectual si moral al lui Victor Ponta, candidatul prezidential al PSD, premier al Romaniei si expert in iluzionism politic:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html

http://www.revista22.ro/reveriile-monarhice-ale-pesedistului–ponta-537i-alte-pove537ti-de-campanie-48919.html

http://www.contributors.ro/editorial/fie-va-mila-de-noi-domnule-ponta/

https://tismaneanu.wordpress.com/2014/09/20/mitomanul-galactic-un-kim-jong-un-de-dambovita/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%C8%9Berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.revista22.ro/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta-17939.html

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/mitomanie-si-intelofobie-in-regimul-pontocratic/

http://www.frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/permanent-putsch-in-romania/

Vladimir Tismaneanu s-a născut in 1951 la Brasov, traieste in Statele Unite din 1982, predă stiinte politice la Universitatea Maryland unde conduce Centrul de Studiere a Societatilor Post-comuniste, a fost bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars si in alte institute de studii avansate, a fost editorul revistei “East European Politics and Societies”, a scris numeroase cărti si colaborează constant la Radio Europa Liberă incepand din 1983. In 2006, a condus Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Marius Stan s-a născut in 1982 la Brasov, are un doctorat in stiinte politice, a publicat carti in Romania si Polonia, a condus revista “History of Communism in Europe”, a fost bursier NEC, este bursier post-doctoral la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, colaboreaza la Radio Europa Liberă. Impreună au scris cartea “Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, Curtea Veche Publishing, 2014 si pregătesc o nouă carte intitulata “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/editorial/cui-i-e-frica-de-monica-macovei-frustrari-anxieta%c8%9bi-fobii-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/


Omul de plastilină: Pontocrația ca farsă ideologică

26/10/2014

Victor Ponta simbolizează triumful imposturii ideologice. Este omul fără o identitate precisă, îmbrățișează doctrine la fel cum unii își pun și își scot mănușile. Azi e maoist, mâine guevarist, poimâine anarhist, monahist, liber-schimbist și tot așa, din metamorfoză în metamorfoză. În planul convingerilor, este omul de plastilină sau, cum observă Raluca Alexandrescu in revista “22”, este cameleonul perfect. Pe scurt, Ponta este personajul paradigmatic pentru abisul moral numit PSD. Ceea ce este cu precădere deranjant este că ar vrea să lase impresia că ar fi un democrat sincer. Nu este. Nu dă de fapt doi bani pe democrație.

 

 

Politologul Alvaro Vargas Llosa distinge (și nu incorect, zic eu) între stânga “carnivoră” și cea “vegetariană”. Exemple pentru prima ar fi, la ora actuală, PC din Grecia, PC din Boemia și Moravia, PC al Federației Ruse, “Rifondazione” din Italia, sandiniștii, frații Castro, Hugo Chavez și epigonul său Nicolas Maduro, Evo Morales. Ce de-a doua este reformistă, deci nu pucistă, nu mesianic-revoluționară, și ar putea fi ilustrată cu nume precum Michelle Bachelet în Chile, François Hollande în Franța și Giorgio Napolitano în Italia.

Există în Europa o tradiție social-democrată îngenuncheată și distrusă de comuniști. Nu e vorba de idealizarea vreuneia din direcțiile stângii, ci de recunoașterea unor distincții. În Franța, de pildă, a existat o diferență semnificativă, de fapt una ireconciliabilă, între un Léon Blum (socialist) și un Maurice Thorez (comunist). La fel, între socialistul François Mitterrand și comunistul Georges Marchais. În Portugalia, social-democratul Mario Soares s-a opus pucismului ofițerilor marxiști apropiați de partidul comunist condus de veteranul stalinist Alvaro Cunhal.

Ceea ce vreau să accentuez este că Victor Ponta este un uzurpator și un farsor ideologic, nu are nimic de-a face cu tradiția social-democrației anti-totalitare, de la Léon Blum la Guy Mollet și Tony Blair. Este urmașul nu doar al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, dar și al colaboraționiștilor Ștefan Voitec și Lothar Rădăceanu. Deci, în niciun caz al lui Titel Petrescu, Iosif Jumanca și Ion Flueraș (primul a fost întemnițat, ultimii doi au murit în închisorile comuniste).

Farsa politică in care rolul principal ii revine mitomanului galactic Victor Ponta nu este doar una grotescă, ci, prin consecințele ei previzibile, poate deveni una catastrofală. Aceasta este miza alegerilor ce vin: a împiedica eternizarea puterii mafiei pesediste și a contracara agresiunea împotriva statului de drept a iliesârbilor, hrebenciucilor (Father&Son), mazărilor și danșovilor, profitori cinici și inamici perfizi ai democrației din România.

Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html


Оде́са: Destinul unui oraș cosmopolit (Un articol de Marius Stan)

25/10/2014

Odesa, portul atipic al Mării Negre, un oraș ornat cu pavaje, colonade ori cu o superbă clădire a Operei ridicată de Ecaterina cea Mare în secolul XVIII, respiră cumva acronic în pofida situației politice neclare din Ucraina. În acest conglomerat multietnic în care își duc viața ucraineni, ruși, români, evrei, greci, bulgari, tătari și alte seminții, senzația predominantă rămâne cea pușkiniană: “În Odesa poți adulmeca Europa”. Nici măcar Mark Twain nu s-a simțit defel străin când a pășit pentru prima oară în acest port, în anul 1867. I-a amintit de îndată de casă, dar este de presupus și că Odesa (fondată de aceeași Ecaterina cea Mare la 1794) arăta puțin altfel în epocă, un oraș tânăr și plin de vitalitate, înțesat de varii aristocrați, de la cei ai locului și până la cei francezi. Fiul orașului, Isaac Emmanuilovici Babel (de fapt acest “Mark Twain” local), a contribuit din plin, prin povestirile sale, la faima spectaculoasă a portului. Pentru detalii privind istoria așezării, recomand excelentul volum al lui Charles King, Odessa: Genius and Death in a City of Dreams, W.W. Norton&Company, 2012. Personalitatea odesiană, așa cum a conturat-o Babel în scrierile lui și cum a readus-o King la suprafață în cartea sa, aparține oricărui localnic “care, dacă nu evreu el însuși, este totuși evreu într-un sens mai larg cultural. El este cosmopolit, se simte acasă peste tot în lume, se simte acasă într-un spațiu multicultural”. Aceștia sunt oamenii Odesei, de ieri și (poate și) de azi…

10
După tumultul politic care a debutat în Ucraina pe 21 noiembrie 2013, atunci când fostul președinte, Victor Ianukovici, a refuzat să semneze acordul de asociere la Uniunea Europeană, soarta fiecărei regiuni a devenit cât se poate de incertă. Nici Odesa nu a fost lipsită de mișcările centrifuge ale militanților pro-ruși și, nu mai departe de primăvara acestui an, au avut loc manifestații în care stabilitatea fragilă a orașului-port a fost pusă la grea încercare. Grupurile civile pro-ucrainene s-au confruntat atunci cu pro-rușii în centrul Odesei, chiar în Piața Kulikovo, unde protestatarii pro-putiniști declaraseră zona parte din “Noua Rusie, liberă de fasciști”. Între timp lucrurile par a se fi calmat. Din nou, relativ! Liderii separatiști de aici au fost recent arestați (de exemplu, Anton Davidchenko, principalul organizator al mișcării separatiste). Iar această toamnă găsește o Odesă pașnică, pestriță ca întotdeauna, vizitată de tot felul de turiști, scăldată în soarele cumsecade al Mării Negre…

 

9

Sigur, autoritățile ucrainene par a deține în acest moment controlul asupra situației din zonă și, cum spuneam, nu existau semne evidente (cel puțin în septembrie, a.c.) ale tușelor care ilustrează în aceste zile tensiunea din alte regiuni ale țării. În pofida calmului aparent, te poți aștepta totuși la reacții dintre cele mai diverse. De pildă, încercând să aflu direcția spre o anumită locație din Odesa, am intrat în vorbă, aletaoriu, cu un -poate?- localnic. Întrebându-l dacă vorbește engleză, m-am trezit contrat destul de agresiv: “Vorbești rusă? Atunci nici eu engleză”. Din tonalitate și privire, mi-am dat imediat seama că rusa nu este pur și simplu lingua franca a acestor caleidoscopice seminții, ci și un mod de a afirma tranșant o anumită preferință politică. Nu am insistat, în ciuda aerului turistic și cosmopolit al locului, într-o superbă toamnă de sfârșit de septembrie, este bine să-ți vezi de ale tale pentru că nu știi niciodată peste simpatizanții cărei tabere dai. Altfel, orașul este destul de sigur, atât ziua, cât și noaptea (mai ales în centrul vechi). Plaja cea galbenă a Odesei rămâne probabil locul cel mai reconfortant pe care îl poți găsi aici. La fel, terasele din centrul orașului respiră același aer puternic european asupra căruia nu se înșela absolut deloc Pușkin. M-am lăsat apoi desenat de un fel de “Ostap Bender” local, care articula într-un amestec vioi de idiș, rusă și engleză, chiar în fața monumentului celor 12 scaune ilfpetroviene. Le-am gustat celebrul compot local. Am negociat prețuri hazlii cu negustorii de călătorii cu iahtul din port și am survolat orașul dintr-un telescaun scârțâitor spre care te invitau plictisit, pentru câteva grivne, două doamne experte în croșetat. Pe Treptele Potemkin, ajunse celebre mai ales prin Serghei Eisenstein și al său “Crucișător”, te poți pierde ore întregi privind în depărtare spre gura portului și împreunarea semi-turcoaz dintre linia orizontului și Marea Neagră. Pentru partea plăcută a promenadei, mirosul îmbietor al mâncării locale, festivaluri, târguri, turiști și voie bună, recomand Deribasovskaia, artera principală a centrului vechi…

Odesa rămâne principala ieșire a Ucrainei la Marea Neagră. Istoria ei este brăzdată de teribile evenimente și nu este niciodată suficient să amintim că de numele acestui oraș se leagă și una din marile pete ale istoriei României: masacrarea evreilor în timpul administrării românești a orașului-port. Un subiect despre care s-a scris și se va mai scrie (de notat și că la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1945, mai rămăseseră aici doar 48(!) de evrei din cele câteva mii consemnate la începutul conflagrației). Nu știm ce se va mai întâmpla cu și în Odesa peste un an sau peste cinci. Timpul ne va lămuri. Dar oamenii locului par a fi în general dornici să-și perpetueze tradiția de “vitraliu cultural”, chiar în pofida acestor tragedii istorice de care n-au fost niciodată străini.

 

Articol si fotografii de Marius Stan aparute in revista online LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2014/10/25/%d0%be%d0%b4%d0%b5%d1%81%d0%b0-destinul-unui-oras-cosmopolit/

 

odesa2