Cui i-e frică de Monica Macovei? Frustrări, anxietăți, fobii (Un articol de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Paradoxul acestor săptămâni de dinaintea alegerilor prezidențiale este că, în pofida prevestirilor sumbre despre neșansele Monicăi Macovei de a intra în turul al doilea, asistăm la o concentrare de tir, din varii direcții, exact înspre acest candidat. De ce această înverșunare? De ce i se măsluiește nu doar biografia, ci și programul? Pe cine deranjează candidata independentă? Care sunt categoriile contra ei? În acest articol, analiza reacțiilor în raport cu Monica Macovei servește pentru a pune în fața cititorului un tablou mai larg. Monica Macovei e alergătorul singuratic sprijinit de o galerie până acum tăcută, ignorată, uitată, într-o țară în care masificarea și majoritățile confortabile sunt acceptate fără crâcnire, indiferent de nocivitatea lor.

Penalii: este candidata care nu ascunde că, dacă ajunge la Cotroceni va fi consecventă cu tot programul ei anticorupție de până acum, implementat, empiric verificabil și meritoriu. Ponta este pentru toți aceștia candidatul ideal: de la tata socru și până la Dan Șova, toți ar respira ușurați dacă va câștiga el. La fel, bănuim, și serviciile, ori măcar unele facțiuni ale acestora.

Stângiștii radicali, incapabili să admită că politicul înseamnă participare reală, nu auto-excludere în provincia unei pseudo-purități doctrinare. Ostatici ai mentalității de sectă, au construit o sperietoare și nu contenesc să o biciuiască. Amuzant este că se întâlnesc pe plan obsesional (nu e prima dată) cu diverșii ortodoxiști fundamentaliști care, și ei, tună și fulgeră împotriva liberalismului “sălbatic”. Atâta cât există, stânga românească este de fapt incapabilă să-și asigure reprezentare politică, se consumă în dezbateri marginale cu efecte nule în plan politic. Poate că tocmai aceasta este marea ei frustrare, că nu se simte reprezentată. Și în loc să-i atace pe cei care uzurpă (nu intrăm în detalii, știm foarte bine că pesediștii sunt populiști, n-au nicio afinitate reală cu stânga democratică europeană) acel loc pe axa stânga-dreapta (adică FSN-PDSR-PSD în ultimul sfert de veac), atacă necontenit toți candidații consecvenți de centru-dreapta. De ce anume ar trebui să-i satisfacă Monica Macovei e greu, chiar imposibil, de înțeles. Ea chiar nu se adresează acestui electorat, nu credem că vreun candidat din lumea largă își propune să fie catch-all. Deci, dacă vor să fie onești, stângiștii din România ar trebui să-și trimită revendicările pe adresa candidatului lor “de stânga”, impecabilul, inegalabilul și inenarabilul Victor Viorel.

Păcăliții, înșelații propagandei delirante a antenelor și a pesediștilor: se induce ideea că Monica Macovei ar fi un fel de “doamnă de fier”, o fire de beton, o ființă terifiantă, o zmeoaică lipsită de suflet și câte alte asemenea năzbâtii. I se neagă nu doar curajul, ci și omenia, capacitatea de empatie pentru cei sărmani; este prezentată ca un fel de agentă a demonizatului “Mare Capital”. Și asta de către cine? Tocmai de către exponenții capitalismului de pradă, de către pseudo-elitele spoliatoare (Felix, oamenii lui Dinu Patriciu, ai lui Viorel Hrebenciuc, etc).

Comentariatul mai mult sau mai puțin stipendiat, dedat vechilor jocuri de putere, diverșii servitori ai partidelor îmbătrânite în rele, cinicii și amoralii. Scopul acestora este să ne convingă că toți candidații sunt păcătoși, că toți sunt pătați, că a plagia nu e nicidecum “un capăt de țară”, că mizeria morală este o fatalitate. Faptul că Monica Macovei este non-șantajabilă îi face apoplectici.

Anti-americanii și anti-europenii, care văd în simpla afirmare a domniei legii și statului de drept o imixtiune intolerabilă a partenerilor externi din Vest în treburile interne ale României. Unii sunt declarat putinofili. Monica Macovei, ca vârf de lance al luptei anticorupție, cu rezultate evidente, devine astfel, în ochii lor, agentul intereselor “imperialiste” americane și europene în țară. Revin marotele iliesciene despre refuzul de a “ne vinde țara”, dar și cele ceaușiste despre “neamestecul în treburile interne”.

Băsescofobii, cei care, în contra tuturor evidențelor, consideră candidatura Monicăi Macovei o prelungire identică a mandatului președintelui în funcție. O fac aprioric, fără discernământ, prezumtiv, și în pofida tuturor certitudinilor care dau o cu totul altfel de preferință electorală a președintelui.

Poate ar mai fi o sub-categorie, adeseori suprapusă celor anterioare: cei care erau extrem de fericiți pe vremea USL, cei care vedeau în statul gigantic și în parlamentul supradilatat o garanție că drumul spre neo-totalitarism e atent pavat. Pentru ei, Monica Macovei e impredictibilă (pentru că e singură, deci pe cont propriu, nu are în spate o mașinărie de partid unsă cu toate alifiile tranzacțiilor venale și oculte, dar, nu mai puțin important, pentru că e sinceră) și, prin urmare incontrolabilă. Și ar mai fi, desigur, naționaliștii. Noutatea e că ei sunt transpartinici. Sunt cei care au mers și merg pe ideea “trădătoarei”, a dușmanului României.

O categorie aparte, esențial distinctă în raport cu cele examinate mai sus, este aceea a pragmaticilor, prin convingere sau prin responsabilitate, care cred că dacă oricum nu este cotată cu șanse în sondaje, atunci nu merită un vot nici măcar în turul 1. Unii sunt oameni admirabili care raționalizează astfel dorința de a-l împiedica pe mitomanul galactic să ajungă la Cotroceni. Pentru ei, alegerile au fost deja decise la masa verde a sociologiei preelectorale. Cu deplin respect, cutezăm a întreba: Cu ce este fundamental diferită această logică de cea a democrației antebelice și interbelice în care cine organiza alegerile le și câștiga? “Să votăm cu cei care au câștigat dinainte”, ar spune ei… De fapt, să nu ne mai prezentăm deloc dacă avem gusturi politice alternative. Putem înțelege această poziție, ne este imposibil să o împărtășim.

La ora actuală, Monica Macovei pare a fi singurul candidat cu un program politic coerent. Tot ea participă direct, cu entuziasm și fără antemergători, la orice dezbatere reală, televizată sau nu. Lăsăm deliberat de-o parte interpretările malițioase și distorsionante ale acestui program politic. Nu insistăm nici asupra faptului că Monica Macovei propune o viziune despre țară și NU un set de politici guvernamentale asumate de un partid ori de o coaliție de partide. Dar ținem să accentuăm că din populismul de partid al celorlalți nu are cum să prindă ființă vreun “liberalism al bunăstării”.

Criticii mai mult sau mai puțin onești ai programului Monicăi Macovei omit faptul că România se află în metastază de ani de zile și că doar actuala revoluție a procurorilor mai poate salva ceva. Raptul este hiper-invaziv iar economia se găsește la pământ exact din pricina acestei boli (corupția!) cronice. Admițând că este vorba de critici de bună credință, ne miră faptul că aceștia pun carul înaintea boilor: înainte să ajungem vreo Suedie (tot de dragul argumentului lor stângist) parcă ar fi bine mai întâi să vedem cum putem să producem bunăstarea aceasta. În anii ’90, Ion Iliescu vocifera împotriva capitalismului, iar ideologii săi recurgeau la prestidigitații doctrinare spre a promova tot felul de căi miraculoase spre bunăstare (suedeză, japoneză, marțiană, etc.).

Credem totuși că în 2014 am depășit acest tip de înfierare anticapitalistă dragă primului președinte postdecembrist. Ca să redistribui ai nevoie să ai ce să redistribui. Ca să ai ce să redistribui, ai nevoie să te asiguri că nimeni nu bagă mâna în borcanul cu miere al statului, deci de domnia legii. Este, în fond, o chestiune de ABC democratic, și devine aproape înduioșător că mai există oameni care vor să apere săracii cu sloganuri din alt secol, orbi la experiențele istorice, nu doar ale României, ci și ale altor state. Cu ce, domnilor și doamnelor, cu ce? Președintele este un garant, un moderator, un reprezentant al statului în diferite contexte, nu confundați dregătoriile între ele. Iar dacă unul dintre candidați vă oferă Weltanschauungul său, înseamnă că vă prețuiește și că iubește transparența.

Am aflat cumva în această campanie ce idei economice au domnii Ponta ori Iohannis? Nu, sigur că nu (nemaipunând că pe cele ale premierului plagiator le-am văzut la lucru în ultimii doi ani). Ei nu deranjează pe nimeni pentru că nu au nicio opinie despre nimic. România lucrului bine făcut, dar cum anume? Probabil că vom afla în campania viitoare, deci pe pielea noastră. Între timp, continuă neabătut dublul-standard analitic și confundarea dorințelor cu realitatea. Întrebarea rămâne așadar valabilă: cui i-e frică de Monica Macovei? Deci cui i-e frică de viața fără iluzii deșarte? Cui i-e frică de viața trăita în adevăr? Vom vedea la vot.

Despre profilul ideologic, intelectual si moral al lui Victor Ponta, candidatul prezidential al PSD, premier al Romaniei si expert in iluzionism politic:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html

http://www.revista22.ro/reveriile-monarhice-ale-pesedistului–ponta-537i-alte-pove537ti-de-campanie-48919.html

http://www.contributors.ro/editorial/fie-va-mila-de-noi-domnule-ponta/

https://tismaneanu.wordpress.com/2014/09/20/mitomanul-galactic-un-kim-jong-un-de-dambovita/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%C8%9Berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.revista22.ro/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta-17939.html

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/mitomanie-si-intelofobie-in-regimul-pontocratic/

http://www.frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/permanent-putsch-in-romania/

Vladimir Tismaneanu s-a născut in 1951 la Brasov, traieste in Statele Unite din 1982, predă stiinte politice la Universitatea Maryland unde conduce Centrul de Studiere a Societatilor Post-comuniste, a fost bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars si in alte institute de studii avansate, a fost editorul revistei “East European Politics and Societies”, a scris numeroase cărti si colaborează constant la Radio Europa Liberă incepand din 1983. In 2006, a condus Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Marius Stan s-a născut in 1982 la Brasov, are un doctorat in stiinte politice, a publicat carti in Romania si Polonia, a condus revista “History of Communism in Europe”, a fost bursier NEC, este bursier post-doctoral la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, colaboreaza la Radio Europa Liberă. Impreună au scris cartea “Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, Curtea Veche Publishing, 2014 si pregătesc o nouă carte intitulata “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/editorial/cui-i-e-frica-de-monica-macovei-frustrari-anxieta%c8%9bi-fobii-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

Comments are closed.

%d bloggers like this: