Il mai tineti minte pe Relu Fenechiu? Despre gafele de parcurs ale domnului Klaus Iohannis (Actualizat)

Era unul dintre stalpii PNL. A fost ministru in guvernul uselist. Acum e dupa gratii. Avea raspunsuri bine confectionate, era unul din baronii penelisti. Am vazut un clip care m-a lasat cu gura cascata. Este in el dl Klaus Iohannis. Raspunde de o maniera care m-a facut sa scriu unui prieten: “Un Relu Fenechiu cu nume german”. Impasibil, se uita la tine si te lasa masca. Nu are framantari, are insa certitudini. Ghinionisti sunt profesorii de liceu care n-au avut norocul sau, oamenii fara sase case. The losers. Timp in care Monica Macovei este atacata ignobil ca fiind lipsita de compasiune pentru dezmostenitii soartei. Dl Iohannis surade ironic cand este intrebat despre casele sale, nu una, nu doua, ci sase. Va surade oare si cand va trebui sa se confrunte cu autoritarismul cleptocratic? O intrebare simpla: de ce vrea dl Iohannis sa devina presedinte?

Dl Iohannis si-a cerut scuze pentru remarca cel putin deplasata, a zis ca trecea printr-o pasa proasta in ziua respectiva. Ce se face tara asta daca va trece prin pase proaste cand ar fi presedinte? Nu stiu, nu ma pronunt. Dar, privind din nou acest dialog, ma cuprinde o mare, chinuitoare melancolie. E mai bun decat Victor Ponta? Poate. Asa ne spun oameni perfect onorabili. E mai uman decat Ponta? Nu stiu. Suntem asigurati de persoane cu biografii impresionante ca este trambulina spre normalitate. Ni se spune ca gresim prin orice nuanta critica. Intram, in mod obiectiv, chiar daca nu si subiectiv, in marea coalitie anti-Iohannis. Ca, asa cum se spunea candva, “”aducem apa la moara”. Ca ii servim mingea la fileu plagiatorului. Ca suntem naivi, lunateci, zapaciti, ca stricam lucrurile cu aceste vise naive despre viata traita in adevar. Ca e mult mai bine sa traim in liniste, pace si concordie. Ca e timpul sa terminam cu zarva, cu bataliile fara sens, fie acestea chiar si pentru statul de drept. Pentru ca, ni se spune, statul de drept e oricum o himera, o nalucire, o poveste de adormit copiii…

Ni se sugereaza ca optiunea e definitiva, implacabila, ori unul, ori altul. Sper sincer ca a fost un moment nefericit, o gafa de parcurs. In rest, dupa ce-am asistat la disecarea pe toate partile a programului Monicai Macovei, acuzata de cate-n luna si-n stele, astept cu maxim interes dezbaterile despre progamul d-lui Klaus Iohannis. Dupa cum astept si discutiile sale publice cu alti candidati, inclusiv Victor Ponta, Elena Udrea si Monica Macovei. E firesc, e normal, e necesar…

Update: Il compar, strict ca aparitie in acel clip, pe dl Klaus Iohannis cu politicianul Relu Fenechiu, ani de zile figura de varf a nucleului dur al PNL crinantonescian, deci al partidului care l-a lansat pe actualul candidat ACL in politica nationala. Consilierul personal al d-lui Iohannis, numit imediat dupa ce acesta si-a anuntat intentia de a candida, responsabil cu aparitiile si declaratiile sale publice, este dl Andrei Muraru, istoric iesean, propulsat in PNL, alaturi de fratele sau geaman, Alexandru, si in functii guvernamentale da nasul sau politic, Relu Fenechiu. La propunerea lui Crin Antonescu, dl Muraru, care lucrase la cabinetul premierului Tariceanu, a fost numit de premierul plagiator presedinte executiv al IICCMER, cu rang de secretar de stat. Fratele sau geaman a capatat si el o pozitie cu rang de secretar de stat la Patrimoniu.

Gemenii Muraru, azi hiper-activi in tabara ACL, au crescut politic sub patronajul echipei Antonescu-Fenechiu. Legatura dintre Klaus Iohannnis si PNL, deci partidul care a organizat, impreuna cu PSD si partidul de buzunar al lui Felix, tentativa esuata de lovitura de stat din iulie 2012 este incontestabila. Nu o neaga nici dl Iohannis, din cate stiu, dar prefera sa eludeze subiectul. Adica sa-l ignore, sa-l nege, sa-l refuleze. Pucistii continua sa se afle la conducerea acelui partid, chiar daca domnul Vasile Blaga prefera sa ignore acest “detaliu”.

Nu ascund ca, atata timp cat PNL si presedintele sau nu se delimiteaza de acea agresiune impotriva statului de drept, pentru mine este imposibil sa dau crezare angajamentelor lor democratice. Nu impun nimanui pozitia mea. Dar am dreptul la ea, asemeni oricarei alte persoane care doreste sa analizeze starea politica, sociala si morala din Romania de azi. Un cititor imi reproseaza ca nu am comparat averea declarata a lui Klaus Iohannis cu aceea a Monicai Macovei. Raspund: nu era cazul. Declaratia din clip, ulterior regretata, a d-lui Iohannis era despre alti profesori de liceu care nu s-au invrednicit, pasamite, sa ajunga la perfomanta sa imobiliara. Daca as compara proprietatile Monicai Macovei (ceea ce nu ma intereseaza, nu acesta e subiectul), aa face-o cu alti europarlamentari, de la Theodor Stolojan si Adina Valean la Daciana Sarbu si Corina Cretu…

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/il-mai-tineti-minte-pe-relu-fenechiu-despre-gafele-de-parcurs-ale-domnului-klaus-iohannis/

 

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: