Raspunsul lui Klaus Iohannis la scrisoarea deschisa adresata de un grup de intelectuali: Raman credincios promisiunilor si angajamentelor pe care mi le-am luat fata de romani

Klaus Iohannis a raspuns duminica, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, scrisorii deschise adresate de un grup de intelectuali – printre care Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si Vladimir Tismaneanu – prin intermediul Revistei 22. Presedintele ales arata, in mesajul sau, ca “Ii asigur pe semnatarii ei (scrisorii – n.red.) ca raman credincios promisiunilor si angajamentelor pe care mi le-am luat fata de romanii din tara si din strainatate. Acest lucru se va reflecta in toate deciziile mele, inclusiv in privinta echipei de consilieri.” Grupul de intelectuali i-a scris saptamana aceasta lui Klaus Iohannis, sugerindu-i ca anumite numiri de consilieri ar intra in contradictie cu asteptarile generate de uriasa incredere si sustinere de care s-a bucurat in alegeri.

Mesajul postat duminica pe Facebook de Klaus Iohannis: “Multumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisa pe care mi-a adresat-o in numele unui grup de intelectuali. Ii asigur pe semnatarii ei ca raman credincios promisiunilor si angajamentelor pe care mi le-am luat fata de romanii din tara si din strainatate. Acest lucru se va reflecta in toate deciziile mele, inclusiv in privinta echipei de consilieri.”

Redam integral textul scrisorii deschise adresate lui Klaus Iohannis:

Stimate Domnule Iohannis,

Victoria dumneavoastra in alegerile prezidentiale a reprezentat o cauza pentru societatea civila din Romania. Ati avut sprijinul ei, al tinerilor, al diasporei, in general al tuturor celor care vedeau in Victor Ponta si in echipa lui o amenintare la adresa statului de drept si a pozitiei clare pro-occidentale pe care tara noastra trebuie sa si-o asume. Majoritatea covarsitoare a voturilor obtinute de dumneavoastra n-a fost numai efectul unei reactii anti-Ponta, ci si semnul increderii de care va bucurati.

Chiar daca in alegeri ati fost candidatul unei aliante de partide, votul a fost acordat acelor principii cu care am inteles ca va identificati: lupta impotriva coruptiei, intarirea statului de drept, modernizarea tarii, impunerea unui alt stil de a face politica. Ati vorbit recent despre asasinarea Romaniei in acesti 25 de ani ai tranzitiei ca urmare a parazitarii bugetului tarii de catre o alianta a clasei politice cu oameni de afaceri onerosi. Cei iesiti in strada la Cluj, Timisoara si Bucuresti n-au manifestat in sprijinul vreunui partid politic, ci pentru valorile pe care le intruchipati in ochii lor. Ca primar al Sibiului, participand prea putin la jocurile puterii de la centru, pareati sa proveniti mai curand din randul lor decat din randul acelor politicieni versati pentru care interesele de grup predomina asupra celor nationale. La urma urmei, de asta ati si fost votat.

Tocmai pentru ca ati generat atatea sperante, am fost uimiti cand am citit lista posibililor dumneavoastra colaboratori. Pana acum nu ati dat nici o dezmintire in privinta lor. Desigur, nu ne-am inchipuit nici o clipa ca echipa care va va insoti la Cotroceni va fi lipsita de orice culoare politica. Suntem totusi uimiti si ingrijorati ca v-ati oprit, pentru functia de sef al cancelariei prezidentiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale carei antecedente nu-l recomanda in nici un caz ca pe un democrat veritabil. De la traseul sau curricular, care incepe in perioada Vacaroiu, traverseaza “perioada Nastase” virand apoi catre Crin Antonescu, trecand apoi prin opinia sa, pe care a facut-o publica, privind parteneriatul romano-american, si pana la felul in care se exprima domnia sa (“jigodie frustrata”, “mai du-te si tu in ma-ta”, “mai cauta pe goagal” e in grav dezacord cu ce asteptam din partea institutiei prezidentiale. Stilistic, se afla la antipozi fata de dumneavoastra, si ne e greu sa ne inchipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune si despre ceilalti consilieri ce par a fi fost nominalizati.

Domnule Johannis, nu sunteti produsul jocurilor de culise din politica romaneasca, asa incat nu lasati jocurile de culise sa infesteze institutia pe care o veti reprezenta. Va bucurati de un mare capital de simpatie, care cantareste mult mai mult decat o retea de aranjamente. Purtati raspunderea increderii care v-a fost acordata si aveti sansa de a reforma Romania. Va dorim sa n-o ratati sub presiunea unor interese de care sunteti strain.

Vlad Zografi
Gabriel Liiceanu
Andrei Plesu
Andrei Oisteanu
Magda Carneci
Andrei Cornea
Vladimir Tismaneanu
Alexandru Lazescu
Daniel Cristea Enache
Adrian Cioflanca
Sever Voinescu
Stere Gulea
Horea Murgu
Andreea Pora
Cristian Preda
Armand Gosu
Radu Bercea
Eugen Ciurtin
Raluca Alexandrescu
Rodica Culcer
Stefan Vianu
Costea Munteanu
Livius Ciocarlie
Sorin Vieru
Aurelian Craiutu
Anca Oroveanu
Ioan Stanomir

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18708818-raspunsul-lui-klaus-iohannis-scrisoarea-deschisa-adresata-grup-intelectuali-dupa-zvonurile-privind-numirea-lui-dan-mihalache-cotroceni-raman-credincios-promisiunilor-angajamentelor-care-luat-fata-roma.htm

http://www.contributors.ro/societatelife/ponta-exterminatorul-si-noua-era-iohannis/

Ponta Exterminatorul si noua era Iohannis

Megaplagiatorul a mai declansat o epurare in PSD, ba chiar se pare ca ar pregati debarcarea bunicului sau politic, Ion Iliescu. Excluderea lui Mircea Geoana, fost candidat prezidential, fost ministru de externe, fost presedinte al Senatului, probeaza ceea ce scriam recent: Victor Ponta are gura mare si anxietati pe masura, adica gigantice. Victor Ponta a esuat in principala sa misiune, adica in orbanizarea Romaniei. Victor Ponta este un Viktor Orban cu ghinion. Comparat cu Ponta, Mircea Geoana este om de stat. Poate cam tarziu, dar e reconfortant ca Mircea Geoana a descoperit un adevar: Ponta este un mic Kim. Ar fi meritat sa o spuna la ceasul spectacolului grotesc de-acum doar cateva luni…

Stalinist ca forma mentala, poltron si cinic, iresponsabilul premier continua sa bata campii, inventeaza inamici, face matanii, dar nu este capabil sa iasa in fata si sa faca unicul gest onorabil in cazul sau: sa-si dea urgent demisia. Poate ca dl Klaus Iohannis crede povestile ticluite de consilierii sai fenechii, dar Victor Ponta stie adevarul: votul din 16 noiembrie a fost unul, mai presus de orice, contra sa.

Pentru a nu repeta jenantele momente ale formarii echipei de consilieri a lui Emil Constantinescu, dl Iohannis ar trebui sa se fereasca de doua lucruri: clientelismul unora si parvenitismul altora. Cele doua patologii au dus la ruina morala a acelei administratii.

Exista in aceasta tara destui oameni onesti, calificati profesional, competenti, care sa ocupe pozitiile atribuite, se pare, unor personaje precum Dan Mihalache si Andrei Muraru. Primul ar fi fost un consilier perfect pentru Victor Ponta daca ajungea presedinte. Cel de-al doilea, nascut politic sub flamura fenechie, are de-a face cu societatea civila cam cat are Ion Iliescu cu opera lui Montesquieu. Acolo si atunci unde a putut suprima spiritul independent, dl Muraru a facut-o cu pervers zel.

Daca dl Iohannis nu este la curent cu bilantul directoratului Muraru la IICCMER, poate fi ajutat. Un lucru poate uitat, dar teribil de revelator: Acordul de colaborare, semnat de Andrei Marga, groparul ICR, si de Andrei Muraru, groparul IICCMER. A-l numi pe Andrei Muraru consilier prezidential este ca si cum l-ai renumi pe putinofilul Marga in fruntea diplomatiei romanesti. Ar fi, vorba unui mare poet, un pacat si-o rusine…

Unii se intreaba care ar fi problemele legate de posibila numire a lui Andrei Muraru pe post de consilier prezidential. Iata doua linkuri. La nevoie, se poate oferi bibliografie suplimentara.http://www.revista22.ro/scrisoare-deschisa-domnului-andrei-dan-muraru-presedinte-executiv-al-institutului-de-investigare-a-crimelor-comunismului-si-memoria-exilului-romnesc-21302.htmlhttp://www.lapunkt.ro/2013/03/27/aparatcicul-muraru-fata-in-fata-cu-propriul-hybris/

PS: Dl Dan Mihalache este doctor in stiinte politice al SNSPA. Printre prietenii care l-au sarbatorit, in 2008, Iosif Boda, Titus Corlatean, Mihai Milca (omul lui Marga-Calorifer), ideoloaga pesedista Anne Juganaru. L-a felicitat Adrian Nastase.http://www.ziare.com/titus-corlatean/baia-mare/deputatul-dan-mihalache-si-a-luat-doctoratul-408467UPDATE:
In revista “22″ a aparut o scrisoare adresata de un numar de intelectuali presedintelui-ales Klaus Iohannis:

http://www.revista22.ro/articol-50871_2.html

Intelectualii, anti-politica și tradiția lui 1989

Trebuie să avem în vedere că intelectualii critici ai Europei de Est, agenții (vocile) unei societăți civile emergente în anii 1970 și 1980, nu au dorit să preia puterea. În fapt, erau dezgustați de conceptul atotcuprinzător și practica puterii coercitive. Esența acțiunilor și scrierilor lor, și implicit a influenței lor asupra subiecților conducerii comuniste, a fost devotamentul pentru restaurarea adevărului, civilității și moralității în sfera publică, reabilitarea virtuților civice și sfârșitul metodei totalitare de control, intimidare și coerciție. Susțin că discursul disidenților despre un corp social activ, auto-conștient, împuternicit, a însemnat o provocare formidabilă la adresa Marii Minciuni a Partidului. Reabilitarea unor noțiuni ca libertate, demnitate, cetățenie, suveranitate populară și pluralism, a reprezentat o provocare politică simbolică și practică radicală la adresa lumii totalitare. Mai mult, pentru prima dată în istoria comunismului din regiune, a apărut un grup de gânditori care prin acțiune și cuvânt au încercat “să umple spațiul anomic dintre individ și stat” (Tony Judt, “Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945″, Iași: Polirom, 2008). Cu alte cuvinte, putea fi întrezărit un viitor diferit pentru societățile aflate sub comunism odată ce intelectualii și segmente ale populației abandonau tăcerea. Aș merge până acolo încât aș spune că importanța societății civile rezidă nu neapărat în greutatea ei politică, ci în faptul că aproape devenise o profeție autoindusă, autoîmplinită.

Cred că aserțiunea lui Stephen Kotkin potrivit căreia “1989 nu s-a întâmplat datorită unui larg impuls spre libertate sau unui impuls al establishmentului spre auto-îmbunătățire” reprezintă o rectificare crucială a înțelegerii noastre generale a transformărilor acelui an. Cu toate acestea, ceea ce istoricul pare să nu ia în seamă este efectul epuizant și coroziv al argumentelor disidenților în favoarea autenticității (“a trăi în adevăr”) și reîntoarcerii la normalitate asupra unui sistem care își pierduse elanul escatologic. Simple dar atotpătrunzătoare, ideile au săpat continuu la temelia monolitului partidului-stat. Se prea poate să nu fi fost un larg impuls spre libertate marșul triumfal al societății civile prezentat în literatura timpurie. O religie seculară, adusă la putere și păstrată de idei, comunismul a pierit ca urmare a ideilor.

Societatea civilă a fost o metaforă puternică a revoltei și renașterii gândirii independente care a câștigat proeminență pe măsură ce partidele-stat au devenit din ce în ce mai uzate și elitele lor deziluzionate. Societatea civilă a fost simbolul posibilității unei alternative la regimurile putrefacte atinse de bolile clientelismului, corupției și cinismului. Boala, în orice caz, poate fi un proces extrem de lung. Un hermeneut perspicace al politicii central-europene a folosit chiar metafora predictivă a “otomanizării” (Timothy Garton Ash, “The Empire in Decay,” New York Review of Books, 29 September 1988, 56: http://www.nybooks.com/articles/archives/1988/sep/29/the-empire-in-decay/). Fără un sfârșit evident la orizont, ceea ce a rămas a fost că, până în anii 1980, Europa de Est a inventat un mit politic care a furnizat critică și opoziție la adresa comunismului, precum și o viziune strategică pentru perioada care ar fi urmat acestor regimuri.

Disidenții și intelectualii critici au creat cu succes un orizont de așteptare care nu mai existase în Europa de Est de la Primăvara pragheză. Nu este deloc surprinzător că Papa Ioan Paul al II-lea a jucat un rol crucial în articularea acestei noi gramatici a opoziției la comunism prin definirea solidarității umane și libertății ca valori non-negociabile. În mod semnificativ (și impresionant), una din cele mai influente enciclice ale papei s-a intitulat “Splendoarea adevărului”. Kotkin furnizează un citat elocvent pentru această stare de lucruri: mesajul papei a fost “dreptul inviolabil, în ordinea lucrurilor lui Dumnezeu și a omului, al ființelor umane de a trăi în libertate și demnitate”. Societatea civilă a fost teritoriul autonomiei umane redobândite care a scăpat strânsorii și contracarat partocrația comunistă. Discursul despre adevăr și drepturi a avut într-adevăr putere revoluționară. A lovit în inima sistemului politic însuși pentru că a căutat demnitatea în niște societăți devastate de minciuni ideologice fetișizate. Activiștii acestei societăți civile au aruncat în aer miturile de durată ale fatalității, futilității, neputinței, resemnării, abandonului și conformismului.

Mitul politic al societății civile nu trebuie judecat în termenii veridicității sale, ci în cei ai potențialului său de a deveni adevărat: discuția despre societatea civilă a dus la emergența societății civile. Nu a fost nimic surprinzător atunci când conducerea Partidului Comunist Chinez a interzis însuși conceptul de “societate civilă” în toate publicațiile oficiale. De asemenea, toate relatările oneste despre “revoluția iasomiei” din Tunisia și în special mișcarea Pieței Tahrir din Egipt, au insistat pe rolul central al auto-împuternicirii civice (Shibley Telhami, “Egypt, Tunisia . . . Iran,” The National Interest, 15 February 2011: http://nationalinterest.org/commentary/egypt-tunisia-iran-4868).

Transformările din Orientul Mijlociu au fost izbucniri ale unei îndelung reprimate nevoi de libertate civică și pluralism politic. În mod similar, în Europa de Est a anului 1989, oamenii au ieșit pe străzi în Berlin, Leipzig, Praga, Budapesta și Timișoara, convinși că a sosit ora cetățeanului. Aceasta a fost forța propulsivă a mișcărilor disidente încă din anii 1970.

În 1989, demonstrațiile publice nu au condus în mod direct la prăbușirea elitelor comuniste aflate la putere. Poate că societatea civilă nu a fost cauza imediată a dispariției politice a unor Honecker, Jaruzelski, Jivkov sau Husák. Dar dinamica, ideile și, cel mai important, perioada imediat următoare evenimentelor care au însoțit distrugerea domniei partidelor comuniste în toată regiunea, nu pot fi înțelese fără accentuarea semnificației societății civile ca o constelație de idei fundamentale, ca mit politic și ca mișcare reală, istorică, ce a acompaniat implozia partidelor-stat din Europa Răsăriteană. Da, au existat multe măști, travestiuri, șarade și mituri implicate în evenimentele care s-au petrecut la București, Praga sau Sofia. Cu toate acestea, opunându-se cămășii de forță ideologice, sfidând controlul omniprezent al nomenclaturii și pretenția stupid de stridentă a acesteia de a hotărî asupra destinelor umane, aceste revoluții au fost, așa cum a arătat sociologul S. N. Eisenstadt, anti-utopice, anti-teleologice și non-mesianice. Valoarea centrală pe care au redat-o, prețuit-o și promovat-o a fost bunul-simț istoric, politic, moral. Aceasta este cea mai importantă lecție a lui 1989.

Articol transmis la Radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26708370.html

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26708369.html

Pasiuni radicale, iluzii eșuate: Testamentul lui François Furet

Asemeni unor Raymond Aron, Isaiah Berlin si Leszek Kolakowski, François Furet a fost unul dintre iluștrii intelectuali europeni ai secolului trecut. Scrierile sale, în special “Reflecții asupra Revoluției Franceze” [apărută în traducere la Humanitas], au sfidat paradigma marxistă prevalentă despre principalele forțe care dau formă dramelor istorice. Ideile contau enorm pentru Furet și el a insistat că era tocmai impulsul ideologic cel care a dus la teroarea iacobină din timpul Revoluției franceze și la împământenirea experimentului utopic sovietic ca urmare a preluării bolșevice a puterii, în octombrie 1917. Publicarea “Ideilor revoluționare” ale lui Jonathan Israel (2014) a reaprins dezbaterea despre puterea decisivă a ideilor pe tărâmul pasiunilor revoluționare. (De asemenea, la 25 de ani de la triumful revoluțiilor din Europa de Est, este greu de negat impactul ideilor semnificative asupra galvanizării energiilor civice anti-totalitare. Una din acele viziuni inovatoare a fost conceptul lui Václav Havel de puterea celor fără de putere).

După prăbușirea URSS, Furet a întreprins o analiză cuprinzătoare a ceea ce a numit a fi secolul comunist, în capodopera sa finală, “Trecutul unei iluzii” [apărută în traducere la Humanitas]. Mulți stângiști, în special în Franța, dar nu numai acolo, au pus în discuție abordarea sa a comunismului ca vis sfărâmat, simultan minciună și iluzie, cu consecințe catastrofice. Au încercat să contracareze această viziune cu argumentul înșelător potrivit căruia, în pofida tuturor dezastrelor documentate, “ideea comunismului” a rămas un principiu regulator pentru orice demers social postcapitalist. În această carte de mici dimensiuni dar de mare profunzime, elegantă și foarte provocatoare, Furet oferă un răspuns la asemenea tentative stăruitoare de a exonera așa-zis imaculata teorie în pofida efectelor sale concret înfricoșătoare: “Ideea comunistă, ca idee abstractă, nu a murit odată cu dispariția Uniunii Sovietice. În măsura în care a fost născută din frustrările inseparabile de societatea capitalistă și din ura unei lumi dominate de bani, ea este independentă de ‘înfăptuirea’ ei; tot ce are nevoie este speranța abstractă într-un univers postcapitalist. Cu toate acestea, de atunci încolo, a avut de asemenea o istorie ale cărei daune erau imposibil de ignorat…” (pp. 11-12). Pe scurt, iluziile, minciunile și pasiunile vor continua in plan politic, dar, istoric, ele nu vor mai putea fi negate.

Acest volum postum este bazat pe notele editate ale lui Furet dintr-un volum anticipat, dar niciodată finalizat, de dialoguri cu influentul filosof francez Paul Ricoeur. Istoricul Christophe Prochasson, autor al unei biografii extraordinare a lui Furet, scrie o introducere plină de informații utile în care numește această lucrare, în mod justificat, testamentul politic și intelectual al autorului. Cartea abordează într-o manieră admirabil de profundă toate temele importante explorate de Furet în contribuțiile sale desăvârșite.

Unul din cele mai controversate puncte de vedere îmbrățișate de Furet în cartea sa de un imens succes, Trecutul unei iluzii, reanalizat și dezvoltat aici, este similaritatea dintre cele două regimuri genocidare ale secolului XX: cel bolșevic și cel nazist. Atunci când istoricul german Ernst Nolte a sugerat că ele împărtășeau trăsături definitorii, mulți au contestat ceea ce percepeau a fi o relativizare a unicității Holocaustului. Nolte greșea când afirma existența unui “nex cauzal” între comunism și național-socialism, dar, așa cum arată Furet, analogia nu înseamnă identitate. In final, Furet a pus capat dialogului cu Nolte. Deschiderea sa nu insemna acceptarea, nici măcar partială, a tezelor tot mai stridente ale istoricului german. Ceea ce i se pare cel mai problematic la Nolte este ideea că nazismul ar fi o consecintă a totalitarismului bolsevic, ceea ce, accentuează Furet, inseamnă să ignorăm sursele endogene ale acestei ideologii (p. 65).

Una peste alta, volumul reprezintă o colecție de reflecții istorice edificatoare, pronunțate într-o manieră lucidă, clară, despovărată in chip fericit de orice efecte bombastice și obscurități de jargon. Această carte nu este doar despre trecut, ci și despre situația dificilă europeană actuală, criza axiologică și morală, recrudescența sentimentelor și emoțiilor naționaliste și capcanele noilor cântece de sirenă ideologice. Ar trebui citită ca o reflecție melancolică asupra deziluziilor trecutului și un avertisment legat de posibila lor reîntoarcere pe măsură ce omenirea se confruntă cu incertitudini agonizante. Defel ostatic al elogiilor optimiste la adresa progresului social ireversibil, critic al universalismelor generoase dar adeseori inșelătoare, Furet a fost conștient că politica democratică înseamnă un angajament supus unor riscuri permanente.

François Furet, Lies, Passions, and Illusions. The Democratic Imagination in the Twentieth Century. Edited with an Introduction by Christophe Prochasson. Translated by Deborah Furet. Chicago and London: The University of Chicago Press, 2014. Versiunea engleza a acestui text urmeaza sa apara in “Times Higher Education”. Traducere in romaneste de Marius Stan.

http://www.europalibera.org/content/blog/26687874.html

http://www.europalibera.org/audio/26687868.html

Portret de presedinte: Despre Traian Basescu

Incep cu o amintire. Era la Washington, in februarie 2005. La Council on Foreign Relations, Traian Basescu a vorbit despre cum vede el viitorul Romaniei. A spus ca vor urma lupte grele, dar ca el va duce tara la liman, nu o va lasa pe mana spoliatorilor, hotilor si talharilor. Si-a indeplinit angajamentul. Pentru acest lucru si pentru multe altele, Traian Basescu se bucura de respectul meu. La care se adauga, nu ezit a o spune, o prietenie pe viata.

Nu am nicio agenda ascunsa, ma intereseaza ca Romania sa mearga pe drumul ei firesc, spre Vest, nu spre Est, spre pluralism, nu spre monolitism, spre democratie, nu spre pontocratie. Cand am gresit (s-a intamplat), am recunoscut acest lucru. Am spus public ca regret ca am crezut ca Ion Iliescu a invatat politica democratica dupa alternanta din 1996. Am spus public ca regret ca am scris la “Jurnalul National”. Cand mi s-a propus, in 2004, sa devin consilierul politic al candidatului desemnat al PNL pentru presedintia tarii, dl Theodor Stolojan, am multumit frumos si mi-am vazut de treburile mele academice. N-am fost niciodata un fan al lui Emil Constantinescu, dar i-am recunoscut meritele reale in politica externa (in mare parte legate de rolul si initiativele lui Andrei Plesu). Nu am considerat moralmente necesar sa particip la campaniile de denigrare impotriva lui Traian Basescu. As spune chiar ca mi-au repugnat, pentru ca erau artificiale, false si nedrepte. Uneori atingand cote incredibile ale urii, precum in 2007 cand, in timpul suspendarii, un fost ambasador la Washington, devenit lider PSD, exclama, aflat in compania lui Vadim Tudor la un miting: “Traian Basescu este un deseu toxic care trebuie incinerat”. Citind acea declaratie, m-am cutremurat. Aveau sa urmeze multe in termeni similari, indeosebi in 2009 si mai tarziu, inclusiv in reviste ce-si spun culturale. Ce-am avut a-i spune, i-am spus-o personal.

Nu voi fi dintre aceia care sa-i minimalizeze meritele si implinirile politice. Fara lupta sa impotriva baronocratiei pesediste, fara sustinerea sa pentru DNA, pentru Daniel Morar, mai intai, si pentru Laura Kovesi, acum, lucrurile ar fi mers mult mai greu in directia consolidarii statului de drept. Sistemul Iliescu, cum l-a numit H.-R. Patapievici, a primit in acesti zece ani lovituri necrutatoare. Multi, din marii corupti, personaje ce pareau inexpugnabile, sunt acum dupa gratii. Mafiotii il urasc de moarte pe Traian Basescu. La fel si putinofilii, care nu-i pot ierta optiunea categorica si non-negociabila pentru NATO si UE.

S-a vorbit ca ar avea instincte, chiar propensiuni dictatoriale. Este exact contrariul realitatii. Nimeni nu a fost mai injurat si mai calomniat, dintre toti oamenii politici ai Romaniei post-decembriste, decat Traian Basescu. S-au scornit legende delirante, a fost acuzat de tot ce poate nascoci mintea omeneasca pentru a schilodi imaginea cuiva. A fost parasit de oameni care ii jurau credinta. Nu s-a dat batut, nu s-a abatut de la drumul sau. I s-au reprosat preferintele politice ale ultimelor luni. Iata ca, atunci cand s-a ajuns la testul suprem, a stiut sa aleaga. Exact in clipa cand un fost presedinte, cel ce se impauneaza cat poate cu meritele de luptator pentru democratie, a decis sa-l sustina pe plagiator. Aceasta e diferenta dintre un om politic si o fantosa.

Dar, din punctul meu de vedere, cel mai important ramane faptul ca a condamnat comunismul in numele statului roman. Cum spunea chiar domnia sa recent, atunci, in decembrie 2006, a inceput campania menita sa-l anihileze politic. O campanie la care a participat cu zel, alaturi de Ion Iliescu, Felix si Corneliu Vadim Tudor, premierul penelist Calin Tariceanu, azi vizitiu la asezamintele  Ponta. Nu pot sa ignor ca unul dintre cei care azi sunt in anturajul imediat al presedintelui ales al Romaniei a fost redactor, alaturi de Corina Cretu, al imundei publicatii feseniste “Azi”, iar mai tarziu, recomandat probabil de Teodor Melescanu, a ajuns consilier al lui Adrian Nastase pe vremea cand acesta era premier. Dupa care, a fost consilierul lui Crin Antonescu. Un traseu care spune multe. Alt personaj influent, se pare, a fost cand in PNTCD, cand in PC, cand in PNL. Ma mira ca oameni care il cunosc bine pe Dan Voiculescu prefera sa uite ca acest mogul securist a fost marele tragator de sfori pentru doua suspendari ale presedintelui ales al Romaniei (2007 si 2012). Eu sint nascut in Zodia Racului, nu uit atat de usor Sa tinem minte: nici Iliescu, nici Constantinescu nu au fost vreodata suspendati, doar Traian Basescu! Et pour cause…

In mai 2012, dupa confirmarea lui Ponta ca premier, am dorit sa-mi dau demisia din functia de presedinte al Consiliului Stiintific al IICCMER. Am anuntat public acest lucru, colegii mei aveau demisiile scrise (Ioan Stanomir, Cristian Vasile, Bogan C. Iacob, Ralca Grosescu, Marius Stan, Angelo Mitchievici, Adrian Cioflanca). Stiam de-acum de plagiat, vazusem “oglinda”, nu incapea niciun dubiu, deci orice colaborare intre mine si acel personaj era exclusa. Vorbesc de incompatibilitati axiologice si morale. I-am scris lui Traian Basescu, nu doream sa afle din presa. M-a rugat, cu titlu personal, sa astept cateva zile. I-am scris din nou, a insistat. Mesajul ii apartine, nu-l pot cita. Sa spun doar ca este unul dintre cele mai tulburatoare pe care le-am primit vreodata. Nu stiu nici azi ce a sperat. Era limpede ca nu vom putea “cohabita”, colegii mei si cu mine, cu plagiatorul. Acesta este marele “secret” pe care unii tot incearca sa-l desluseasca. Traian Basescu mi-a cerut sa raman alaturi de el, adica sa nu demisionez. Am facut-o si nu regret. Cel care ne-a urmat, numit de Victor Ponta, este azi consilierul lui Klaus Iohannis. Va ajunge, probabil, la Cotroceni. C’est la vie…

Scriu aceste lucruri acum, cand nimeni nu ma poate banui ca as avea cel mai mic interes. O fac pentru ca asa cred si pentru ca sunt convins ca acesta e adevarul istoric. Am spus-o, de altfel, in “Cartea presedintilor”, dialogul dintre mine si Cristian Patrasconiu:

http://www.humanitas.ro/humanitas/cartea-pre%C5%9Fedin%C5%A3ilor

 

Peisaj dupa batalie: Impotriva revenirii la status quo ante!

Ar fi o mare erorare daca politicienii din PNL si PDL ar ignora faptul ca s-a schimbat ceva fundamental in Romania, ca nu se poate reveni la status quo ante. “Kaputt” scrie Tia Serbanescu si nu greseste. Ochiul ei critic observa cu perspicacitate ca avem de-a face cu doua componente ale momentului de legitima euforie pe care il traim: victoria  lui Klaus Iohannis si infrangerea lui Victor Ponta. Cele doua sunt inseparabile.

In aceste saptamani, mitomanul plagiator s-a impuscat frecvent in picior. A dovedit la nivel national si international ca nu se poate pune niciun pret pe juramintele sale democratice. Victoria sa ar fi insemnat izolarea Romaniei, un inghet in relatiile cu partenerii euro-atlantici si antagonizarea fara precedent a diasporei romanesti. Revolutia civica a impiedicat realizarea proiectului autoritar-cleptocratic al PSD-ului.

Dar aceasta revolutie civica, legala si morala, anticipata in campania si programul Monicai Macovei, isi urmeaza drumul, dincolo de calcule politicianiste si de tranzactii mai mult sau mai putin indoielnice. Pasul urmator este plecarea plagiatorului Ponta din fruntea guvernului.

http://www.curentul.info/bref-tia-serbanescu/7821-kaputt

1. Fostul presedinte Emil Constantinescu este un om ocupat. Nu are nici timp, nici chef sa-l felicite pe Klaus Iohannis. Ce mai conteaza minima politete cand in joc este imaginea “liderului regional”, ba chiar planetar! Dl Constantinescu, anticomunist de serviciu uns de Conventia Democratica candidat unic la presedintia Romaniei, la indemnul lui Corneliu Coposu, si-a batut joc de mostenirea lui Corneliu Coposu si a victimelor dictaturii comuniste cand a decis sa-l sustina pe Victor Ponta in recentele alegeri. Emil Constantinescu este prea indragostit de sine pentru a mai sti pe ce lume traieste. Nu este singurul. Emil Constantinescu este o epava politica, un caz trist de degradare morala si intelectuala. Este, asemeni lui Ion Iliescu, un dinozaur, o relicva din vremuri apuse. Pot paria ca imensa majoritate a tinerilor care au protestat in ultimele saptamani impotriva faradelegii n-au idee cine este Emil Constantinescu. Blestemul sau se numeste totala irelevanta. Ca si al altora.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/VIDEO+Emil+Constantinescu+refuza+sa+ii+adreseze+un+mesaj+lui+Kla

Update–Intre timp, dl Constantinescu s-a trezit la realitate. Mai bine mai tarziu decat niciodata…

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18601648-emil-constantinescu-catre-klaus-iohannis-felicit-pentru-succes-aveti-sarcina-propune-proiect-anvergura-pentru-tara.htm

2. Teodor Melescanu s-a comportat ca valetul plagiatorului. Dupa ce i-a multumit ieri pentru prestatia de pe “ultima suta de metri”, plagiatorul l-a azvarlit azi ca pe o masea stricata. Nomenclatura nu cunoaste sentimentul gratutidinii, are memorie scurta. Melescanu, asemeni lui Titus Corlatean, a indeplinit poruncile lui Ponta. Nu a facut nimic de capul lui. Piromanul Ponta trebuie sa-si dea demisia!

3. Excelent editorialul lui Dan Turturica din “Romania Libera”, reluat in “22″: “Schimbarea, cuplată cu continuarea operațiunii de epurare a clasei politice, operată de DNA, și cu o mult așteptată preluare a conducerii PSD de către un nucleu de oameni autentic pro-occidentali, ar putea constitui începutul unei a doua revoluții. O nouă revoluție, pașnică, fără violențe, care ar putea să ne impună, pentru a o duce până la capăt, să ieșim în stradă nu doar pentru a sărbători, ci și pentru a-i împiedica pe politicienii corupți sau dezinteresați de binele public și de interesul național să ne-o fure a doua oară. Un președinte, oricât de bine intenționat, nu poate face nimic de unul singur. Are nevoie de noi. Noi avem nevoie de tot ce e mai bun în noi!”

http://www.revista22.ro/vom-duce-pna-la-capat-noua-revolu539ie–50467.html

4. O replica usturatoare pentru echidistantii de serviciu din partea lui Dragos Paul Aligica pe FB. Normalitatea democratica nu inseamna complicitate cu talharii, cu escrocii, cu plagiatorii, cu cei care, in iulie 2012, au vrut sa puna statul de drept pe butuci. Normalitatea democratica se intemeiaza pe adevar, demnitate si onoare. Votul din 16 noiembrie a fost unul esential si categoric anti-Ponta. Adica anti-cleptocratie autoritarista. Nu e vorba aici de niciun fel de radicalism, ci de de datele reale ale situtatiei Romaniei de azi. S-a creat un prag de asteptare pe care dl Iohannis pare sa-l inteleaga. Revolutia civica, o revolutie pasnica, prefigurata in campania Monicai Macovei, nu poate fi pusa dupa zabrele. Cine nu vede acest lucru este fie orb, fie de rea-credinta. Ori ambele.

“Zic si eu o vorba ultima legata de alegerile astea si daca credeti ca gresesc, va rog sa ma corectati. Nu e in regula sa votezi sau sustii un Ponta. E o bataie de joc la adresa tarii, a compatriotilor, a vietii publice, a propriei tale persoane daca te respecti. Ce om esti tu ca sa accepti de lider pe acest neispravit dezaxat?! Pentru ceea ce au facut sunt de dispretuit. Public.

Nu va lasati intimidati de ei si de echidistantii de serviciu (niste canalii sinistre, i-am vazut la lucru pana cam pe la ora 3 pm duminica, apoi au amutit – asa e echidistanta, tace cateodata): Tot ceea ce s-a intamplat in acesti ani culminand cu duminica trecuta ni se datoreaza noua. E victoria unei minoritati, astia care mai bine sau mai rau, mai eficient sau mai ineficient am rezistat in picioare asaltului barbarilor, canaliilor si iresponsabilor. Punct. Asta e. Cui nu-i place sa-si caute alta realitate, eventual aia paralela si inversa la care construiau PSDul si Ponta de zor pana mai ieri.

Nu uitati ca suntem o minoritate si ca am invins un partid-stat si o majoritate populara alcatuita din iresponsabili prezenti sau absenti, in mod egal de periculosi social. Meritam sa fim mandri de noi. SI am castigat dreptul sa spunem lucrurilor pe nume. Sa nu ne mai furam singuri caciula.

NU suntem toti o apa si-n pamant, nu e victoria “poporului”, nu pupam piata endependentei toti in hora mare a fraternitatii in care canalia si omul corect, cei care au stat drept si au rezistat si oportunistii si iresponsabilii fara coloana vertebrala isi dau mana intr-o iertare si uitare generale, revenind cu totii la forma si starea intitiala, la cel mai mic numitor. Adica la ei, la standardele lor de pigmei si deformati moral si politic.

Asta e ceea ce ar vrea ei: sa ne santajeze la senitment, ca sa vezi ca sa nu crezi, democratie, solidaritate, impacare nationala. Sa faca apel ca de obicei la regulile elegantei sociale, sa pozeze pe vicimele etc etc. Ca sa spun: discriminam romanii daca spunem ca anumite grupuri, categorii sau entitati au probleme grave de disceramant, caracter si responsabilitate sociala. NU.

Am fixat impreuna niste standarde, prieteni. SI asta era adevarat indiferent de rezultatul alegerilor. Indiferent de numarul cu care ar fi castigat ei. Asa cum suntem noi, imperfecti, cu erorile si scaparile noaste. Dar uite asa cum suntem, am dat si mentinut un stadard public. Fiecare in felul sau, acasa, pe strada, pe facebook, la munca. Prin asta am castigat dreptul sa spunem canaliei canalie, imbecilului imbecil, iresponsabillului iresponsabil si pesedistului pesedist. Spuneti-le-o in fata. E dreptul vostru prieteni.

Tara asta si poporul asta au nevoie de asta. Avem in sfarsit ocazia sa tragem o linie. Ce au facut, ce reprezinta, ce sunt nu e in regula. Nu e bine pentru ei, ca oameni, ca cetateni sa se complaca la acest nivel. Nu e bine pentru noi toti caci suferim din cauza lor colectiv. Nu e in regula sa votezi sau sustii un Ponta. Pentru ceea ce au facut sunt de dispretuit. Public.

Sa fim mandri ca nu suntem ca ei si sa avem grija ca ei sa vada si sa simta asta. E un act necesar de medicina curativa si pedagogie nationala. Asa introducem un standard public, nu pupand piata endependentei de fiecare data dupa ce astia mai fac una lata. Acum erau sa ne omoare pe toti ca tara civilizata. Ce vreti: sa-i iertam si sa le mai dam o sansa?!”

http://www.curentul.info/bref-tia-serbanescu/7821-kaputt

Rolul prostiei in istorie: Ascensiunea si prabusirea plagiatorului Ponta

Cariera politica a lui Victor Ponta este un caz de manual in ceea ce priveste rolul prostiei in istorie. Am spus acest lucru inca din iulie 2012, pe vremea cand plagiatorul si partizanii sai isi savurau ceea ce li se parea a fi un inexorabil triumf asupra statului de drept. Iata-l acum invins de propra-i aroganta, impertinenta si egomanie. Devoalarea profilului dictatorial al lui Victor Ponta nu a fost un exercitiu fara urmari. Unii s-au intrebat daca nu exagerez ocupandu-ma saptamanal, uneori zilnic, de acest personaj. Iata ca n-am gresit, nici eu, nici altii care am scris constant despre el si manevrele sale sordide. Ascensiunea acestui Arturo Ui a putut fi oprita intrucat cetatenii acestei tari au inteles cu cine au de-a face.  Nu au ascultat ditirambii penibili rostiti de diversii sicofanti. Au inteles ca Ponta este un inamic al democratiei, al valorilor pe care se intemeiaza comunitatea euro-atlantica. Crezand ca fraiereste pe toata lumea, Ponta s-a fraierit in primul rand pe el insusi.

 

A sosit momentul ca acest atlet al minciunii sa plece din fruntea guvernului Romaniei. A sosit momentul ca Ponta sa stea pe margine, acolo unde ii este locul. A sosit momentul ca ACL sa isi afirme dreptul de a forma guvernul. Victor Ponta si celilalti membri ai grupului infractional organizat trebuie sa plece. Teodor Melescanu trebuie demis de urgenta. A sosit momentul ca PSD sa inteleaga ca alegerile din noiembrie 2014 simbolizeaza finalul epocii turpitudinii, adica al erei Iliescu. Intr-un acces encomiastic, un militant PSD l-a comparat pe plagiator cu o galaxie. Votul din 16 noiembrie a confirmat extinctia acelei pseudo-galaxii.

Iata mai jos articolul aparut aici, pe “Contributors”, pe 30 iulie 2012:

“Fiecare pasare pe limba ei piere. In cazul clicii la care ma refer aici, pe limba prostiei. A unei neghiobii ingamfate, guralive, tantose, plina de emfaza, tupeu si dispret, asemeni pasului de defilare al lui Mazare. Daca nu intrau in jocul lui Dan Voiculescu, Victor Ponta si Crin Antonescu ar fi putut savura victoria din locale si s-ar fi putut pregati in liniste pentru alegerile parlamentare. Presiunile au fost insa enorme, nerabdarea puerila la fel, ambitiile erau dezlantuite, era si este in joc soarta unor dosare cat se poate de grele. Trebuiau protejati Dan Voiculescu, Relu Fenechiu si altii ca ei…

Trebuia sugrumata justitia independenta, trebuia emasculata Curtea Constitutionala, trebuiau paralizate DNA si ANI. Costurile pentru Romania au fost imense. La ora cand scriu aceste randuri, ciferle oferite de BEC demonsteraza ca refendumul pus la cale de pucisti a capotat. In continuare, cu iresponsabila jovialitate, Victor Ponta clameaza victoria, primele sale comentarii, evident sub soc, sugereaza ca omul halucineaza. Se va calma si va accepta evidentele. Va recunoaste ca trebuie sa coabiteze cu Traian Basescu, ca maghiarii sunt cetateni cu drepturi depline ai Romaniei, ca UE nu este la cheremul USL.

Daca are un strop de onoare, El Crin va trebui sa se retraga din viata politica. Dar ne putem astepta la un congres extraordinar al PNL la care diversii sicofanti sa-l implore sa nu demisioneze, evident pentru “binele Romaniei”. Deocamdata, Dan Mihalache, unul dintre fruntasii antonescieni, recurge la insulte cand este intrebat ce va face El Crin. Oricum, este limpede ca din acest moment planul loviturii de stat a esuat lamentabil. Incepe un nou capitol in istoria agitatei democratii romanesti post-comuniste. Un capitol promitator.Cifrele probeaza ca cel putin jumatate din romani spun NU statului de nedrept si ingenuncherii justitiei.

Piedica principala in calea pucistilor o reprezenta Traian Basescu. De-aci si personalizarea isterica a campaniei useliste si a variilor antene, “cotidiene” etc. A fost pusa in functiune o propaganda de-a dreptul monstruoasa, nicio minciuna nu a fost socotita prea absurda pentru a nu fi difuzata ca adevar revelat. Traian Basescu este un om cu pasiuni, cu emotii, cu scaderi, cu slabiciuni, dar cu o trasatura pe care nu i-o pot nega nici cei mai indarjiti adversari: o tenacitate extraordinara. Un om politic veritabil, cu viziune si cu valori, nu o marioneta. Pentru Basescu, independenta justitiei este lucru non-negociabil. La fel si siguranta nationala. Cine a crezut este vorba doar de declaratii retorice, sa se gandeasca la soarta unor Adrian Nastase si Sorin Ovidiu Vantu. Suicidar pentru ei, pucistii n-au luat in calcul ca Romania face parte din UE, ca exista mecanisme internationale de sactionare a calcarii in picioare a statului de drept. Au denigrat presa internationala, au apasat pe pedala unui primejdios anti-europenism, au recurs la cele mai compromise arme ale propagandei comuniste pentru a-si calomnia criticii. N-au inteles ca traim in 2012, ca Romania nu mai poate fi intoarsa inapoi, la starea de prostratie si disperare a unor timpuri apuse.

Public mai jos fragmente dintr-un text despre rolul prostiei in istorie, aparut pe “Contributors” cu luni in urma, in noiembrie 2011, inainte ca aceasta ofensiva anti-democratica sa se fi transformat in lovitura de stat.

Cei care prevesteau o inevitabila guvernare Ponta-Antonescu au subestimat un factor care joaca un rol esential in istorie: lipsa inteligentei politice. Ori a inteligentei pur si simplu. Prostia, oricat de abil ar fi mascata, prin masti atent plasmuite si prin vorbe mestesugite, tot prostie ramane. Il putem acuza pe Vadim Tudor de multe lucruri, de la xenofobie deliranta la orgoliu supradimensionat, dar nu de stupiditate. A jucat politic inca de pe vremea lui Ceausescu, a continuat sa o faca in ultimele doua decenii, vulgar, odios, detestabil, dar, repet, nu stupid.

Acum cateva luni, cuplul uslas Ponta-Antonescu parea ca are vantul (si pe Sorin Ovidiu Vantu nu mai putin) in pupa. Unde se afla Vantu acum? In ce directie bate vantul politicii romanesti la acest ceas? Sa-l tratezi pe Ion Iliescu drept o cantitate neglijabila in PSD este o proba de grava, fatala, infantila miopie. Inseamna ca n-ai inteles in ce confrerie ai intrat si atunci iti meriti soarta. In asemenea “societati” tradarile sunt pedepsite nemilos. A citit Victor Ponta vreo istorie a mafiei? Sa uiti ca ai fost inventat de Adrian Nastase, sa te joci cu caizii, este o eroare de dimensiuni galactice daca vrei sa contezi in acel partid. Cat il priveste pe atletul grobianismului steril, Crin Antonescu, el este un factor derivat, un efect secundar, un epifenomen. Efemer, volatil si guraliv, fara greutate in trecut, fara idei in prezent si fara vocatie in viitor, marcat de fatuitate si vacuitate, este cel mai perisabil personaj dintre cei care s-au zbatut sa intre in prim planul politicii romanesti a ultimelor doua decenii. Crin Antonescu, groparul PNL, este un Emil Constantinescu din care s-a extras radacina patrata.

Legile politicului sunt diferite cele ale jocului lego. Victor Ponta poate fi un mare navigator pe masini de curse, insa pe poligonul politicii romanesti de azi imi pare un mare pierzator. Fie si numai pentru ca nu a putut rosti macar o fraza convingatoare in ultimii doi ani, de cand este pseudo-liderul acestei formatiuni. Chiar si niste bloggeri stangisti sunt mai interesanti decat Ponta in cele mai putin nefericite momente ale sale. Nu e de stanga, nu e dreapta, nu este de nicaieri. Este “omul fara insusirri” ajuns pe trambulina puterii de unde incearca disperat sa sara, in sus, in jos, la dreapta sau la stanga, doar-doar l-o lua in seama cineva. Tupeul lui Ponta nu este nici macar unul arogant, doar nabadaios, asemeni nazurilor unui adolescent acneic. Ramane sa notam ca toate aceste lupte intestine din PSD sunt lipsite de orice semnificatie valorica si ideatica. Toti protagonistii sunt de fapt creatiile lui Iliescu, veteranul papusar bolsevic si regizorul unui spectacol cu multe umbre si prea putine personaje reale. Politica uslasa se deruleaza sub semnul vendetelor mediocritatii.”

PS: Si fiindca veni vorba de vendetele mediocritatii, merita scos din inepuizabila naftalina a internetului acest splendid citat din Radu Calin Cristea (rasplatit de Ponta si de Antonescu cu un scaun in CA al CNA, cu salariu de secretar de stat si alte asemenea sinecuri ignorate de echidistantii experti in “sinecurism”, sa-i numim sinecurologi ), dintr-un articol publicat pe 23 mai 2012, după ce Victor Ponta devenise prim-ministru:„Scriu acest comentariu voios salutând, în fine, apariţia în fruntea Executivului a unui politician tânăr, sănătos la minte şi la trup, în formă şi plin de haz (…) Într-o lume politică plesnind de tensiuni, umori şi discursuri scrâşnite, remarc cu plăcere stilul dezinvolt, aplicat, sportiv al noului Premier ca pe un semn că se poate discuta normal, franc, fără încruntări preţioase despre cele mai incomode teme ale guvernării”. Stil sportiv, neindoios. Banuiesc ca azi scrie despre altcineva in aceiasi termeni. Doar sa-si pastreze sinecura. Iar vigilentii echidistanti, mereu selectivi, se fac ca afara ploua Imi aduc aminte de aprilie 1968 cand generalul de Gaulle a vizitat Romania lui Ceausescu. Parisul era de-acum incandescent, incepuse revolta studentilor. In “Le Monde” aparea un articol care cita proverbul romanesc in versiune franceza: “La pays brûle et la baba se peigne”. Baba narcisista nu a disparut…

http://www.contributors.ro/global-europa/rolul-prostiei-in-istorie-infrangerea-clicii-ponta-antonescu-voiculescu/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/rolul-prostiei-in-istorie-ascensiunea-si-prabusirea-plagiatorului-ponta/

Revolutia civica nu s-a terminat: Plagiatorul Ponta trebuie sa demisioneze!

Motto: “Domnul Melescanu a incercat sa ajute pe ultima suta de metri”–Victor Ponta, la o zi dupa pierderea alegerilor

Cum altfel? Dupa ce a incercat sa arunce in aer statul de drept, dupa ce a condus cea mai infecta campanie din toate cele cunoscute in Romania post-decembrista, dupa ce si-a batut joc de diaspora romaneasca de o maniera incalificabila, dupa ce a primit un verdict categoric din partea a circa 55 la suta dintre alegatori ca nu-l doresc in fruntea statului roman, piromanul Victor Ponta refuza sa-si faca bagajele si sa demisioneze. Orice om politic cu minim bun simt ar fi facut-o. Evident, nu e cazul cand vorbim de mitomanul galactic. Cum el nu va ceda de bunavoie, a sosit clipa sa fie ajutat prin masive si neintrerupte proteste civice, evident pasnice, sa inteleaga ca timpul sau a trecut.

Magnatul, ca sa nu spun baronul PSD, Liviu Dragnea, merge pana acolo incat preia, poate fara sa stie, o formula a unui distins intelectual public polonez, regretatul Bronislaw Geremek: “Presdeintele vostru, premierul nostru”. Nu, domnule Dragnea, in Polonia lui Jaruzelski i s-a spus “adio”, presedinte a afost Lech Walesa. Guvernul era al “Solidaritatii”. Domnule Dragnea, pe 16 noiembrie 2014, PSD-ul a fost invins electoral. Acceptati acest lucru, daca va pasa de democratie si de pluralism! Vi-o spune, in fond, chiar si colegul Dvs de partid, Dan Sova

In loc sa se gandeasca la riscul de a fi urmarit penal pentru rolul sau in impiedicarea exercitarii dreptului de vot de catre zeci, poate sute de mii de cetateni romani din strainatate, Victor Ponta, acest aventurier politic anunta, cu acelasi zambet sfidator pe buze, ca va ramane in fruntea guvernului cata vreme coalitia sa il sustine. Altfel spus, isi continua marsul pe marginea prapastiei, incercand sa tarasca intreaga tara dupa el. Este de sperat ca exista inca oameni rationali in condicerea PSD care sa-i administreze un necesar dus al realitatii. Altminteri, il vor primi si ei din partea strazii…

A sosit momentul ca UDMR sa decida daca va continua sa faca parte dintr-un guvern care, prin comporamentul sau scandalos din aceste saptamani, s-a dovedit dincolo de orice indoiala rationala unul anti-patriotic. In clipa cand scriu aceste randuri, Teodor Melescanu, principalul vinovat de dezastrul votului parizian de pe 16 noiembrie, este in continuare ministru de externe al Romaniei. De ce nu a fost demis inca? Pana cand vor accepta cetatenii acestei tari o asemenea jignire?

A sosit momentul ca dl Klaus Iohannis si echipa de conducere a ACL sa actioneze pentru a indeplini ceea ce-au promis. Anume, formarea unui nou guvern sub conducerea lui Catalin Predoiu. Este vorba de un om politic responsabil si credibil, o voce care a fost auzita constant in perioada luptei pentru statul de drept din ultimii ani. Ni se va spune ca ACL nu detine majoritatea parlamentara. Vom vedea cate defectiuni si dezertari vor avea loc in urmatoarele zile. Exista ceea ce in politologie se numeste efectul bandwagon, deci saltul in tabara castigatoare a celor care, initial, jucau la doua capete. Alegerile anticipate, preferabil in primavara lui 2015, sunt, cred, inevitabile dava vrem sa mentinem viu spiritul revolutiei civice. Decalogul politic al Monicai Macovei, acceptat de Klaus Iohannis, are valoare de carta a acestei revolutii pasnice.

Tinerii care l-au infrant pe Ponta nu au protestat doar contra unui individ, indiferent cat de detestabil este acesta. Au protestat impotriva abuzurilor nesimtite, impotriva calcarii in picioare a drepturilor civice, impotriva canaliilor care domina de atatia ani clasa politica a acestei tari. Este momentul sa li se raspunda de catre beneficiarii luptei lor ca i-au auzit. Public mai jos “Declaratia de la Cluj” pentru ca mi se pare important spiritul acestui document civic, chiar daca pot exista rezerve ori puncte de vedere diferite intr-o chestiune sau alta. Sunt convins ca vor urma si alte asemenea documente. In Romania de azi, liberalismul civic nu mai poate fi amutit.

Declaraţia de la Cluj

Noi, cetăţeni ai Municipiului Cluj-Napoca, reuniţi în 14 noiembrie 2014, în Piaţa Unirii, afirmăm că sunt esenţiale pentru România şi cerem viitorului Preşedinte şi întregii clase politice să-şi asume următoarele puncte:

1. Drepturi cetățenești

Respectarea fără rezerve şi consolidarea dreptului nostru la liberă exprimare, la protest și la vot, inclusiv la votul prin corespondență pentru diaspora.

2. Reformă politică

Reformarea clasei politice şi a legislativului prin reducerea numărului de parlamentari, înlesnirea formării de noi partide și facilitarea legiferării prin inițiativă cetățenească. Limitarea numirilor politice în instituţii la nivelul secretarilor de stat.

3. Justiţie

Respectarea separării puterilor în Stat prin excluderea oricărei imixtiuni a politicului în activitatea judiciară. Respingerea imediată a proiectelor de lege privind graţierea şi amnistia şi renunţarea la orice iniţiative legislative în acelaşi sens. Limitarea imunităţii demnitarilor exclusiv la declaraţiile politice; eliminarea oricărei discriminări între aceştia şi restul cetăţenilor, inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea, arestarea şi percheziţia (prin eliminarea Art. 72, alin. 2 din Constituţie); alegerea prin vot direct a Avocatului Poporului.

4. Sănătate

Respectarea dreptului cetăţenilor la sănătate şi finanţarea eficientă a sistemului sanitar. Alocarea a 6% din PIB pentru Ministerul Sănătăţii şi separarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de bugetul consolidat. Asigurarea în mod real şi continuu a accesului populaţiei la medicamente, inclusiv cele compensate. Stoparea exodului cadrelor medicale prin asigurarea unei salarizări la nivelul pregătirii şi responsabilităţii acestora.

5. Educaţie şi cercetare

Recunoaşterea importanţei acestor două domenii şi stimularea lor prin respectarea legii: alocarea imediată şi efectivă a 6% din PIB pentru educaţie, respectiv a 1% pentru cercetare. Remunerarea cadrelor didactice şi a cercetătorilor la un nivel corespunzător cu importanţa acestora în societate.

6. Mediu şi resurse naturale

Recunoaşterea problemelor de mediu ca fiind de domeniul siguranţei naţionale. Garantarea accesului tuturor cetăţenilor la resursele vitale fundamentale: apă, aer curat, surse de hrană. Interzicerea completă, pe teritoriul României, a procedeului de cianurare în minerit, a fracturării hidraulice în industria gazelor de şist şi a organismelor modificate genetic în agricultură. Oprirea imediată a defrişărilor ilegale şi declanşarea reîmpăduririlor la scară naţională.

7. Viaţă socială şi comunitară

Încetarea imediată şi completă a oricărui discurs de tip separatist, a discriminării şi instigării la ură pe criterii etnice, rasiale, de clasă, statut social, opţiune religioasă sau politică.

Aici sau peste hotare, suntem cu toţii cetăţeni ai României; proiectul de ţară este al nostru. Rămânem solidari şi atenţi la comportamentul clasei politice şi al decidenţilor. La 25 de ani de la Revoluţia Română, reafirmăm valorile acesteia şi avertizăm că nu mai tolerăm nicio trădare a intereselor noastre legitime.

http://www.nasul.tv/2014/11/15/romania-se-trezeste-respect-declaratia-de-la-cluj-ce-au-cerut-cei-20-000-de-protestatari/

Recomandari:

Recomandari:

Andrei Cornea:

http://www.revista22.ro/articol.php?id=50433

Petre M. Iancu:

http://www.dw.de/revolutia-recuperata/a-18068409

Dragos Paul Aligica:

http://www.revista22.ro/articol.php?id=50376

Ioan Stanomir:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/dupa-victorie-demnitate-si-modernizare/

Valentin Naumescu:

http://www.contributors.ro/editorial/aroganta-de-partid-si-de-stat-a-fost-zdrobita-prin-vot-popular-zece-motive-pentru-ca-ponta-sa-demisioneze/

Cristian Patrasconiu:

http://www.lapunkt.ro/2014/11/17/16-noiembrie-2014-cel-mai-frumos-glont-de-argint/

Luminita Marcu:

http://www.contributors.ro/editorial/premiile-%e2%80%9dionica-2012-2014%e2%80%9d-cu-speran%c8%9ba-ca-hirtia-igienica-oferita-de-victor-rebengiuc-in-1989-va-fi-corect-folosita-in-2014-macar-o-saptamina/

Vlad Zografi:

http://www.contributors.ro/editorial/informarea-a-batut-dezinformarea/

Adrian Papahagi:

http://www.contributors.ro/editorial/acuz/

Gabriel Cercel:

http://www.contributors.ro/editorial/romania-trebuie-sa-confirme-breakul/

Costin Andries:

http://inliniedreapta.net/insemnare/se-incearca-deturnarea-protestelor-anti-psd-de-la-cluj-de-catre-fosti-si-actuali-aliati-ai-usl/

Ioan T. Morar:

http://blog.itmorar.ro/o-poveste-veche-cu-brucan-si-iohannis/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/revolutia-civica-nu-s-a-terminat-plagiatorul-ponta-trebuie-sa-demisioneze/

Cand imposibilul devine realitate!

Ceea ce parea de domeniul imposibilului s-a petrecut aievea. Mii si mii de oameni se afla pe strazi, la Bucuresti, la Cluj, pretutindeni in tara. Asteptam cu totii, cu infrigurare, rezultatele finale. Dar, este limpede, romanii au trecut pragul dezgustului si al fricii. S-a nascut un pod peste generatii intre tinerii care l-au doborat pe Ceausescu si cei care au aparat, in aceste zile, Romania statului de drept. In plan moral si civic, revolutia liberala, valorile euro-atlantice si patriotismul constitutional au invins.

Cateva adevaruri factuale trebuie subliniate. In primul rand, faptul ca revolutia civica in plina desfasurare, este riposta data revolutiei borfasilor, cum corect a numit-o Dan Tapalaga, din vara anului 2012, condusa de piromanul politic Victor Ponta. Programul radical anti-coruptie al Monicai Macovei a jucat un rol decisiv, a fost catalizatorul desteptarii civice a tinerei generatii din Romania si a contribuit la radicalizarea, in aceasta directie, a candidatului ACL, Klaus Iohannis. Diaspora, la randul ei, s-a identificat cu candidatii Iohannis si Macovei, in primul tur, apoi cu Iohannis, in chip coplesitor, in al doilea. Retelele de comunicare sociala au fost vehiculul privilegiat al acestei revolutii electorale, mai ales in conditiile de sabotare si torpilare a informatiilor relevante catre televiziziunile aservite oligarhiei cleptocratice.

Interventiile unor intelectuali critici, indeosebi cele ale unor Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Andrei Cornea, Luminita Marcu, Vlad Zografi, Radu Vancu, Dragos Paul Aligica, Rasvan Lalu, Doina Jela, Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Sorin Ionita, au avut un impact maxim in aceasta perioada. Dincolo de unele diferente initiale, absolut normale, s-a format o masa critica de respingere categorica a pontocratiei. “Apelul catre nehotarati” al GDS a dat glas acestei mase critice. Dispretul ciocoiesc al pesedistilor pentru diaspora romaneasca a fost picatura care a umplut paharul. Oricine a studiat tranzitiile democratice din tarile baltice stie ce rol colosal de puternic l-au avut si al au comunitatile diasporice. Dar Ponta nu poate fi banuit de eruditie la acest capitol. Forma sa mentala este exclusivista, provinciala si autarhica. Xenofobia, minciunile sfruntate si fundamentalismul ortodoxist au facut din campania PSD una de tip comunisto-fascistoid.

Cetatenii responsabili ai acestei tari nu imbratiseaza pompierismul patriotard al lui Ponta, Dragnea, Firea, Sarbu si Sova. Atacurile impotriva justitiei independente si in special impotriva DNA, dirijate de dupa gratii de de-alde Felix Voiculescu si alti infractori, dovedesc ca PSD-ul urmareste sa lichideze statul de drept. Era hrebenciucilor s-a sfarsit. Indiferent care va fi rezultatul final, putem spune ca azi, 16 noiembrie 2014, s-a sfarsit era Iliescu.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cand-imposibilul-devine-realitate/

De la Maria Antoaneta la Teodor Melescanu: Istoria universala a tupeului sinucigas

Omul cu trabucul nu se da batut. A plecat in Franta sa comita o gafa egala cu aceea a prea putin inteligentei si in mod cert prea putin modestei sotii a lui Ludovic al XVI-lea. Gafe de acest gen declanseaza proteste, revolte, revolutii.

Sa le spui miilor de romani din Paris, celor care fac cozi de kilometri pentru a-si exercita dreptul constitutional de a vota, ca ar putea sa faca acelasi lucru, fara coada, in incantatorul oras Nancy, la aproape 400 de kilometri distanta, este o proba de tupeu cosmic. Nu orice fel de tupeu, ci unul al ireponsabilitatii cinice, al celui sau celei care n-a cunoscut in viata decat balsamul abundentei. Unul care semnifica si genereaza sinucidere politica. A sa, dar mai ales a celor pe care ii reprezinta. A mafiei care de un sfert de veac si-a batut joc de statul de drept si de destinul civic al romanilor. Domnule Melescanu, poate Dvs va arde de turism astazi. Romanilor le arde de viitorul tarii lor!

Zilele acesteai, aici pe “Contributors”, Razvan Orasanu a scris despre statiile principale ale traiectoriei Dvs poltice. Am scris si eu despre studiile Dvs elvetiene si cum a fost cu non-apartenenta Dvs la PCR si la servicii. Am amintit ce are de spus fostul condamnat la moarte al regimului Ceausescu, diplomatul Mircea Raceanu, despre Dvs.

“Nu va place coada din Paris? Votati la Nancy, e un oras superb”. “N-aveti paine, mancati cozonac”. ” Veti ramane in istorie, vi-o garantez, domnule fost ministru de externe al Romaniei, fost sef al SIE si cate alte demnitati si onoruri, pentru cea mai penibila fraza din aceasta mizerabila campanie pesedista impotriva Constitutiei Romaniei!

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/de-la-maria-antoaneta-la-teodor-melescanu-istoria-universala-a-tupeului-sinucigas/