Protestele civice din Hong Kong: Adevărata faţă a Beijingului

de Leone Grotti (www.tempi.it)

Cardinal Joseph Zen Ze-kiun speech at the Tamar Park during hundreds of students sit at the open area as  boycott class. 24SEP14

Episcopul emerit de Hong Kong, Cardinalul Joseph Zen (82 de ani): “Ȋn sfârşit putem vedea toţi adevărata faţă a Beijingului, vor supunere absolută şi nu intenţionează să ne dea ceea ce ne aparţine: democraţia”.

Numărul manifestanţilor care ocupă pacific pieţele principale ale oraşului a crescut în ultimele două zile şi a ajuns la zeci de mii de personae, după ce poliţia a reacţionat brusc duminică la proteste, lansând gaze lacrimogene, bătând anumiţi protestatari şi arestându-i pe alţii.

R: Eminenţa Voastră, ce cere poporul din Hong Kong?

În Constituţie este prevăzut că Hong Kong-ul, după reîntoarcerea sub China (în 1997), are dreptul să organizeze alegeri, fie pentru şeful guvernului regiunii autonome, cât şi pentru consiliul legislativ. China a făcut promisiuni în 2004, în 2007 şi în 2010, dar de fiecare dată a amânat.

R: De ce?

Deoarece nu doresc să ne dea libertatea de a putea organiza adevărate alegeri, Beijingul doreşte să controleze totul. Noi cerem doar un sufragiu universal valabil pentru alegerile din 2017 şi, în schimb, guvernul central a decis să ne dea posibilitatea de a vota, dar numai candidaţii aleşi de ei. În această situaţie la ce foloseşte votul? La nimic. Iată de ce protestăm!

R: China v-a descris ca fiind “extremişti” şi “subversivi”

Eu am participat la proteste şi pot spune că poporul din Hong Kong este fantastic: în primul rând am organizat un referendum la care au participat 800 de mii de persoane, apoi circa 500 de mii de persoane au ieşit în pieţe pentru democraţie. Acum, poporul încă protestează, dar este disciplinat: nu a răsturnat nici o maşină, nu a spart nici o fereastră şi nici nu a atacat vreun poliţist. Dar ştim toţi că acesta este un act de neascultare civilă: noi ocupăm o parte importantă a oraşului, blocăm traficul. Aceasta este împotriva legii, dar suntem dispuşi să mergem la închisoare  dacă vom fi arestaţi, dar este împotriva moralei. Este legitim să luptăm împotriva unui sistem nedrept.

R: Dacă protestul este atât de pacific, de ce v-a atacat poliţia?

A fost un moment foarte periculos, o provocare gravă. Un mic grup de protestatari urma să fie arestat la Parlament, când poliţia a zărit sosirea unui număr mare de studenţi şi nu numai. Poliţia ştia că protestatarii sunt pacifici, că nu exista nici o ameninţare la adresa siguranţei, însă şi-au pierdut răbdarea, au folosit forţa şi au atacat persoanele. Acest lucru este unul foarte grav, deoarece situaţia nu necesita o reacţie similară.

R: În Occident mulţi vorbesc despre un nou Tiananmen.

Noi nu facem revoluţii, rămânem calmi. Doar am protestat într-un mod puţin mai puternic decât de obicei: de obicei vorbeam şi gata, dar de această dată, vom provoca şi unele daune economice, şi suntem dispuşi să plătim pentru aceasta.

R: Când poliţia a atacat manifestanţii, dumneavoastră aţi cerut mulţimii să “plece acasă şi să nu-şi rişte viaţa”.

Biserica a studiat situaţia şi a decis că este permis să se facă un protest de acest gen. Noi, religioşii din Hong Kong suntem mari educatori, avem multe şcoli şi învăţăm valoarea ascultării şi a neascultării, atunci când este necesar. Dar, credincioasă carismei sale, Biserica învaţă şi aminteşte oamenilor că este nevoie de curaj, dar şi de prudenţă.

R: China a negat deja sufragiul universal. Speraţi că-şi va schimba ideea?

Eu sunt un pic pesimist. Ştim că există puţine speranţe de victorie, poate aceasta va avea loc peste mult timp, dar este întemeiat să facem ceea ce încercăm acum.

R: Nu vă temeţi de o reacţie a guverului comunist?

Hong Kong-ul depinde foarte mult de China, care ar putea bloca fluxul de apă pentru oraşul nostru, sau ar putea opri importurile noastre alimentare. Dacă vor să ne înfometeze, noi suntem dispuşi să suferim, dar sperăm că nu se va întâmpla aşa ceva.

Traducere: Liviu Ursu

http://www.e-communio.ro/stire2004-cardinalul-zen-in-piata-cu-studentii-“suntem-gata-sa-mergem-la-inchisoare-pentru-democratie

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/cardinalul-zen-piata-cu-studentii-suntem-gata-sa-mergem-la-inchisoare-pentru-democratie/

Comments are closed.

%d bloggers like this: